Update: Pentru cei care copiaza informatiile din acest articol pentru a le folosi la diferite lucrari, inclusiv universitare, ar fi bine sa citeze sursa de unde au preluat datele!Începuturile acestei crize sunt undeva prin 2001 când Fed-ul a scăzut rata dobânzilor până la 1% pentru a revigora economia, afectată de atacurile de la 11 Septembrie, dar și de relaxului economic apărut după uimitoarea eră ".com", adică dezvoltarea companiilor din domeniul internetului din anii 1995-2001.
Aceste rate mici la dobânzi acordate de Rezerva Federală au dus la împrumuturi masive făcute de către bănci. La rândul lor instituțiile băncare au început să împrumute bani, pentru cumpărarea de case, acele "subprime loans", clienților cu credit scor mai puțin bun sau mai pe românește "rău platnici". Acești clienți sunt din categoria celor care n-au fost în stare în trecut să facă plata la credit carduri și la bănci, sau chiar au dat faliment. Pentru că în trecut nu mai puteau să obțină nicăieri împrumuturi, acum datorită ratelor mici, băncile au început să le ofere din nou bani. S-a ajuns astfel ca foarte multă lume să își cumpere proprietăți. Unii cu gândul că își vor îmbunătăți veniturile și creditul în perioada inițială când ratele împrumuturilor erau mici, iar alții că va crește valoarea la proprietăți și vor putea refinanța la o rată mai bună. Alții mai ingenioși au vândut casele unii altora la prețuri umflate artificial, luând banii și dispărând.
Pentru că la început numărul rău platnicilor era scăzut, băncile au văzut în asta un nou segment de piață care putea fi exploatat, cu toate că riscul unor astfel de împrumuturi era de șase ori mai mare decât cele normale.
Un raport facut de MBAA (Mortgage Bankers Association of America) arăta că la sfârșitul lui 2002, gradul de neplată a unui subprime loan față de un prime loan, era de 14,2% vs 2,54 % . La sfârșitul lui 2004 un alt raport MBAA arăta că 4,48 % din împrumuturile subprime, față de 0,42% cele prime, erau în procedură de foreclosure (lichidare).
Cu toate aceste riscuri, institutiile financiare au mers înainte, creeând numeroase categorii de împrumuturi, din care trei mai populare:
1) variable loan interest adică imprumut cu dobândă variabilă, de obicei mai mare datorită riscului ridicat
2) interest only loan adică împrumut la care se plătește initial doar dobânda, urmând ca după câțiva ani să se adauge și împrumutul.
3) adjustable rate mortgage loan adică împrumut cu dobândă ajustabilă, fixă pe 3-5 ani, urmând ca după aceea, rată să se ajusteze la prețul pieței.
Mulți din cei care au luat aceste împrumuturi, nici n-au întrebat prea multe detalii si nici cei de la banca nu s-au deranjat să le explice riscurile la care se expun. Toți au fost bucuroși că s-au văzut cu sacii în căruță: bankerii cu comisionul, clienții cu casele.
În momentul când Fed-ul a început să crească ratele la dobânzi, datoriile s-au dublat sau chiar triplat în unele cazuri, iar oamenii s-au văzut cu plăți de mii de dolari care trebuiau să le facă lunar, și invitabi mulți nu au mai făcut față. Rezultatul a dus la o reacție în lanț pe piața financiară.
Sistemul financiar american este unul foarte complex, cu foarte multe ramificații. Pentru a putea funcționa acesta trebuie sa se bazeze pe o enormă confidență din partea investitorilor și finanțatorilor. Teama si neincrederea fiind factori importanti în criza de pe piața financiară.
