Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Intamplari la Casa Alba (I)

Când încă nu se inventase Secret Service-ul care să îi protejeze pe președinții americanii, la Casa Albă atmosfera era mult mai relaxată, presedinții având parte de tot felu de peripeții. Una din ele este cea a celui de-al șaselea președinte american, John Quincy Adams, fiul unui fost președinte, John Adams. Fiind un atlet desăvârșit acesta obișnuia să se cronometreze în timp ce se plimba pe jos în fiecare dimineață, de la rezidența sa până la râul Potomac, unde îi placea să înoate. Pentru că la vremea aceea nu exista slip și președintelui îi plăcea să facă baie gol-goluț, acesta se dezbrăca și își lăsa hainele pe mal. De câteva ori a fost chiar aproape să se și înnece. Într-o zi însă cineva trecând prin preajmă, a luat hainele și banii lăsați pe mal și-a plecat cu ele, lăsând pe președinte în pielea goală. Pentru că ținea la reputația lui, ca să nu meargă înapoi acasă în pielea goală precum Nică al nostru din povestea lui Ion Creangă, acesta a stat în apă până un baiat a trecut prin apropiere și a reușit să-l convingă să meargă să dea de știre soției, să-i aducă haine. Altă dată, pentru că a refuzat să dea un interviu, se spune că o jurnalistă pe nume Anne Royall, știind de pasiunea președintelui pentru înnot, a mers într-o zi la râu și-a luat hainele președintelui, forțându-l pe acesta să-i acorde un interviu chiar la fața locului. Acesta a fost primul interviu acordat presei de către un președinte american.
Adams a fost primul președinte care era fiul unui fost președinte, primul care a avut o masă de biliard instalată la Casa Albă, obișnuia să crească viermi de mătase, avea un aligator și a fost primul care a fost fotografiat.
O altă poveste interesantă pentru zilele noastre, este cea a lui William H. Harrison, cel de-al 9-lea președinte american, care a cumpărat o vacă și a adus-o chiar el de funie la Casa Albă. Asta se întâmpla într-o perioadă când majoritatea mâncării consumate de populație era de producție proprie, familia prezidențială fiind și ea nevoită să se auto gospodărească
Un alt președinte, William Howard Taft, era cunoscut și el ca un împătimit consumator de lapte proaspăt, motiv pentru care avea o vacă care obișnuia să pască în voie pe pajiștea din jurul reședinței prezidențiale, stârnind amuzamentul politicienilor străini care îl vizitau.

Comentarii