Chicago born tennis player, but of Romanian origins, Denise Muresan was chosen by the University of Michigan athlete of the year 2010.
Este nu doar frumoasă, şi foarte talentată ca sportivă, ci şi foarte inteligentă, iar asta o confirmă notele şi cartea de onoare a Universităţii din Michigan. Dacă acum câţiva ani Denise Christine Muresan era elogiată în ziarul Gandacul de Colorado pentru succesele ei sportive la nivel de liceu, acum ea face performanţă la nivel universitar. În 2010, pe lângă diferitele selecţii naţionale şi numeroase alte recorduri şi titluri, a fost aleasă atleta anului de către University of Michigan.
Împreună cu echipa feminină de tenis a reuşit performanţa de a se clasa pe primul loc între cele mai mari şi mai puternice 10 universităţi americane. O performanţă care a mai fost înregistrată doar o singură dată în istoria universităţii din Michigan, din 1974 încoace.
În clasamentul ITA care include cele mai bune 125 de jucătoare de tenis la nivel universitar naţional, Denise era clasată la începutul sezonului de toamna pe locul 12, în prezent urcând pe locul 8. Aceasta este cea mai buna performanţă obţinută in istoria universitatii din Ann Harbor.
Foto credit: University of Michigan Athletic Media Relations
Chiar şi ziarul local Chicago Tribune o cataloghează ca fiind una din cele mai bune jucatoare din istoria Michiganului.
Aflată acasă la Chicago, intr-o scurtă vacanţă de sărbători, Denise Mureşan mi-a oferit un scurt interviu în exclusivitate.
Da, trebuie sa recunosc ca am "fortat-o" sa vorbeasca in romaneste. S-a descurcat insa foarte bine tinand cont ca s-a nascut si crescut in America.
Da, trebuie sa recunosc ca am "fortat-o" sa vorbeasca in romaneste. S-a descurcat insa foarte bine tinand cont ca s-a nascut si crescut in America.





