Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Bank of America iartă pe datornici cu până la 30%


După ce din 2007 încoace milioane de imobile au fost abandonate, fiind reposedate de bănci, datorită imposibilităţii de plată a proprietarilor, institutiile bancare au început să conceapă planuri de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate. Problemele principale sunt cauzate de aşa zisele împrumuturi "subprime" şi "adjustable rate mortgages".

Cea mai mare bancă americană, Bank of America, a decis de curând să implementeze un program special prin care să ajute proprietari de case ameninţaţi de incapacitatea de a-şi putea plăti împrumutul. Aceştia evitând astfel să intre în aşa zisul proces de "foreclosure".
Banca a hotărât că va scuti proprietarii cu până la 30% din valoarea împrumutului, dacă preţul actual al imobilului este mai scăzut decât împrumutul datorat băncii. Pentru a putea beneficia de acest program proprietarii trebuie să nu mai fi plătit cel puţin două luni rata la bancă, iar împrumutul datorat să fie cu cel puţin 20% mai mare faţă de cât valorează proprietatea în prezent.

Conform Moody's Analytics se estimează că în prezent peste 15 milioane de proprietari datorează la bănci mai mult decât le valorează proprietăţile. Un număr de aproximativ 10 milioane de proprietari datorează cu peste 20% mai mult decât valorea actuală a proprietăţilor.

Un plan similar de ajutorare este prevăzut şi de către guvern care estimează că va ajuta între 3 şi 4 milioane de proprietari să evite procedura de foreclosure. Specialişti în domeniu sunt mai reticienţi, estimând că mai puţin de jumătate din aceşti oameni o să beneficieze de acest program.

Această decizie va forţa probabil şi alte bănci să implementeze programe similare. În prezent bănci precum Citigroup sau Wells Fargo & Co. au început să aplice în unele cazuri acest tip de reduceri.

Bank of America estimează că aproximativ 45,000 de persoane vor beneficia de acest program, datoria lor faţă de bancă urmând să se reducă cu aproximativ 3 miliarde de dolari.

Programul care va începe din luna mai, 2010 se preconizează că va reduce valoarea datoriilor, până la preţul de piaţă al proprietaţilor. Reducerea datoriei nu se va face însă instantaneu. Banca va separa suma de până la 30% cu care îl va iertata pe proprietar, urmând ca ea să fie complet ştearsă, eşalonat, pe o durată de 5 ani, doar dacă proprietarul nu va mai rata nici o plată lunară către bancă.

Comentarii