- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
INUTIL Şeful Guvernului s-a dus în Parlament ca să se audă vorbind/ Emil Boc combate criza cu măsuri vechi şi vorbe noi.poi cere „să lăsăm demagogia” (GANDUL) de Maria TOADER
Emil Boc combate criza cu măsuri vechi şi vorbe noi. Apoi cere „să lăsăm demagogia”
Într-o dezbatere solicitată de PD-L, prim-ministrul Emil Boc a făcut, ieri, un bilanţ al activităţii Executivului în lupta cu recesiunea economică. Grupul parlamentar democrat-liberal din Camera Deputaţilor s-a chinuit două săptămâni ca să organizeze "scena" pentru liderul partidului, tema dezbaterii fiind: "Necesitatea creării de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România". Deputaţii însă nu s-au înghesuit să-l asculte pe şeful Executivului, el aşteptând peste 20 de minute ca să se strângă mai mulţi parlamentari în sală pentru a-şi începe discursul.
Mesajul lui Boc: să fim cumpătaţi
Protecţia socială şi modernizarea statului sunt priorităţile în acest an ale Guvernului. "Ele pot părea în contradicţie. În fapt, ele nu sunt în contradicţie una cu cealaltă cu o singură condiţie: să fim cu toţii cumpătaţi, să nu cerem mai mult decât se poate da. Să nu cerem mai mult decât economia poate în acest moment", a spus Emil Boc în faţa parlamentarilor, arătându-şi nemulţumirea cu privire la cei care critică Cabinetul că nu ar fi luat măsuri anticriză.
"Mesajul meu este următorul, foarte simplu şi foarte clar: să consolidăm ceea ce a obţinut, să lăsăm de-o parte demagogia şi populismele", a afirmat, pe un ton răspicat, premierul, avertizând că "oprirea cursului reformelor ar însemna întoarcerea României pe marginea prăpastiei".
Măsuri..."fără număr"
"Orice loc de muncă nou creat este un avantaj pentru fiecare familie, este un avantaj pentru bugetul de stat, este un avantaj pentru noi ca ţară şi pregăteşte pentru noi în continuare încheierea recesiunii economice", a continuat şeful Executivului, într-o introducere la enumerarea de măsuri luate de Guvern ce urma să înceapă. Astfel, luând una câte una 28 de decizii ale Cabinetului din 2009 şi începutul anului în curs, premierul a încercat să schiţeze planul general de ieşire din recesiune. Soluţiile nu sunt câtuşi de puţin noi.
Printre cele 28 de măsuri anticriză luate deja de Guvern, menţionate de Boc, se află alocarea celui mai mare procent din PIB din ultimii 20 de ani pentru investiţii, facilităţi pentru angajarea şomerilor şi achiziţionarea a peste 16.900 de locuinţe prin Programul "Prima Casă". Continuarea şi extinderea programului "Rabla", construirea de case pentru specialişti în mediul rural, reabilitarea termică a blocurilor şi a drumurilor judeţene, programul "Primul Siloz", vânzarea locuinţelor ANL chiriaşilor, sprijinirea IMM-urilor, dar şi a autorităţilor locale care accesează fonduri UE prin acordarea de garanţii de stat şi măsura şomajului tehnic sunt alte măsuri deja luate de Cabinet şi prezentate deputaţilor de Emil Boc. Printre măsurile pentru sprijinirea firmelor, el a amintit neimpozitarea profitului reinvestit, amânarea la plată a obligaţiilor restante, accelerarea rambursării TVA, ajutoarele de stat, reducerea taxelor şi tarifelor parafiscale.
O victorie - 42 km de autostradă în 2009
Nu în ultimul rând, şeful Executivului a trecut la capitolul "bile albe" în lupta anticriză şi menţinerea TVA la 19% şi a cotei unice la 16%. Mai mult, pentru a sublinia eficienţa soluţiilor găsite de Guvern, Emil Boc s-a lăudat cu stabilitatea cursului valutar, menţinerea deficitului bugetar în limite controlabile şi finalizarea a 42 de kilometri de autostradă în 2009, dar şi scăderea dobânzilor. În ceea ce priveşte anul în curs, prim-ministrul nu a oferit un alt set de măsuri detaliat privind ieşirea din criză, ci a înşirat decizii deja ştiute. El a declarat că Guvernul va oferi facilităţi pentru tinerii de până în 35 de ani care înfiinţează firme, va înlocui impozitul minim cu cel forfetar, va reduce numărul de declaraţii fiscale ce trebuie completate de persoanele juridice. Compensarea TVA de rambursat cu cel de recuperat, iniţierea Legii parteneriatului public-privat, amânarea şi în 2010 a plăţii impozitului anticipat pe venit ar urma, de asemenea, să fie puse în practică în acest an.
Ce nu a spus Boc în discursul său - datoriile şi şomajul cresc
Numărul şomerilor, datoriile statului şi câte firme au dat faliment în urma deciziilor mai mult sau mai puţin inspirate ale Cabinetului pe care îl conduce nu au fost incluse în bilanţul pregătit la virgulă de Emil Boc. Şeful Executivului nu a pomenit de creşterea datoriei publice în 2009 la circa 9,5 miliarde de euro, nici de împrumutul extern de 20 de miliarde de euro, contractat anul trecut şi pentru care, în mare parte, tot bani de la bugetul de stat vor fi folosiţi pentru a-l returna, după ce jumătate din tranşele ce trebuia să ajungă la BNR au fost folosiţi pentru plata pensiilor şi salariilor. Premierul s-a ferit să vorbească în cifre concrete şi despre şomaj, limitându-se doar la a constata că stăm mai bine comparativ cu alţii, chiar dacă, potrivit datelor ANOFM, numărul de şomeri a ajuns în februarie la 762.375, nivel maxim al ultimilor 6 ani şi 11 luni. Premierul nu a făcut vreo referire nici la faptul că în acest an statul trebuie să-şi reducă cu peste 60% datoriile mai mari de 90 de zile pe care le are către mediul privat, respectiv de la 1,5 miliarde de lei la 480 milioane de lei la finele acestui an şi nici despre efectele impozitul minim: intrarea în faliment a peste 100.000 de firme.
Noul plan anticriza: Boc a prezentat in Parlament planul vechi (ROMANIA LIBERA)
Premierul Boc a prezentat Parlamentului, ca masuri de sprijinire in acest an a mediului de afaceri, un set de proiecte anuntate deja de Guvern, fara vreun program nou, precum crearea unui fond de sustinere a investitiilor, amanarea impozitului anticipat pe profit, unificarea declaratiilor fiscale.
Intr-un discurs sustinut in Camera Deputatilor, seful Guvernului a amintit, pe parcursul a aproximativ 40 minute, masurile sustinute de Guvern in 2009 si care vor fi continuate si in acest an, precum programul "Prima Casa", "Rabla", neimpozitarea profitului reinvestit, acordarea de garantii si ajutoare de stat, scrie Mediafax.
Boc a sumarizat si un alt set de masuri care urmeaza sa fie introduse in 2010 pentru sprijinirea mediului de afaceri. Proiectele anuntate de premier au fost sprijinirea tineri-lor care infiinteaza o microintreprindere, regandirea impozitului forfetar, crearea unui fond pentru sustinerea pro-iectelor majore de investitii, unificarea declaratiilor fiscale impuse firmelor si realizarea unui sistem de completare a acestora printr-un portal electronic, compensarea datoriilor bugetare acumulate de firme cu TVA de primit din partea statului, pro-movarea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte ca terminalul de gaze lichefiate de la Constanta si o noua centrala pe Dunare realizata impreuna cu autoritatile bulgare si amanarea impozitului anticipat pe profit.
Toate aceste proiecte au fost anuntate anterior de catre reprezentantii Guvernului si sunt complementare celor introduse pe parcursul anului trecut, dar care, conform unui document de lucru al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), nu au avut efectul scontat.
Potrivit BERD, "stimulii" inclusi in programul cu fonduri de 13 miliarde euro anuntat de guvernul Romaniei in februarie 2009 pentru sprijinirea economiei au fost pana in prezent "mai mult imaginari decat reali", iar efectul programului asupra cresterii economice a tarii a fost neglijabil, intrucat au fost lansate putine proiecte. Mai multe guverne din regiune au anuntat diferite programe fiscale care pareau sa sprijine cresterea, insa in realitate acestea au avut un impact redus asupra economiei, mai comenteaza BERD.
Emil Boc: Fara reforme, Romania este pe marginea prapastiei (ROMANIA LIBERA)
Premierul Emil Boc insista pentru continuarea reformelor
Oprirea cursului reformelor ar insemna intoarcerea Romaniei pe marginea prapastiei, a declarat, marti, de la tribuna Camerei Deputatilor, premierul Emil Boc, informeaza Agerpres.
El a spus ca orice premier si-ar dori popularitate, dar a subliniat ca Executivul nu poate sacrifica obiectivele reformei cedand unor interese particulare de moment.
"Mesajul meu este sa consolidam ceea ce am obtinut si sa lasam deoparte demagogia si populismele', a subliniat seful
Executivului.
Potrivit acestuia, trebuie invatat din "lectia trecutului" - folosirea resurselor pentru sustinerea unui fals consum.
"Daca pensiile sau salariile ar fi majorate cu 200 la suta, s-ar trai o luna sau doua", a adaugat Boc.
Primul ministru a avertizat ca "oprirea cursului reformelor ar insemna intoarcerea Romaniei pe marginea prapastiei, dar daca vom continua reformele, vom iesi din recesiunea economica", a conchis Emil Boc.
Miniştrii lui Boc se apucă de strategii (ADEVARUL) de Cosmina Croitoru
Premierul Emil Boc a pregătit al treilea plan cu măsuri anticriză, pe care îl va prezenta Parlamentului
Până la 20 mai, un grup de lucru format din membrii Executivului trebuie să planifice bugetul pentru următorii trei ani. Guvernul va aproba, în două luni, strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2011-2013. Din document nu trebuie să lipsească nivelul cheltuielilor de personal.
Ce nu a reuşit niciun Cabinet să facă de la Revoluţie încoace şi-a propus Executivul lui Emil Boc: o strategie fiscal-bugetară pe trei ani. Aceasta face parte din proiectul legii responsabilităţii fiscale, adoptat deja de Guvern. Concret, strategia pentru perioada 2011-2012 va fi elaborată de un grup de lucru format aproape exclusiv din miniştri, conduşi de cel al Finanţelor, şi trebuie să fie gata în aproape două luni.
Pe lângă membrii Cabinetului, din echipă vor face parte şi preşedinţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Casei Naţionale de Pensii, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Comisiei Naţionale de Prognoză, Institutului Naţional de Statistică şi secretarul general al Guvernului.
Conform calendarului de elaborare a strategiei, până la 22 martie vor fi estimate indicele preţurilor de consum şi cursul de schimb al monedei naţionale pe termen mediu, până la 26 martie vor fi prognozate datoria publică şi necesităţile de finanţare din surse interne şi externe, iar până la 15 aprilie va fi prezentat un scenariu de bază al evoluţiilor bugetare pe termen mediu. Termenul-limită stablit pentru definitivarea strategiei fiscal-bugetare şi prezentarea acesteia spre dezbaterea şi aprobarea Guvernului este 20 mai.
Declaraţie de răspundere
Proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală stabileşte ca până la data de 30 mai a fiecărui an Guvernul să prezinte Parlamentului o strategie fiscal-bugetară pentru următorii trei ani, împreună cu declaraţia de răspundere. Totodată, în termen de o lună, Parlamentul va aproba limitele privind soldul total şi cheltuielile de personal obligatorii pentru următorii doi ani.
Strategia fiscală guvernamentală va include priorităţile în materie de cheltuieli şi argumentarea acestora în detaliu, dar şi o explicaţie a modului în care Executivul intenţionează să îşi îmbunătăţească politica faţă de mediul de afaceri.
Schimbări dese
Teoretic, strategia poate fi modificată odată cu schimbarea Executivului. Legea repsonsabilităţii fiscale prevede că, la începutul mandatului unui nou guvern, acesta va anunţa dacă prin programul său se încadrează în ultima strategie fiscală aprobată de Parlament sau trebuie să elaboreze un nou document.
Ultima răzgândire a Guvernului se referă la intrarea în vigoare a plăţii anticipate a impozitului pe profit, ce a fost amânată pentru 2015. Autorităţile şi-au dat seama că măsura va determina majorarea veniturilor bugetare cu 0,12% din PIB în aces an.
Ţara strategiilor
Ultima strategie de amploare a guvernanţilor a eşuat lamentabil. Denumită pompos, Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă - un proiect la care s-a lucrat şapte luni - a fost ştearsă chiar şi de pe lista dezbaterilor publice începând cu 2009. Nu în ultimul rând, Ministerul Economiei vrea să elaboreze până la finele anului o nouă strategie energetică, deşi este în vigoare un astfel de document, aprobat în 2007 şi valabil până în 2020.
Boc: „Am reuşit să limităm efectele crizei economice. Atât am putut face” (COTIDIANUL.RO)
Premierul Emil Boc a ieşit la rampă în Parlament cu o listă de măsuri anticriză, în mare parte aceleaşi ca şi cele luate până acum, nimic nou care să uimească poporul şi mediul de afaceri şi a ţinut sus şi tare că România merge în direcţia bună. Un mesaj subtil a fost transmis şi celor care vor să iasă în stradă să-şi ceară drepturile.
Emil Boc e mare pana iese din Palatul Victoria
„Trebuie să fim cu toții cumpătați, să nu cerem mai mult decât se poate da, mai mult decât economia poate da în acest moment. Noi n-am fost cumpătați în anii de creștere economică, am folosit resursele publice nu pentru infrastructură, locuri de muncă, ci pentru un fals consum. Să spunem că acest guvern a luat decizia să majoreze pensiile și salariile cu 200%. Ar putea să o facă, dar este acesta un gest reponsabil? Am putea trăi o lună, două, dar nota de plată ar fi îngrozitoare. Vom face ceea ce trebuie și mai puțin ceea ce ne-ar plăcea. Oprirea cursului reformelor ar însemna întoarcerea României pe marginea prăpastiei.
Nu putem să sacrificăm şansa majoră de a ieşi cu fruntea sus din criză cedând unor interese particulare de moment; să lăsăm deoparte populismul şi demagogia”, şi-a început Boc discursul.
Imediat după ce i-a sfătuit pe români să fie cumpătaţi, premierul şi-a pregătit tirul de răspunsuri pentru cei care spun că guvernul pe care îl conduce nu a făcut nimic, amintind de stabilitatea cursului leu/euro, de scăderea dobânzilor, de creşterea exporturilor din ultimele trei luni, de faptul că anul trecut s-a reuşit finalizarea a 42 de kilometri de autostradă, un „real succes”, în condiţiile în care în perioada de creştere economică nu s-au realizat decât cinci kilometri, dar şi de faptul că prin programul „Prima casă” 16.000 de români au putut să-şi cumpere o locuinţă. „Am reuşit să limităm efectele crizei economice. Atât am putut face. Misiunea guvernului va rămâne în continuare salvarea şi crearea de locuri de muncă”, a declarat Boc după ce şi-a prezenta lista de realizări.
În condiţiile în care din ce în ce mai mulţi români îngroaşă rândurile şomerilor, iar mii de firme intră în insolvenţă, Emil Boc vede primele semne bune ale guvernării în agenţiile de rating care poziţionează România mai bine decât în trecut, în creşterea producţiei industriale şi a exporturilor, în rata şomajului care este cu două procente sub media europeană şi în succesul emisiunilor de eurobonduri. „Direcţia pe care mergem e corectă”, a declarat Boc.
Pe lista celor 28 de măsurilor anticriză a lui Boc se află investiţiile publice pentru susţinerea economiei, precizând că în 2009-2010 guvernul a alocat cel mai mare procent din Produsul Intern Brut (PIB) pentru investiţii din ultimii 20 de ani şi a scos la înaintare din nou cei 42 de kilometri finalizaţi în 2009, urmaţi de proiectele care vor fi finalizate în acest an.
De asemenea, Boc a reamintit de sprijinul acordat firmelor prin scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale timp de şase luni dacă angajează şomeri şi estimează ca prin această măsură să fie create 50.000 de noi locuri de muncă.
Până pe 15 martie, 16.968 de români şi-au cumpărat o locuinţă prin programul „Prima casă” şi astfel nu-i mai îmbogăţesc pe proprietari, ci bagă bani în buzunarul băncilor. Programul de construire a 25.000 de case în mediul rural pentru medici şi profesori nu este nici el o noutate pe lista guvernului. Până la sfârşitul acestei luni, autorităţilor locale vor trimite solicitările pentru construcţia de case, al căror preţ este de aproximativ 30.000 de euro pentru două camere cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi şi de 35.000 de euro pentru cele cu trei camere şi o suprafaţă de 120 de metri pătraţi.
Guvernul continuă şi în acest an programul de reabilitare termică, ce are ca scop reducerea facturii la întreţinere şi crearea de locuri de muncă. În 2009 au fost alocate 360 de milioane de lei pentru lucrările de reabilitare, însă nu au fost folosite decât 160 de milioane de lei pentru reabilitarea a 24.834 de apartamente din 692 de blocuri. Boc estimează că în acest an vor fi reabilitate alte 17.000 de locuinţe. Totodată, guvernul vrea să continue şi în acest an programul „Primul siloz”, care oferă posibilitatea fermierilor să-şi păstreze producţia pe o perioadă mai mare de timp. Boc speră ca în acest an să fie acordate 6.000 de certificate de depozitare, 200 de licenţe de depozitare pentru 100 de agenţi economici pentru o capacitate de 4.000 de tone.
Prin vânzarea a 22.000 de locuinţe ANL, Boc speră să obţină 500 de milioane de euro, sumă de care are nevoie pentru construcţia a altor 22.000 de locuinţe şi vrea ca în mandatul său să ajungă la 100.000 de locuinţe construite pentru tineri. Prin măsura de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii, premierul crede că 6.000 de firme vor beneficia de ajutorul Fondului de Garantare şi că 110.000 de locuri de muncă vor fi păstrate. Cei care operează cu proiecte finanţate cu fonduri europene vor avea din partea statului o garanţie de 80% din valoarea proiectului, iar plafonul maxim de prefinanţare a fost majorat de la 15 la 30%. O altă măsură anticriză prezentată de Boc este şi sprijinirea firmelor prin amânarea la plata obligaţiilor restante, precizând că la ANAF au fost înregistrate 660 de cereri de amânare pentru şase luni.
DEBARCAREA LUI GEOANĂ/ O nouă cerere a PD-L, respinsă (JURNALUL NATIONAL) de Aniela Nine, Ioana Bugean, Karina Knapek
Senatorii PD-L şi cei independenţi au cerut din nou în şedinţa Biroului Permanent introducerea pe ordinea de zi a plenului a cererii de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Prin votul majoritar al Opoziţiei, cererea a picat.
Cererile PD-L de revocare a lui Mircea Geoană (foto) din funcţia de preşedinte al Senatului încep să devină un lanţ al încercărilor, ieri puterea făcând o nouă solicitare în acest sens.
De data aceasta, în susţinerea cererii lor, pedeliştii au invocat situaţia din şedinţa trecută a Senatului, când Mircea Geoană nu a acceptat să supună la vot cererea lor de discutare a revocării. Numai că opoziţia a invocat prevederea regulamentară conform căreia nu se poate cere de două ori într-o sesiune revocarea preşedintelui, ceea ce a dus la respingerea prin vot a solicitării PD-L. De partea cealaltă, PD-L invocă faptul că nu este o nouă cerere, ci doar o "updatare" a vechii cereri cu un nou abuz al lui Geoană.
EGALITATE ÎN PLEN
Aşa cum era de aşteptat, PD-L a reluat cererea de introducere pe ordinea de zi a subiectului revocării în şedinţa de plen ce a urmat Biroului Permanent, motiv de noi discuţii procedurale. Când, în cele din urmă, Mircea Geoană a supus la vot ordinea de zi fără cererea PD-L, rezultatul a fost unul de egalitate, 42 de voturi pentru, 42 împotrivă.
