- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Pentru noi românii, aflați departe de casă, indiferent că suntem în America, Europa sau orice alt continent, datorită distanțelor și a timpului extrem de prețios, nu este întotdeauna foarte ușor să ne facem prieteni noi, sau să ne găsim o iubită. Horațiu Boeriu a venit cu o soluție la aceste nevoi, formând o comunitate virtuală, special destinată românilor de pe continentul Nord American, pe siteul Koolro.
Chiar dacă siteul nu dispune de un consilier Dr. Love pe probleme sentimentale, ca să mă ajute și pe mine în găsirea unei partenere, cu siguranța o "pilă" la proprietarul unui astfel de site, plin de românce frumoase, nu strică.
Am să-l las însa în cele ce urmează pe Horațiu să ne dezvăluie mai multe detalii despre acest proiect ambițios.
Cum ai descrie în câteva fraze situl sau proiectul Koolro pentru cei care poate înca n-au auzit de el ?
Koolro.com este prima rețea socială a românilor care locuiesc pe meleaguri străine și a prins primele sale "rădăcini virtuale" în America și Canada. Recent, datorită unor cereri repetate a membrilor noștrii, Koolro s-a extins și în alte colțuri ale lumii unde trăiesc români, mai ales în Europa. Koolro oferă oportunitate de a creea profile personale, a împartași muzică, poze, filme sau evenimente culturale, sociale și sportive cu toți ceilalți membrii din comunitatea românească.
Ce oferiți diferit fața de celelalte situri de profil: Myspace, Hi 5, Facebook?
Cu lansarea multor retele sociale în ultimii ani și cu creearea unui nou curent online unde lumea încearca să se conecteze între ei, mulţi români au devenit membrii unor astfel de website-uri: Hi5, Myspace sau Facebok.
După ce au devenit membrii, primul impuls a fost de a creea mii de grupuri de români în cadrul acestor site-uri și locuri de întâlnire pentru cei de naționalitate română.
Aici intervine de fapt Koolro.com şi idea de a aduce ceva nou, care sa ne diferentieze. Planul nostru este de a unifica toate cele câteva mii de grupuri de români de pe aceste site-uri. În loc să cauţi prieteni şi compatrioţi români printre milioanele de membri Myspace sau Hi5, românii care trăiesc aici departe de casă, pot să intre direct pe site-ul Koolro şi în câteva secunde devin conectaţi cu membrii Koolro care au aceeaşi naţionalitate şi trecut.
Ce crezi că va face situl să fie mai de succes decât celelalte ?
Creeara unui mediu online doar pentru românii din Diaspora are beneficii atât personale cât și profesionale. De asemenea, fiind un site mai mic și axat pe o anumită nișa, relatiile între membrii Koolro devin mult mai personale și apropiate, există un sentiment de prietenie și apropiere între cei de pe website. Sunt nenumărate example unde prin intermediul Koolro s-au creat relații de prietenie, sentimentale și chiar de afaceri. Un exemplu concludent sunt chiar eu care prin intermediul propriului site, am reușit să întâlnesc un român care lucra la aceeași companie ca și mine, și între timp am devenit prieteni foarte buni.
Multe situri ofera posibilitatea de a schimba mesaje instant sau live web cam, aveți de gând să oferiți ceva asemănător, sau alte idei care să atragă tinerii?
Da, bineânțeles. La momentul actual există o versiune simplă de IM, dar în viitorul apropiat dorim să dezvoltăm această idée prin integrarea mai multor servicii voce și video.
Cărei categori de persoane se adresează situl ?
Initial, grupul demographic al nostru era format din persoane cu vârsta între 16-29 de ani, dar odată cu extinderea Koolro și în Europa sau alte țari din lume, categoria de vârstă a crescut și sunt foarte mândru să văd și multe persoane cu vârste cuprinse între 30-55 de ani. Credem că există posibilitatea de conectare a tuturor românilor, indifferent de vârstă, de aceea Koolro oferă o platformă, un mediu de comunicare, independent de locație, vârstă sau sex.
Ce fel de reacții primiți de la oamenii care se înscriu pe site?
Foarte, foarte pozitiv. Am auzit doar lucruri bune până acum și toată lumea este încântata de această idée unică. Bineânțeles, ascultam și vocile care au sugestii și propuneri pentru noi, și foarte multe dintre îmbunatațirile aduse la Koolro au avut ca punct de plecare sugestiile membrilor noștrii.
Ce probleme tehnice ați întâmpinat cu situl? Cum eliminați problema profilurilor false sau a spam-urilor?
Deoarece suntem înca într-un stadiu beta, mai există mici probleme tehnice, dar care sunt remediate pas cu pas. Deocamdată nu există o problema foarte mare cu profilurile false și asta deoarece supraveghem foarte atent activitatea de zi cu zi. În cazul singular când a existat un profil fals și am fost notificați de către cineva, am luat măsuri și am rezolvat problema prompt.
Aveți doar membrii români sau și alte naționalități se pot înscrie?
Există cazuri rare când unii dintre membrii sunt de alte naționalități și au intrat mai mult din curiozitatea sau datorită faptului că au prieteni români. Chiar există persoane care au o relație sentimentală cu persoane de altă naționalitate și i-au încurajat să intre pe Koolro, să învețe cât mai multe despre români.
Câți membri aveți pănă în prezent și câți vă doriți să aveți pe viitor?
Numărul de membrii actuali este de 1,190 și până la sfărșitul anului viitor, preconizăm că o să avem în jur de 9,500-10,000.
Există cupluri care s-au cunoscut pe situl Koolro și a căror relație a
devenit serioasă ducând de exemplu la o căsătorie?
Binenteles, cunosc chiar foarte foarte multe cazuri de cupluri care s-au cunoscut prin intermediul Koolro și au o relație foarte serioasă. Tot timpul glumeam pe faptul că ar trebui să cerem bani celor care se cunosc prin site-ul nostru și care se gândesc chiar la căsătorie. Desigur, este doar o glumă, dar ne bucurăm să vedem că reușim să le oferim acest mediu de comunicare și sincer, este poate cea mai mare bucurie a noastră.
Vin sărbătorile de iarnă ce activități organizați pentru ca tinerii să socializeze și să se cunoască mai bine?
Avem în plan organizarea unei petreceri de Crăciun unde vor fi invitați în special doar membrii Koolro. Despre Revelion nu s-a discutat înca, dar dacă o să fie o cerere anume, poate reușim să organizam un eveniment mare.
Un ultim mesaj pentru ca lumea să vă viziteze?!
Veniți pe Koolro și veți întâlni o comunitatea frumoasă, prieteneoasă și de foarte mult ajutor. Veți cunoaște lume nouă, interesantă și poate chiar vă veți conecta cu foști prieteni sau amici. De asemenea, veți fi la curent cu toate evenimentele sau petrecerile din comunitate și vă vom ajuta să vă distrați.
Koolro, locul unde toată lumea este "cool" și unde ne simțim aproape de casă deși locuim departe de meleagurile natale.

Comentarii