joi, 12 noiembrie 2009

Nicolae Ziebell un talent romanesc "adoptat"

La începutul anilor ‘90 America era invadată de imagini şocante despre orfelinatele din România, lucru care a rămas întipărit până azi în mintea americanilor. Atunci, mulţi americani au mers şi au înfiat aceşti copii instituţionalizaţi. Acum câteva săptămâni am descoperit din întâmplare povestea lui Nicolae Ziebell, un tânăr foarte talentat, care fusese înfiat din România în urmă cu aproape 14 ani, când acesta avea doar doi ani. Cu toate că la vremea respectivă familia William si Michelle Ziebell, adoptaseră de curând o fetiţă, în vârstă de câteva luni din America, au decis ca să mai înfieze şi un băieţel din România. Împreună cu un grup de alte câteva familii din împrejurimile metropolei Chicago, însoţiţi de o echipa locală a canalului FoxNews au plecat să adopte copii din România. Din primul moment când l-au văzut pe Nicolae, în orfelinatul din Mediaş, aceştia au decis că este copilul pe care şi-l doresc, pentru a-şi întregi familia. Întorşi înapoi în America aveau însă să descopere că băiatul avea diferite probleme medicale şi comparativ cu altii copii de vârsta lui, dezvoltarea sa era rămasă în urmă cu aproape un an de zile. I-au oferit lui Nicolae cea mai bună asistenţă de care avea nevoie şi la scurt timp băiatul a început să recupere­ze minusurile pe
  care le avea. Pentru că au dorit ca baiatul să nu îşi piardă identitatea, părinţii au decis ca să-i păstreze inclusiv numele, de Nicolae, pe care l-a primit la naştere. Acest lucru avea să fie ani la rând o povară pentru băiat. Crescând printre alţii copii cu nume americane, al lui suna foarte ciudat, fiind subiect de glume și tachinare. A reuşit cu greu să treacă peste această perioadă şi după ce şi-a testat aptitudinile în diferite domenii şi-a ales muzica clasică ca obiect favorit de studiu. Talentul său şi în special compoziţiile sale personale au fost remarcate repede, reuşind să figureze chiar pe lista celebrei Oprah Winfrey, ca unul dintre cei mai talentaţi tineri. Curios să aflăm mai multe despre el, l-am contactat şi am realizat un interviu televizat, oferit în exclusi­vitate, pentru a-l face cunoscut și comunităţii româneşti din Statele Unite, dar nu numai. Mai mult decât atât acesta ne-a onorat cu prezenţa sa, interpretând câteva compoziţi muzicale, la evenimentul organizat de curând de Camera Românească de Comerţ şi Industrie din Niles.
Rep: Cum te-ai descrie pentru cei care nu te cunosc?

M-aş descrie ca fiind o persoană creativă, implicată în muzică, artă, sau dramaturgie.

Rep: Când ai început ?

De când mă ştiu am făcut diferite activităţi artistice. Am început să iau lecţii de pian cu aproximativ 6 ani în urmă, dar şi alte instrumente musicale de-a lungul anilor.

Rep: Ştiu că eşti legat într-un anumit fel de România, cum anume?

Părinţii mei naturali au legatură cu România. Nu i-am cunoscut însă până acum şi probabil nu îi voi şti niciodată. Cam asta ştiu.

Rep: Când ai aflat că ai fost de fapt adoptat?

De când mă ştiu, eram la curent cu acest aspect.

Rep: Cum a fost să creşti ştiind acest lucru?

De-a lungul timpului a fost mai greu să accept acest lucru. La început nu am fost în măsură să înteleg foarte bine acest lucru, dar cu vreo 5-6 ani am început să înțeleg lucrurile mai bine, nu prea puteam însă să le accept. Mulţi au abuzat de numele meu, mai ales ceilalţi copii care făceau glume pe seama mea. Acum însă a devenit un lucru pozitiv beneficiind de asta atât eu cât și alţii din jurul meu.

Rep: În prezent eşti implicat foarte mult în muzică, povesteşte te rog ceva mai multe despre ceea ce faci.

Interpretez piese de operetă şi cânt la pian. Am încercat mai multe instrumente de-a lungul vremii dar am rămas ataşat de pian. De asemenea de 2-3 ani am început să compun muzică. O mare parte din munca creativă ma ajută să îmi exprim ceea ce simt prin muzică, mai ales că sunt interpretate în diferite limbi. În momentul de faţă muzica este foarte importantă, deoarece mă face să îmi păstrez echilibrul.

Rep: La un moment dat ne spuneai că muzica este acel lucru care te-a făcut să stai departe de problemele personale pe care le aveai ca adolescent.

Da, sunt unele momente în care mă gândeam cum ar fi fost, ce ar fi fost dacă n-aş fi fost adoptat... Mă gândesc foarte mult la partea negativă a lucrurilor. De când am început să mă implic însă în studierea muzicii şi în special cu compoziția, am simţit că pot să îmi exprim mai bine sentimentele, frustrările şi ceea ce simt, prin piesele pe care le compun. Piesele pe care le scriu sunt diferite pentru ca ceea ce simt în acel moment este diferit.

Rep: Ne-ai spus că eşti o persoană mai pesimistă şi nu una optimistă, cu toate că ai fost adoptat, adus şi crescut aici în America, în condiţii excelente având ocazia să mergi la o scoală bună, să poţi alege să faci ceea ce îţi place. Cum de eşti totuşi pesimist?