Rezultatul a fost însă unul determinat de o "defecţiune" în tabăra puterii, căci doi senatori, Orest Onofrei şi Şerban Mihăilescu, aflaţi pe coridor, n-au mai apucat să ajungă la timp să voteze împotriva ordinii de zi propuse de Geoană. Soluţia găsită pentru deblocarea situaţiei a fost, ca de atâtea ori, pauza de consultări. Decizia consultărilor - cererea de reluare a votului. Numai că, surpriză, cum consultările s-au prelungit fix până la expirarea programului de lucru, Geoană a declarat şedinţa închisă. El a făcut un apel la şeful statului şi liderii PD-L pentru deblocarea situaţiei.
Brand/Udrea vrea să înfiinţeze „un organism special“ care să promoveze România, explicând că „şicanele nu vor mai fi aceleaşi“ atât timp cât nu se va mai ocupa ea (GANDUL)
"Vrem să creăm un organism special prin care să promovăm România pe pieţele internaţionale, un organism care să poată atrage şi bani privaţi. Şicanele nu vor mai fi aceleaşi câtă vreme nu mă voi ocupa eu de această structură", a afirmat Elena Udrea
România va fi promovată în străinătate, ca destinaţie turistică, de un "organism special" care urmează să fie înfiinţat, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, adăugând că "şicanele nu vor mai fi aceleaşi" câtă vreme ea nu se va afla la şefia noii structuri.
"Trebuie să continuăm să facem promovare. Vrem să creăm un organism special prin care să promovăm România pe pieţele internaţionale, un organism care să poată atrage şi bani privaţi. Şicanele nu vor mai fi aceleaşi câtă vreme nu mă voi ocupa eu de această structură", a spus Udrea la Consiliul Consultativ al Turismului. Mai mult, şefa Dezvoltării Regionale a spus că autorităţile trebuie să analizeze în detaliu cum va funcţiona viitoarea structură şi care vor fi sursele de finanţare a acesteia. "Ne bazăm şi pe sponsorizări pentru partea de promovare. Vom finaliza brandul turistic în luna mai, iar după crearea brandului vom putea folosi bani europeni pentru promovarea lui", a mai zis Udrea. Ea a precizat că bugetul de promovare al ministerului, respectiv cinci milioane de euro, reprezintă jumătate din suma alocată anul trecut promovării turistice. "Cu un buget de cinci milioane de euro cheltuiţi din cei zece milioane alocaţi anul trecut am făcut tot ce am putut. Făceam mai multe dacă nu exista tot scandalul din campania electorală. Despre turism vorbesc aceiaşi care vorbesc despre femei însărcinate şi despre bombe atomice, nu cei care se pricep"
BNR: BRD nu a incalcat nicio norma bancara restructurand creditul de 2 mil. euro al Elenei Udrea (GANDUL)
Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu a transmis o nota Camerei Deputatilor aratand ca BRD nu a incalcat nicio norma bancara restructurand creditul de 2 milioane de euro pe care actualul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, l-a contractat anterior.
Punctul de vedere al BNR a venit ca urmare a unei solicitari a comisiei de ancheta a Parlamentului privind activitatea ministrului Turismului Elena Udrea in 2009.
Udrea vrea să mute comerţul de pe plajă (EVZ)
INIŢIATIVĂ. Ministrul turismului, Elena Udrea, vrea ca imobilele de pe plajă şi magazinele alimentare din staţiuni să fie mutate în zone special amenajate.
„Încercăm să mutăm tot acest comerţ într-o zonă unde să permită construcţii noi, care să aibă aspect asemănător, să fie construcţii uşoare care să facă parte dintr-un ansamblu unde cei expropriaţi să se poată muta”, a declarat, ieri, Udrea, în Consiliul Consultativ al Turismului.
Ea a adăugat că în unele cazuri magazinele alimentare amplasate lângă hoteluri afectează negativ restaurantele unităţilor hoteliere. Săptămâna trecută, Udrea a afirmat că vrea să modifice legislaţia privind exproprierile, pentru ca statul să poată prelua porţiunile de plajă aflate în proprietate privată pe care au fost ridicate construcţii şi să dărâme imobilele.
Ministrul a mai spus că intenţionează să schimbe PUZ-urile plajelor şi să stabilească prin noi norme unde vor fi amplasate toaletele, cabinele de duş şi barurile.
Daniel Funeriu vrea să încheie un parteneriat cu studenţii (GANDUL)
Ministrul Educaţiei şi reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România au discutat, marţi dimineaţă despre problemele studenţilor, liderul acestora declarând după întâlnire că Daniel Funeriu a fost de acord cu semnarea unui parteneriat pentru soluţionarea revendicărilor.
Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cezar Haj, a declarat, la finalul întâlnirii de aproximativ o oră cu ministrul Daniel Funeriu, că ministrul a fost de acord cu semnarea unui parteneriat care să ducă la rezolvarea problemelor ridicate de studenţi.
Reprezentanţii ANOSR au prezentat ministrului priorităţile studenţilor cu privire la Legea educaţiei, referitoare la reprezentativitatea acestora în toate structurile, independenţă.
De asemenea, studenţii au cerut ca statutul lor să fie inclus în Legea educaţiei, căminele să fie unităţi non-profit, universităţile să fie depolitizate, activitatea de voluntariat să fie recunoscută, iar bursele pentru doctoranzi să fie achitate.
Ministrul i-a asigurat pe studenţi că există bani pentru burse, dar şi pentru tabere, la nivelul celor de anul trecut.
Haj a arătat că dacă solicitările lor nu vor fi cuprinse în Legea educaţiei, vor trece la proteste.
"Plecăm paşnici, mulţumiţi parţial, dar suntem încă sceptici până la apariţia legii, pentru a vedea dacă aceasta conţine ceea ce noi am cerut. Sperăm ca ministrul să acţioneze, astfel încât să nu fim obligaţi să ieşim în stradă", a declarat Haj.
Ministrul Funeriu se va mai întâlni marţi, cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) şi cei ai Uniunii Studenţilor din România (USR). (Mediafax)
Berceanu introduce sporurile în salarii pentru a opri greva de la metrou (COTIDIANUL.RO)
Guvernul aprobă mâine bugetul pentru acest an al Metrorex şi va introduce în salariul de bază o parte din sporturile angajaţilor. Radu Berceanu, ministrul Transporturilor crede că această măsură va opri greva de la metrou programată pentru 18 martie.
„S-ar putea să nu fie joi grevă la metrou, pentru că mâine (n.r. miercuri) vom adopta bugetul şi apoi se poate negocia contractul colectiv de muncă. Fondul de salarii va rămâne neschimbat, poate un pic mai mic faţă de anul trecut, însă în interiorul lui dânşii (n.r. sindicatele de la metrou) doresc modificări prin mutarea unor sume de la sporuri şi prime în salariul de bază, ceea ce pentru noi este în regulă", a declarat Radu Berceanu, după întâlnirea cu transportatorii.
Biroul Permanent al Senatului vrea comisie parlamentară de anchetă pentru Ministerul Transporturilor (GANDUL)
Biroul Permanent al Senatului a aprobat, marţi, înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea desfăşurată de Ministerul Transporturilor în perioada 2005-2009, comisia urmând să aibă 11 membri, faţă de 9 cât fusese propus.
Liderii de grup decid, după Biroul Permanent, modul de reprezentare în comisie a partidelor parlamentare. Reprezentanţii independenţilor, susţinuţi de PDL, invocă faptul că sunt grup parlamentar şi au dreptul de reprezentare în cadrul comisiei, în timp ce PSD şi PNL afirmă că formula comisiei trebuie să respecte algoritmul politic rezultat din alegeri, independenţii neavând drept de reprezentare.
Propunerea de înfiinţare a comisiei de anchetă, componenţa acesteia şi eventuala includere a independenţilor vor fi supuse votului plenului Senatului.
Comisia de anchetă a fost înfiinţată pentru investigarea condiţiilor de legalitate prin care au fost încheiate contractele, respectiv modificarea valorii acestora, ca urmare a schimbărilor soluţiilor tehnice iniţiale, la proiectele derulate de Ministerul Transporturilor şi CNADNR în perioada 2005-2009.
CURTEA DE CONTURI/ Plati nelegale pentru Autostrada Bucuresti-Brasov (ROMANIA LIBERA) de Cristi Ciuperca
Curtea de Conturi a descoperit un prejudiciu de peste 500 milioane lei (peste 110 milioane euro) la CNADNR. Majoritatea banilor s-au dus in "plati nelegale" catre antreprenor pentru investitii deschise la Autostrada Bucuresti–Brasov. Controlorii de la Curtea de Conturi au descoperit ca o parte a platilor au fost generate de modificarea solutiei tehnice, fara respectarea contractului sau pentru lucrari care nu fusesera convenite. Pe de alta parte, inclusiv Autoritatea pentru Monitorizarea Achizitiilor Publice a amendat Compania de Autostrazi pentru nereguli la atribuirea contractului de reparatii a sediului institutiei.
Bătălia pentru şefia Senatului/PDL a părăsit lucrările plenului (COTIDIANUL.RO) de Lucian Gheorghiu
Şi a doua tentativă din plen a PDL de a-l debarca pe Mircea Geoană a eşuat. Nici marţi nu s-a ajuns să se voteze vreun proiect de lege.
Senatorii PDL au părăsit lucrările plenului, cu un minut înainte de reluarea şedinţei, după pauza de consultări cerută de senatorii PSD. În urma acestei situaţii, Mircea Geoană a supus la vot ordinea de zi pentru plenul de miercuri, care a fost aprobată cu 46 de voturi, în ciuda protestelor singurilor trei senatori PDL rămaşi în sală, preşedintele grupului parlamentar şi doi dintre vicepreşedinţii săi. Ţinând cont de votul dat, miercuri, PD-L nu mai are nici o posibilitate de a solicita, decât prin forţă, introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare a lui Mircea Geoană.
Ca şi în urmă cu o săptămână, nici marţi în plen nu s-a putut dezbate şi vota vreo lege de pe ordinea de zi şi sunt şanse mici ca acest lucru să se întâmple în plenul de miercuri, când este posibil să se discute tot pe proceduri şi regulamente.
Menţionăm că senatorul PNL Ioan Ghişe a propus o soluţie de ieşire din impas: fie modificarea de urgenţă a regulamentului, fie PDL să solicite arbitrajul Curţii Constituţionale, ambele propuneri nefiind agreate de către senatorii din tabăra anti-Geoană.
Sassu câştigă din războiul PDL-PSD (EVZ) de Romulus Georgescu
Operaţiunea „debarcarea şefului TVR” s-a împotmolit în parlament.
Parlamentarii nu se grăbesc să-l împingă pe Alexandru Sassu de pe scaunul de şef al Televiziunii publice (TVR). PDL nu a găsit încă un înlocuitor care să mulţumească toate taberele din partid.
În plus, războiul de la Senat face, practic, imposibilă convocarea unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să decidă situaţia conducerii TVR. Şi asta, în condiţiile în care, în urmă cu o lună, comisiile de cultură au făcut primul pas pentru demiterea şefului TVR, respingându- i raportul de activitate pe 2008.
Început în forţă, final amânat
După semnalul dat de Traian Băsescu în campanie („Nu voi mai călca la TVR atâta vreme cât vei fi şeful ei”, pe 17 februarie parlamentarii puterii din comisiile de cultură s-au pus pe treabă şi au respins raportul TVR în 15 minute. Picarea în plenul reunit, care ar fi dus la schimbarea lui Sassu, părea o formalitate, însă operaţiunea s-a împotmolit.
Florin Călinescu, al cărui nume era vehiculat pentru şefia TVR, nu este agreat în PDL, iar Robert Turcescu, un alt nume la care democrat-liberalii se gândeau, a refuzat oferta. Mai mult, între timp a apărut şi un obstacol administrativ: convocarea unei şedinţe comune a parlamentului.
Birourile reunite nu s-au mai întâlnit de pe 22 februarie când, din cauza conflictelor pe tema modificării Constituţiei, nu s-a mai ajuns la punctul dedicat TVR. Ulterior, PDL a declanşat atacul asupra şefiei Senatului şi subiectul a fost amânat. Deşi pare o gură de oxigen pentru opoziţia PSD-PNL, care l-a plasat pe Sassu la TVR în 2007, amânarea deciziei ar avantaja până la urmă PDL. Şi aceasta pentru că PDL are acum majoritate la Senat şi ar putea să voteze o lege amânată de mai multă vreme care prevede două locuri în conducerea TVR pentru „societatea civilă”.
Cum decizia finală aparţine plenului unde PDL are majoritate, o asemenea prevedere va echivala cu două locuri în plus pentru susţinătorii taberei portocalii.
Solomon rămâne în arest. Cererea de eliberare provizorie, respinsă (JURNALUL NATIONAL) de Elly Cîrstea, Stefan Birlodeanu
Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, arestat la 3 martie pentru fapte de corupţie, rămâne închis, după ce Tribunalul Argeş a respins ieri cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocaţii acestuia.
Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, arestat la 3 martie pentru fapte de corupţie, a fost adus la Tribunalul Argeş, unde magistraţii urmau să decidă asupra cererii de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost reţinut la 2 martie de procurorii DNA Piteşti, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals. El este acuzat de primirea unei mite de 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova.
Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, rămâne în arest (GANDUL)
Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, arestat în 3 martie pentru fapte de corupţie, rămâne închis, după ce Tribunalul Argeş a respins, marţi, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocaţii acestuia.
Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Argeş, magistraţii au considerat neîntemeiată cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a lui Antonie Solomon, astfel că acesta rămâne în arest, sentinţa de marţi a Tribunalului Argeş nefiind însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.
Solomon nu a făcut niciun fel de declaraţii presei, la ora transmiterii acestei ştiri fiind dus înapoi în arestul Poliţiei Judeţene Argeş.
Elenuţa – Ihr Kampf (Comentariu de Lelia MUNTEANU) (GANDUL)
Cine-a zis asta: "O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr"? a) Emil Boc, să-şi facă curaj, când ne-a anunţat c-am cam ieşit din criză. b) Preşedintele Norvegiei. c) Băiatu de la cablu, în sinea lui. Răspuns corect: d) Joseph Goebbels apud Elena Udrea.
S-a răscolit lumea bună, jar mâncau televiziunile mogulilor. Care-i problema, totuşi? I-a plăcut ei asta, i s-a părut c-o ajută in Ihr Kampf (lupta ei) cu Olguţa Vasilescu. Poate n-a ştiut despre numitul - (nomina odiosa si vade retro, măi satana) - decât că era şchiop şi muieratic. O să obiectaţi că scrie negru pe alb, ea cu mânuţa ei: "Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist". Dar poate Elenuţa noastră crede că-i un regim de slăbit mai drastic.
Din cine voiaţi să citeze? Din Karl Lagerfeld? Din Jimmy Choo? O să ziceţi că mai bine ar fi probat cu aria lui Don Basilio: "Dala bocca fuori uscendo/ Lo schiamazzo va crescendo/ Prende forza a poco a poco,/ Scorre gia di loco in loco,/ Sembra il tuono, la tempesta/ Che nel sen della foresta,/ Va fischiando, brontolando,/ E ti fa d'orror gelar./ Alla fin trabocca, e scoppia,/ Si propaga si raddoppia/ E produce un'esplosione/ Come un colpo di cannone,/ Un tremuoto, un temporale,/ Un tumulto generale, che fa l'aria rimbombar"... (Dar pentru asta-ţi trebe voce: n-ai voce de bas, stai acas'). Însă, la urma urmei, cine mai e şi ăsta şi ce merite are? În afară de Blaga, alt Don Basilio nu ne trebuie.
E rea lumea şi pricinoasă. Nu mai poţi purta o păruială de idei ca-ntre fete, că apar şi firoscoşii să te caute la citate, vorba lui Năstase. Citezi cu ce poţi, sora mea, că altfel apucă rivala politica şi citează, de-ţi strică machiajul, iar poşetuţa ta devine o prada uşoară când ţi-o trosni şi-un argumentum ad hominem de dreapta. Ce atâta kazmunaigaz pentru o controversă? Olguţa a început. Elenuţa doar i-a retorsionat-o, să nu rămână datoare.
Fug cu pianul până nu se varsă clapele: nu-i bine să te bagi într-o smotoceală doctă, că ţi-o iei ca la carte.
Cu 42 de km nu se face autostradă (Comentariu de Ion M. Ionita) (ADEVARUL)
Fără miliardele de la FMI, domnului Boc i-ar fi fost greu să vorbească acum despre stabilitatea leului.
„Dacă Guvernul nu a făcut nimic, cum se face că leul este stabil, şomajul e sub media europeană, exporturile au început să crească de mai bine de trei luni, agenţiile de rating au îmbunătăţit deja perspectivele ţării, iar România are una dintre cele mai scăzute cote unice de impozitare din Europa?" Sunt întrebări pe care Emil Boc le-a lansat, ieri, pe nerăsuflate, la o dezbatere pe teme economice.
Ce spune Emil Boc este real. Anul trecut a fost finalizat un tronson de 42 de kilometri al autostrăzii Transilvania. Dar se poate merge pe autostradă de la Cluj la Oradea? Nu.
La fel, dacă leul este stabil, nu este neapărat un merit al Cabinetului Boc. Principala raţiune pentru care România a contractat împrumutul de la FMI a fost asigurarea stabilităţii monedei naţionale. Este motivul pentru care banii trebuiau să ajungă la BNR, ulterior Fondul Monetar fiind de acord să susţină direct din aceste fonduri plata pensiilor şi a salariilor. Fără miliardele de la FMI, domnului Emil Boc i-ar fi fost extrem de greu să vorbească acum despre stabilitatea leului.
Din păcate, împrumutul de la FMI şi de la Comisia Europeană se dovedeşte insuficient pentru cheltuielile Executivului. Guvernul continuă să se împrumute într-un ritm alert. Nu mai departe de săptămâna trecută, România a obţinut un miliard de euro în urma unei emisiuni de eurobonduri cu scadenţă la cinci ani. Împrumuturi substanţiale se fac şi pe piaţa internă de capital.
Într-adevăr, rata şomajului, de 8,2%, este puţin sub media europeană, estimată la 9% pentru acest an. Dar avem aproape 800.000 de şomeri înregistraţi, în condiţiile în care numărul total al salariaţilor este de puţin peste patru milioane de persoane, iar numărul pensionarilor se ridică la peste 5,5 milioane. Nu e niciun secret că povara acestei uriaşe discrepanţe între contributori şi asistaţi sociali nu mai poate fi susţinută pe termen lung. România şi-a permis luxul să piardă peste hotare aproape jumătate din forţa sa activă de muncă. Aceşti oameni plătesc contribuţii sociale în Italia, Spania, Franţa, Germania şi pe unde or mai fi. Aici se văd viziunea şi capacitatea de acţiune a unui guvern. Ce faci, cum creezi locuri de muncă în ţară pentru a avea cine plăti pensiile? Încerci să-i aduci pe români înapoi sau deschizi porţile emigranţilor? E o întrebare pe care domnul Boc nu a pus-o nici măcar retoric.
La fel de adevărat este că exporturile au crescut. Pieţele noastre europene au început să-şi revină, independent de voinţa Guvernului de la Bucureşti. Despre agenţiile de rating nu se poate spune decât că Grecia a ajuns la faliment şi nicio agenţie nu şi-a făcut probleme. Acum creditorii abia aşteaptă ca bogaţii Europei să plătească lejeritatea la împrumuturi a grecilor. Iar introducerea cotei unice este prima măsură luată de guvernarea Alianţei D.A., dacă îşi mai aduce cineva aminte.
Ponta: Băsescu citeşte Tratatul şi Constituţia, "un pic diferit" (JURNALUL NATIONAL)
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după consultările pe tema revizuirii Constituţiei, că ideea PSD legată de Tratatul de la Lisabona a fost înţeleasă de şeful statului, el apreciind că acesta citeşte Tratatul, dar şi Constituţia, "un pic diferit", fapt ce ţine de mentalitate.
