Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

10 motive pentru care Donald Trump va pierde alegerile

 


1. Lipsa de moralitate.
Donald Trumpl nu are principii. Un președinte trebuie să fie un exemplu pentru popor. Președintele minte cu atâta dezinvoltură, încât a contabilizat peste 20,000 de afirmații false sau înșelătoare.

2. A divizat America. Folosind un limbaj care instigă la ură, a reușit să antagonizeze o întreagă țară, în loc să o unească. Nivelul de ură dintre liberali și democrați este la cele mai ridicate cote. Acest lucru a fost evidențiat inclusiv de lideri din cadrul propriei administrații, precum generalul James Mattis, care a ocupat funcția de șef al Pentagonului . Acesta a spus că Trump este primul președinte din timpul vieii sale care nu doar că nu unește popurul american, el nici măcar nu încearcă să o facă, fiind totodată un inamic la adresa Constituției.


3. Lipsă de empatie. Din această cauza, a lăsat ca peste 230,000 de americani să moară în această pandemie, administrată extrem de prost. În plus, în egoismul său feroce i-a numit pe soldații care și-au pierdut viața în războaie “niște ratați”. A impus măsuri draconice față de imigranți, inclusiv asupra copiilor mici pe care i-a despărțit de familii. În prezent, la 3 ani de la implementarea noilor reguli imigraționale,  la peste 500 de copii nu mai le pot fi găsiți părinții, după ce administrația i-a separat de aceștia.

4. Lipsa de onestitate și o corupție fără precedent. Sloganul lui in 2016 a fost “curățim mlaștina” dar în 4 ani a dovedit un nivel ridicat de corupție, și-a atras numeroase scandaluri, investigații și procese juridice împotriva administrației, echipei de campanie și a afacerilor familiei. Concluziile Comisie Senatoriale, pe probleme de informații ( senat controlat de republicani) a spus cu privire la legătura lui Trump cu Rusia, din 2016 că:  “Concluzia noastră, pe baza faptelor detaliate în raport, este, că asaltul serviciilor de informații ruse asupra integrității procesului electoral din SUA din 2016 și participarea lui Trump și a asociaților săi la sprijinirea acestei activități ruseșt reprezintă cea mai gravă amenințare la securitatea națională a Americii, din istoria ei modernă.
Un număr important de oameni din campania prezidențială din 2016 au fost, arestați, judecați și condamnați la închisoare. Printre ei se numără fostul șef de campanie Paul Manafort, consilierul pe probleme de securitate națională Michael Flynn, avocatul Michael Cohen, consilierul Roger Stone, George Nader, sau George Papadopoulos.

5. A încurajat violența și rasismul. A numit pe mexicani violatori. A încurajat ca cei care sunt impotriva lui să fie bătuți. Președintele are o lungă istorie legată de rasism și violentă, pe care le-a cultivat de-a lungul vieții sale. În 1989 a cerut public pedeapsa cu moarte împotriva unor tineri de culoare care au fost acuzați de o crimă, in faimosul Central Park, din New York, pe care ulterior s-a dovedit că nu au comis-o ei. În 2018 Trump a ezitat să condamne cu fermitate supremasiștii albi, în vreme ce rata criminalității acestora era în creștere, conform FBI.

6. Obsesia și admirația pentru dictatori. De la Vladimir Putin, la Kim Jung-Un, Duterte sau Erdogan, președintele Tump și-a manifestat în numeroase ocazii admiratia față de acești dictatori, în defavoarea celor care au căzut victime ale acestor regimuri.

7. Atitudinea anti-știință. Președintele a discreditat existența încălzirii globale. A promovat legislație în detrimentul mediului înconjurător și a speciilor pe cale de dispariție. Atitudinea lui împotriva științei i-a determinat pe o seamă de cercetătoti și laureați Nobel să i-a atitudine criticănd public pe președinte și încurajând lumea să nu-l mai voteze.

8. A discreditat reptutația presei. A numit media ca fiind inamicul public numărul unu al oamenilor. A promovat conceptul de “fake news” pentru toate informatiile care nu-i erau favorabile lui.

9. Nepotism și servilism. Președintele și-a numit membri din familie în diferite funcții din cadrul administrației. A nominalizat o serie de persoane incompetente în poziții esențiale, pentru că au donat sume mari de bani campaniei sale.

10. A promovat teoriile conspiraționiste. Încă din perioada când la Casa Albă era Brack Obama, actualul președinte a promovatnumeroase  idei conspiraționiste. Printre ele și cea conform căreia Barack Obama nu s-ar fi născut în America și că nu are certificat de naștere american, lucru ce s-a dovedit fals. Mai recent s-a declarat fan al conspiraționiștilor grupării QAnon.   Luna trecută a mai răspândit o altă teorie conspiraționistă, conform căreia Osama Bin Laden încă trăiește, denigrând astfel reputația generalilor și soldatilor din forțele speciale americane, care au îndeplinit misiunea de a-l captura și ucide.

Comentarii