Să fiu sincer, chiar şi pe mine mă deranjează acest aspect. Încerc să fiu foarte optimist pe cât pot, în special faţă de alţi oameni. Nu prea reușesc însă față de mine. Mă străduiesc dar de fiecare dată sfârşesc prin a privi mai mult partea negativă a lucrurilor.

Rep: Care este primul lucru care îţi vine în minte când te gândeşti la România?

Primul lucru care îmi vine în minte când aud România, mâ gândesc imediat la persoana mea. Mergând însă mai departe, îmi vine în minte cuvântul "problemă", şi pe urmă mă gândesc, ce s-ar fi putut întâmpla, cum ar fi fost dacă eram acolo... toţi ceilalţi copii care n-au avut şansa să fie ajutaţi cum am fost eu. Gândindu-mă la asta mă deranjează foarte mult pe mine personal, pentru că este ceva ce şi alţii ar fi trebuit să aibe. Eu le am dar ei nu. Și acum să vă mai spun ceva, foarte sincer, în general nu ştim să apreciem lucrurile pe care le avem. Până când nu le pierzi, nu poţi să înţelegi.

Rep: Eşti supărat dar în acelaşi timp bucuros de oportunitatea care ţi s-a oferit.

Da, sunt bucuros pentru mine dar în acelaşi timp, mă doare când mă gândesc că alţi copii se chinuie poate încă acolo. Eu nu pot şti sigur ce s-a întâmplat cu ceilalţi copii, pentru că nu-mi amintesc personal de nici unul. S-ar putea ca ei să fie undeva şi să facă ceva nemaipo­menit, sau s-ar putea să fie în stradă, având şansa să moară. Eu nu ştiu exact cum este, dar bineînţeles că eu mă gândesc la partea negativă, că poate suferă şi sunt în pericol de a muri, că li se întâmplă ceva rău. Sunt aşa negativist pentru că mă întreb, de ce a trebuit ca eu să fiu părăsit într-un orfelinat?! Cu siguranţă că au existat ceva probleme şi asta îmi rămâne întipărit în minte când mă gândesc la România. Dar ştiu că există şi cazuri de copii fericiţi.

Rep: Cum priveşti faptul că părinţii tăi adoptivi au luat decizia să meargă în Romania şi să te adopte?

Este un lucru grozav ceea ce au facut. Ei m-au ajutat pe mine şi eu la rândul meu i-am ajutat să îşi completeze familia. În acelaşi timp i-au constientizat şi pe ceilalţi de faptul că în lume există probleme şi că nu totul este splendid. Au tras un semnal asupra faptului că nu toţi copiii au o famile, că unii chiar mor, şi că au nevoie să fie adoptaţi. Asta nu face decât să conştientizeze şi pe alţii de ce se întâmplă în lume. Ce îmi place, inclusiv rea­lizând acest interviu, este că vom sensibiliza şi atenţiona şi pe alţii de pro­blemele care există în lume, şi de faptul că sunt unii care au făcut ceva în direcţia rezolvării lor.

Rep: Dacă ar fi să transmiți un mesaj oamenilor responsabili de destinul acestor copii din orfelinate ce le-ai spune?

Ar fi o scrisoare foarte lungă... În primul rând le-aş spune cât de bucuros sunt că mă aflu aici. Ar fi un mesaj prin care mi-aş exprima dorinţa ca şi ceilalţi copii să poată fi unde sunt eu acum sau într-un loc la fel de bun.

Rep: Deci eşti în favoarea adopţiilor?

Categoric. Pentru a oferi şi celorlalţi copii şansa să aibe ceva ce în alte circumstanţe n-ar putea avea. De fapt de asta sunt puşi copiii spre adopţie, ca alţii să le poată oferi o viaţă mai bună şi mai prosperă. Aş fi vrut să am ocazia să îmi cunosc părinţii la fel cum îi cunosc pe ceilalţi de lângă mine...

Rep: Eşti interesat ca pe viitor să mergi în România, să înveţi mai multe despre locul unde te-ai născut?

Da, sigur. Când am avut pro­bleme din cauza numelui meu, şi ceilalţi copii glumeau pe seama acestuia, nu îmi mai doream să fiu asociat cu România, pentru că nu credeam că mă reprezintă. Consideram că România repre­zintă vechea persoană, iar acum eram una nouă. Mai târziu însă am rea­lizat că de fapt vechea persoană, totdeauna este şi va fi cu tine până la moarte. În momentul de faţă mi-ar place foarte mult să merg înapoi, să învăţ tot ce se poate învăţa despre Romania. Pe lista mea de priorităţi este şi învăţarea unei compoziţii muzicale româneşti.
Nicolae "the Romanian guy"  interpretand cu dedicatie una din compozitiile sale .

2 comentarii:

Lucian spunea...

Bravo Nicolae. Este un baiat demn de tot respectul! Ma bucur de progresul lui, sincer m-au coplesit niste sentimente deosebite citind marturia lui sincera. Este demn de laudat faptul ca nu si-a schimbat numele. Citi romani abia veniti aici se grabesc sa isi americanizeze numele. Ma bucur enorm ca este un tinar care are tot viitorul in fata! Dumnezeu sa-i daruiasca fericire si succes in viata si sa le aduca bucurie deplina parintilor adoptivi! Multumesc Marian Petruta pentru frumoasele articole puse pe blog. Cred ca nu e zi sa nu intru pe blog-ul asta. Excelenta treaba!

Marian Petruța spunea...

ma bucur ca ti-a placut interviul si multumesc de aprecieri;
in curand sper sa finalizez interviul si in varianta video urmand sa-l postez aici.