"Ideea noastră cred că a fost foarte bine înţeleasă de către preşedinte şi faptul că citim Tratatul de la Lisabona aşa cum citim şi Constituţia, un pic diferit, cred că ţine de mentalitate şi de experienţă politică", a spus Ponta.
El a argumentat că Tratatul de la Lisabona prevede pentru toate ţările UE, inclusiv România, un mod de organizare în care deciziile să meargă de la naţional, respectiv de la Bucureşti, către zona regiunilor şi a autorităţilor locale, având ca punct de plecare finaţarea acestora.
Ponta a arătat că banii de la UE vor veni din ce în ce mai mult către regiuni, către autorităţi locale şi nu la Bucureşti, care, după aceea, să-i împartă în ţară.
"Ideea politică de a avea structuri locale mai puternice şi de a le avea reprezetate în structurile legislative este foarte clară. Iar faptul că noi înţelegem să respectăm votul dat de români la un referendum consultativ este tocmai în această direcţie: avem nevoie de un Parlament cu mai puţini parlamentari, chiar 300, aşa cum au votat oamenii la propunerea preşedintelui, un Parlament care să aibă parlamentari aleşi direct, prin vot uninominal, dar, în acelaşi timp, poate să aibă şi trebuie să aibă o Cameră care să reprezinte autorităţile şi comunităţile locale, Cameră în care aleşii să fie desemnaţi prin votul consilierilor locali, judeţeni, al primarilor şi să legifereze pentru aceste structuri locale, a explicat Ponta propunerea PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a reclamat, azi, la consultări, faptul că PSD şi-a argumentat una din ideile de revizuire a Constituţiei invocând un articol din Tratatul de la Lisabona care de fapt nu există, el ironizându-i pe reprezentanţii acestei formaţiuni din această cauză.
"Apreciez foarte mult poziţia constructivă a ambelor partide care au lăsat un material, şi PC şi PSD. Toate propunerile sunt subiect de discuţie. Cred că se vor găsi formule în procesul de revizuire al Constituţiei. Vă mărturisesc că am o singură neînţelegere legată de propunerea PSD, numai la punctul unu. În rest toate sunt discutabile şi vă mărturisesc că sunt de acord cu cea mai mare parte a lor", şi-a început şeful statului discursul legat de această temă.
Băsescu a solicitat reprezentanţilor PSD să îi precizeze dacă au cunoştinţă de Tratatul de la Lisabona, în baza căruia au făcut această propunere de revizuire a Cosntituţiei.
"La punctul unu spuneţi că PSD susţine ca una dintre Camere să fie aleasă direct, iar cealaltă să fie după modelul Tratatului de la Lisabona, formată din reprezentanţii comunităţilor locale, prin votul Consiliilor locale. Vă mărturisesc că nu ştiu articolul din Tratatul de la Lisabona în care este o asemenea prevedere. Înainte de a-mi nominaliza articolul, am rugămintea la PSD să îmi spună dacă are cunoştinţă de conţinutul Tratatului de la Lisabona. Eu sunt unul dintre şefii de stat care a negociat articol cu articol tot acest Tratat. Nu-mi este cunoscută vreo recomandare în care să existe parlamente bicamerale sau în care să se creeze o Cameră nealeasă", a arătat Băsescu.
El a admis, ironic, că poate fi vorba de lispa sa de înţelegere legat de acest subiect.
"Dar poate fi vorba de lipsa mea de înţelegere în citirea Tratatului, deşi, vă repet, articol cu articol acest Tratat a fost parte din activitatea mea în ultimii trei ani la Consiliul European. Dacă aveţi o precizare clară, cu multă bucurie sunt dispus să o discutăm", a închis şeful statului subiectul legat de propunerea PSD.
Potrivit unui comunicat PSD remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, social-democraţii au prezentat şefului statului, la Cotroceni, un document cu poziţiile partidului legate de revizuirea Constituţiei şi de priorităţile legislative.
PSD menţionează, în document, câteva "elemente nenegociabile": "Una dintre Camere să fie aleasă direct, iar cealaltă să fie, după modelul Tratatului de la Lisabona, formată din reprezentanţii comunităţilor locale (prin votul consilierilor locali şi judeţeni); adoptarea pentru parlamentari a unui statut similar cu cel al aleşilor locali (pierderea mandatului în cazul părăsirii partidului cu care a intrat în Parlament); Ministerul Public trebuie să fie scos de sub autoritatea Ministerului de Justiţie; alegerea Preşedintelui de către cetăţeni şi stabilirea unor relaţii clare între Preşedinte, Parlament şi Guvern (neintervenţia Preşedintelui în atribuţiile Parlamentului şi Guvernului)".
Geoană câştigă cu muniţie de la PDL (ADEVARUL) de Alina Voaideş
Preşedintele Senatului a urmărit relaxat ofensiva Puterii
Reprezentanţii Opoziţiei în Biroul Permanent al Senatului au respins din nou cererea senatorilor Puterii de revocare a lui Geoană. Social-democraţii şi liberalii au profitat de faptul că solicitarea avea alţi semnatari decât cea de săptămâna trecută.
De această dată, solicitarea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului a fost semnată doar de senatorii PDL şi de cei independenţi, nu şi de cei ai UDMR. Situaţie care le-a oferit reprezentanţilor PSD şi PNL ocazia de a repurta a treia victorie în războiul pentru şefia Senatului.
Ponta: Avem nevoie de un Parlament cu mai puţini parlamentari, dar nu cu o singură cameră
Ei au susţinut că, întrucât există alţi semnatari, este vorba de o nouă cerere de revocare. Or, Regulamentul Senatului stabileşte că revocarea poate fi cerută o singură dată într-o sesiune legislativă.
În consecinţă, solicitarea nici n-a mai fost dezbătută în cadrul Biroului Permanent. Liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, a evitat să precizeze dacă este vorba despre o nouă cerere de revocare. El s-a mulţumit să menţioneze că democrat-liberalii au adus cererii formulate săptămâna trecută o completare, referitoare la încălcarea de către Geoană a încă unui articol din Regulament.
„Este războiul stelelor, episodul doi, cu acelaşi rezultat", a comentat, ironic, Mircea Geoană, tentativa PDL şi a independenţilor. El i-a acuzat pe democrat-liberali că, încercând în continuare să-l revoce, se fac responsabili de blocarea în Senat a unor „legi fundamentale". În ciuda înfrângerii, atât PDL, cât şi independenţii au continuat ofensiva împotriva lui Geoană.
LUPTA a continuat
Liviu Câmpanu, liderul senatorilor independenţi, are de gând, după cum a declarat, iritat, la ieşirea din Biroul Permanent, să ceară din nou în plen revocarea lui Geoană. Motivul: acesta ar fi încălcat încă o dată Regulamentul deoarece s-ar fi opus ca senatorul Şerban Mihăilescu să facă parte din Comisia pentru Regulament.
În plen, democrat-liberalii au făcut altă încercare de a impune pe ordinea de zi a şedinţei cererea de revocare a lui Geoană. Ei au cerut o nouă ordine de zi, dar senatorii PSD şi PNL s-au opus. Discuţiile contradictorii au durat mai bine de 40 de minute. Grupurile senatoriale s-au retras pentru consultări.
Senatorii au revenit în plen cu doar un minut înainte de expirarea timpului programat pentru dezbateri.
"Persistenţa colegilor din arcul majoritar în obsesia lor de a mă înlocui se loveşte de aceleaşi impedimente de natură constituţională şi de minimă decenţă politică!"
„Dictatorul“ Geoană vrea să taie salariile celor care blochează plenul (GANDUL) de Raul FLOREA
Urban: "Noul dictator, Mircea Geoană, face ce vrea! E frumos! De-acum încolo să vină la prezidiu şi să voteze singur legile"
Geoană: "Cred că, într-un fel, ar trebui să se taie ziua de salariu pentru cei care vin la Senat să fumege vorbe"
Blocajul din Senat se menţine şi în această săptămână, după ce grupul parlamentar PD-L a refuzat din nou să voteze ordinea de zi stabilită în cadrul Biroului Permanent al camerei superioare. Tactica folosită, marţi, de pedelişti pentru a-l înlătura pe Mircea Geoană de la şefia Senatului a fost aceeaşi cu cea la care aceştia au recurs miercurea trecută. Aflat în formaţie completă, bucurându-se inclusiv de prezenţa miniştrilor Radu Berceanu şi Vasile Blaga, PD-L a atacat încă de la începutul şedinţei de plen, profitând de faptul că Geoană a permis începerea declaraţiilor politice fără a supune la vot ordinea de zi. Cel care a deschis lupta a fost Traian Igaş. "Atât timp cât nu avem ordine aprobată, nu putem avea nici declaraţii politice. PD-L, UDMR şi grupul mixt al independenţilor vă propun o ordine de zi în care să fie incluse şi declaraţii politice şi un număr de douăzeci şi unu de puncte", a spus liderul grupului PD-L, urmat de colegul său Alexandru Pereş: "A fost o cutumă să se înceapă cu declaraţiile politice, dar haideţi să revenim la regulament şi să votăm ordinea de zi mai întâi". Replica PSD-ului a venit prin intermediul unui proverb chinezesc, prezentat de Toni Greblă: "Vedeţi că pantoful e în celălalt picior! Ani de zile am respectat această cutumă, pentru ca azi, la ora 16:30, să aveţi o mobilizare exemplară, inclusiv cu miniştrii". De aici până la o întreagă dezbatere pe marginea "cutumelor" nu a fost decât un pas, cele două tabere făcând schimb de huiduieli şi bătăi cu palmele în mese. În haosul creat, Geoană a supus rapid la vot ordinea de zi stabilită în Biroul Pemanent, fiind la un pas de a tranşa situaţia, întrucât, unii pedelişti luaţi prin surprindere, nu au reuşit să voteze. Rezultatul: egalitate perfectă: cu 42 de voturi pentru şi 42 de voturi împotrivă, pesediştii cerând o pauză de consultare. Nici aceasta nu a rezolvat însă situaţia, cele două tabere refuzând să facă vreun pas înapoi. Cum Geoană a anunţat reluarea discursurilor politice, pedeliştii au părăsit plenul, nu înainte însă ca Anca Boagiu să susţină din nou "încălcarea regulamentului". Reacţie ce pălea în comparaţie cu declaraţiile pe care le făcea, în foaier, Iulian Urban: "Noul dictator, Mircea Geoană, face ce vrea! E frumos! De-acum încolo să vină la prezidiu şi să voteze singur legile".
Înfrângerea din plen a venit după ce PD-L-ul nu a avut succes nici în cadrul Biroului Permanent al Senatului, acolo unde a încercat din nou să introducă pe ordinea de zi cererea de revocare a lui Geoană. Numai că pedeliştii au prezentat o solicitare uşor modificată faţă de cea depusă săptămâna trecută, acuzând în plus că preşedintele Senatului a încălcat regulamentul şi în plenul de miercurea trecută, atunci când a refuzat să supună la vot ordinea de zi propusă de grupul independenţilor.
Dacă în timpul şedinţei de plen şi în Biroul Permanent a avut o atitudine pacifistă, cerând celor care îl contestau "o atitudine mai puţin pătimaşă", la finalul zilei, Mircea Geoană le-a transmis celor de la PD-L avertizarea că blocarea lucrărilor poate atrage după sine şi tăierea zilelor de salariu: "Cred că, într-un fel, ar trebui să se taie ziua de salariu pentru cei care vin la Senat să fumege vorbe. La un moment dat, cei care blochează Senatul vor trebui să dea socoteală în faţa celor care i-au trimis în Senat, pentru că i-au trimis nu să blocheze, ci să legifereze. E o chestiune care poate deveni subiect de actualitate dacă acest blocaj va continua".
CONTRADICTIE/ Geoana are o noua versiune despre vizitele la Moscova (ROMANIA LIBERA) de Andreea Nicolae
Mircea Geoana s-a incurcat iar in declaratii cu privire la vizitele facute anul trecut la Moscova: nu a fost in calitate de presedinte al Senatului, asa cum a sustinut in timpul campaniei electorale, ci in calitate de candidat si sef al PSD. Noua versiune a fost oferita cand a fost intrebat de ce nu apar si vizitele la Moscova pe lista de cheltuieli cu deplasarile externe din 2009. Totusi, in noiembrie 2009, Geoana vorbea de o invitatie oficiala pe care ar fi primit-o de la presedintele Senatului din Federatia Rusa. Anterior, ministrul de Externe de atunci, Cristian Diaconescu, spunea ca MAE i-a pregatit lui Geoana o mapa cu documen¬tatia necesara vizitei.
Cum şi-a fentat Geoană revocarea, ascuns în birou (EVZ) de Anca Simina
Preşedintele Senatului a stat retras mai bine de o oră în birou până s-a scurs timpul alocat şedinţei de plen.
Mircea Geoană a parat ieri, pentru a doua oară, cu succes, planul senatorilor PDL de a-l da jos din funcţia de şef al Senatului. Şi-a revizuit însă tactica. Dacă în urmă cu o săptămână a anticipat, vigilent, fiecare mişcare a PDL, fiind nelipsit din plen, aseară a schimbat scenariul: din două ore cât dura şedinţa, una a moderat cearta putere-opoziţie, iar alta şi-a aranjat-o ca pauză, în care s-a retras în birou să se reculeagă.
Întors odihnit cât să închidă şedinţa, amânându-şi astfel încă o dată revocarea, Geoană şi-a recuperat energia cât să se asigure de plecarea PDL-iştilor şi să treacă prin plen, cu voturile PSD şi PNL, ordinea de zi fără acest punct.
Rezultatul: Senatul nu a trecut nici ieri nicio lege, iar PDL plusează din nou astăzi. Deşi ambele tabere sunt de acord că singura rezolvare va veni, la un moment dat, doar printr-un verdict al Curţii Constituţionale, PDL aşteaptă ca PSD să facă sesizarea şi invers.
„Senatul nu legiferează, ci vociferează”
Plictistit să-şi arunce aceleaşi argumente procedurale ca şi acum o săptămână împotriva, respectiv în apărarea lui Geoană, senatorii au redus ieri programul de ceartă la numai o oră. Tonul l-a dat liderul PDL-iştilor, Traian Igaş, la semnalul lui Radu Berceanu, care a dat din nou prioritate plenului în faţa ministerului, pentru răsturnarea lui Geoană.
„Am început şedinţa fără a vota ordinea de zi”, a reclamat Igaş. „Fiţi fără grijă, ajungem şi acolo”, s-a apărat Geoană, stârnind bătăi în bănci din rândurile PDL. „Are dreptate domnul Meleşcanu: Senatul nu legiferează, ci vociferează”, a intervenit şi liberalul Puiu Haşotti, ironizând prezenţa miniştrilor în front „după ce n-au mai venit de un an şi ceva”. „Nu-i adevărat!”, a strigat Berceanu din bancă, lăsând din mână ziarul.
Mobilizarea PDL, care l-a adus inclusiv pe Vasile Blaga la şedinţă, nu l-a descurajat însă pe Geoană, care a pândit momentul şi a supus la vot ordinea de zi când senatorii puterii îşi antamau, pe holuri, intervenţii pe la televiziuni. Chiar şi aşa, scorul putere-opoziţie s-a blocat la egalitate: 42-42. Salvarea a venit însă de la liderul senatorilor PSD, Ioan Toma, care a cerut brusc pauză de consultări între liderii de grup.
Salvat de „consultări”
Timp de 65 de minute, senatorii s-au consultat, în râsete şi veselie, neobosindu- se nici măcar să mimize aşa-zise negocieri pentru ieşirea din blocaj. Toma s-a consultat cu el însuşi, în banca de senator. Igaş - la televizor, ocupând rapid un scaun în studiourile de pe holurile parlamentului. Haşotti – cu Blaga, într-un cerc de PDL-işti, după ce îl scuturase de la microfon.
Geoană s-a consultat şi el, la o ţigară, cu Blaga, după care a grăbit pasul spre birou, ieşind abia peste o oră, doar cât să închidă şedinţa. Senatorul PSD Cătălin Voicu, pentru care Parchetul a cerut aprobarea arestării, s-a consultat îndelung cu Toni Greblă, coleg de partid şi preşedintele comisiei care urmează să-i supervizeze dosarul, apoi a trecut la Şerban Mihailescu, ca între tovarăşi de suferinţă la DNA.
Berceanu şi-a consultat şi el, nerăbdător, ceasul, după care a plecat înainte de încheierea şedinţei, la braţ cu Blaga, semn că deznodământtul era dinainte cunoscut în ambele tabere.
DECONSPIRĂRI COLATERALE
La Moscova, în interes de candidat PSD
Mircea Geoană loveşte din nou pe terenul mărturisirilor în care se contrazice la distanţă de câteva luni. Ultimul episod consumat ieri este legat de vizita secretă la Moscova, din aprile anul trecut, care îl urmăreşte şi în războiul cu PDL pentru şefia Senatului.
Astfel, dacă în noiembrie 2009 îşi explica vizita prin faptul că „interesul naţional impune României normalizarea relaţiilor cu vecinii”, ieri Geoană a susţinut că, de fapt, prezenţa sa la Moscova, „evident, a fost in interes de partid”.
Explicaţiile diametral opuse au venit mai mult dintr-o întâmplare. Montat împotriva lui Geoană, PDL i-a cerut socoteală pentru toate cheltuielile din momentul în care a fost instalat la şefia Senatului.
În numele transparenţei, Geoană şi-a fluturat ieri banii pentru mărţişoare, prime şi şampanie, cheltuiţi anul trecut, dar şi deconturile din deplasările externe, listă pe care Moscova nu figurează.
„Nu am folosit bani ai Senatului pentru nicio deplasare cu scop electoral, de exemplu. Tot ceea ce a înseamnat deplasare externă pe care am făcut-o, ca şi preşedinte, de partid sau ca un candidat la preşedinţie a fost făcută pe resurse de partid, şi nu pe resurse de bani publici, din partea Senatului României”, a încercat Geoană să se justifice, autodeconspirându-se însă.
În noiembrie 2009, când vizita a fost făcută publică de Traian Băsescu, ministrul de externe PSD la acea vreme, Cristian Diaconescu, preciza că, în partid, nu se discutase despre acest lucru, dar că MAE îi asigurase lui Geoană, ca preşedinte al Senatului, documentarea.
Daniel Constantin: PC doreşte reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral (JURNALUL NATIONAL)
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat marţi, după consultările de la Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei, că partidul său doreşte reducerea numărului de parlamentari, Parlament unicameral, cu respectarea unor condiţii, şi regim parlamentar.
"Poziţia PC este aceea de a implementa voinţa poporului român, în sensul că ne dorim reducerea numărului de parlamentari, ne dorim un Parlament unicameral, dar cu respectarea unor condiţii. Cred că trebuie să subliniem care este regimul politic în care implementăm acest Parlament unicameral. Aici cred că ar trebui să adoptăm un regim parlamentar", a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin.
El a mai spus că "este bucuros" că pe agenda discuţiilor au fost subiecte care îi preocupă pe români, respectiv priorităţile legislative în această perioadă de criză economică.
"Am dus la cunoştiinţa preşedintelui că avem un set de priorităţi legislative care se grupează în trei categorii. În primul rând, cred că ar trebui să discutăm ar trebui să discutăm măsuri anticriză. În al doilea rând cred că ar trebui să discutăm despre măsuri de protecţie socială, iar în al treilea rând de reformă instituţională", a mai spus liderul conservator.(Mediafax)
Cererea de revocare a lui Geoană, respinsă din nou de Biroul Permanent al Senatului (GANDUL)
Solicitarea PDL de discutare în plen a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, a fost respinsă, marţi, de Biroul Permanent, cu şapte voturi "împotrivă" şi şase "pentru", au declarat, pentru Mediafax, surse parlamentare.
La începutul şedinţei Biroului Permanent al Senatului, liderul grupului PDL, Traian Igaş, a solicitat modificarea ordinii de zi a plenului de marţi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea acestei Camere.
Cererea formulată de Igaş nu a fost discutată, ea fiind supusă la vot de Mircea Geoană şi respinsă.
