vineri, 9 octombrie 2009

Herta Müller si Barack Obama castiga premiul Nobel


Surpriza de proportii. Herta Müller, scriitoarea germana de origine romana, a castigat premiul Nobel pentru Literatura, unul dintre cele mai cunoscute si prestigioase distinctii din lume. La randul sau presedintele american Barack Obama a primit premiul Nobel pentru Pace. O surpriza extraordinara, la mai putin de un an de cand a fost ales presedinte. Premiu cu siguranta va inchide gura multor critici din tabara republicana si va creste respectul pe care cetatenii americani il vor avea fata de actuala administratie de la Casa Alba.
Aceste doua stiri cu siguranta pot fi catalogate ca stirea zilei, saptamanii si chiar a anului.


Nicolai the piano guy

Dupa aproape o ora de condus prin ploaie, ieri seara am avut deosebita placerea sa il intalnesc pe Nicolae Ziebell si familia acestuia in Wheaton, o suburbie vestica a orasului Chicago. Dupa nume probabil ca v-ati dat usor seama ca este posibil sa fie un nume romanesc. Da, este romanesc. Nicolae s-a nascut in Romania, la Medias si a fost abandonat de foarte timpuriu intr-o casa de copii. La varsta de doi ani a fost adoptat de o familie de americani si a inceput o viata noua in America. O sansa de a fi adoptat pe care din pacate nu toti copii din orfelinatele romanesti au avut-o.
Cum este sa cresti in America? Cand a aflat Nicolae ca este infiat? Cum a ajuns sa fie nominalizat ca unul dintre cei mai talentati tineri de catre Oprah Winfrey, si multe altele, o sa aflati in curand intr-un interviu oferit in exclusivitate de Nicolae si familia acestuia.