Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Hackerul care a intrat in adresa de email a ambasadorului roman din Mexic se destainuie















Doamna ambasador nu mai poate sa va raspunda de pe aceasta adresa. Sunt cel care a intrat in casuta electronica si a facut-o publica la inceput prin www.spiritofromania.com apoi direct la unele ziare din Romania. Nu lucrez pentru nimeni: agentie, guvern, grup de interese. Cu destula usurinta am intrat aici si as fi lasat-o balta daca n-as fi fost revoltat de unele mesaje. Va fac mai jos forward la unele din mailuri, pentru mai multa credibilitate.”
Acesta este mesajul pe care l-am primit de pe adresa de e-mail a doamnei Manuela Vulpe ambasadorul Romaniei in Mexic. Mesajele siropoase cu diferiti oameni importanti, cat si traficul de influenta, pe care doamna Vulpe il exercita in rezolvarea unor probleme personale, au fost facute publice prin postarea lor pe internet. Theodor Baconschi, actualul ambasador al Romaniei la Paris, casatorit si cu doi copii, se pare ca ar fi avut o aventura amoroasa cu doamna Manuela Vulpe, divortata si cu un fiu. In perioada cand aceasta era ambasador in Australia, dl. Baconschi a fost trimis sa cerceteze conflictul aparut intre consulul Ovidiu Grecea si doamna ambasador. Se pare insa ca Baconschi si Vulpe au ajuns sa faca baie impreuna in jacuzzi, intr-un final Ovidiu Grecea fiind rechemat de la post. Din corespondenta reiese faptul ca cei doi inca se mai iubesc, dar in acelasi timp doamna ambasador primeste sume importante de dolari de la un alt iubit din Australia, in timp ce intr-un alt e-mail manifesta gelozia fata de un alt iubit mexican. De asemenea aceasta intretine o corespondenta amoroasa cu presedintele unui stat.
Dupa cateva schimburi de mesaje, in care am incercat sa gasim dedesubturile acestei povesti si adevaratul motiv pentru care respectiva persoana a intrat in corespondenta ambasadorului, acesta a venit cu propunerea de a ne contacta telefonic. Am aflat astfel ca accesarea casutei de email a doamnei ambasador a fost facuta cu foarte mare usurinta, nefiind vorba de nici un serviciu secret sau conspiratie. Politicienii si anumite persoane s-au folosit insa de aceasta ocazie pentru a specula pe marginea incidentului, aruncand diferite acuzatii intr-o tabara sau alta, fara insa sa aibe macar habar de unde a inceput totul. Din spusele ‘hackerului” faptul ca mesajele au aparut pe site-ul domnului Laurentiu Fulga a fost o simpla intamplare, in prealabil fiind contactate alte cateva ziare din Romania, la care, fiind zi de weekend, ori nu a raspuns nimeni la telefon ori n-au parut interesati de stire. Ca dovada sta faptul ca ziarele care au primit mesajele de pe adresa doamnei Manuela Vulpe, au preferat sa le publice mentionand ca sursa site-ul din Australia. In cele din urma mesajele au fost trimise domnului Laurentiu Fulga, care dupa ce a sortat ce era de interes public, le-a postat pe site-ul dansului. Intrebat despre motivul pentru care a intrat in adresa de e-mail, “hakerul” ne-a spus ca din pura curiozitate. El este plecat de mult timp din Romania si nici nu avea habar cine sunt Dorin Marian sau Theodor Baconschi, aceste detalii aflandu-le ulterior de la domnul Laurentiu Fulga. Adresa de e-mail a doamnei Vulpe o avea dintr-un mesaj care ii fusese forwardat si care continea si alte adrese de e-mail in carbon copy, printre care si cea a ambasadorului. Din spusele lui, lucrul care l-a deranjat cel mai tare a fost faptul ca doamna Manuela Vulpe intretinea corespondenta amoroasa cu patru barbati in acelasi timp, profitand intr-un fel sau altul de pe urma fiecaruia. De asemenea a fost deranjat de diferenta dintre imaginea pe care acesti reprezentanti ai poporului incearca sa si-o afiseze in public si cea care este de fapt in realitate. Adresa ambasadorului continea se pare si numeroase copii de pasapoarte ale unor prieteni si cunostinte, care incercau sa isi rezolve diferite probleme personale, apeland la functia doamnei Vulpe.
Totodata “hackerul” afirma ca nu-l deranjeaza deloc faptul, ba chiar se bucura, ca domnul Theodor Baconschi a ajuns sa fie numit ambasadorul Romaniei la Paris pentru ca il considera un om inteligent si de cultura, din ce a aflat despre el ulterior.
De asemenea spune ca pe standarde romanesti legatura amoroasa a acestuia cu doamna Vulpe, este oarecum scuzabila. Vina lui Baconschi nu a fost faptul ca s-a indragostit de Manuela Vulpe, ci faptul ca nu fusese impartial, cand a solutionat conflictul existent intre ambasador si consulul Ovidiu Grecea. Hackerul realizeaza ca nu este corect ceea ce a facut accesand casuta postala, insa se intreaba, este de condamnat faptul ca a intrat sau ce anume a gasit acolo?! La intrebarea de ce nu a dorit sa deconspire numele presedintelui de stat cu care doamna Manuela Vulpe avea emailuri de dragoste, acesta a afirmat ca nu merita pentru ca presedintele acela era un om decent si cazuse intr-o plasa. Hackerul a declarat de asemenea ca a trimis iubitilor doamnei Vulpe, mesajele si corespondenta pe care aceasta o avea concomintent, cu ceilalti iubiti. Despre o posibila asociere cu domnul Ovidiu