Şapte membri ai Biroului Permanent, reprezentând PSD, PC şi PNL au votat împotriva modificării ordinii de zi a plenului prin introducerea cererii de revocare.
Şase membri ai Biroului Permanent, reprezentanţii PDL şi cel al UDMR, Verestoy Attila, au votat în favoarea modificării ordinii de zi a plenului.
Solicitare PC: UDMR, scoasă de la guvernare (JURNALUL NATIONAL) de Gabriela Antoniu
Partidul Conservator i-a cerut ieri premierului Emil Boc scoaterea UDMR de la guvernare.
Vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu, a motivat această solicitare prin "atitudinea total neconstituţională" a doi demnitari ai Guvernului, vicepremierul Marko Bela şi ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Marko Bela a trimis joia trecută directorilor de şcoli din Târgu-Mureş un document în limba maghiară cu antetul Guvernului, iar Attila Cseke a fost prezent luni la manifestările de la Cluj dedicate zilei maghiarilor, unde a fost afişată o pancartă pe care scria "Ţinutul Secuiesc nu este în România!".
Bogdan Diaconu a precizat totodată că PC va depune astăzi la Parchet sesizările referitoare la vicepremierul Marko Bela şi la organizatorii adunării aleşilor locali din Secuime, unde s-a cerut autonomia teritorială şi oficializarea limbii maghiare.
Planul secret al lui Tismăneanu: Ion Iliescu, fără institut (EVZ) de Vlad Stoicescu
Prezent ieri în redacţia EVZ, Vladimir Tismăneanu a făcut o declaraţie-şoc: militează pentru unificarea tuturor institutelor de cercetare a comunismului românesc. Pe eticheta planului scrie “urgent”.
În context, situaţia Institutului Revoluţiei Romane din Decembrie 1989 (IRRD), fondat şi prezidat de Ion Iliescu trezeşte cele mai multe controverse. O certitudine: IRRD e o nucă mai tare decât a fost institutul condus de Marius Oprea. S-a înfiinţat prin lege (nu prin hotărâre guvernamentală) şi, aşa cum admite şi Vladimir Tismăneanu, “nu se poate atinge nimeni de el”.
Teoretic. Practic, o majoritate parlamentară dispusă să sprijine desfiinţarea, tot prin lege, a institutului prezidat de Ion Iliescu ar putea schimba fundamental datele problemei. Tismăneanu susţine că miza e pur ştiinţifică, iar măsura ar viza o administrare cât mai corectă a memoriei recente a totalitarismului. În plus, promite să se retragă în postura membrului simplu de Consiliu Ştiinţific dacă “mişcarea” se produce.
Vladimir Tismăneanu a mai vorbit, recent, exclusiv pentru EVZ, despre noul destin al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (rezultat din comasarea altor două institute), instituţia care a făcut obiectul unui scandal intelectual în ultimele două luni. A clarificat atunci majoritatea temelor importante: obiective, metode, trecut şi viitor, plus controversa nesfârşită a înlocuirii din funcţie a lui Marius Oprea.
“Să propun eu PDL-ului?”
Ieri însă, pentru prima oară, Tismăneanu a vorbit deschis despre ideea unificării institutelor care “produc” memoria istoriei recente din România. Au fost, pe vremuri, patru: Institutul pentru Studierea Totalitarismului, Institutul Revoluţiei, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Institutul pentru Memoria Exilului.
Ultimele două au intrat sub pălăria noului IICCMER, condus de Ioan Stanomir, Mihail Neamţu şi Vladimir Tismăneanu. Procesul “asimilărilor” e posibil să se rostogolească în continuare, iar Ion Iliescu să rămână fără institutul pe care l-a branşat la buget şi la istorie în ultimele zile ale celui de-al doilea mandat al său.
Tismăneanu nu scoate din ecuaţie posibilitatea. “Locul acestor institute e laolaltă. Avem nevoie în România de un institut precum cel din Polonia. Cât mai repede!”. Totuşi, impedimentele sunt importante: IIRD a apărut în decembrie 2004 prin Legea 556. Cu alte cuvinte, nu o hotărâre de guvern stă la baza înfiinţării sale, precum în cazul defunctului IICCR. “Nu se poate atinge nimeni de el”, susţine Tismăneanu, atunci când vorbeşte despre IRRD.
Teoretic, are dreptate. O majoritatea parlamentară dispusă să legifereze desfiinţarea sau comasarea Institului Revoluţiei ar putea schimba însă datele problemei. “Şi ce să fac? Să propun eu PDL-ului?”, a fost ieri reacţia, mai mult retorică, a lui Vladimir Tismăneanu.
“Dacă se unesc IRRD şi IICCMER, nu voi accepta sub nicio formă să fiu preşedintele Consiliului Ştiinţific. Doar membru al său. Mai mult de atât ce pot să spun pentru a nu se interpreta că Tismăneanu face iar jocurile în favoarea sa? Oricum, voi face lobby pentru unificarea lor”
Vladimir Tismăneanu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER
TRECUTUL CARE CONVINE
Revoluţia, studiată de “emanaţi”
Conform legii, conducerea IRRD este asigurată de un "Colegiu Naţional" alcătuit din personalităţi reprezentative ale Revoluţiei. Preşedinte al României în momentul înfiinţării IRRD, Ion Iliescu i-a numit, printr-un decret, pe toţi membrii Colegiului Naţional, format din 25 de persoane.
Printre ei Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Lorin Fortuna, Sergiu Nicolaescu sau Răzvan Theodorescu. Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul membrilor Colegiului Naţional, aceştia fiind numiţi pe viaţă. În prima şedinţă a Colegiului Naţional, Ion Iliescu a fost ales în unanimitate preşedintele IRRD.
Acelaşi colegiu a ales şi Consiliul Ştiinţific al IRRD, organism alcătuit din istorici controversaţi. Preşedintele Consiliului Ştiinţific este Dan Berindei, academicianul care a dus colaborarea cu Securitatea la un nivel aproape imposibil de atins: şi-a turnat propriul fiu.
BĂTĂLIA PE MEMORIE
“Păi întreg aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?”
Ieri, în redacţia EVZ, Tismăneanu nu s-a ferit să vorbească în termeni mai “tari”, din postura preşedintelui Consiliului Ştiinţific al IICCMER.
Despre Traian Băsescu – “Şi-a asumat 16 puncte din cele 33 de recomandări ale Raportului Final. Din păcate, există o tensiune, o diferenţă între ceea ce şi-a asumat Traian Băsescu şi ce aplică judecătorii în cazurile legate de trecutul comunist. Vasile Paraschiv e un exemplu”.
Despre dosare şi “relaţia “cu “deţinătorii” lor – “Cred că, bazându-ne pe pasiunea juridică a domnului Stanomir şi avântul domnului Neamţu, putem pune presiune mai mare pe instituţiile statului pentru ca acestea să ne elibereze dosarele de care avem nevoie în evaluarea trecutului. Vă dau doar un exemplu. Când am lucrat pentru Raportul Final, o instituţie ne-a vorbit foarte frumos şi ne-a dat puţin - e vorba de SRI. Altă instituţie ne-a vorbit la fel de frumos şi nu ne-a dat nimic – e vorba de SIE. Perfect la nivel de PR!”.
Despre lustraţie - “Cred că politicieni precum Sever Voinescu sau Cristi Preda pot face multe pentru această temă. Sunt în eşalonul doi din PDL? Minorităţile de azi, majorităţile de mâine. În definitiv, politologii nu sunt condamnaţi la disperare, am dreptul să sper”. “Nu putem bloca lustraţia pe Ion Iliescu. Punctul 8 de la Timişoara i se aplica în perioada în care a fost preşedinte. Astăzi, e inutil în cazul său. Lustraţia e despre mult mai mult decât Ion Iliescu”.
Deaspre soarta investigaţiilor finalizate cu dosare penale în noul IICCMER - “Am discutat deja, ne vom întâlni şi cu oficiali din Ministerul Justiţiei – vrem o direcţie specială pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceva gen DNA, care să asigure aspectul juridic al investigaţiilor noastre”.
Despre Marius Oprea – “Nu i-am luat casa, nu i-am luat maşina. Vreau doar să pun în aplicare prevederile Raportului Final. E cea mai importantă operă a vieţii mele, peste 'Stalinism pentru eternitate'. Păi întreg aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? Nu vreau să mă opresc aici!”.
Despre viitor – “Îmi asum riscul de a fi schimbat după 2012, dacă PDL pierde alegerile. Acum însă, a sosit vremea experţilor” .
Peisaj cu sarlatani si Olguta Vasilescu (Comentariu de Cristian Ghinea) (ROMANIA LIBERA)
Povestea cu presedintele Basescu ajuns academician de onoare nu trebuie sa se termine in coada de peste, dupa refuzul sefului statului. Povestea acestei fantomatice academii este revoltatoare si e bine ca s-a aflat public acum despre ea: daca nu aveati habar, platiti din taxele dumneavoastra salarii de secretari de stat sefilor acestui fost ONG si indemnizatii pentru meritele "stiintifice" ale unor generali, arhiepiscopi, fosti si actuali demnitari (Ion Solcanu, Valeriu Tabara, Ion Iliescu).
Pe scurt, personaje frustrate ca
nu au apucat sa intre in Academia Romana si-au "tras" ele una separata. Au invitat acolo diversi profesori de provincie frustrati, diverse celebritati publice fara patalama de desteptaciune, ca Ion Cristoiu, au luat pleasca de la stat sediu si… cam atat. Site-ul Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania arata ce forma fara fond este (ditamai Academia a publicat tot anul trecut trei carti, cu nume imposibile, si un anuar al membrilor).
Dar pana aici era prostie ingamfata privata, cu sediu de la stat. Lucrurile au devenit revoltatoare cand traseista politica Olguta
Vasilescu s-a apucat sa propuna o lege prin care respectiva asociatie a devenit institutie publica, cu salarii si indemnizatii de la buget (doua milioane de euro pe an, zice Adevarul). De ce platim noi salariile unora care se viseaza academicieni? Pentru ca asa doreste Olguta Vasilescu. Doar nu da de la ea, da de la buget. Dar nu este singura in Legislativ: Parlamentul a votat legea, presedintele Basescu a trimis-o inapoi, Parlamentul a adoptat-o inca o data, iar presedintele a fost obligat sa o promulge. O majoritate parlamentara care a insistat sa transforme in bugetari o asociatie de fripturisti si demnitari frustrati.
Asta nu inseamna ca Academia Romana clasica e cu mult mai buna. Dar in loc sa o facem pe cea veche performanta si deschisa la competitie, cream alaturi de ea unele noi, chiar mai proaste, si primitoare de pomeni de la stat.
Schema cu Basescu care urma sa primeasca titlul de membru de onoare al acestei fantome arata de fapt o schema de spaga clasica: tu ne dai sediu, noi te facem membru. Un conflict de interese cat casa. E legitim sa credem ca pentru serviciile prestate Olguta Vasilescu ar fi urmat sa primeasca si ea titlul de academiciana la un moment dat? Doar pentru asta i-l dadusera lui Basescu: multumim pentru sediu, saruimana, boierule! Presedintele nu a gresit acum, cand s-a vazut pus intr-o situatie ridicola de AOSR, ci atunci cand era primar si le-a dat pomana.
Sunt vehement pentru ca ma revolta atitudinea "plateste-ma de la stat pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac". Sunt vehement pentru ca stiu cat muncim eu si colegii de la Centrul Roman de Politici Europene pentru a ne finanta cercetarile, rapoartele, conferintele. Suntem o institutie tanara, dar deja am devenit un punct de informatie important despre Romania si UE.
Ziaristii straini ne cauta pentru ca aud de noi si de rapoartele noastre, suntem consultati si intrebati despre pozitiile Romaniei. Nu cred ca sunt lipsit de modestie cand spun ca facem un serviciu tarii – pur si simplu am observat privirea incantata a multor ziaristi, oficiali, diplomati straini care ne cauta si gasesc un asemenea centru in Romania. Si nu de putine ori, cand vine vorba despre bani, intrebarea suna cam asa: "Sunteti finantati de Guvern, nu?". Ma bucura prezumtia ca am merita sustinerea statului, dar nici nu am cerut-o si nici nu avem de gand. CRPE este un centru total privat, care participa la licitatii deschise la nivel national si regional, orice ban care intra acolo urmeaza niste criterii de performanta, transparent si responsabil. Platim chirie pe piata libera pentru sediu si incercam sa aducem bani in Romania participand la licitatii europene. Si asa consideram ca e bine sa fie.
Desigur, daca statul roman are bani de cheltuit pentru cercetare sociala, oferiti public, transparent si pe criterii limpezi, vom participa la asemenea licitatii. Deocamdata, experientele cu statul sunt mai degraba neplacute. Am muncit degeaba pregatind documentatia pentru proiecte la fosta Agentie de Strategii Guvernamentale, pentru a afla apoi, impreuna cu alte ONG onorabile, ca ASG se jucase cu nervii nostri in modul in care a organizat licitatia. Recent, ne-am aliat cu o firma de consultanta care performeaza cu proiecte in noua tari din regiune pentru a evalua in Romania un program de fonduri structurale al UE. Colegii mei au muncit zile bune pentru documentatia obositor de complicata, pentru a afla in dimineata de depunere a ofertelor ca licitatia a fost anulata.
Si asta, pentru o suma mult mai mica decat ce a primit pleasca, fara competitie, un ONG-fantoma compus din persoana unui anume Alexandru Cumpanasu, un tip invitat permanent la Realitatea TV sa reprezinte societatea civila, desi nimeni nu stie exact cu ce se ocupa sau ce a produs pana acum (un exemplu interesant de cum politicienii isi creeaza "societatea civila" de serviciu).
Iar acum aflu ca Parlamentul a tinut cu tot dinadinsul sa faca institutie dintr-un ONG care are o gramada de membri ce asteapta indemnizatii de la stat si nu e clar ce fac. Acelasi Parlament care anii trecuti daduse o lege (intoarsa tot de Basescu) prin care voia sa confiste numele altor ONG onorabile, ca Societatea Academica din Romania sau Institutul de Politici Publice. Nici SAR, nici IPP nu asteapta sedii sau indemnizatii de la stat, traiesc prin contracte transparente si performanta lor e cuantificabila. Ca intr-un banc cu prosti, Parlamentul era tare deranjat de cuvantul "acade¬mic" din numele SAR si in acelasi timp le dadea bani pleasca de la buget unor "academicieni" ca Solcanu, Degeratu, Cristoiu et co.
Acestea sunt, de fapt, cele doua Romanii: una care munceste, e in competitie, poate demonstra ce produce si e platita pentru ceea ce face si alta a pomanagiilor orgoliosi care vor sa primeasca bani pleasca de la stat doar pentru ca exista.
Antonescu: Nu sunt obligat sa stau la dispozitia lui Basescu (ROMANIA LIBERA)
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marti ca a decis sa nu mearga la consultarile de la Cotroceni pentru ca nu se simte obligat sa stea la dispozitia lui Traian Basescu. Antonescu a declarat intr-o emisiune la Realitatea TV, ca nu s-a dus la Cotroceni, pentru ca a "socotit" ca nu este esential, "pentru ca nu ne putem face fiecare agenda dupa cum programeaza sau reprogrameaza domnul presedinte intalnirile".
"Eu nu am niciun fel de obligatii si niciun presedinte de partid nu cred ca are obligatia sa
stea la dispozitia domnului Traian Basescu, care programeaza si reprogrameaza intalniri, care da povete, care isi exerseaza talentul ironic. Obligatia noastra ca partid este sa avem un contact institutional, o relatie institutionala cu presedintele. Si o avem. Eu am anuntat ieri ca PNL va fi prezent la intalnire. Si este. Nu (am anuntat – n.r.) ca eu, Crin Antonescu – nu s-a pus problema – sunt la orice ora din noapte si din zi la dispozitia domnului Traian Basescu", a precizat liderul liberal. Intrebat daca a vrut sa dea un mesaj prin aceasta absenta,
Antonescu a replicat: "Desigur ca interpretarile nu le fac eu, ci tocmai dvs, carora va urez succes".
Potrivit NewsIn, Crin Antonescu a mai aratat ca liberalii sunt bine reprezentati la Cotroceni, delegatia nefiind compusa din "oricine", ci din vicepresedintele care coordoneaza activitatea comisiilor partidului, Varujan Vosganian, din vicepresedintele care coordoneaza activitatea legislativa si parlamentara, Victor Dobre, si din secretarul general Radu Stroe.
Tăriceanu: Nu aveţi simţul ridicolului, Pasajul Băneasa nu e investiţie cu care să vă făliţi (COTIDIANUL.RO)
Călin Popescu Tăriceanu i-a spus, marţi, lui Emil Boc că nu are simţul ridicolului atunci când se făleşte cu realizarea Pasajului Băneasa şi cu 42 km de autostradă făcuţi în 2008, ţinând să citeze o remarcă a unui om de afaceri potrivit căruia Boc ar falimenta, într-o săptămână, şi un butic.
Tariceanu arata cat de mare i-a fost interesul pentru activitatea parlamentara
16 Mar 2010 Tariceanu arata cat de mare i-a fost interesul pentru activitatea parlamentara
Tariceanu arata cat de mare i-a fost interesul pentru activitatea parlamentara
"Permiteţi-mi să fac o primă remarcă de început. Am stat de curând de vorbă cu un grup de oameni de afaceri români, care exprimau o îndoială fundamentală în privinţa capacităţii dumneavoastră personale de a vă ocupa de problemele economice şi unul din ei a făcut o remarcă pe care vreau să v-o reproduc aici. Nu este foarte măgulitare, dar asta este. Cineva spunea aşa: Domnul Boc se vede că nu are pricepere în chestiunile economice. Am convingerea că dacă i-am da pe mână un butic l-ar băga în faliment într-o săptămână . Dumneavoastră aţi reuşit din păcate într-un an de zile să băgaţi 100.000 de firme româneşti în faliment şi acest lucru este extrem de grav", a susţinut Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax.
El a spus că pe fondul problemei ceea ce s-a observat de la distanţă de un an de când Emil Boc conduce destinele Guvernului României este că acţiunea sa a fost axată în principal pe reducerea cheltuielilor pentru a face faţă pericolelor şi provocărilor crizei.
Pe de altă parte, fostul premier l-a întrebat pe Emil Boc unde sunt cele 10 miliarde de euro anunţate la capitolul investiţii, precizând că cei 42 de kilometri de autostradă pe care i-a invocat acesta la dezbatere erau realizaţi toţi în 2008.
"Eu am fost pe autostradă şi am văzut.
Puteaţi să mergeţi şi dumneavoastră, că eraţi la doi paşi. Ce-au făcut în anul 2009 vă spun eu - marcajul, vopseaua. Vorbiţi de pasajul de la Băneasa. Păi nu mai menţionaţi pasajul de la Băneasa, care are 150 de metri. Dacă asta e investiţie cu care să se fălească prim-ministrul al României, ne facem de râs. Cred că nu aveţi simţul ridicolului, mă scuzaţi că spun lucrul acesta", a apreciat Tăriceanu.
Premierul Emil Boc a prezentat astăzi, în Parlament, programul anticriză al Guvernului.
Vosganian: Susţinem bicameralismul şi restrângerea delegării legislative (JURNALUL NATIONAL)
Liderul PNL Varujan Vosganian a declarat, azi, la finalul consultărilor cu preşedintele Băsescu, că liberalii au susţinut, la discuţii, printre altele, bicameralismul, cu separarea atribuţiilor celor două Camere, şi restrângerea delegării legislative pentru Guvern.
"Am insistat pe faptul că PNL socoteşte că modificarea Constituţiei este necesară, dar că ea trebuie să păstreze câştigurile Constituţiei din 2003 şi, în acelaşi timp, să adapteze Legea fundamentală la realităţi, anume la faptul că România este azi parte a Uniunii Europene", a declarat vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian.
El a mai spus că liberalii au insistat asupra poziţiei PNL privind republica parlamentară şi asupra faptului că o seamă de suprapuneri ale funcţiei excecutive, între preşedinte şi Guvern, "dătătoare de conflicte între puterile statului", trebuie eliminate.
