Eduard Voicu despre cum e sa fi in Marina Americana

Eduard Voicu!
Are 19 ani, este originar din România, şi este stabilit încă din 2006 în Chicago. Activează în Marina Americană şi este înrolat pe USS Boxer LHD-4 la Deck Department !

„Sunt din România, am plecat în Statele Unite în 2006 şi m-am stabilit în Illinois, la Chicago. Sunt foarte mândru că fac parte din Armata SUA, este foarte bine să îţi serveşti ţara în care trăieşti, dar niciodată nu poţi uita de unde vi”, a declarat pentru Amronews, Eduard Voicu.
De curînd a plecat în misiune pentru aproximativ 8-9 luni. Alături de el, pe vasul care apaţine marinei americane se mai află aproximativ 4500 de militari. Toţi au jurat credinţă Statelor Unite înţelegând că misiunea lor este una extrem de importantă.
Pentru a înţelege cine este Eduard Voicu am ales pentru început să vorbesc cu parinţii săi, români stabiliţi în America.
Cu trei luni înainte de Revoluţia din 1989, Ionel Voicu, actualul tată al lui Eduard se hotărăşte să fugă din România comunistă. A traversat clandestin graniţa la sârbi şi timp de 7 zile si 7 nopti a traversat munţii pentru a ajunge la Vârșeț în Voivodina. Odată ajuns acolo a stat 20 de zile in arest pentru trecerea frauduloasă a frontierei, apoi a fost transferat la Belgrad în lagărul de refugiati politici. După o luna petrecută în lagăr şi supus la tot felul de interviuri, susăicionând că autorităţile sârbe ar putea sa-l extrădeze, Ionel Voicu a hotărât să fugă şi împreuna cu un alt român a plecat la ambasada ONU unde le-a fost recunoscut statutul de refugiat politic. Reprezentanţii ONU i-au dat acte, bani si a fost cazat la un hotel special unde a stat 9 luni susţinând mai multe interviuri cu reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite. În final a fost acceptat şi a efectuat o pregatire pentru viaţa din America. În luna Mai 1990 a ajuns la Chicago.

După 11 ani de stat în America, în 2001, a cerut repatrierea şi a plecat în Romania, sperând că viaţa în ţară s-a schimbat, iar dorinţa de a trăi printre ai lui a fost mai puternică. Ajuns in România s-a lovit de realitatea unui sistem care lui îi era total necunoscut, imperfect, cu lacune în tot ceea ce priveste viaţa şi demnitatea umană. A încercat din răsputeri să facă faţă “necunoscutului” din ţară dar nu a reusit. Norocul i-a surâs în 2002, atunci cînd şi-a cunoscut soţia.
A fost dragoste la prima vedere! Deşi aceasta avea un baiat în vârstă de 6 ani(Eduard), au hotărât sa-şi unească destinele un an mai târziu, iar în 2004 au hotarat sa plece definitiv în Statele Unite.
După acomodarea firească dar naturală totodată la Chicago, doi ani mai târziu hotărăsc ca Eduard să vină în America. Avea sa fie un vis împlinit pentru amandoi! Deşi nu este tatăl lui natural, Ionel Voicu a acceptat sa-l înfieze oficial pe Eduard, pentru ca astfel familia să fie întregită. Soarta, le-a mai oferit o şansă pentru a fii un întreg! Nasterea fetiţei lor Rebeca acum 6 ani.
În prezent locuiesc, traiesc, muncesc în Chicago şi sunt mândri că fiul lor a ales o carieră militară pentru moment.
Ionel Voicu: “Sunt foarte mândru de el şi apreciez foarte mult curajul lui. O s[ fie ceva bun pentru el în viitor. Ştiu că asta şi-a dorit şi am acceptat, l-am încurajat. Când pleaca in misiune ne este foarte greu, nimeni nu ar putea să înţeleagă stările care ne încearcă…frică dar şi emoţie. Suntem părinţi…”.
Ionel Voicu este inginer sef  la un zgarie nor.
Monica Voicu – instructor, Şcoala de infrumusetare.

Eduad Voicu se află în misiune pentru 8 sau chiar 9 luni. Pentru el să fie în serviciul militar reprezintă o mare onoare. Jurnalistul Dan Boanţă a stat de vorbă cu el chiar înainte de a pleca în această misiune.

Dan Boanţă: Eduard, cum a fost copilăria ta? Cand ai plecat din Romania si de ce?
Eduard Voicu: Copilaria mea a fost fericita în ansamblu dar am avut şi momente triste din cauza situatiilor din copilăria mea. Si aici ma refer la divortul parintilor, mutarea împreună cu mama la bunici, dar şi moartea matusei mele(sora cea mai mica a mamei)
Imediat dupa această tragic întâmplare, cealalta matusa(sora mijlocie) pleca in Italia cu serviciul, mama este nevoită să meargă la Bucureşti unde lucre, iar eu am ramas la bunici. Imi vedeam mama doar in weekend. Dupa 3 ani mama s-a recasatorit cu tatal meu actual si au fost nevoiti sa plece definitiv in Statele Unite, deoarece tatal meu actual era cetatean American iar pentru el Romania nu a mai fost un loc în care sa-şi poate întreţine familia. Am suferit dupa plecarea lor deoarece am simţit că odata cu plecarea lor am fost abandonat. 2 ani mai târziu m-au adus si pe mine in America cand deja ei erau stabiliti cu casa si serviciu dar si cu ceva conditii pentru a creşte un copil. Trebuie să recunosc că după venirea mea in Statele Unite a fost cel mai fericit moment din viata mea dupa multi ani. Şi ca sa-ţi răspund la o altă întrebare… în România au rămas bunicii mei din partea mamei…singuri.

