Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Farmacist arestat pentru distrugerea de vaccine


Un farmacist din orașul american Milwaukee a fost arestat joi și acuzat că a „manipulat și provocat distrugerea” a peste 550 de doze de vaccin Moderna împotriva coronavirusului săptămâna trecută, a confirmat poliția din Grafton, statul Wisconsin. Într-o declarație, oficialii departamentului de poliție au declarat că farmacistul - concediat acum de la centrul medical Advocate Aurora Health - a fost arestat sub acuzațiile de punere în pericol în mod imprudent a siguranței pacienților, distrugerea unui medicament eliberat pe bază de rețetă și daune penale pentru distrugere de bunuri. Oficialii nu au făcut publică identitatea individului „în așteptarea înștiințării oficiale a acuzațiilor”, însă au afirmat că într-o declarație scrisă către oficialii spitalului Aurora Health, el a recunoscut „distrugerea intenționată a vaccinului știind că dacă nu este stocat corespunzător, vaccinul ar fi ineficient”. Flacoanele Moderna trebuie păstrate între 36 și 46 grade Fahrenheit. Ele pot rămâne eficiente până la 12 ore dacă sunt lăsate la temperatura camerei. După asta medicamentul devine ineficient. 

 Joi, în timpul unei teleconferințe, ofițerul șef al grupului medical Aurora, Jeff Bahr, a declarat reporterilor că fostul angajat a scos în mod deliberat flacoanele din frigider în două ocazii separate - pe 24 decembrie peste noapte, apoi le-a readus la depozitare corespunzătoare, iar apoi din nou pe 25 decembrie. până sâmbătă dimineață, a informat Associated Press.

Un tehnician din farmacie le-a descoperit în afara frigiderului în dimineața de Crăciun. Ca urmare, lucrătorii din domeniul sănătății au fost obligați să arunce aproximativ 570 de doze de vaccin. Cu toate acestea, unora li s-a administrat deja medicamentul care fusese lăsat afară. Detectivii de poliție din Grafton au raportat că 57 de pacienți au primit aceste injecții.Valoarea dozelor alterate este estimată a fi între 8.000 și 11.000 de dolari. Suspectul este ținut în prezent în închisoare.

Comentarii