"De asemenea, am reiterat punctul de vedere potrivit căruia bicameralismul este un câştig al istoriei României moderne şi că într-o formă nouă, adaptată modului în care vom înţelege în viitor reforma administrativ-teritorială, trebuie menţinută cea de-a doua Cameră, reprezentativă pentru structurile administrativ-teritoriale. Am evocat şi punctul nostru de vedere cu privire la independenţa Justiţiei, cu privire la restrângerea delegării legislative pentru Guvern, dar, în acelaşi timp, am insistat asupra faptului că modificarea Constituţiei nu trebuie făcută pe picior, nu trebuie să fie supusă unor comandamente de natură politicianistă, electorală sau demagigică, astfel încât să nu riscăm să avem din nou o Constituţie pe care să trebuiască să o modificăm peste câţiva ani", a adăugat Vosganian.
Totodată, potrivit acestuia, Constituţia trebuie să respecte spiritul european al echilibrului puterilor în stat, dând ca exemplu CSAT, care nu mai are corespondenţă în multe din ţările UE.
"PNL, pe baza opţiunilor, este dispus să participe la procedurile parlamentrare de susţinere a modificării Constituţiei", a conchis Varujan Vosganian.
El a refuzat să comenteze motivele care l-au determinat pe preşedintele partidului, Crin Antonescu, să nu participe la consultările de marţi.
Runda a doua de consultări la Cotroceni. Băsescu, lui Ponta: „Trebuia să-l aduceţi pe Adrian Năstase, să vă spună ce să faceţi”. Crin n-a mai venit (GANDUL) de Liliana RUSE
Preşedintele Traian Băsescu şi-a arătat, marţi, vechea faţă cu care-şi întâmpina adversarii politici: ironic, cu replici acide sau tăioase. În cea de-a doua zi a consultărilor pe tema modificării Constituţiei, Băsescu l-a avut ca victimă pe liderul pesedist Victor Ponta. După ce şeful statului şi-a salutat oaspeţii şi se pregătea să-şi înceapă speech-ul, Ponta a observat că Departamentul de protocol al Preşedinţiei nu pregătise şi cafea. "Nu avem cafea, domnule preşedinte. Dacă nu am fost cuminţi ieri...", a încercat Ponta o glumă. Băsescu a părut să o guste: "Nici eu nu am! O zi se dă, o zi nu se dă. Astăzi e ziua în care nu se dă cafea". "O să fim cuminţi azi, poate data viitoare", a răspuns Ponta. Băsescu a zâmbit şi le-a spus celor prezenţi că, dacă vor fi "cuminţi", poate că vor primi cafea la sfârşitul consultărilor.
A fost momentul în care preşedintele pesedist şi-a forţat norocul. "Lipsind Crin Antonescu, eu nu ştiu ce să fac", a spus eu, aluzie la afirmaţiile făcute, luni, de Băsescu, conform cărora PSD a părăsit prima rundă de consultări pentru că a copiat gestul PNL. "Asta nu am dubii, dar puteaţi să-l luaţi pe Adrian Năstase, să ştiţi ce să faceţi", a răspuns Băsescu. Ponta a râs şi a spus că-l va lua la următoarele consultări. "Luaţi-l, că sunteţi procuror", a închis Băsescu subiectul.
L-a atacat apoi pe Ponta în chestiunea grupului independenţilor, declarându-se de acord cu propunerea PSD ca parlamentarii care trec de la un partid la altul să-şi piardă mandatul. "Aici aveţi în mine un partizan. Dar dacă vă frământă aşa de tare, cum staţi lângă domnul Dragnea, care vine de la PD? E doar întrebare. Retorică! Şi mai aveţi şi pe Severin şi pe Cristian Dumitrescu şi pe Duvăz şi pe Sassu. Nu ştiu cum staţi lângă ei? Cred că nu aveţi somn nici noaptea", a spus Băsescu.
Liberalul Varujan Vosganian, cel care conducea delegaţia PNL în absenţa lui Crin Antonescu, a încercat să-l întrerupă, dar preşedintele i-a retezat-o şi lui: "Domnule Varujan, avem o regulă. Şi eu vorbesc la Parlament când mi se dă cuvântul".
În ciuda schimbului de replici de la începutul consultărilor, Traian Băsescu a calificat, la final, astmofera drept "bună" şi şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la încredere între el şi partide.
Băsescu lui Ponta: "Luaţi-l pe Năstase că sunteţi procuror" (EVZ) de Marinela Raţă
Consultările dintre şeful statului şi reprezentanţii PSD+PC şi PNL s-au încheiat, cu puţin timp în urmă, la Cotroceni, după mai puţin de două ore de discuţii, marcate de absenţa lui Crin Antonescu.
Runda de consultări dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii PNL, PSD şi PC a început la ora 18.00, singura diferenţă faţă de delegaţiile care s-au prezentat, eri, fiind înlocuirea liderului liberal Crin Antonescu cu Varujan Vosganian.
În lipsa liberalului Crin Antonescu de la consultări, Băsescu a avut un schimb de replici tăioase cu liderul PSD Victor Ponta, în debutul întâlnirii de la Cotroceni.
"Nu avem cafea, domnule preşedinte. Dacă nu am fost cuminţi ieri...", a remarcat Victor Ponta, citat de Mediafax. A venit imediat şi replica şefului statului: "Nici eu nu am! Astăzi e ziua în care nu se dă cafea". "O să fim cuminţi azi, poate data viitoare", a răspuns, liderul PSD, făcând referire la o posibilă pedeapsă din partea lui Băsescu pentru că retragerea de ieri de la consultări a PNL, PSD şi PC.
"Lipsind Crin Antonescu, eu nu ştiu ce să fac", a adăugat liderul PSD. "Asta nu am dubii, dar puteaţi să-l luaţi pe Adrian Năstase, să ştiţi ce să faceţi", a spus şi Traian Băsescu, făcând referire la problemele judiciare ale lui Năstase. "Data viitoare", a venit replica lui Ponta şi nu a ezitat Băsescu să răspundă: "Luaţi-l, că sunteţi procuror".
"Şi eu vorbesc la Parlament când mi se dă cuvântul"
Traian Băsescu a continuat cu duritatea replicilor la adresa liderilor prezenţi, astăzi, la Cotroceni. La câteva minute după debutul discuţiei cu delegaţii partidelor, preşedintele i-a atras atenţia lui Ponta că nu ar trebui să fie deranjat de independenţi, întrucât şi în PSD se află acum persoane discutabile.
"Dar dacă vă frământă aşa de tare, cum staţi lângă domnul Dragnea, care vine de la PD? E doar întrebare. Retorică! Şi mai aveţi şi pe Severin şi pe Cristian Dumitrescu şi pe Duvăz şi pe Sassu. Nu ştiu cum staţi lângă ei? Cred că nu aveţi somn nici noaptea", a spus Băsescu. Varujan Vosganian a vrut să intervină, la care preşedintele a ţinut să-l pună la punct. "Domnule Vosganian, şi eu vorbesc la Parlament când mi se dă cuvântul", a spus Băsescu.
Antonescu, absent de la întâlnirea cu Băsescu
Liderul PNL, care a plecat, ieri, primul de la întrunirea cu preşedintele, nu a mai venit şi astăzi la consultări. Antonescu a fost înlocuit în delegaţia de la Cotroceni de Varujan Vosganian. Alături de el, mai sunt liberalii Victor Paul Dobre şi Radu Stroe. Social-democraţii sunt reprezentaţi de Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Ioan Chelaru, iar din parte PartiduluI Conservator sunt prezenţi la consultări Daniel Constantin, Bogdan Ciucă şi Sergiu Andon.
Ponta: Discutăm despre Constituţie când pleacă Boc de la Guvern
Înaintea întrunirii de la Cotroceni, liderul PSD Victor Ponta a precizat şi cu ce mandatul a venit în faţa preşedintelui. "Îi vom solicita domnului preşedinte Traian Băsescu să ceară demiterea lui Emil Boc şi a Guvernului dânsului. Aţi văzut ce minciuni şi aberaţii a prezentat azi în Parlament. Este o bătaie de joc la adresa oamenilor să ne facem că vorbim de Constituţie cu un Guvern care distruge România", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Întâlnirea de astăzi de la Cotroceni are loc, după ce, ieri, liderii Opoziţiei s-au retras de la consultările convocate de şeful statului, pe motiv că nu stau la aceeaşi masă cu independenţii.
Preşedintele i-a invitat din nou pe Antonescu şi Ponta la Cotroceni, astăzi, de la ora 18.00, pentru că, spune el, "cei doi doar l-au ascultat şi nu au avut ocazia să-şi spună opiniile referitor la modificările Constituţiei". Traian Băsescu a discutat ieri pe această temă doar cu grupul independenţilor din Parlament, cu PDL şi UDMR.
Basescu: Si PNL si PSD sunt de acord cu revizuirea Constitutiei (ROMANIA LIBERA)
Seful statului a precizat la finalul consultarilor cu Opozitia pe tema revizuirii Legii Fundamentale ca este dispus sa medieze un consens pe aceasta tema. "Cel mai important lucru este ca toate partidele de astazi apreciaza necesara revizuirea Constitutiei. Exista ideea, indiferent de optiunile partidelor, ca trebuie sa se aiba in vedere votul exprimat la referendum. Intr-o forma sau alta, dar nimeni nu respinge rezultatul de la referendum. In acelasi timp partidele prezente sunt in consens in ceea ce priveste ideea reformei statului. Am
precizat ca sunt dispus la un efort de mediere pentru a se ajunge la o forma necesara de modernizare a Constitutiei. Singurele lucruri pe care nu le pot negocia sunt unicameralul si reducerea numarului de parlamentari", a declarat presedintele Traian Basescu la finalul consultarilor cu PNL si PSD de la Palatul Cotroceni.
"Procesul de reforma a statului este unul obligatoriu. Acum in criza vedem ce costuri uriase are statul pentru propria sa functionare. Statul trebuie modernizat, simplicat. A fost o atmosfera foarte buna de discutie care sper sa creeze acel climat de
incredere in asa fel incat sa putem duce aceasta obligatie a revizuiri Constitutiei si a modernizarii statului la bun sfarsit", a concluzionat Basescu, citat de Realitatea.net.
Nimic nou sub soarele Cotrocenilor/ Băsescu nu renunţă la unicameral (COTIDIANUL.RO) de Lucian Gheorghiu
Repriza a doua a consultărilor de la Cotroceni nu a adus nici o noutate. Deşi patru partide din cinci susţin o formă modificată radical a sistemului bicameral şeful statului, nu renunţă la fosta sa temă electorală, monocameralismul.
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat mulţumit că şi partidele din Opoziţie sunt de accord cu necesitatea revizuirii Constituţiei. De asemenea, şeful statului a salutat faptul că atât PNL, cât şi PSD şi PC se pronunţă pentru reformarea statului. În schimb, Traian Băsescu a reiterat ceea ce a spus luni după consultările cu PD-L, UDMR, minorităţi şi independenţi şI anume că rezultatul referendumului privind trecerea la unicameralism şI reducerea numărului de parlamentari la 300, “nu se negociază”. Atât social-democraţii, cât şi liberalii au prezentat preşedintelui variantele lor de sistem parlamentar, care prevăd o Cameră Naţională (Camera Deputaţilor) şi una de reprezentare a regiunilor (Senatul), ultima urmând să fie aleasă prin vot indirect, corpul elector urmând să fie compus din primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni.
Nimic despre cererea de demitere a lui Boc
Traian Băsescu nu a făcut nici un comentariu la discuţiile cu liderii PSD şi PNL refreritoare la alte probleme decât cele legate de revizuirea Constituţiei.
Astfel, preşedintele nu a scos nici un cuvânt referitor la solicitarea PSD de a fi demis premierul Emil Boc, considerat drept unul dintre principalii vinovaţi de starea actuală din ţară. Nici despre celelate probleme de ordin social ridicate de Victor Ponta şi colegii săi, Traian Băsescu nu a schiţat vreun comentariu. La fel a procedat şi în legătură cu propunerea PNL de a se desfiinţa CSAT.
Concurs: cine are mai mulţi migratori
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat de acord cu propunerile PSD (şi PNL susţine acelaşi lucru) de stopare a migraţiei politice, prin trecerea în Constituţie a unei prevederi care să conducă la pierderea mandatului de către parlamentarii care îşi părăsesc partidul care i-a propulsat în legislativ. Cu toate acestea, Traian Băsescu nu s-a lăsat până nu i-a înţepat pe interlocuitori pe această temă. “ Aici aveti în mine un partisan al interzicerii traseismului politic. Dar dacă vă framântă aşa de tare, cum staţi lânga domnul Dragnea, care vine de la PD? E doar o întrebare. Retorica! Și mai aveti şi pe Severin şi pe Cristian Dumitrescu şi pe Duvăz şi pe Sassu. Nu ştiu cum staţi lângă ei? Cred că nu aveţi somn nici noaptea”, a spus Băsescu.
Cotidianul.ro a făcut un inventar pentru a vedea cine are mai mulţi migratori politici luând drept reper doar situaţia la zi de la Camera Deputaţilor. Rezultatul ar putea să-i creeze insomnii chiar şefului statului. PD-L, are, din 123 de deputaţi, nu mai puţin de 50 (menţionăm că un număr de 25 de deputaţi fie nu au c.v., fie le au incomplete, deci nu se poare realiza o statistică 100% exactă) sunt venetici. 20 provin din PNL, 4 din PRM, 6 din PSD, 8 din alte partide (PNȚCD, PDAR, ApR, PC). Alţi 6 deputaţi PD-L au la activ două partide, unul, Florin Anghel - trei partide, iar Octavian Bot – patru sau cinci. Trei deputaţi care la începutul anilor 90 erau în PD - Ioan Timiş, Dănuţ Liga şi Nicolae Stan “Bulă” - au revenit în partid după câte un peripliu pe la alte două formaţiuni politice. În ceea ce priveşte PSD, din cei 99 de deputaţi, 10 provind de la alte partide, trei dintre ei bifând chiar câte două formaţiuni politice înainte de a trece la socia-democraţi. Și în cazul PSD, sunt 12 deputaţi cu c.v. incomplet, fiind posibil ca unii dintre aceştia să fi fost şi în alt partid înainte de a obţine carnetul de membru PSD.
Venit să inaugureze Centrul de Excelenţă NATO HUMINT/ Traian Băsescu – la un pas de accident auto, în incinta centrului de spionaj al NATO, de la Oradea (GANDUL)
Un centrul de spionaj al NATO (specializat în "culegere de informaţii din sursă umană") a fost inaugurat marţi la Oradea, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi a şefului Statului Major General, amiral Gheorghe Marin. Şeful statului a fost la un pas de un accident auto, chiar la sosirea în incinta clădirii de pe Calea Armatei Române.
În jurul orei 10.30, două dintre maşinile din convoiului oficial s-au lovit, din cauză că prima dintre ele a frânat brusc, iar pentru cea de-a doua a fost prea târziu să oprească, în plus a şi alunecat pe zăpadă. Limuzina în care se afla preşedintele Traian Băsescu nu a fost implicată în tamponare, deoarece şoferul celui de-al doilea autoturism a cotit brusc la stânga, reuşind astfel să protejeze maşina din spate de un impact.
Nimeni nu a vrut să comenteze incidentul, iar SPP-iştii şi angajaţii Centrului au refuzat accesul presei să fotografieze de aproape maşinile lovite. Preşedintele Băsescu a fost întâmpinat de Garda de Onoare, formată din peste o sută de militari, adusă de la Bucureşti. (Raluca AVRAM - Bihoreanul)
Băsescu şi Opoziţia, o "familie" modernă (JURNALUL NATIONAL) de Christian Silva
Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă după consultările de la Palatul Cotroceni, avute cu liderii partidelor PNL, PSD şi PC, precizând că s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte nevoia modernizării statului
Liderii partidelor au fost invitaţi pentru a doua oară la consultări, după ce ieri au părăsit discuţiile, în semn de protest faă de prezenţa în sală a independenţilor. De la consultări a lipsit liderul PNL crin Antonescu, delagaţia liberală fiind condusă de Varujan Vosganian.
"Vă dau principalele concluzii. Toate partidele care s-au aflat azi la consultări, partidele din opoziţie apreciază ca necesară revizuirea constituţiei. Este clară ideea că trebuie să aibă în vedere votul exprimat la referendum. Într-o formă sau alta. Toate partidele din opoziţie sunt în consens în ceea ce priveşte nevoia modernizării statului. Am precizat că sunt dispus la un efort de mediere între punctele de vedere ale partidelor, pentru a se ajunge la o formă finală de modificare a constituţiei. Procesul de reformă a statului este un proces obligatoriu. Cu ocazia acestei crize vedem ce costuri uriaşe şi ce eficienţă redusă are statul român. Statul trebuie modernizat, simplificat şi făcut să consume cât mai puţine resurse", a declarat presedintele Traian Basescu.
Ce si-au zis Basescu si Ponta la inceputul consultarilor de la Cotroceni? (ROMANIA LIBERA)
Traian Basescu si Victor Ponta au avut inaintea consultarilor de la Cotroceni un schimb de replici, presedintele PSD afirmand ca nu il are alaturi pe Crin Antonescu sa-i spuna ce sa faca, in replica seful statului spunandu-i ca ar fi putut sa-l ia pe Adrian Nastase. "Nu avem cafea, domnule presedinte. Daca nu am fost cuminti ieri...", a remarcat, in debutul intalnirii, presedintele PSD, Victor Ponta. Dupa cum transmite Mediafax, replica sefului statului a fost prompta: "Nici eu nu am! Astazi e ziua in care nu se da cafea".
"O sa fim cuminti azi, poate data viitoare", a raspuns, la randul sau, Ponta, remarca ce l-a determinat pe Basescu sa afirme ca daca cei noua lideri de partide parlamentare vor fi "cuminti", poate vor primi cafea la sfarsitul consultarilor. "Lipsind Crin Antonescu, eu nu stiu ce sa fac", a adaugat liderul PSD. "Asta nu am dubii, dar puteati sa-l luati pe Adrian Nastase, sa stiti ce sa faceti", a spus si Traian Basescu.
Victor Ponta, razand, a afirmat ca-l va lua pe presedintele CN al PSD la urmatoarele consultari. "Luati-l, ca sunteti procuror", a conchis Traian Basescu, preferand sa incheie scurtul dialog. Cuvantul de inceput al presedintelui Basescu a mai continut cateva ironii adresate social-democratilor. Seful statului s-a declarat "absolut de acord, un partizan al propunerii PSD de introducere in viitoarea Constitutie a interzicerii traseismului politic.
"Aici aveti in mine un partizan. Dar daca va framanta asa de tare, cum stati langa domnul Dragnea, care vine de la PD? E doar intrebare. Retorica! Si mai aveti si pe Severin si pe Cristian Dumitrescu si pe Duvaz si pe Sassu. Nu stiu cum stati langa ei? Cred ca nu aveti somn nici noaptea", a spus Basescu. Incercarea vicepresedintelui PNL, Varujan Vosganian de a-l intrerupe pe Basescu s-a lovit de replica acestuia: "Domnule Varujan, avem o regula. Si eu vorbesc la Parlament cand mi se da cuvantul".
