vineri, 12 august 2011

Luminita Ispas vorbind despre piata imobiliara din America

De curând am stat de vorbă cu Luminiţa Işpas o româncă, specializată în investiţii imobiliare, din Illionois. Lucrează în acest domeniul de aproape 10 ani, este Associate Broker la compania Century 21 SRG din Chicago, iar  în ultimii ani s-a specializat  în short sale şi foreclosure.
Am dorit să aflăm pentru cititorii care este situaţia în momentul de faţă în acest domeniu afectat destul de mult de criza din ultimii ani.  Spre surprinderea probabil a multora dintre dumneavoastră am aflat că în momentul de faţă, din punctul de vedere al cumpărătorului sau investitorului,  Statele Unite au cea mai bună piaţă care a exista vreodată.  “Este un moment unic în toată istoria acestei pieţe imobiliare. De ce spun că este unic ?! Pentru că în fiecare perioadă de recesiune ori dobânzile sunt mici, ori preţurile. În momentul acesta le avem pe amândouă.” spune Luminiţa.
În prezent cel mai avantajos lucru este faptul că pe client îl costă mai puţin dacă  cumpără o proprietate decât dacă ar sta în chirie. De exemplu o proprietate care poate fi închiriată cu 1,300 de dolari, dacă ea este cumpărată se poate plăti sub 1,000 de dolari pe lună.