Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Victor Ponta ar putea sa-i exileze din cultura romana si pe Eminescu sau Goga!

"Motivul pentru care prim-ministrul Victor Ponta a refuzat să contrasemneze decretele de decorare emise recent de președintele Traian Băsescu a fost clar exprimat de către acesta. Este vorba, a spus premierul, de „persoane care au făcut deseori declarații și au exprimat opinii anti-românești”. Suntem înclinați să credem că, dacă ar fi fost pus în situația de a contrasemna decorarea lui Eminescu, Caragiale, Goga ori Cioran, dl Victor Ponta, indignat de următoarele „declarații și opinii anti-românești” ale acestora, ar fi scris la fel de nervos NU:
Mihai Eminescu: „Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu.” (Opere, vol.IX, p.459-460).
"Așadar, de ce vă opriți, domnule Ponta, la simplul refuz de a contrasemna un decret? De ce nu vă inspirați din ziua de 12 octombrie 1793, când, la Saint-Denis, revoluționarii francezi au început profanarea mormintelor regilor, scoțându-le cadavrele în stradă și batjocorindu-le? De ce, de la tribuna pe are o aveți, nu instigați poporul să dezgroape osemintele regilor culturii noastre și, pentru „declarațiile și opiniile lor anti-românești”, să le calce în picioare? Iar pe noi, intelectualii care, într-o țară ce trece drept democratică, am îndrăznit să votăm altfel decât ați dorit dumneavoastră, supuneți-ne linșajului public, ațâțați posturile de televiziune să ne toarne cisterne de lături în cap, cereți-le oamenilor să ne scuipe pe stradă, sugerați-le la ceas de taină să ne împuște în casa scării. "

Comentarii