- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Chicago born tennis player, but of Romanian origins, Denise Muresan was chosen by the University of Michigan athlete of the year 2010.
Este nu doar frumoasă, şi foarte talentată ca sportivă, ci şi foarte inteligentă, iar asta o confirmă notele şi cartea de onoare a Universităţii din Michigan. Dacă acum câţiva ani Denise Christine Muresan era elogiată în ziarul Gandacul de Colorado pentru succesele ei sportive la nivel de liceu, acum ea face performanţă la nivel universitar. În 2010, pe lângă diferitele selecţii naţionale şi numeroase alte recorduri şi titluri, a fost aleasă atleta anului de către University of Michigan.
Împreună cu echipa feminină de tenis a reuşit performanţa de a se clasa pe primul loc între cele mai mari şi mai puternice 10 universităţi americane. O performanţă care a mai fost înregistrată doar o singură dată în istoria universităţii din Michigan, din 1974 încoace.
În clasamentul ITA care include cele mai bune 125 de jucătoare de tenis la nivel universitar naţional, Denise era clasată la începutul sezonului de toamna pe locul 12, în prezent urcând pe locul 8. Aceasta este cea mai buna performanţă obţinută in istoria universitatii din Ann Harbor.
Foto credit: University of Michigan Athletic Media Relations
Chiar şi ziarul local Chicago Tribune o cataloghează ca fiind una din cele mai bune jucatoare din istoria Michiganului.
Aflată acasă la Chicago, intr-o scurtă vacanţă de sărbători, Denise Mureşan mi-a oferit un scurt interviu în exclusivitate.
Da, trebuie sa recunosc ca am "fortat-o" sa vorbeasca in romaneste. S-a descurcat insa foarte bine tinand cont ca s-a nascut si crescut in America.
Spune-mi te rog când ai început să joci tenis?
Când aveam patru ani am început să joc împreună cu tatăl şi fratele meu.
Ei sunt amatori sau profesionişti?
Tatăl meu a jucat fotbal (nr. Nicolae Mureşan jucător la Sportul Studenţesc) iar fratele meu Alex a jucat tenis profesionist.
Bănuiesc că tu te-ai născut aici. De unde sunt părinţii tăi din România?
Da, m-am născut aici la Chicago. Părinţii sunt din Bucureşti.
Mai ţi legătura cu cei din România, mai mergi pe acolo?
Am rude acolo dar n-am mai fost de când aveam 6 ani. Vreau să mai merg înapoi dar n-am avut timp pentru că sunt foarte ocupată că joc tot timpul tenis.
Mi-ai spus că ai început să joci tenis de mică, cine ţi-a inspirat acest sport?
Fratele meu care este mai mare decât mine cu 10 ani a jucat in liceu şi eu mergeam să-l văd pe el cum joacă, şi aşa am început să vreau şi eu să joc.
Unde eşti studenta şi în ce an?
Sunt în anul 4, la Universitatea din Michigan.
Cum este viaţa de studentă la facultate?
Este foarte greu. Nu prea am timp de altceva decât pentru tenis şi şcoală.
Specialitatea pe care o studiezi este foarte interesantă. Cum te-ai decis să alegi ştiinţele cognitive?
Îmi place să studiez asta pentru că am vrut să urmez medicina i-ar această specialitate mă ajută în acest scop. Acum nu mai sunt aşa sigură că vreau medicină pentru că doresc să joc tenis de performanţă după ce sunt gata cu şcoala.
La ce turnee ai participat ?
Toamna aceasta am participat la un turneu care s-a desfăşurat în Flusing, New York şi altul în California. La ele au participat 32 din cele mai bune jucatoare de tenis din universitatile Americane. În California am reuşit să mă calific până în semifinale, dar am pierdut în faţa jucătoarei Hilary Barte, câştigătoarea turneului. La New York am jucat două runde fiind eliminată de jucătoarea Maria Sanchez, care la fel a câştigat turneul.
Te-am văzut că ai câştigat un premiu împreună cu echipa din Michigan.
Da, am câştigat turneul BIG TEN la care participă cele mai bune 10 universităţi din America.
Cât de departe doreşti să mergi cu acest sport?
Aş dori să câştigăm naţionalele cu echipa, iar după ce termin cu şcoala să joc tenis de performanţă.
Care este jucătorul tău favorit de tenis?
Roger Federer
Iar dintre cei români?
Ilie Năstase
În cartea lui autobiografica Andrei Agassi povestea cât de mult a urât tenisul, in ciuda performanţelor pe care le-a avut. Ţie iti place tenisul?
Da, îmi place foarte mult, dar este foarte greu din punct de vedere mental.
Pentru cei care nu cunosc, ce poate fi aşa greu? Tenisul pare relativ simplu o rachetă, o minge şi un teren de tenis.
Da, poate părea simplu dar este un sport foarte tehnic. Dacă nu joc pentru o zi sau două pot să simt diferenţa.
În ce clasamente eşti cotată?
Când joci la nivel universitar nu poti sa joci pentru ATP (Asociaţia Tenismenilor Profesionişti), de fapt pot doar că nu primesc bani. La anul după ce termin cu şcoala o să joc însă profesionist. Rămâne de văzut ce planuri de viitor are Dumnezeu pentru mine.
Ce faci în timpul liber pe care îl ai?
Nu prea am timp liber, dar când am îl petrec cu prietenii, cu colegele de la şcoală, fiind foarte apropiată de fetele din echipă.
Ce ţi-ar place să faci înafară de tenis dacă ai avea mai mult timp liber?
Mi-ar place foarte mult să merg snowboarding şi la ski, dar pentru că există riscul să mă accidentez şi pe urmă să nu mai pot juca tenis, nu pot merge. Mi-ar place însă să dorm mai mult şi să mă odihnesc.

Comentarii
ma pregateam sa comentez ca ai tradus interviul din engleza in romana dar apoi am dat click pe youtube-ul cu inregistrarea audio:)
oricum s-a descurcat foarte bine!
cinste parintilor ei care au invatat-o romaneste!