Dan Boanţă: Cum a fost adaptarea ta la viata din america dupa ce ai ajuns la Chicago?
Eduard Voicu: Adaptarea mea în America a fost un pic mai greoaie din cauza ca primul an de scoala in America, eu nu vorbeam engleza mai de loc. Imi era greu sa ma exprim singur, dar in timpul vacanţei de vară, in 2007, am studiat intens limba engleză pentru ca anul urmator sa imi fie mai usor. Adaptarea a fost mai mult de cat engleza, din cauza ca aici in America este o alta cultura diferita faţă de Romania dar şi faţă de Europa . Alţă şimbă, altă cultură, altă mentalitate şi comportament in public.

Dan Boanţă: Care este diferenta dintre viata pe care ai avut-o in romania fata de ce ai gasit in America?
Eduard Voicu: Din ce pot sa imi amintesc eu, viata din Romania era mai simpla si safe. Lumea in Romania e unita de relegie si traditie. In America, lumea traieşte diferit are fiecare religia sa, iar numarul mare de imigranţi face America ceea ce este astăzi. Aici în America am putut sa imi fac prieteni de alte nationalităţi si am put sa imi extind cunoştiinţele despre tradiţia acestor popoare care compun America. Educaţia este diferită, iar romania nu se poate compara cu America la acest capitol. Americanii pun mare importanta pe educaţia copiilor dar sip e faptul că aceştia trebuiesc trataţi cu respect sau posibilitatea de a avea acces la bibliotecă, extra time cu profesori dupa scoala, technologie sau comunicare sub toate aspectele.
Dan Boanţă: Crezi ca America ti-a oferit pana acum sanse pe care in Romania nu le-ai fi avut?
Eduard Voicu: Eu cred ca America mi-a oferit mie si ofera sanse oricui depinde de fiecare persoana in parte. Pentru mine America este tara mea de suflet pentru ca aici am crescut si m-am format chiar daca parintii mei ne-au crescut si inca ne tin in spirit romanesc acasa. Asta ne ţine uniţi faţă de ţară. Nu am sa neg niciodată că nu sunt si roman. Noi emigrantii din europa sau copii nascuti din emigranti avem o educatie mai diferita fata de americani. Nu ne uităm originile!

Dan Boanţă: Cand te-ai hotarat sa te inrolezi in armata SUA si de ce?
Eduard Voicu: Fascinat de armata am fost de mic si mai mult am avut ocazia sa cunosc prin prizma parintilor oameni care au servit in armata Americana si devenisera avocati, presedinti de banca si aveau o tinuta si un fel diferit fata de alti oameni. Am auzit povesti, am vazut carti si am citit despre armată pentru ca si ei servisera ţara si usor, uşor am decis sa fac liceul naval. M-am dus peste vara la instructiile lor si inainte de a ma inscrie m-am razgandit. Am avut o intalnire cu colegii mei din generala si m-au convins sa merg cu ei la liceul de unde apartineam cu scoala noastra si anume un liceu de arta. In timpul liceului reprezentanti din armata veneu si ne spuneau ce reprezinta bransa lor ,ce fac si ce iti ofera daca te înrolezi. Si asa am decis sa am o întânlire cu ei. In 2014 am semnat un contract de 4 ani, dupa care pot continua s-au iesi din armata. Simteam ca trebuie sa merg aici sa ma descopar ca persoana pentru ca era ceva ce ma bantuia si trebuia sa incerc. Ai mei m-au sustinut cu toate ca mama a fost mai ingrijorata la inceput. Acum cred ca s-a mai obisnuit cu ideea. Spun cred, deoarece o cunosc foarte bine si grija faţă de copii ei nu se poate masura. Şi cum nimic nu este usor in viata am spus că merita incercat decat sa regret ca nu am facut. Poate ca asa am vazut aici, la parintii mei, că indiferent cât de greu este trebuie sa mergi pana la capat. Intr-o anumită măsură ei vor rămâne modelul meu in viată.