Guvernul a reuşit să-i calmeze pe transportatorii rutieri şi pe sindicaliştii de la Metrou. Profesorii îl aşteaptă pe Boc la Iaşi cu un pichet şi un marş (GANDUL) de Robert VERESS
BERCEANU ŞI BOC AU CHEMAT SINDICALIŞTII LA GUVERN CA SĂ-I CONVINGĂ SĂ NU FACĂ GREVĂ. MINISTRUL TRANSPORTURILOR PROMITE PENTRU METROU SPORURI INCLUSE ÎN SALARII
Mămăliga sindicală a dat în clocot: Guvernul Boc 3 se confruntă cu spectrul unor proteste din ce în ce mai ample în perioada imediat următoare. Deocamdată, premierul pare că a reuşit să-i calmeze "pentru o săptămână sau două", pe transportatori, care au anunţat pentru azi şi joi un miting uriaş în Piaţa Victoriei - 11.000 mii de persoane cu capsa pusă drept în faţa clădirii Executivului. Ieri, după ce s-a văzut cu liderii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Boc a convocat o şedinţă fulger, la ora 14.00, cu secretari de stat din ministerele Internelor şi Justiţiei, pentru a redacta o ordonanţă de urgenţă de combatere a "pirateriei" în transportul de persoane, ceea ce se pare că le-ar da satisfacţie protestatarilor. Chiar şi greva de la Metrou ar putea fi anulată, guvernanţii acceptând includerea unor sporuri în salariile de bază. Pare simplu, dar asta va da apă la moară altor categorii de bugetari, care la rândul lor sunt nemulţumiţi de diminuarea veniturilor prin pierderea unor sporuri neincluse în salarii prin noua legislaţie. Între aceştia se numără salariaţii din Învăţământ. O parte a acestora i-au pregătit premierului o pichetare şi un marş de protest, miercuri, la Iaşi, unde Executivul se va deplasa pentru o şedinţă specială.
Ordonanţă de urgenţă instant
Referitor la ordonanţa pentru reglementarea transportului de persoane, în principal a condiţiilor de transport cu vehicule având o capacitate mai mică de nouă persoane, Boc a precizat că normativul ar putea fi adoptat în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului. "În aceste condiţii, sper să găsim soluţii pentru a putea suspenda aceste proteste, deoarece avem un interes comun.", a conchis Boc.
Liderii COTAR anunţaseră că peste 11.000 de transportatori vor protesta, miercuri şi joi, între orele 10:00 şi 15:00, în faţa sediului Executivului, solicitând o hotărâre de guvern pentru amendarea firmelor de transport neautorizate, prelungirea autorizaţiilor de transport până în 2016 şi o lege unică a transporturilor.
Reprezentanţii Executivului şi cei ai COTAR au semnat, marţi, la Guvern, un protocol, transportatorii anunţând, după semnarea documentului, că renunţă la protestele programate pentru această săptămână. "Înţelegând că primul-ministru nu a fost anunţat de toate problemele noastre, este normal să dăm o şansă Guvernului şi vom amâna protestele pentru o săptămână sau două", a spus preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.
Un spor simţit la Metrou
Guvernul va aproba, miercuri, bugetul pe 2010 al Metrorex, urmând a introduce în salariul de bază o parte din sporurile angajaţilor, ceea ce ar putea opri greva de la metrou, potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu. "S-ar putea să nu fie joi grevă la metrou, pentru că mâine (miercuri, n.r.) vom adopta bugetul şi apoi se poate negocia contractul colectiv de muncă. Fondul de salarii va rămâne neschimbat, poate un pic mai mic faţă de anul trecut, însă în interiorul lui dânşii (sindicatele de la metrou - n.r.) doresc modificări prin mutarea unor sume de la sporuri şi prime în salariul de bază, ceea ce pentru noi este în regulă", a declarat Berceanu. De partea sa, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ioan Rădoi, a declara că liderii sindicali hotărăsc miercuri dacă renunţă la greva generală, în funcţie de decizia guvernanţilor privind propunerile lor pentru a încheia un nou contract colectiv de muncă.
Rădoi a spus că discuţiile începute marţi cu directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte, vor continua şi miercuri.
În noiembrie 2009, angajaţii de la metrou au fost în grevă timp de două zile, revendicările vizând o majorare salarială de 20% şi încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Greva a fost declarată ilegală de Tribunalul Bucureşti, iar activitatea a fost reluată. Curtea de Apel Bucureşti a decis, în urmă cu două săptămâni, că greva angajaţilor de la metrou, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală. După decizia Curţii de Apel, sindicaliştii au anunţat că vor intra, joi, în grevă generală, cerând o majorare a fondului de salarii cu 3,7% şi condiţii mai bune de muncă.
Protest al Federaţiei "Spiru Haret"
Peste o sută de sindicalişti din cadrul Federaţiei "Spiru Haret" vor picheta, miercuri, sediul Prefecturii Iaşi, în timpul întâlnirii premierului Emil Boc cu autorităţile locale şi cu şefii deconcentratelor din judeţ.
Tot miercuri, aproximativ 1.500 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor participa la un marş de protest organizat la Iaşi, în timpul şedinţei de Guvern care se va desfăşura începând cu ora 15.00 la Universitatea "Al. I. Cuza".
Vicepreşedintele FSLI, Violeta Amariei, a declarat pentru Mediafax că, în cererea înaintată autorităţilor pentru obţinerea autorizaţiei, se specifica faptul că vor participa doar 700 de persoane, însă întrucât vor veni şi sindicalişti din Argeş, Ialomiţa, Buzău sau Constanţa, numărul participanţilor va fi mult mai mare.
"Vom plăti probabil o amendă. Asta este", a declarat Violeta Amariei.
FSLI intenţionează să depună o plângere la forurile internaţionale, pentru nepunerea în practică a sentinţelor judecătoreşti şi să înainteze o plângere penală împotriva conducerii Ministerului Educaţiei, din cauza acţiunilor de instigare şi presiune asupra angajatorilor pentru a nu respecta hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile privind drepturile salariale.
ABUZ. Inaltii demnitari au la dispozitie fonduri speciale pe care le impart dupa bunul plac/ Angajatii demnitarilor primesc bani din mila dintr-un "buzunar secret" (ROMANIA LIBERA)
Din fondul la dispozitia lui Geoana au fost platiti si colindatorii de la Palatul Parlamentului.
Geoana a cheltuit 58.450 lei pentru "cazuri sociale", Anastase a dat aproape 180.000 lei tot pentru acelasi lucru. CSM si Presedintia beneficiaza de sume mai mari decat Parlamentul.
Provocat de solicitarea expresa a unui senator PDL, Mircea Geoana a dat ieri amanunte despre cum a cheltuit in 2009 banii din fondul aflat la dispozitia sa, prin lege ca presedinte al Senatului. Dar situatia seamana izbitor cu cea de la Camera Deputatilor. Astfel al doilea si al treilea om in stat, Mircea Geoana si Roberta Anastase, au alocat in
2009 mai bine de jumatate din fondurile la dispozitia lor ca presedinti ai celor doua Camere angajatilor bolnavi sau "care au avut un necaz in familie".
Mai exact, din totalul de 241.000 lei la dispozitia lui Mircea Geoana, 58.450 de lei au mers catre angajatii cu probleme sociale grave. "In primul rand, bani au fost dati pentru probleme de sanatate, dar si materiale", a explicat Ioan Chelaru, chestorul Senatului. La randul sau, Roberta Anastase a impartit cei 180.000 de lei la dispozitia sa "aproape exclusiv" salariatilor cu boli incurabile,
celor care au fost supusi operatiilor chirurgicale si celor care au avut decese in familie. Presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase a explicat pentru Romania Libera care este procedura legala in baza careia angajatii institutiei pot primi aceste ajutoare: "Se depune o cerere la secretariatul institutiei insotita de o serie de acte doveditoare – certificate medicale, certificate de deces - se analizeaza de comisii de specialitate. Pana ajung la mine la semnat are nevoie de alte sapte-opt semnaturi".
Concediu fara plata de la Guvern, recompensat la Parlament
Principiul mioritic "ne furam singuri caciula" a fost aplicat cu brio de sefii celor doua Camere in 2009. Dupa ce au executat costiinciosi ordinul Guvernului de a-si trimite cei aproape 2700 de angajati in concediu fara plata pentru cateva zile, pentru economii la buget, Roberta Anastase si Mircea Geoana i-au recompensat pentru a nu resimti foarte tare pierderile. Astfel, la Senat, fostul sef al PSD a dat 150.000 de lei pentru cei cu salarii mici. Raportul de cheltuieli de la Camera nu a fost inca dat publicitatii, dar potrivit sefei Departamentului de Comunicare, "au primit cate 50 de lei sau cate 100 de lei, tamplarii, femeile de serviciu si soferii". Cazurile sociale nu au fost insa singura tinta a presedintilor celor douaa Camere. "S-au acordat flori, martisoare si cate o cupa de sampanie cu ocazia sarbatorilor traditionale de 1 si 8 martie, in suma de 1.000 de lei.
Craciunul a fost alta ocazie pentru recompensarea salariatilor care au copii sub 18 ani. "S-au oferit cadouri sub forma de dulciuri grupurilor de colindatori, in suma totala de 36.349 de lei", a explicat senatorul Chelaru. Tot din fondul la dispozitia sa, Geoana a cheltuit anul trecut 15.759 lei pentru o vizita oficiala in China si 3.801 pentru deplasarile interne. Desi cheltuielile colegei Roberta Anastase (21.019 lei in strainatate) sunt comparabile cu cele ale lui Geoana pentru aceiasi perioada de timp, senatorii PDL il suspicioneaza pe social-democrat ca s-ar fi folosit de banii Parlamentului pentru a se deplasa in campania electorala. Geoana a respins insa acuzatia pedelistilor, care-i cauta acum nod in papura in incercarea de a-l revoca de la conducerea Senatului.
Consiliul Superior al Magistraturii si Presedintia – campionii fondurilor la bunul plac
Adancirea crizei economice nu a convins nici Guvernul care a facut bugetul, nici Parlamentul care l-a aprobat sa taie definitiv si uniform fondurile aflate la dispozitia conducatorilor de institutii. Astfel ca cele doua Camere ale Parlamentului au primit si in 2010 fonduri substantiale: 200.000 de lei pentru Mircea Geoana si 180.000 pentru Roberta Anastase. Senatul are putin peste 800 de posturi bugetate (demnitari si angajati), iar Camera, circa 1.800 de posturi.
Dar sume cel putin la fel de consistente apar la majoritatea institutiilor importante. Recordul in materie este detinut de Consiliul Superior al Magistraturii: 487.000 de lei. Asadar, mai mult decat dublu fata de Camera Deputatilor, desi pe statutul de plata apar, conform bugetului aprobat, doar 361 de persoane (260 la capitolul "Autoritati publice si actiuni externe" si 101 la "Invatamant").
Un fond considerabil – 204.000 de lei - are la dispozitie si Ioan Vida, presedintele Curtii Constitutionale. Suma pare cu atat mai mare cu cat CCR este o institutie de dimensiuni reduse: maximum 104 posturi in 2010. Suma este ceva mai mare decat in 2009, cand Curtea Constitutionala a primit pentru acest fond 185.000 de RON. Potrivit purtatoarei de cuvant, Ruxandra Sabareanu, din suma pe 2009, s-au cheltuit 12902 RON pe ajutoare sociale acordate la cerere, in jur de 16000 de RON s-au cheltuit pe cadourile pentru copiii angajatilor de 1 iunie. Bucata cea mai mare, 109.415 RON s-a dus pe recompense la sfarsitul anului, cand s-au inregistrat si unele cheltuieli umanitare: aproape 800 de RON au ajuns la un camin de batrani, iar 1210 RON la un orfelinat.
Ruxandra Sabareanu atrage insa atentia ca pentru cei 93 de angajati ai CCR anul 2009 a fost unul extrem de greu, cu un volum de munca foarte mare avand in vedere ca fata de 2008, sesizarile privind constitutionalitatea s-au triplat, ajungand la aproape 10.000. "Daca nu le dai angajatilor ceva peste salariu, nu vor ramane la CCR; sunt experti foarte buni, ar pleca in alta parte", spune reprezentanta Curtii Constitutionale.
Putine posturi, dar multi bani gasim si la Administratia Prezidentiala pe 2010: 350.000 de lei la maximum 235 de persoane pe statul de plata. Suma este deci mult mai mare decat cele doua Camere ale Parlamentului la un loc, daca ne raportam la numarul de angajati. Pana la ora inchiderii editiei, nu am reusit sa aflam de la Administratia Prezidentiala cum au fost cheltuiti cei 300.000 de RON existenti in acest cont in 2009.
La Guvern, exista doua astfel de fonduri la dispozitia conducatorului institutiei pe 2010, data fiind dubla subordonare. Potrivit legii bugetului, de 17000 de RON poate dispune secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, in timp ce primul ministru are la dispozitie 500.000 de RON. Nici de la Guvern nu am reusit sa primim precizari despre cum au fost cheltuite fondurile similare in 2009.
Nici Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a ramas pe dinafara la impartirea bugetului de stat, primind un astfel de fond special chiar mai mare decat cel al Senatului, adica 220.000 de lei. Aceasta in conditiile in care ICCJ are de luni bune un presedinte interimar, in persoana Lidiei Barbulescu.
Deloc de neglijat sunt si sumele pe care si le-au atribuit pentru 2010 membrii guvernului. In frunte cu premierul Emil Boc, la dispozitia caruia stau 500.000 de lei. In ordine descrescatoare vin ministrii Vasile Blaga (100.000 de lei), Catalin Predoiu (41.000 de lei) si Adriean Videanu (27.000 de lei, suma de trei ori mai mare decat cea din 2009). Exista insa si ministere in al caror buget nu apare trecuta nici o suma cu titlul de Fond al conducatorului institutiei: MAE, MApN, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Sanatatii.
Top 10 – 2,30 milioane lei
1. Premierul Emil Boc – 500.000 lei
2. Consiliul Superior al Magistraturii – 487.000 lei
3. Administratia Prezidentiala – 350.000 lei
4. Inalta Curte de Casatie si Justitie – 220.000 lei
5. Curtea Constitutionala – 204.000 lei
6. Senatul Romaniei – 200.000 lei
7. Camera Deputatilor – 180.000 lei
8. Ministerul Administratiei si Internelor – 100.000 lei
9. Ministerul Justitiei – 41.000 lei
10. Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri – 27.000 lei
"Şeitan, tsunami care înghite salariile şi locurile de muncă" (EVZ) de Marinela Raţă
PSD a depus, astăzi, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, anunţă Mediafax. Moţiunea are titlul "Şeitan un tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale românilor".
Social-democraţii critică activitatea ministrului Muncii, chiar în ziua în care premierul Emil Boc susţine un discurs în p0lenul Parlamentului pe tema programului anticriză.
Deputatul PSD Valeriu Zgonea a anunţat că partidul din care face parte depune o moţiune simplă chiar înaintea începerii dezbaterii la care participă şi premierul.
"Doamna preşedintă, stimaţi colegi, în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, daţi-mi voie să depun în numele grupului parlamentar al PSD şi al PC moţiunea simplă la adresa ministrului Muncii şi protecţiei Sociale, domnului Şeitan, moţiunea cu tema «Şeitan un tsunami PDL care înghite salariile, pensiile şi locurile de muncă ale românilor!». Vă mulţumesc", a anunţat Valeriu Zgonea de la tribuna Camerei Deputaţilor.
PSD vrea inlocuirea ministrului Muncii (ROMANIA LIBERA)
Mihai Seitan este ministrul Muncii din decembrie 2009
Partidul Social Democrat a depus marti o motiune simpla impotriva ministrului Muncii, Mihai Seitan, pentru modul in care administreaza problemele romanilor, informeaza ziare.com.
Motiunea se intituleaza, sugestiv "Seitan - un tsunami PDL care inghite salariile, pensiile si locurile de munca ale romanilor".
PSD ia in calcul initierea unei motiuni simple si impotriva ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, pentru disponibilizarile din CFR cauzate de "interese obscure".
Presedintele PSD, Victor Ponta, a anuntat inca de la inceput lunii martie ca partidul pe care il conduce va depune aceasta motiune.
"Cele doua grupuri parlamentare au primit din partea CEx mandatul pentru a declansa procedurile pentru o motiune pe tema activitatii ministrului Muncii si Protectiei Sociale si de asemenea pentru toate celelalte domenii de activitate unde este necesar acest lucru", a precizat atunci liderul social democrat.
La sfarsitul lunii februarie, Ponta anunta ca PSD va cere demisia ministrilor Munci, Mihai Seitan,
si al Finantelor, Sebastian Vladescu, pentru declaratiile lor privind anularea alocatiilor pentru copii si, respectiv, impozitarea tuturor pensiilor.
GARANŢIE/ Legea Ford, cu prioritate în Parlament (GANDUL)
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat desfăşurarea lucrărilor Comisiei de buget-finanţe în paralel cu şedinţa de plen, pentru a da posibilitatea acesteia să întocmească raportul asupra respectivului proiect de lege.
"Va fi introdus cu prioritate pe ordinea de zi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi BEI, semnat la Bucureşti la 21 ianuarie 2010, privind garantarea în proporţie de 80% a obligaţiilor aferente contractului de finanţare dintre BEI şi SC Ford România SA, în valoare de 400 milioane euro, pentru modernizarea fabricii de automobile de la Craiova", a precizat secretarul forului legislativ, Dumitru Pardău.
El a adăugat că, miercuri, proiectul de lege va intra în dezbatere în timpul programului de lucru, între orele 10-12.30, iar la 12.30 să intre la votul final.
STATUT SPECIAL/ Salariul şi pensia, cumulate iar (JURNALUL NATIONAL) de Ioana Bugean
Militarii, actorii, specialiştii în domenii precum ordinea publică şi siguranţa naţională, dar şi alte categorii de pensionari cu statut special ar putea primi atât pensie, cât şi salariu.
Propunerea legislativă a primit aprobarea Comisiei de muncă de la Senat, iar acum se află pe masa Comisiei de buget-finanţe. Iniţiatorii proiectului de modificare a legii sunt de părere că prin cumulul pensiei cu salariul se repară o greşeală. Pensia este un drept deja câştigat, iar argumentul moral este cel legat de faptul că aceşti pensionari sunt specialişti în domeniile lor. Propunerea legislativă este în deplină concordanţă cu practicile din ţările membre NATO şi UE, unde cumulul pensie-salariu este permis.
În proiectul guvernamental transmis Parlamentului în sesiunea trecută, persoanele care cumulau pensia şi salariul erau obligate să aleagă între pensia care depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie şi raporturile de muncă. Legea care interzice cumulul pensiei cu salariul a fost adoptată la pachet, prin răspunderea Executivului, împreună cu Legea salarizării şi cea a educaţiei. Acum, modificările sunt în mâna senatorilor de la Comisia de buget-finante, care vor întocmi un raport.
Sănătatea virtuală costă 65,2 milioane de lei (EVZ) de Simona Diaconu
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a aprobat spre finanţare 17 proiecte pentru e-sănătate, la nivel local.
Acestea au o valoare totală de 65,2 milioane de lei, din care 53,7 milioane de lei finanţarea nerambursabilă. Uniunea europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională va acoperi suma de 43,8 milioane de lei.
Alte 9,9 milioane de lei vor proveni de la bugetul de stat.
Cele 17 proiecte au fost selectate dintr-un număr de 37 de proiecte în cadrul operaţiunii 3.2.4 – ” Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”. Aceasta este parte a Domeniului Major de Intervenţie 2 – „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Axa prioritară III – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public, din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).
Implementarea proiectelor va începe, după ce Autoritatea de management va finaliza analiza dosarelor.
O şansă la viaţă
eHealth sau, pe româneşte, e-sănătate, este termenul generic utilizat pentru setul de instrumente care se bazează pe tehnologia informaţiei şi comunicării utilizate pentru a ajuta la prevenirea, diagnosticarea, tratarea, monitorizarea şi gestionarea sănătăţii şi a modului de viaţă, precum şi la ameliorarea acestor procese.
Implementarea de proiecte e-sănătate ar trebui să faciliteze comunicarea între instituţii. De exemplu, are loc un accident rutier grav, însă medicii nu au suficient sânge pentru transfuzii. Dacă înainte de 1989, pe buletine era trecută grupa de sânge, acum medicii nu au cum să verifice nici măcar acest lucru, căruia nu i se acordă o mare atenţie în viaţa de zi cu zi, dar care poate face diferenţa între viaţa sau moartea unui pacient.
Atunci când România va avea un sistem integrat, medicii din Constanţa vor putea verifica baza de date cu pacienţii din satul ieşean Cioca-Boca şi vor putea afla ce grupă de sânge are victima.
