- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Salonul automobilistic de la Chicago a ajuns la edția centenară. Am luat și eu parte la acest spectacol automobilistic și vă invit și pe voi, dacă nu o să reușiți să ajungeți la show pană pe 17 februarie, sa-l vedeți aici online. La show-ul de anul acesta au participat cei mai de marcă producatori auto din lume : Toyota, Honda, BMW, Mercedes, General Motors, Suzuki, Ford, Maserati, Lamborghini, Jeep, Jaguar, etc.
Showul de la Chicago este primul de acest gen din lume care ajunge la această performanță.
In anul 1901 avea loc prima expoziție, la vremea respectivă modelele arătau mai mult a caleașcă decât a mașină, iar numărul lor putea fi numărat pe degetele de la mâini. La acea vreme conceptul de automobil era unul extrem de nou și inovator, intenția constructorilor fiind aceea de a arăta că intr-adevar modelele lor puteau să se deplaseze prin forțe proprii fară a mai fi nevoie de animalul tradițional care să-l pună in mișcare.
Dintre cei prezenți puțini reușiseră să vadă un astfel de exemplar și un număr și mai redus avuseseră șansa să se plimbe cu unul. Aceste prime mașini erau considerate pur și simplu niște jucării pentru cei foarte bogați, foarte puțini oameni reușind să prevadă impactul pe care aceste "jucării" le va avea asupra lumii intregi.
Conceptul A-BAT produs de Toyota
Din 1901 in 2008 sunt mai bine de o sută de ani, cu toate acestea show-ul este doar la ediția cu numărul 100, deoarece in timpul celui de-al doilea Război Mondial, industria auto a fost concentrată pe producerea mașinilor și echipamentelor de război. Ca urmare nici o mașina nu a fost produsă in acea perioadă și ca atare nici expozițiile nu au avut loc. Abia in 1950 expoziția de la Chicago iși redeschidea porțile. De-a lungul timpului expoziția s-a schimbat și imbunataățit continuu, motivul principal a rămas insă același de a stârnii interesul publicului față de noile inovații din industria automobilistică.
Cu o suprafață de peste 120 mii de metri pătrați, indeajuns să poată fi parcate aproximativ 26 de avioane Boeing 747, cu o echipă de 1700 de oameni, de la tâmplari, la electricieni, decoratori, casieri, etc.. care au muncit să pună la punct fiecare detaliu, showul de anul acesta este unul extrem de grandios și cotat pe bună dreptate numărul unu in America de Nord. Printre vedetele de anul acesta prezente la show se numară Robbie Gould, jucătorul de fotbal american de la echipa locală Chicago Bears, basketbaliștii Chris Duhon, Ben Gordon și Tyrus Thomas de la Chicago Bulls, precum și numeroase alte vedete de la posturile locale de radio, care au transmis in direct de la eveniment.
Printre numeroasele modelele care mi-au atras atenția se numără si prototipul de camionetă , GMC Denali XT, fabricat de General Motors. Un concept hibrid cu un motor electric și injecție directă, 4.9 litri, V8, care se alimentează cu bio-etanol, are 50% imbunatățit consumul de combustibil, 325 cai putere, lătimea anvelopelor depașește jumăte de metru, mai exact 58,42 cm si poate transporta peste 1700 kg.(vezi foto)
Un alt stand care a atras publicul extrem de curios a fost cel al armatei americane, care a prezentat cateva din tancurile si mașinile folosite pe câmpurile de luptă.
Din categoria sport n-am putut să nu mă opresc asupra modelului, Lexus LF-A Roadster, decapotabil, cu două locuri, o mașina ușoară construită din aluminiu și fibre de carbon, 5.0 litri, V8, cu peste 500 cai putere și care poate atinge o viteză de peste 320kmh.
Pentru ca tot ne ingrijorează incălzirea globală și emisiile de carbon in atmosferă, nu pot să inchei fară să menționez prototipul celor de la Volvo, ReCharge, adica mai pe romaneste de bagat in priză. După cum probabil ați intuit deja mașina functionează in totalitate pe curent și este reincărcabilă direct de la o priză de curent obișnuită. Incărcată la maxim, mașina poate parcurge aproximativ 100km inainte de a fi nevoie de alimentare. O incărcare completă durează cam trei ore, o oră de incărcare insă este suficientă pentru a parcurge alți aproape 50km.
Comentarii