Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Benny Goodman o legenda a muzicii jazz din Chicago

Azi se implinesc o suta de ani de la nasterea unui mare muzician originar din Chicago.
Nascut pe 30 mai 1909, in partea de sud a orasului, dintr-o familie saraca de imigranti evrei din estul Europei , Benjamin David Goodman, era cel de-al noualea, din cei doisprezece copii ai familiei Goodman. La varsta de 10 ani acesta este inscris de tatal sau, la sinagoga evreiasca Kehelah Jacob, unde invata sa cante la clarinet. Iubind si fiind influentat de muzica de jazz din sud, in special New Orleans, acesta i-a avut ca favoriti pe muzicieni precum Sidney Bechet sau Lous Armstrong. Dupa un an si ceva il imita deja pe renumitul muzician Ted Lewis. Dupa alti doi ani face aparte din formatia care-l avea in componenta si pe legendarul Bix Beiderbecke. La doar 16 ani talentul sau era atat de apreciat incat este luat sa cante cu orchestra lui Ben Pollack. Alaturi de ei inregistreaza primul disc muzical la doar 17 ani, iar doi ani mai tarziu inregistreaza primul sau album solo. Reputatia sa ia amploare in anii '20 devenind un muzician renumit in special pe scena muzicala din New York unde se mutase. Din 1934 este o aparitie constanta la emisiunea de sambata seara Let's Dance a postul de radio NBC.
A fost un activ promotor al egalitatii in drepturi al americanilor de culoare, fiind primul muzician de renume care a avut o formatie mixta, angajand muzicieni de culoare, precum Teddy Wilson si Lionel Hampton.
Prin concertul sustinut in 1938 la Carnegie Hall in New York, Goodman a transformat muzica de jazz ridicand-o pe culmi nemaiintalnite pana atunci. Goodman a introdus "pe furis" jazul la Carnegie Hall, locul unde se interpreta muzica de foarte buna calitate, jazzul la acea vreme fiind considerat inca o muzica mai underground. O data cu acest concert insa, jazzul a devenit un gen muzical acceptat si de inalta societate.

Clarinetistul Benny Goodman - The King of Swing



Benny Goodman la clarinet, Teddy Wilson la piano si Gene Krupa la tobe.



Comentarii