Deocamdată, e-sănătate este o pagină de internet, în care ni se prezintă informaţii seci despre ce vrem să facem, dar nu şi termenul până la care aceste proiecte vor fi definitivate.
Ce vom putea face după dezvoltarea e-sănătate:
* Depunerea de către marii contribuabili a declaraţiilor CAS, CASS, de şomaj şi a declaraţiilor fiscale 100, 101, 102, 103, 300, 390;
* Depunerea de către contribuabilii mici şi mijlocii din Bucureşti şi judeţul Ilfov a Declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor pentru şomaj;
* Asigurări de sănătate;
* Telemedicina.
BLOCAJ/ Senatul, paralizat (ROMANIA LIBERA) de Andreea Nicolae
Incrancenarea pentru schimbarea din functie a lui Mircea Geoana a paralizat si ieri activitatea Senatului. Legile ce trebuie dezbatute au trecut in plan secund, iar politicienii se concentreaza pe stratageme. Democrat-liberalii au perseverat ieri si au cerut iar in Biroul Permanent al Senatului sa fie introdusa pe ordinea de zi a plenului cererea lor de revocare a lui Mircea Geoana. PSD si PNL s-au opus invocand faptul ca pe cerere apareau mici diferente de nume fata de saptamana trecuta. Ceea ce, in opinia lui Geoana si a sustinatorilor sai, ar incalca prevederea din
Regulament potrivit careia poate fi depusa o singura cerere de revocare intr-o sesiune. Conflictul a ajuns apoi in plenul Senatului, unde senatorii puterii au respins iar ordinea de zi deoarece nu figura pe ea cererea lor.
Presati puternic de PDL, social-democratii se tem insa ca ar putea pierde batalia, intrebandu-se ce vor face daca liberalii vor ceda pe subiectul Mircea Geoana in schimbul sustinerii PDL pentru ca Teodor Melescanu sa ajunga judecator la Curtea Constitutionala. Potrivit Mediafax, o eventuala "dezertare" a liberalilor a fost discutata in sedinta de ieri a senatorilor PSD.
Fara rezolvare a ramas la Senat si problema independentilor. Acestia nu stiu daca mai sunt in comisiile unde au fost repartizati la inceputul legislaturii sau sunt total "pe tusa". Spre exemplu, Biroul Permanent a respins ieri cererea ca fostul membru al Comisiei economice Serban Mihailescu (ex-PSD) sa ajunga in Comisia de regulament, asa cum vor independentii. PSD ar vrea sa-l trimita pe demisionar in Comisia pentru egalitatea de sanse.
Cand mergi intr-un asa-zis grup al independentilor, iti asumi riscul de a te trezi in comisii ale Parlamentului de relevanta mai mica." MIRCEA GEOANA, presedintele Senatului
Fiecare copil ar putea primi la naştere, de la stat, 500 de euro într-un cont educaţional (ADEVARUL) de A.C
Statul va deschide fiecărui nou-născut un cont educaţional reprezentând echivalentul în lei al sumei de 500 de euro, potrivit noului proiect al Legii educaţiei, in varianta preluată din propunerile Comisiei prezidenţiale.
"Statul sprijină dreptul la educaţie prin acordarea sumei în echivalentul în lei a 500 de euro fiecarui copil, la naşterea acestuia", se arată în articolul 302 al proiectului Legii educaţiei, obtinut de Mediafax şi transmis de Hotnews.
Potrivit documentului, acest cont educaţional va fi acordat tuturor copiilor născuţi după intrarea în vigoare a Legii educaţiei.
Noul proiect de lege privind sistemul educaţional ar urma sa fie discutat, în prima lectură, în şedinţa de miercuri a Guvernului, care va fi organizată la Iaşi, potrivit unor surse oficiale.
Si proiectul Legii educatiei nationale din septembrie 2009, elaborat in mandatul Ecaterinei Andronescu, document pe care Guvernul a dorit, la vremea respectiva, sa il promoveze prin angajarea raspunderii, prevedea ca statul sprijina dreptul la educatie permanenta prin acordarea sumei reprezentand echivalentul in lei a 500 de euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei si valabil la data platii, fiecarui copil cetatean roman, la nasterea acestuia.
De ce nu va fi revizuită Constituţia (Comentariu de Rodica CIOBANU) (GANDUL)
"Dacă voi constata că partidele nu au predispoziţie să recunoască suveranitatea poporului român şi să-i transpună în lege, în Constituţie, opţiunea şi voinţa, mă văd nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor, în dispute publice", a spus preşedintele Traian Băsescu, după prima întâlnire eşuată cu partidele parlamentare. Este o promisiune, pe care şi-o va ţine foarte curând şi cu binecunoscuta-i ardoare, voinţa sa şi cea a poporului în privinţa micşorării Parlamentului fiind, după referendum, una, iar cea a majorităţii aleşilor, alta. Şeful statului are mai multe idei, încă neîmpărtăşite cetăţenilor, despre modificarea Constituţiei, dar marea provocare a ultimului său mandat rămâne aceea de a transforma Legislativul, încheind, în mod glorios, un lung război cu acesta. Consultările cu formaţiunile politice, desfăşurate în ultimele două zile, arată însă că Traian Băsescu nu se poate baza decât pe pestriţa tabără guvernamentală şi nici aceasta nu cântă la unison. Obţinerea unei majorităţi de două treimi din parlamentari pro revizuire este, aşadar, un obiectiv aproape imposibil de atins, cel puţin până la alegerile din 2012, iar, după aceea, dacă PD-L nu le câştigă, preşedintele ar putea să-şi ia definitiv adio de la visul de a îngenunchea Parlamentul.
De ce nu va fi întocmai respectată voinţa poporului şi a şefului statului? Mai întâi, fiindcă introducerea Legislativului unicameral, redus ca număr de membri - aşa cum a fost el decis prin referendum - îi loveşte pe parlamentari în existenţa lor. O treime dintre ei ar urma să-şi piardă locurile şi, o dată cu acestea, avantajele politice şi de altă natură ce decurg din acestea, dacă amendamentul ar fi adoptat. Chiar şi aceia care, astăzi, strigă "Da!" , în sinea lor, nu sunt deloc fericiţi să se petreacă vreo schimbare, iar, la un eventual vot, s-ar putea dovedi foarte ezitanţi.
În al doilea rând, fiindcă reducerea Parlamentului la o singură Cameră, este văzută de partide ca o acţiune de forţă a lui Traian Băsescu, chiar dacă ea este legitimată de consultarea populară. A fost cel mai controversat referendum din ultimii douăzeci de ani, atât datorită faptului că a fost organizat în pripă, concomitent cu alegerile prezidenţiale, ca temă de campanie a actualului şef al statului, cât, mai ales, fiindcă cetăţenilor le-a lipsit informarea, prisosindu-le, în schimb, mesajele negative şi incitatoare la adresa Parlamentului. Rezultatul acestuia poate fi socotit viciat, datorită campaniei duse cu mânie proletară chiar de iniţiatorul referendumului şi de partidul său, care au prezentat tăierea capetelor parlamentare drept o modalitate de a scăpa România de corupţie, inechitate, ineficienţă şi de criza economică.
În al treilea rând, deoarece micşorarea Parlamentului nu aduce profunde transformari vieţii politice, nu-i îmbunătăţeşte calitatea - rămân aceiaşi oameni, cu aceleaşi mentalităţi şi obiceiuri, doar că vor fi mai puţini -, ci adaugă un minus la democraţie. În 2009, Parlamentul bicameral a fost exclus de guvern de la dezbaterea celor mai importante legi, trecute prin asumarea răspunderii, până a fost doborât prin moţiune de cenzură. Să ne imaginăm un Legislativ debil şi un Executiv care nu se mai teme de nimic şi abuzează de proceduri.
În al patrulea rând, fiindcă PSD şi PNL nu vor ceda presiunilor prezidenţiale, iar, fără participarea lor, nu se vor întruni cele două treimi din voturile senatorilor şi deputaţilor, necesare revizuirii. Este bătălia lor privată cu Traian Băsescu şi PD-L, care se poartă dincolo de principii şi de referendumuri şi care, acum, a intrat într-o nouă fază. Ele contrapun, deja, republicii semiprezidenţiale a preşedintelui, republica parlamentară, semn că propunerile părţilor se vor bate, şi de aici înainte, cap în cap. Ar putea fi cea mai lungă confruntare politică pe o temă anume, din ultimii zece ani, şi singura care depăşeste interesele partidelor. Preşedintele Traian Băsescu nu se află, de această dată, într-o poziţie favorabilă. Trecutul său politic tumultos se răzbună: a primit "voinţa poporului", dar nu are ce face cu ea.
O modestă contribuţie la istoria circului din România (Comentariu de Adrian Nastase) (JURNALUL NATIONAL)
Iată, în cele ce urmează, o parte din modesta mea contribuţie la dezbaterea iniţiată de şeful statului pe tema modificării Constituţiei. Pentru că sunt jurist, mi-am permis să vă supun atenţiei un proiect gata redactat, dincolo de orice note de fundamentare sau argumentări stufoase. Aştept, evident, comentariile dumneavoastră în legătură cu felul în care văd eu evoluţia sănătoasă a instituţiilor din statul român. Menţionez, cu bucurie, că modernizarea statului român a început la Cotroceni, luni, 15 martie, ora 15:00, cu ocazia zilei mondiale a maghiarilor de pretutindeni.
Titlul Unu: DESPRE PREŞEDINTE
Art. 2. Preşedintele României beneficiază de imunitate absolută în toate chestiunile care ţin de dreptul penal, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul constituţional, dreptul internaţional şi drepturile omului.
Art. 5. Limba oficială a statului român este româna. În fiecare judeţ, organismele de conducere locală, alese prin vot direct, egal şi secret de către preşedinte, pot stabili şi alte limbi oficiale judeţene.
Numărul acestor limbi oficiale nu poate depăşi numărul locuitorilor din judeţul respectiv.
Art. 9. Preşedintele este în afara jocului politic şi deasupra partidelor. Pentru asigurarea echidistanţei necesare bunului mers al treburilor publice, şeful statului înfiinţează şi desfiinţează partidele politice prin decret prezidenţial.
Prin decretul de înfiinţare, şeful statului este obligat să precizeze dacă e vorba despre un partid de guvernare sau de unul de opoziţie.
Art. 10. Preşedintele nu are voie să-l demită pe primul ministru.
Art. 11. Preşedintele României este, în acelaşi timp, şi prim-ministru, şef al guvernului.
Art. 24. Articolul doi din Constituţie nu poate fi supus revizuirii şi este baza integrităţii, suveranităţii şi independenţei naţionale a României.
Art. 46. România este un stat social. Statul apără familia, dreptul la muncă, la educaţie şi la sănătate al cetăţenilor săi. În acest scop se înfiinţează Ministerul Apărării şi se desfiinţează dreptul la grevă.
Art. 51. Circul de Stat este o instituţie de interes public, parte a Guvernului României, care are atribuţiuni depline în a stabili tematica, argumentele şi concluziile dezbaterilor publice.
Prin aplicarea principiului fundamental al descentralizării, la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor se vor înfiinţa Circuri de Stat judeţene, orăşeneşti şi comunale, cu statut de deconcentrate.
Dresorii, clovnii, jonglerii, contorsioniştii şi echilibriştii de stat, judeţeni, orăşeneşti şi comunali se numesc prin decret prezidenţial.
Art. 61. Preşedintele României are dreptul să dizolve Parlamentul în orice moment în care situaţia ţării impune această măsură, dar numai cu condiţia ca în acel moment ţara să aibă un parlament.
Preşedintele nu are voie să dizolve parlamentul de două ori în aceeaşi zi.
Art. 62. Preşedintele României are şi titlul onorific de "Tată" în Parlamentul European.
Art. 106. Guvernul României este format din miniştri, secretari de stat şi alte persoane nominalizate prin legi speciale, precum Emil Boc, Elena Udrea, Adriean Videanu şi Radu Berceanu.
Art. 110. Libertatea presei este garantată de stat, în acord cu toate normele europene în vigoare. În exercitarea acestei libertăţi, jurnaliştii şi patronii de presă pot fi asistaţi de avocat, pot primi pachete, pot beneficia de vizite lunare şi de programe educaţional-culturale sau religioase.
Titlul doi: DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Art. 624. Din momentul intrării în vigoare a acestei Constituţii, prin referendumul 4412 din 2011, toate dispoziţiile legale contrare se abrogă automat.
Preşedintele va iniţia o comisie specială care va cerceta, caz cu caz, cine şi de ce a adoptat asemenea dispoziţii.
Resursele unui fond naţional de dezvoltare şi bugetul public (Comentariu de Daniel Daianu) (JURNALUL NATIONAL)
Două fonduri naţionale de dezvoltare (FND) reţin atenţia opiniei publice. Unul şi-a epuizat resursele în cursul exerciţiului bugetar din 2008; al doilea fond este în intenţia guvernului Boc.
Primul FND s-a constituit pe baza, în principal, a banilor obţinuţi de România din vânzarea participaţiei statului în acţionariatul unei entităţi foarte valoroase, Banca Comercială Română. Miliardele de euro au reprezentat o lichiditate ce trebuia să fie utilizată, potrivit actelor normative, pentru creşterea productivităţii resurselor publice active, pentru investiţii cu efect de antrenare major.
Nu îmi propun aici să comentez modul concret în care au fost utilizaţi banii din acest FND; nici nu am informaţia necesară. Merită să evidenţiez însă un aspect. Mă refer la spaţiul de manevră în acoperirea deficitului bugetar din anul 2008. Dacă banii din FND nu ar fi fost utilizaţi cu acel scop, Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut de ales între: să diminueze deficitul bugetului public astfel încât să nu facă apel la resursele din FND (adică exerciţiul bugetar să se fi terminat cu un deficit de circa 3% din PIB); să nu se atingă de banii din FND şi să obţină finanţare prin emisiuni de obligaţiuni ale statului; să combine cele două posibilităţi amintite.
Se vede că cei care au condus MFP în acea vreme au decis că este mai bine să folosească banii din FND în cvasi-totalitate. Cât de bine au fost utilizate resursele din FND trecut este o întrebare legitimă.
Ideea guvernului Boc de constituire a unui nou fond de dezvoltare economică are în vedere strângerea la un loc a participaţiilor statului în diverse întreprinderi economice. Nu am suficientă informaţie privind concretizarea acestei idei, dar îmi permit să fac câteva observaţii.
Dacă prin acest FND se doreşte o administrare mai bună a unor participaţii ale statului, aceasta poate avea justiticare dacă ceea ce face AVAS în prezent este nesatisfăcător; se poate gândi şi că, în acest fel, se poate recurge la o firmă de management specializată. Inferenţa ar fi că, dacă administrarea acestor participaţii prin FND ar fi net superioară, dividentele încasate de stat (de către bugetul public) ar fi mai mari.
Dacă aducerea împreună a acestor participaţii, sub un management de calitate, ar avea şi un efect de sinergie, FND ar putea mobiliza chiar resurse din piaţă pentru investiţii în nume propriu. Dar aceste resurse suplimentare mobilizate ar avea un impact asupra datoriei publice, în măsura în care piaţa nu le-ar oferi în lipsa unor garanţii explicite, sau implicite, de stat; deci şi deficitul bugetar ar fi afectat.
Mai trebuie spus că, pentru ca acest FND să poate ridica resurse din piaţă, activele ce îl compun trebuie să fie bune, să ofere argumente credibile că pot aduce venituri atractive în mod constant de-a lungul timpului. Se înţelege că reputaţia administratorului joacă şi ea un rol important. De aceea este de văzut ce active sunt avute în vedere de Guvern în acest scop. Probabil, este vorba, între altele, de utilităţi publice cu încasări fără probleme.
Se vorbeşte şi despre parteneriate public private în care să fie angajat acest fond de investiţii. Sunt de părere că FND nu va putea înlocui statul astfel încât bugetul public să nu mai fie cheltuitor direct sau prin garanţii; FND, în esenţă, va opera ca o entitate ce gestionează resurse publice, în numele interesului public. Ca atare, efectele activităţilor sale se vor reflecta, imediat, sau în viitor, în bugetul public.
Editorial/ Placerea lui Zeus deschide cutia Pandorei (Comentariu de Eliade Balan), redactor-sef adjunct coordonator (ROMANIA LIBERA)
Liberalii si social-democratii au considerat ca se injosesc daca vor sta la aceeasi masa cu asa-numitii parlamentari independenti pentru a discuta cu presedintele despre revizuirea Constitutiei. Langa o "adunatura" de politicieni care au tradat electoratul pentru a servi interese superioare nu se cade sa fie asezati cei mai importanti lideri din opozitie doar pentru ca ii face placere lui Traian Basescu sa defileze cu traseistii spre desconsiderarea partidelor unde au fost inregimentati. Solutia logica aleasa de
Crin Antonescu a fost sa se ridice in picioare si sa plece de la Palat, surprinzandu-l pe presedinte, care mai inainte tocmai vorbise despre nevoia unui consens politic pentru modernizarea statului. La randu-i, Victor Ponta a ales sa protesteze precum liberalii, cu toate ca nu era pregatit pentru un asemenea gest radical in masura sa-l deranjeze pe stapanul politic de la Cotroceni.
Veti spune ca este vechea fixatie a liderilor PSD si PNL care, ori de cate ori nu le convine pozitia adoptata de presedinte, parasesc consultarile pentru a arata ca Basescu are o miza
personala atunci cand ii invita la dialog pe liderii de partid. Asa este. Au fost situatii cand a ramas sa stea de vorba doar cu oamenii PDL din cauza divergentelor de opinii care tin de ambitii, orgolii, caractere sau interese. Nu consider neaparat eroare de calcul atitudinile indreptate impotriva unui politician incomod, cu galceava in sange. Este un gen de "democratie" care da satisfactie pe moment unor sefi de partide cu initiative opuse programelor cu perspectiva larga. In definitiv, pe Antonescu nu l-a deranjat doar grupul independentilor lui Oprea, pe care spune ca ii respecta ca persoane, ci, mai ales, viziunea lui Traian Basescu despre modificarea Constitutiei, diferita de cea a PNL.
Procedura pe care a invocat-o, aceea ca, daca ar sta la masa cu traseistii, nu ar face decat sa-i legitimeze, nu convinge pe nimeni, nici macar pe cei din staff-ul penelist, pentru ca toata lumea stie ca adevaratul motiv al plecarii de la Cotroceni este ura fata de Basescu pe care nu-l inghite. Antonescu avea planul dinainte construit, pentru ca stia din timp de venirea independentilor intr-un loc unde nu au ce cauta. A acceptat insa sa dea curs invitatiei si pentru a-i lua fata lui Victor Ponta, prins pe picior gresit, aidoma lui Geoana, de decizia liberalilor de a-i da cu flit presedintelui.
Ce a adorit, de fapt, sa demonstreze, printre altele, Crin Antonescu prin parasirea dialogului? Faptul ca Ponta este la fel de slab ca Geoana si ca PSD poate deveni iarasi remorca PNL, asa cum a fost in campania electorala trecuta. Ponta a iesit sifonat dintr-o situatie gandita de altii, grabindu-se sa-i urmeze pe liberali ca un catelus, fara sa-si dea seama ca pune intr-o lumina proasta partidul, in calitate de lider nou-ales. Din acest moment, orgoliile lui Victor Ponta nu-si mai au rostul atat timp cat Antonescu a fost mai iute de picior intr-un moment politic cand se vorbeste de marsul opozitiei impotriva puterii actuale si de clarificarea locului fiecarui partid in perspectiva evadarii din liziera politica. Nu spun ca miscarea pesedistilor a fost chiar atat de proasta, avand in vedere situatia ingrata in care s-a aflat Basescu, dar nu pot sa nu observ lipsa de inspiratie a unui conducator cu pretentii in privinta scoaterii din criza a PSD.