Pentru a diminua riscul, băncile au vândut aceste împrumuturi, subprime, unor instituții financiare mai mult sau mai puțin guvernamentale, precum Ginnie Mae, Fannie Mae sau Freddie Mac sau unele private, precum Bearn Stearns sau Lehman Brothers. După cumpărare, aceste împrumuturi au fost puse împreuna și pe baza lor emise titluri de investitii (bonds/securities), pentru acumulare de capital. Aceste titluri sunt cumparate de investitori americani sau străini, care asteapta sa primească în schimb o dobândă destul de bună.
Pentru că vânzarea acestor titluri a fost destul de haotică, nu s-a mai știut cine le-a cumpărat, cui au fost revăndute sau cine le deține. În momentul când au apârut primele crize de lichidități bănești pe piață, au început temerile și suspiciunile. Instituțiile financiare care se împrumutau una pe alta, pentru că nu mai știau cine, câte datori are, au refuzat să mai împrumute bani. Fed-ul a fost nevoit în această situație să intervină, injectând bani pe piață, pentru a nu se crea un blocaj. Restul povești a ceea ce a urmat deja îl știm și vedem în fiecare zi.
Cu toate aceste riscuri, institutiile financiare au mers înainte, creeând numeroase categorii de împrumuturi, din care trei mai populare:
1) variable loan interest adică imprumut cu dobândă variabilă, de obicei mai mare datorită riscului ridicat
2) interest only loan adică împrumut la care se plătește initial doar dobânda, urmând ca după câțiva ani să se adauge și împrumutul.
3) adjustable rate mortgage loan adică împrumut cu dobândă ajustabilă, fixă pe 3-5 ani, urmând ca după aceea, rată să se ajusteze la prețul pieței.
Mulți din cei care au luat aceste împrumuturi, nici n-au întrebat prea multe detalii si nici cei de la banca nu s-au deranjat să le explice riscurile la care se expun. Toți au fost bucuroși că s-au văzut cu sacii în căruță: bankerii cu comisionul, clienții cu casele.
În momentul când Fed-ul a început să crească ratele la dobânzi, datoriile s-au dublat sau chiar triplat în unele cazuri, iar oamenii s-au văzut cu plăți de mii de dolari care trebuiau să le facă lunar, și invitabi mulți nu au mai făcut față. Rezultatul a dus la o reacție în lanț pe piața financiară.
Sistemul financiar american este unul foarte complex, cu foarte multe ramificații. Pentru a putea funcționa acesta trebuie sa se bazeze pe o enormă confidență din partea investitorilor și finanțatorilor. Teama si neincrederea fiind factori importanti în criza de pe piața financiară.
Pentru a diminua riscul, băncile au vândut aceste împrumuturi, subprime, unor instituții financiare mai mult sau mai puțin guvernamentale, precum Ginnie Mae, Fannie Mae sau Freddie Mac sau unele private, precum Bearn Stearns sau Lehman Brothers. După cumpărare, aceste împrumuturi au fost puse împreuna și pe baza lor emise titluri de investitii (bonds/securities), pentru acumulare de capital. Aceste titluri sunt cumparate de investitori americani sau străini, care asteapta sa primească în schimb o dobândă destul de bună.
Pentru că vânzarea acestor titluri a fost destul de haotică, nu s-a mai știut cine le-a cumpărat, cui au fost revăndute sau cine le deține. În momentul când au apârut primele crize de lichidități bănești pe piață, au început temerile și suspiciunile. Instituțiile financiare care se împrumutau una pe alta, pentru că nu mai știau cine, câte datori are, au refuzat să mai împrumute bani. Fed-ul a fost nevoit în această situație să intervină, injectând bani pe piață, pentru a nu se crea un blocaj. Restul povești a ceea ce a urmat deja îl știm și vedem în fiecare zi.
Un fost presedinte american Herbert Hoover spunea "oamenii în vârstă declară războiul, dar cei tineri trebuie să lupte și să se sacrifice" cam la fel și cu criza economică, în care oamenii de rând suportă consecințele acestei crize de proporțiie.
Alte articole despre criza financiară le găsiți in celelalte postări de pe blog.
Cititi si :
Cititi si :
