VIDEO: Romanian Rroma aka gypsies who scam Americans all over the country

Aroganța pastorului penticostal Cristian Ionescu mai primește o palmă de la Curtea Supremă de Justiție a SUA


 Supunerea faţă de stăpânire
Romani 13:1-2 "Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda."

Cea mai înaltă curte judecătorească din SUA, Curtea Supremă de Justițe a Statelor Unite a respins în această săptămână apelul făcut de biserica penticostală Elim din Chicago, și avocatul ei Harris Miheț, ca urmare a masurilor restrictive impuse de autorități statului Illinois, anul trecut, legat de pandemia cu virusul corona.





Într-o conferință de presă susținută în mai, anul trecut, în fața televiziunilor locale americane, pastorul penticostal Cristian Ionescu acuza, printre altele, autoritățile din Chicago și ale statului Illinois, de tiranie si discriminare, implicit că, in caz extrem, autoritățile ar dori să îi demoleze biserica.


Într-o scrisoare transmisă de Departamentul pentru Sănătate Publică din Chicago pastorilor, primarul din Chicago, Lori Lightfoot, avertiza la acea vrem  bisericile, care încălcau restricțiile impuse de autorități, cu amenzi și aplicarea legii. Printre ele se număra și câteva biserici penticostale românești din zonă.

La scurtă vreme, intr-un alt proces,  Curtea Supremă a Statelor Unite a respins cu 5-4 o cerere a unei biserici penticostale din California, similară cu cea a bisericilor românești, care cerea renunțarea la restricțiile impuse de autoritățile statale.

 Judecătorul John Roberts a argumentat atunci, in decizia sa, că restricțiile impuse de statul californian nu încalcă drepturile prevăzute de Constituție. Ba mai mult măsuri similare de restricție și chiar unele mai severe sunt impuse unor alte activități precum concerte, cinematografe, teatre etc.
O acțiune similară în justiție au întreprins si Biserica Penticostală Elim Chicago si Biserica Baptista Logos din Niles, protestând masurile restrictive impuse de autoritățile statului Illinois cu privire la pandemia Covid 19. Aceștia au dat in judecata statul Illinois si au refuzat săptămâni la rând să respecte restricțiile impuse de autorități cu privire la numărul de persoane care pot fi, in prezent, in biserică. Acestora li s-au mai alăturat încă 4 biserici neoprotestante romanești din zona Chicago.



 Inițial Biserica Elim a facut apel la o curte de justiție statală.  Curte de Apel din statul Illinois a respins însă ca nefondate acuzațiile aduse de bisericile neoprotestante românești Elim (penticostală) și Logos (baptistă) din zona metropolei Chicago, împotriva guvernatorului statului.


Atât judecătorul John Roberts, de la Curtea Supremă, cât și cel de la Curtea de Apel, au argumentat in decizia lor că restricțiile impuse la nivel de stat nu încalcă drepturile prevăzute de Constituție. Ba mai mult măsuri similare de restricție și chiar unele mai severe sunt impuse unor alte activități precum concerte, nunți, cinematografe, teatre etc. În cazul bisericilor românești judecătorul afirmă că nu au fost restricționate drepturile religioase, iar guvernatorul avea tot dreptul să impună acele măsuri.
Judecătorul Frank Easterbrook a argumentat, în cuprinsul celor 12 pagini, că Ordinul Executiv, dat de guvernatorul statului Illinois, are drept măsură stoparea răspândirii noului virus Corona, care până la data judecării cazului a infecta, în Illinois, 133,639 de persoane, din care 6,398 au murit. Judecătorul susține că aceste cifre, conform epidemiologilor, sunt subestimate, în realitate un număr mai mare de persoane fiind ucise de acest virus, dar care nu au fost testate. Experții medicali susțin că o persoană infectată poate crește exponențial numărul de infectați se 2-3 ori, acest lucru supra solicitând sistemul medical de la terapie intensivă.

Judecătorul afirmă că Ordinul Executiv, dat de autoritățile statele, este neutru cu privire la religie, si că include programele religioase în cadrul serviciilor considerate esențiale, doar că a limitat numărul de persoane care pot participa, spre deosebire de activități precum concertele, care au fost total interzise.
Cu toate că cele două biserici au primit un refuz la cererea lor și în faza inițială a procesului, ei au continuat cu procesul la Curtea de Apel, cerând ca între timp restricțiile impuse de autorități să fie anulate.  Curtea de justiție afirmă însă că pârâtul, adică cele două biserici românești, a eșuat în încercarea de a-și argumenta cererea, Ordinul Executiv nediscriminând activitățile religioase, nefiind  ostil față de religie, ci dimpotrivă a impus reguli neutre și generale. Restricțiile Ordinului Executiv temporar au fost aplicate  nu doar bisericilor ci și unor activități seculare, precum concertele, piesele de teatru, orchestre vocale, unde prin folosirea vocii există șansele ca virusul Corona să fie mai ușor răspândit.

Judecătorul mai afirmă că în conformitate cu decizia juridică din procesul, "Employment Division v. Smith, 494 U.S. 872 (1990)", statul nu este obligat să acomodeze activitățile religioase sau să le excludă din a respecta legile generale. Chiar dacă Congresul a stabilit mai multe reguli favorabile religiei, o altă decizie juridică din procesul  Boerne v. Flores, 521 U.S. 507 (1997), a concluzionat că aceste  reguli nu pot fi aplicate statelor.  Chiar dacă inclusiv statul Illinois a introdus reguli religioase favorabile, prin așa numitul  Illinois Religious Freedom Restoration Act, 775 ILCS 35/1 to 35/30, Amendamentul al XI-lea din Constituție restricționează dreptul cetățenilor de a da în judecată statele în Curțile Federale de Justiție (Pennhurst State School & Hospital v. Halderman, 465 U.S. 89 -1984 ) a mai spus judecătorul.


Plin de sine, după organizarea protestelor de acum câțiva ani legate de Barnevernet șicopiii familiei Bodnariu, și continuu dornic să își etaleze aroganța care-l caracterizează, pastorul Ionescu a ținut morțiș să continue procesul juridic, până în pânzele albe, adică la Curtea Supremă a SUA. Se gândea probabil că judecătorii conservatori majoritari de la Curtea Supremă le va face hatârul. Nu a fost să fie așa. Aceasta i-a tras însă o palmă dură pastorului, căruia i-a reamintit prin această decizie că ar fi bine să aplice în propria lui viață și biserica versetul biblic cu supunerea față de autorități. 

Cum bisericile penticostale mustesc de proroci și lideri care spun că vorbesc constant cu Dumnezeu, care le vorbește și transmite mesaje prin Duhul Sfînt, nu poți să nu te întrebi cum de nimeni nu a fost înștiințat să nu mai continue această mascaradă juridică, că vor pierde?! Dacă aveau câștig de cauză cu siguranță că mulți, inclusiv Ionescu, se lăudau că lor "le-a vorbit Domnul că le dă izbândă". Concluzia o trageți singuri!

În plus, pastorul Ionescu, în predicile sale, mai este și un împătimit luptătător împotriva vacinului anti coronavirus, cu toate că mai mulți credincioși penticostali de vârste tinere, din bisericile din Chicago, dar nu numai, au murit datorită infectării cu Covid 19. 

Romani 13:1-2 "Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda."

Comentarii