Din aceasta perspectiva, seful statului nu are de ce sa planga. Chiar daca una zice si alta face, acceptand participarea unor rataciti la consultari cu partidele parlamentare, Basescu se poate consola totusi cu gandul ca PSD este condus astazi de un om politic necopt pentru a lua decizii in concordanta cu repozitionarea partidului dupa experienta trista avuta cu PNL. Prin urmare, consultarile separate, care nu aduc nimic nou, nu sunt altceva decat o incercare a lui Basescu de a-si impune punctul de vedere si in situatia de unu la unu. Cutia Pandorei a fost deschisa la Cotroceni.
EVENIMENT. Romania antreneaza agenti pentru misiuni in Irak si Afganistan/ Scoala NATO de spionaj la Oradea (ROMANIA LIBERA) de Claudiu Padurean, Crina Dobocan
Abilitatile dovedite de ofiterii romani de informatii, "in teren", au constituit un argument pentru deschiderea Centrului de Excelenta al Aliantei in Bihor
Spionii Aliantei Nord-Atlantice (NATO) vor pleca in misiunile din Irak si Afganistan dupa ce vor fi instruiti la Oradea, la Centrul de Excelenta in spionaj si contraspionaj in domeniul "Humint&CI" (Human Intelligence and Counter Intelligence), inaugurat ieri in prezenta presedintelui Traian Basescu, a ministrului Apararii, Gabriel Oprea, si a sefului Comandamentului Strategic Aliat pentru
Transformare, amiralul Luciano Zappata. Potrivit reprezentantilor armatei, de serviciile scolii de spioni din Oradea vor beneficia in urmatorii ani sute de militari din Ungaria, Slovenia, Grecia si Turcia.
Ideea infiintarii centrului s-a nascut ca urmare a rezultatelor bune obtinute de militarii romani in unitatile de informatii (,,intelligence") si fortele speciale din Irak, Kosovo, Afganistan, acestia dovedindu-se capabili sa culeaga in mod direct informatii din teren. Practic, ofiterii care au participat la misiuni in Irak si in Afganistan spun ca romanii au avut adesea rezultate mai bune decat aliatii occidentali, un motiv fiind si acela ca nu sunt perceputi in mod direct ca invadatori. "In Irak, oamenii ii cunosc pe romani inca de pe vremea lui Saddam Hussein. Pe atunci, romanii mergeau acolo si construiau fabrici de tractoare ori instalatii pentru irigatii sau baraje.
De aceea, imaginea romanilor este pozitiva, iar irakienii accepta mult mai usor sa stea de vorba cu romani. Poate este si o chestiune de mentalitate, pentru ca modul nostru de a gandi este mai apropiat de al lor decat mentalitatea occidentalilor", explica unul dintre ofiterii romani care au servit in cele doua tari, in cadrul detasamentului din Bistrita. In ceea ce priveste unitatile romanesti din Afganistan, acestea ar fi apreciate, deoarece au in componenta si militari de religie musulmana, proveniti din Dobrogea. "Chiar daca au fost putini, acest lucru a castigat increderea afganilor. Nu mai eram perceputi drept «cruciati», ci ca oameni care vin dintr-o tara unde exista respect fata de Islam", ne-a declarat aceeasi sursa, care a preferat sa-si pastreze anonimatul.
Oradea a fost aleasa drept gazda a scolii nord-atlantice de spioni si pentru cazarmile dezafectate existente in zona, dar si gratie existentei unui aeroport international si a apropierii de frontiera cu Ungaria. Directorul Centrului de Excelenta NATO de la Oradea, colonelul Eduard Simion, sustine ca noul Centru de la Oradea a aparut ca urmare a faptului ca tarile aliate NATO au constatat ca nu stiau sa utilizeze informatiile adunate de la surse umane in teatrele de operatiuni. Potrivit colonelului, unitatea va fi deservita de 80 de militari, dintre care 16 provin din armatele aliate. "Purtam negocieri cu armata Slovaciei si a SUA, pentru ca si acestea sa devina sponsori ai Centrului", a mai declarat Simion.
Sindicaliştii paralizează Bucureştiul şi pe drum, şi în subteran. Din cauza Târgului de mirese, Oprescu a mutat mitingul în Piaţa Victoriei. Vezi aici harta protestelor (GANDUL) de Adrian BĂRBULESCU
PROTEST Transportul din Capitală va fi blocat peste două zile şi în subteran, de greva sindicaliştilor de la metrou, dar şi la suprafaţă, de mitingul patronilor de microbuze. Ceferiştii aşteaptă să treacă Paştele
Capitala va fi paralizată joi de greva generală a sindicaliştilor de la metrou şi de un miting de protest al transportatorilor auto, care vor ocupa cu o imensă coloană de maşini tot nordul oraşului.
Protestele transportatorilor vor începe de miercuri dimineaţă, când peste 10.000 de autovehicule, microbuze, autocare şi taximetre vor intra în coloană în Bucureşti, din zona Băneasa, spre Arcul de Triumf, punctul terminus fiind Muzeul Antipa, vizavi de Palatul Victoria. "Noi am vrut să organizăm mitingul în perioada 23-25 martie în Piaţa Constituţiei, dar nu ni s-a dat autorizaţie din cauza unei târg de mirese. Apoi, surprinzător, am primit aprobare chiar pentru Piaţa Victoriei", a declarat ieri preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.
Organizaţia patronală solicită elaborarea unei hotărâri de Guvern prin care firmele de transport neautorizate să poată fi amendate, prelungirea autorizaţiilor până în 2016 şi o lege unică a transporturilor. El i-a acuzat pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru, pe directorul general al Autorităţii Rutiere Române, Iancu Crăciunoiu, şi pe directorul Direcţiei Generale de Transporturi Rutiere din cadrul aceluiaşi minister, Sorin Sârbu, că "reprezintă un grup de interese pentru firmele de transport neautorizate".
Pistru a negat orice implicare a sa în asemenea activităţi. "Firmele de taximetrie obţin autorizaţii de la autorităţile locale, iar microbuzele cu 8+1 locuri nu mai au nevoie de autorizare încă de acum cinci ani, putând fi controlate doar de Poliţia Rutieră", a explicat pentru Gândul secretarul de stat. El a adăugat că, în momentul de faţă, ministerul pe care-l reprezintă lucrează tocmai la modificarea legislaţiei în sensul cerut de transportatori.
Cea de-a doua zi a protestului transportatorilor va coincide cu reluarea grevei generale de la metrou, suspendate în noiembrie de sentinţa Tribunalului Bucureşti, care a declarat-o ilegală. Între timp, Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a atacat sentinţa, iar Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză. Astfel, începând de joi, metroul nu va circula până la ora 16,00, când trenurile vor fi repuse în circulaţie până la ora 23,00, pentru a putea fi asigurată o treime din activitate, aşa cum prevede legea. Şi angajaţii din sistemul feroviar se pregătesc de proteste, fiind posibilă organizarea unor mitinguri, însă abia după Paşte.
Evaziune de 300 milioane de euro
Pirateria din domeniul transporturilor auto este estimată de Vasile Ştefănescu la peste 40% din piaţă, aducând pierderi anuale la bugetul statului de 300 milioane de euro, prin neimpozitarea activităţii.
El a adus şi alte acuzaţii la adresa lui Eusebiu Pistru. "Şefele de cabinet ale lui Pistru, nişte fetiţe, sunt delegate să se ocupe de examinarea şi autorizarea şoferilor şi a reprezentanţilor firmelor de transport, inclusiv a celor care transportă mărfuri periculoase. Acestea îşi completează astfel veniturile cu peste 200 milioane de lei vechi pe lună fiecare", a declarat Ştefănescu pentru Gândul.
Replica a venit prompt. "Nu este vorba de şefele de cabinet, pentru că nu am mai multe, ci de consilierele mele. Ordinul ministrului care reglementează această activitate specifică doar faptul că persoanele respective trebuie să aibă studii superioare şi să fie angajate ale Ministerului Transporturilor sau Autorităţii Rutiere Române. Nu se încalcă nicio lege, iar cei în cauză trebuie doar să supravegheze completarea unor chestionare de către reprezentanţii firmelor de transport. Din 1995 funcţionează acest sistem", ne-a declarat Pistru. El a evitat însă să precizeze ce venituri suplimentare obţin persoanele respective.
La metrou se închid uşile până la ora 16,00
La metrou, sindicaliştii cer aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Metrorex pe anul în curs, pentru a putea negocia o nouă creştere de salarii. Ei s-au declarat dispuşi chiar să accepte acelaşi fond de salarii ca anul trecut, deşi legea le permite majorarea lui cu 3,7%, pentru că societatea nu a înregistrat pierderi şi nu are datorii la stat. În condiţiile unui fond de salarii identic cu cel din 2009, USLM ar putea obţine o majorare individuală câştigurilor angajaţilor cu aproape 10%.
Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat recent că ia în calcul introducerea unui recurs în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca greva să devină din nou ilegală. Pentru aceasta însă, trebuie să aştepte motivarea sentinţei Curţii de Apel, iar între timp sindicaliştii pot opri lucrul.
Ceferiştii îl vor picheta pe Vlădescu
Şi la calea ferată se pregătesc mişcări de protest, mai ales că, dincolo de disponibilizări, a apărut şi problema întârzierii salariilor, atât la CFR Călători cât şi la CFR Marfă. În cursul zilei de astăzi este posibil ca pe cardurile feroviarilor să intre 75% din lichidarea lunii februarie, iar restul nu se ştie când se va plăti.
"La începutul lunii viitoare, după Paşte, vom picheta Ministerul Finanţelor, în semn de protest faţă de neaprobarea bugetelor pe anul în curs ale companiilor din sistem, ceea ce nu ne permite negocierea unor acte adiţionale la contractul colectiv de muncă, pe probleme de salarizare", a declarat pentru Gândul preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.
El a precizat că la sfârşitul lunii martie sindicaliştii vor hotărî la ce alte forme de protest vor recurge, însă a exclus posibilitatea declanşării unei greve, deoarece ea nu poate avea loc mai devreme de luna iunie, când expiră valabilitatea contractelor colective de muncă.
Primul caz de gripă aviară înalt patogenă din ultimul an, descoperit la Letea, Tulcea (GANDUL)
Comisia Europeană va adopta, marţi, o decizie, care să confirme zonele de risc stabilite de autorităţile române în urma izbucnirii unui focar de gripă aviară înalt patogen de tip H5N1 într-o fermă de păsări din comuna Letea, judeţul Tulcea, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, citat de Mediafax.
CE precizează că focarul de H5N1 a fost localizat în Delta Dunării, în apropiere de frontiera cu Ucraina.
Potrivit comunicatului citat, laboratorul naţional din România a confirmat, luni, că este vorba despre un focar al virusului înalt patogen al gripei aviare de tip H5N1 şi, pentru a limita răspândirea, autorităţile române au aplicat imediat măsurile necesare de control prevăzute în legislaţia UE.
Printre aceste măsuri figurează sacrificarea tuturor păsărilor domestice infectate din fermă şi stabilirea unei zone de protecţie pe o rază de 3 kilometri precum şi a unei arii de monitorizare de 10 kilometri în jurul fermei, unde de altfel au fost instituite măsuri ferme de control al circulaţiei.
Zona de 10 kilometri este considerată "zonă de risc ridicat", potrivit CE, care adaugă că aceasta este înconjurată de o "regiune de risc scăzut" în care au fost de asemenea impuse o serie de restricţii de circulaţie precum şi măsuri adiţionale de protecţie pentru fermele de păsări.
CE notează că acesta este primul caz de gripă aviară de tip H5N1 înalt patogen depistat în UE în ultimul an. Ultimul caz, confirmat în martie 2009, fusese depistat la nişte raţe sălbatice din Germania.
În timp ce firmele româneşti se închid cu zecile de mii/ Tehnologica Radion mai ciupeşte un milion (COTIDIANUL.RO) de Maria Ştefan
Theodor Berna este unul dintre cei mai de succes antreprenori români. Dovada acestui fapt este dezvoltarea uimitoare a companiei sale Tehnologica Radion. Cifrele prezentate pe site-ul Ministerului de Finanţe o dovedesc din plin. După toate aparenţele, managementul firmei este unul miraculos. Reuşeşte să facă minuni dezvoltând exponenţial afacerea de la an la an.
Însă dacă corelăm cifrele cu dezvăluirile din presă, lucrurile se schimbă puţin şi capătă nuanţe pe alocuri penale.
Pe scurt, în 2000, Tehnologica Radion era o societate cu 48 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri de 1.900.000 euro din care 650.000 profit net. În următorul an, cifra de afaceri creşte cu aproape 100% până la valoarea de 3.750.000 euro. Anii 2002, 2003 şi 2004 aduc şi ei creşteri semnificative ale cifrei de afaceri - 4.700.000 euro, 6.300.000 euro, respectiv 8.600.000 euro.
Începând cu 2005, afacerea Tehnologica Radion pur şi simplu explodează. Conform datelor furnizate de Ministerul de Finanţe, în acest an cifra de afaceri ajunge la ameţitoarea cifră de 20.000.000 euro, un profit net de 2.000.000 euro şi 229 de angajaţi.
Anul 2006 este de-a dreptul incredibil, cifra de afaceri crescând de mai mult de trei ori, profitul net de patru ori, iar numărul de angajaţi se dublează. În 2007, lucrurile ”scapă” cu totul de sub control, cifra de afaceri se dublează din nou până la 150.000.000 euro, iar profitul net ajunge la ameţitoarea cifră de 35.000.000 euro, iar numărul angajaţilor se triplează. Anul 2008 vine şi el cu o creştere semnificativă a cifrei de afaceri până la suma de 180.000.000 euro, iar numărul de angajaţi ajunge la 2.329.
În încheiere. Considerăm că adresa Str. Dâmboviţa 59-61 BUCUREŞTI ar fi un reper de luat în consideraţie de procurorii DNA.
Anul 2000
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE / mii lei
Cifra de afaceri 39.400.596 (1.974.472 euro)
Venituri totale 39.987.473
Cheltuieli totale 22.283.618
Profitul brut al exerciţiului 17.703.855
Profitul net al exerciţiului 13.292.585 (666.128 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 48
Tipul de activitate, conform clasificării CAEN - Construcţii de clădiri şi de geniu civil
Anul 2001
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE / mii lei
Cifra de afaceri 97.897.706 (3.761.534 euro)
Venituri totale 98.797.826
Cheltuieli totale 86.023.089
Profitul brut al exerciţiului 12.774.737
Profitul net al exerciţiului 12.462.784 (478.858 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 71
Tipul de activitate, conform clasificării CAEN - Construcţii de clădiri şi de geniu civil
Anul 2002
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE/ mii lei
Cifra de afaceri 147.506.292 (4.719.446 euro)
Venituri totale 149.974.201
Cheltuieli totale 130.844.779
Profitul brut al exerciţiului 19.129.422
Profitul net al exerciţiului 18.987.843 (607.513 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 112
Tipul de activitate conform clasificării CAEN - Construcţii de căi de comunicaţie terestre şi construcţii
Anul 2003
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE/ mii lei
Cifra de afaceri 235.895.606 (6.281.336 euro)
Venituri totale 239.030.901
Cheltuieli totale 233.546.857
Profitul brut al exerciţiului 5.484.044
Profitul net al exerciţiului 5.334.015 (142.032 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 162
Tipul de activitate conform clasificării CAEN - Construcţii de autostrăzi, drumuri, aerodroame
Anul 2004
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE / mii lei
Cifra de afaceri 348.523.433 (8.598.722 euro)
Venituri totale 527.185.197
Cheltuieli totale 521.190.665
Profitul brut al exerciţiului 5.994.532
Profitul net al exerciţiului 5.626.189 (138.808 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 192
Tipul de activitate conform clasificării CAEN - Construcţii de autostrăzi, drumuri, aerodroame
Anul 2005
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
Cifra de afaceri 73.130.827 (20.201.885 euro)
Venituri totale 85.825.114
Cheltuieli totale 76.907.549
Profitul brut al exerciţiului 8.917.565
Profitul net al exerciţiului 7.610.141 (2.102.248 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 229
Tipul de activitate conform clasificării CAEN - Construcţii de autostrăzi, drumuri, aerodroame
Anul 2006
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
Cifra de afaceri 222.180.320 (63.119.409 euro)
Venituri totale 261.856.763
Cheltuieli totale 228.879.259
Profitul brut al exerciţiului 32.977.504
Profitul net al exerciţiului 27.848.562 (7.911.523 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 465
Tipul de activitate conform clasificării CAEN - Construcţii de autostrăzi, drumuri, aerodroame
Anul 2007
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
Cifra de afaceri 495.975.116 (148.941.476 euro)
Venituri totale 578.768.370
Cheltuieli totale 442.881.141
Profitul brut al exerciţiului 135.887.229
Profitul net al exerciţiului 114.145.210 (34.277.840 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 1.551
Tipul de activitate conform clasificarii CAEN - Lucrări de izolaţii şi protecţie anticorozivă
Anul 2008
Indicatori din CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
Cifra de afaceri netă 665.869.469 (180.942.790 euro)
VENITURI TOTALE 791.177.339
CHELTUIELI TOTALE 644.813.040
Profitul brut 146.364.299
Profit net 123.480.130 (33.554.383 euro)
Indicatori din DATE INFORMATIVE
Număr mediu de salariaţi - 2.329
Tipul de activitate conform clasificării CAEN - Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor
Sindicatele insistă ca vârsta de pensionare să fie 63 de ani (ADEVARUL) de Mariana Bechir
Reprezentanţii Cartel „Alfa” au prezentat şi astăzi o listă de amendamente la Legea unică a pensiilor. Este aceeaşi listă pe care sindicaliştii au negociat-o un an de zile cu Executivul, fără succes.
Petru Dandea, vicepreşedinte Cartel „Alfa”, spune că nu s-a obţinut nicio modificare a proiectului Legii pensiilor, ci doar promisiunea ministrului Muncii, Mihai Şeitan, de a-i prezenta premierului Emil Boc lista cu nemulţumirile sindicatelor.
Nimic nou pe lista amendamentelor ignorate de Guvern.
Sindicaliştii cer ca vârsta de pensionare să fie 63 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.
Dacă nu se acceptă renunţarea la 65 de ani, sindicaliştii propun o reducere a vârstei de pensionare măcar în cazul mamelor, pe următoarea schemă: femeia care a născut un copil să se poată retrage din muncă la 64 de ani, cu doi copii - la 63 de ani, iar pentru femeile cu cel puţin trei copii să fie posibilă pensionarea cu trei ani mai devreme. Stagiul de completare ar urma să rămână de 35 de ani.
A doua problemă se referă la punctul de pensie, care ar trebui să crească în 2011 cu 100% din inflaţie şi 50% din creşterea reală a salariului mediu brut. Sindicaliştii cer desprinderea de inflaţie a punctului de pensie, fiindcă asta scade pensia. Ei ar accepta folosirea inflaţiei doar dacă se fixează un plafon minim pentru punctul de pensie, plafon care să nu coboare sub 42% din salariul mediu brut pe economie. Ministrul Şeitan le-a explicat, din nou, că un punct de pensie de 45% din salariul mediu brut înseamnă un deficit anual de trei miliarde de euro la bugetul asigurărilor sociale, în 2015.
Ultimul amendament important pentru cei de la Cartel „Alfa” cere coborârea vârstei de pensionare pentru condiţii speciale de muncă, de la 55 de ani cât se prevede în proiect, până la 50 de ani.
Răspunsul Executivului va fi aflat vineri, când sindicaliştii vor merge, din nou, la Palatul Victoria, pentru o întâlnire cu Emil Boc.
Discuţiile de azi au fost obţinute vineri, 11 martie, când Boc a coborât în Piaţa Victoriei să discute cu sindicaliştii care pichetau Guvernul.
Pichetarea de vineri făcea parte dintr-un program extins de proteste, care mai cuprinde o mare demonstraţie în luna aprilie şi o ameninţare cu grevă generală spre sfârşitul lunii mai.
Comentarii
"Cat ne costa un parlamentar? Vezi fisierul cu sumele incasate lunar"
http://stiri.acasa.ro/articole/social/Cat-ne-costa-un-parlamentar-Vezi-fisierul-cu-sumele-incasate-lunar