Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Recensamantul din Statele Unite ale Americii - 2010

In conformitate cu prevederile Constitutiei SUA, Oficiul Statelor Unite ale Americii pentru Recensamant (US Census Bureau) desfasoara, la fiecare zece ani, un recensamant, operatiune complexa cu importante consecinte juridice si financiare.
In 2010, recensamantul se va desfasura la data de 1 aprilie.
Recensamantul ajuta la determinarea numarului de reprezentanti ai unui stat federal in Camera Reprezentantilor a SUA (US House of Reprezentatives), precum si la stabilirea alocatiilor bugetare de la nivel federal pentru infrastructura si servicii publice.
Obiectivele recensamantului sunt stabilirea numarului persoanelor existente in SUA la data mentionata, a originii etnice a acestora si a tipului de rezidenta a persoanelor (in locuinta proprietate personala, in locuinta proprietate personala pentru a carei achizitie persoana a contractat un imprumut, in locuinta inchiriata, in locuinta ocupata fara plata chiriei). Recensamantul urmareste sa includa atat persoanele fara adapost, cat si persoanele a caror sedere in SUA este ilegala. Pentru a indeplini acest deziderat, US Census Bureau are obligatia constitutionala de a NU comunica datele personale prelevate altor institutii americane.

Prezentam alaturat un model de formular de recensamant pus la dispozitie de US Census Bureau, in limba engleza, precum si un ghid orientativ in limba romana. Aceste documente pot fi accesate si online la:



In conformitate cu informatiile transmise de US Census Bureau,  romanii din SUA au posibilitatea declararii originii etnice pe formularul mentionat, prin completarea corespunzatoare a raspunsului la intrebarea nr. 9 de pe prima pagina a formularului, respectiv a raspunsului la intrebarea nr. 6 de pe celelalte pagini ale acestuia.

Informatii suplimentare privind recensamantul american pot fi accesate pe pagina de Internet: http://2010.census.gov/2010census/index.php

Informatiile au fost furnizate de catre Ambasada Romaniei din Washington DC.

Comentarii