VIDEO: Romanian Rroma aka gypsies who scam Americans all over the country

Trump a fost un accident nefericit al istoriei



După 4 ani tumultoși, haotici și presărați cu numeroase scandaluri politice, culminate cu două proceduri de suspendare a președintelui Donald Trump (fapt unic în istoria SUA), Statele Unite ale Americii au încheiat azi un capitol rușinos și trist, și-au început scrierea unuia nou, promițător și plin de speranțe. La doar două săptămâni de la imaginile șocante cu insurecția de la clădirea Capitoliului, încurajată și alimentată de vorbele președintelui Trump și a asociaților săi, legat la falsa prezumție că alegerile au fost fraudate, democrația americană a mai trecut un test. De fapt, pe tot parcursul acestor ultimi patru ani reziliența democrației americane a fost constant testată de acțiunile ilegale ale fostului președinte Trump. Așa cum spunea și noul președinte Joe Biden, în discursul de inaugurare, am învățat din nouă că democrația este prețioasă și fragilă, dar, la această oră, democrația americană a triumfat iarăși, reușind acest transfer pașnic de putere, ce are loc de peste 200 de ani. Vicepreședintele SUA Kamala Harris 


Momentul este unul istoric și din prisma faptului că pentru prima dată Statele Unite și-au ales o femeie în funcția de vicepreședinte. În plus este și prima femeie de culoare ajunsă în, a doua, cea mai importanță poziție din stat. Cea mai apropiată de această performanță a fost Hillary Clinton, care, a ajuns in 2016 în cursa finală pentru Casa Albă. Chiar dacă atunci a câștigat cu aproape 3 milioane de voturi în plus, față de Donald Trump, la votul popular, ea a pierdut la numărul de electori. În 2008 partidul Democrat a scris iarăși istorie când pentru prima dată în a pus la Casa Albă un președinte de culoare, în persoana lui Barack Obama, căruia Joe Biden i-a fost vicepreședinte, timp de opt ani.

 “Povestea americană nu depinde de unul sau unii dintre noi, ci de noi toți.“- Joe Biden 

 Noua administrație Biden-Harris va avea o misiune destul de grea în următoarea perioadă pe plan intern. În momentul de față pandemia de Covid19 face mari ravagii aici în SUA, în ultima săptămână, aproape zilnic se întregistrează peste 4,000 de decese din cauza virusului. Printre cei infectați sau chiar răpuși de virus se numără și români pe care i-am cunoscut personal. În cursul zilei de ieri, numărul morților de Covid19 a depășit 400,000. Chiar dacă deja pe piață au fost aprobate două tipuri de vaccinuri, proasta organizare, coordonată de fosta administrație Trump, a făcut ca numărul celor vaccinați să râmână unul foarte scăzut. Cu toate că a înregistrat o oarecare creștere, economia este și ea în criză, somajul este foarte ridicat și zeci de milioane de americani o duc extrem de greu. Cu toate astea America rămâne o națiune puternică, îndrăzneață, fără odihnă și optimistă în ceea ce privește viitorul.O națiune ce este într-o continuă schimbare, progres și adaptare. Este comfortant faptul de a ști că cei care vor ocupa funcțiile de conducere în noua administrație vor pune știința la loc de cinste și nu se vor ghida după teorii conspiraționiste. 

 Pe plan extern, deja, la televiziunile din Rusia este multă tristețe, pentru că președintele Biden nu mai e o marionetă a Rusiei, care să creadă mai degrabă pe Vladimir Putin decât propriile agenții de securitate. Joe Biden aduce la Casa Albă o vastă experiență și cunoaștere a situației din estul Europei, lucru ce nu prea este îmbucurător pentru Kremlin. 

Râmâne de văzut cât de rapidă și eficientă va fi noua administrație. Dacă Biden a făcut față cu brio la criza profunda din perioada 2008-2009, cu siguranță că o va putea administra și pe aceasta. Nu putem decât să le urăm succes în următoarele 100 de zile care sunt totdeauna critice pentru o nouă conducere.

Comentarii