Dan Boanţă : Ce fel de teste a trebuit să treci?
Eduard Voicu: Am parcurs mai multe teste. Ele au fost scrise , fizice si psihice si deloc usoare, dar am vrut sa imi dovedesc mie ca pot si apoi şi celorlalti. Ca sa te înscri in Navy te duci la recrutare unde dai toate informatile tale personale, si mai departe ei trimit aplicatia ta la departamentul de navy care te cheama să susţii un test de calificare care se cheama ASVAB Test. Prin acest test ei vad la ce te califici, pentru ce post, evident bazat pe fisa medicala si background, criminal record, plus investigatie de SECRET si TOP SECRET. De acolo te trimite la tabăra de instrucţie unde pentru 2 luni te atreneazi intr-un program care sa te transforme din civil in militar. Nu pot sa spun exact tot ce am facut in antrenare dar in mare, te invata sa tragi cu pistolu, program de stingere a incendiilor, navigatie, antrenare fizica si psihica dar si cum sa devi mai mult de cat crezi tu ca esti capabil sa faci.

Dan Boanţă: Ce cred parintii tai despre faptul ca ai ales o cariera militara in cea mai puternica armata a lumii?
Eduard Voicu: Sunt mandrii de mine că am reusit şi mai ales că am decis să merg mai departe, că am trecut testele si mă susţin in tot ceea ce vreau sa fac eu, iar asta conteaza enorm pentru mine. Asta mă face să cred in mine şi mai mult.

Dan Boanţă: Cum apreciezi rolul tau in marina americană?
Eduard Voicu: Rolul meu in armată este atat de important ca şi cel al colegilor mei. Aici suntem dependenţi unul de celălalt. Sunt unul dintre cei mai tineri, dar consider ca m-am maturizat mult de cand am intrat in armata. Sunt in Navy din 3.DECEMBRIE 2014.

D.B.: La cate misiuni ai participat pana acum?
Eduard Voicu: Suficiente încât să ma maturizez mai repede. Nu contează numărul lor, contează pregătirea. Fiecare misiune are particulariltăţiile ei, prin urmare nu seamănă una cu cealaltă. Asta face ca viaţa pe vas să nu fie una monotonă.
Dan Boanţă: Care sunt aprecierile şefilor tăi ştiind că eşti din Romania?
Eduard Voicu: Nu am nici o apreciare speciala pentru că sunt din Romania. Armata, la fel ca si restul americii, te trateaza cu respect bazat pe dovada la lucru. Trebuie să dovedeşti cât eşti de bun în ceea ce faci. Eu am colegi de toate natiile, cu culturi diferite, vieţi diferite, dar cu totii servim sub steagul american si suntem americani inainte de orice.

Dan Boanţă: Cum se vede Romania prin ochii tăi?
Eduard Voicu: Prin ochii mei România este o ţară frumoasă, cu un popor primitor şi deschis ,o ţară care are o cultură străveche şi care este în creştere. România este şi va rămâne ţara unde m-am născut dar si o parte din mine si copilaria mea.

Dan Boanţă: Te pregatesti sa pleci intr-o misiune care va dura aproximativ 8-9 luni. Cum te simti? Ce temeri te incearca?
Eduard Voicu: Mă încearcă diferite stări. Pe de o parte sunt bucuros că am ocazia să călătoresc prin lume şi că pot proteja americanii din toata lumea iar pe de alta parte mă tem putin din cauza evenimentelor militare în desfăşurare sau a altor ţări ofensive care nu ne doresc prezenţa.

Dan Boanţă: Cum te impaci cu privatiunile vietii de militar?
Eduard Voicu: Acum, ma impac bine… dupa un an si ceva in Navy. Adaptarea a fost destul de dificilă. M-am ajustat cu distanta fata de familie, cu misiunile primite şi am conştientizat pericolele care vin la pachet odata cu acestea. Nu în ultimul rând, cu viata pe ocean.


Dan Boanţă: Ce inseamna pentru tine sa fii patriot?
Eduard Voicu: Să fii patriot înseamna sa faci orce este omeneşte posibil sa-ţi protejezi ţara, ţara in care apartii si DA, eu sant patriot pentru America. E tara in care m-am format si care mi-a dat un viitor mai bun si cred că cel mai bun mod de a ma achita este să o servesc pentru câtiva ani.

Dan Boanţă: . Te-ai intoarce in Romania?
Eduard Voicu: Da, as veni in vizita in Romania, dar nu m-as intoarce definitiv niciodată!
Dan Boanţă: Cum te vezi peste 10 ani?
Eduard Voicu: Ma văd absolvent de Universitate dar şi cu o cariera in business sau finante in America.

Dan Boanţă: Ai un motto-ul după care te conduci în viață? Si daca da, care este acesta?
Eduard Voicu: ” Try not to become a person of success, but rather try to become a person of value”. - Albert Einstein
Dan Boanţă: Ai un mesaj pentru parintii tai?
Eduard Voicu: Mesajul meu catre parinti…trebuie să recunosc că într-o situaţie puţin dificilă. Mă emoţionez…. Dar cred ca pot răspunde simplu şi din suflet. Le multumesc pentru tot ce au facut si fac pentru mine si sora mea. Îi rog să aibe încredere în mine în continuare aşa cum au avut până acum şi le promit că niciodată, dar niciodată, nu o să-i dezamgesc.
Nu în ultimul rând… le mulţumesc pentru toate învătăturile primite, pentru educaţie şi îi asigur că ei reprezinta cel mai bun exemplu pentru mine.


Un interviu realizat de jurnalistul Dan Boanţă