Grecea, acesta a afirmat ca respectivul personaj ii este antipatic si ca nu are nici o legatura cu el. Faptul ca doamna Vulpe a primit cei 18.000 de dolari de la acel domn din Australia, arata o posibila sansa ca aceasta sa fi fost santajata. Totusi la o citire atenta, din mesaje ar rezulta ca acei bani au fost primiti pentru ca australianul o iubea sincer si dorea sa o ajute. O reactie interesanta imediat dupa aparitia mesajelor in presa din Romania, este cea a decanului de la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Ploiesti care i-a trimis un e-mail Manuelei Vulpe spunandu-i doar atata : “Idioata si ai si copilul in tara. IDIOATA”, probabil gandidu-se la faptul ca fiul acesteia abia reintors in Romania, urma sa afle din presa toata povestea. Ce este insa surprinzator este aparitia in presa din tara a corespondentei ambasadorului Manuela Vulpe, cu un anume Stefan Pascal Lucineanu, care dandu-se drept fost angajat in Ministerul Afacerilor Externe, trimite cateva mesaje pe adresa ambasadorului, spunand ca a fost mandatat de dl Mihnea Constantinescu, seful de cabinet al primului ministru, sa-i propuna un targ. In schimbul unei sume de bani, acesta se oferea sa angajeze niste rusi, care sa-l reduca la tacere pe domnul Laurentiu Fulga, administratorul site-ului din Australia si apoi sa-i refaca prin presa imaginea publica in Romania. Din pacate ziarele din Romania n-au facut decat sa publice fara sa verifice in prealabil ce publica, acuzand pe doamna Manuela Vulpe pe nedrept de incercarea de a asasina pe Laurentiu Fulga, doamna ambasador nemaiaflandu-se in controlul adresei de hotmail, din momentul in care primele mesaje au fost facute publice. Domnul Fulga a primit si el mesaje de la acest Stefan Lucineanu, in care i se ofereau bani pentru a sterge mesajele postate pe site, spunand ca daca nu o va face o sa urmeze “calea spadei”. Cine se ascunde oare in spatele acestui Lucineanu, tinand cont de faptul ca in momentul in care au aparut mesajele in presa din Romania, adresa de e-mail a acestuia aparea ca inexistenta, inainte de publicare aceasta functionand perfect?! Publicarea corespondentei se pare ca a atras atentia la foarte multa lume in ultima vreme, inclusiv persoane din Departamentul de Stat al Statelor Unite se numara printre cei care au accesat in mod repetat site-ul cu corespondenta doamnei ambasador. Un alt lucru care hackerul a incercat sa-l faca, a fost sa contacteze Presedintia Romaniei, pentru a cere ajutor in aceasta chestiune. Din pacate incercarea s-a oprit la “usa presedentiei” acesta nereusind sa treaca de secretara care a raspuns la telefon, care s-a enervat pentru ca acesta nu stia pe cine anume cauta. Hackerul a mai afirmat ca ar da bucuros la cineva casuta de e-mail daca ar avea siguranta ca respectiva persoana il utilizeaza pentru a dezvalui adevarul. Acesta a spus ca, se afla in situatia hotului care a vrut sa fie cinstit si ca pentru binele poporului a vrut sa le faca publice. In urma scandalului doamna ambasador Manuela Vulpe si-a inaintat demisia, insa ulterior a revenit asupra deciziei, fiind in continuare ambasador in Mexic.
Atitudinea politicienilor si reprezentantilor statului roman nu este surprinzatoare, avand in vedere ca in ultimii 18 ani nimeni nu si-a prea asumat responsabilitatea pentru greselile facute in politica sau diplomatia romaneasca. Daca n-au facut-o oameni cu functii mai inalte, de raspundere, incluzand chiar fostii presedinti, cu atat mai putin un ambasador o sa isi dea demisia, fie ea si macar temporara pentru a-si clarificarea situatia.
Era mai bine sa fi lasat ca doamna ambasador sa isi fi luat apartamentul din Bucuresti fara licitatie, ajutata de relatiile pe care le are in Guvern, folosind banii primiti de la un iubit din Australia?
Era mai bine oare daca aceasta corespondenta nu aparea in public si era folosita la santaj, pentru ca doamna ambasador sa divulge diferite informatii secrete, unui serviciu de informatii sau persoane care stiu sa le exploateze?!
Nu incercam sa gasim o scuza celui care a intrat in casuta de e-mail, ci doar sa atentionam asupra unor aspecte mult mai grave care se puteau intampla. Sa nu ne impiedicam si sa ne oprim doar in a acuza pe cel care a accesat corespondenta, ci mai degraba sa ne uitam la continutul acesteia! Oricum vina pentru cele intamplate nu apartin doar doamnei Vulpe, ci mai degraba unui sistem corupt, care functioneaza prost si in care problemele oamenilor se rezolva doar daca ai pile si relatii, sau daca cunosti persoane in functii importante. Chiar daca fapta celui care a accesat posta electronica nu este una laudabila, totusi faptele iesite la iveala in urma publicarii acestor mesaje consideram ca sunt de folos opiniei publice romanesti si oamenilor de rand din Romania, din banii carora sunt platiti acesti “diplomati” romani, cat si o lectie pentru cei din MAE care ar fi bine sa-si urmareasca mai indeaproape propriii angajati.


PS: 2 inregistrari telefonice interesante ale celor de la ziarul Ziua cu ambasadoarea Vulpe si Baconschi despre subiect




http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-07-26&id=224445

Comentarii