Generalul John Kelly îl caracterizează drept fascist pe Donald Trump

Kamala Harris viitorul președinte al SUA


 Mult așteptata dezbatere dintre actualul vicepreședinte Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump s-a încheiat. Dezbaterile electorale nu câștigă alegerile prezidențiale, voturile oamenilor care ies la vot pot însă decide cine îi va conduce pentru următorii patru ani. 

Kamala a reușit să dovedească în această dezbatere nu doar ca poate face față lui Donald Trump dar și ca din 20 ianuarie, anul viitor, va fi noul președinte al Statelor Unite. 

Harris, procuror de profesie, a reușit pe parcursul dezbaterii să pună la zid, pe oponentul ei, Donald Trump, făcându-i acestuia portretul perfect al candidatului penal și eșuat. De la faptul ca Trump este interesat doar să reducă taxele celor bogați, până  la refuzul de a rezolva problema imigrației de la granița cu Mexic, prin comanda dată republicanilor de a nu vota legea bipartizană care soluționa această problemă, pentru ca fiind an electoral acest lucru i-ar fi avantajat Biden și Harris, Trump se prezintă ca un candidat extrem de slab. 

Un alt subiect vulnerabil a fost  interzicerea dreptului la avort al femeilor, Harris acuzând pe Trump ca este responsabil pentru anulare de către Curtea Supremă a SUA a Roe vs Wade, ce prevedea din 1971 dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp, în ceea ce privește sarcina, in special în cazuri de probleme medicale ale fătului. Kamala l-a atacat și în ceea ce privește insurecția de pe 6 ianuarie 2021, când suporterii lui Trump au încercat stoparea procesului de certificare a alegerilor. Pentru acest lucru Donald Trump si acoliții săi au mai multe procese penale pe rol, în diverse state. În Noiembrie fostul președinte își așteaptă sentința penală de condamnare intru-un proces în care a fost găsit vinovat de fraudă fiscală, în toate cele 34 de capete de acuzare, din statul New York.  În ceea ce privește planul de asigurare de sănătate, mult promis de Trump încă de acum 9 ani, ce trebuia să înlocuiască actualul plan din perioada administrației Obama, s-a dovedit a fi doar o minciună, Trump afirmând în timpul dezbaterii ca are doar  “un concept de plan de sănătate”.  Cu privire la politica externă, în special războiul dintre Rusia și Ucraina, Harris a evidențiat vulnerabilitatea lui Trump în fața dictatorilor, precum Putin sau Kim  Jon Un, care știu să-l manipuleze și controleze prin faptul ca știu cum să-i flateze narcisismul acestuia. Trump a confirmat involuntar acest lucru când l-a menționat pe premierul maghiar Viktor Orban, ca fiind unul din  lideri  ca si-au arătat admirația față de el.  Candidata democrată a criticat pactul de pace încheiat  de administrația Trump cu talibanii, eliberând mai multe mii de prizonieri, lucru care a dus ulterior la preluarea puterii de către aceștia, în Afganistan. În plus Trump și-a dorit să îi invite pe  liderii Talibani să vină în SUA, la Camp David, pentru aceste discuții, lucru care n-a mai avut loc. Ca să arate cat de ușor poate fi Trump scos din pepeni aceasta a ironizat mitingurile electorale ținute de acesta, invitând lumea să participe la ele pentru a constata cat de plictisitoare sunt, la absurditățile care le spune fostul președinte, motiv pentru care lumea pleacă mai devreme. Un alt moment penibil și bizar a fost acela când  Trump a acuzat imigranții de origine haitiană din Springfield, Ohio ca ar vana și mânca câinii și pisicile americanilor. O minciună grosolană și o strategie ticaloasa de a învinovăți pe nedrept și-a provoca ura impotriva imigranților din SUA. 

Cu siguranță ca în urma acestei dezbateri poporul american are șansa să aleagă președintele care oferă optimism și încredere în  viitor, nu un candidat ranchiunos, pesimist și condamnat penal, ce nu are ce mai căuta în Biroul Oval, altceva decât să încerce să evite închisoarea, cerând grațiere de la viitorul presedinte. 

Comentarii

Anonim a spus…
Ce cauta un fost comunist ca tine (sau un puradel de nomenclaturisti membri PCR ) in America ? Chiar nu crezi ca prin luarile tale de pozitie extremists iti tragi o gramada de hate ?
Marian Petruta a spus…
Anonimii ce nu au nici măcar curaj să își asume ceea ce scriu, sunt tipici pentru cultul MAGA! Plimba ursul prin alta parte!