Misterioasa întâlnire a lui Victor Ponta cu Donald Trump

Contextul castigatii alegerilor prezidențiale in SUA


“Am pregătit un text lung care explică puțin mai în detaliu contextul în care Donald Trump a câștigat alegerile din SUA: 

🇺🇸 Americanii au știut ce votează și cine e Donald Trump. Au știut că este un infractor condamnat, un autoproclamat „dictator pentru o zi”, un individ care nu și-a plătit impozitele în mod corespunzător, un soț care și-a înșelat soția cu o actriță de filme pentru adulți și un președinte care a pierdut alegerile și a incitat pe 6 ianuarie 2021 la o revoltă menită să împiedice transferul pașnic de putere. 

🔴 După cum indică o analiză a publicației The Conversation, alegătorii americani știau și că Trump a evitat recrutarea în Vietnam când era tânăr, că a insultat veteranii americani de război și care este acuzat de încălcarea legii pentru că a sustras documente federale strict secrete și le-a ascuns în casa sa din Florida după ce a plecat de la Casa Albă. 

🔴 Deci americanii știau cine este Trump, iar mass-media și-au făcut treaba, raportând constant despre ce a făcut în primul mandat, ce promite pentru al doilea și cum se comportă cu familia, apropiații, partenerii și restul celor din jur. 

🔴 Cu toate acestea, indică profesorul în comunicare Michael Socolow, de la Universitatea din Maine, popularitatea lui Trump nu a scăzut în rândul americanilor, iar unii critici au considerat acest lucru drept o dovadă a eșecului jurnalistic, susținând că dacă cetățenii ar fi conștientizat „adevărul” despre Trump, acesta nu ar mai fi ajuns în poziția de a candidat și de a câștiga. 

🔴 Dar oare vorbim despre eșecul presei în a informa corect? Nu chiar, ci de cum s-a schimbat modul oamenilor de a consuma informație. Spre exemplu, jurnaliștii de la Politico scriu că majoritatea analizelor de după alegerile din 5 noiembrie neglijează un detaliu esențial al modului în care votează oamenii: de unde își iau știrile. Iar acest lucru nu e legat doar de alegerile din SUA. Propaganda exploatată de extremiști prin răspândirea unui discurs populist e o rețetă care a adus victorii electorale și în alte țări din occident. 

🔴 E clar faptul că odată cu dezvoltarea rețelelor sociale, în ultimul deceniu a avut loc o revoluție în ceea ce privește fluxul de informații care ajung la oameni. 

🔴 Latinii, bărbații tineri, albi fără studii superioare sau femei din suburbii sunt doar câteva categorii sociale la care mesajul MAGA al lui Trump a ajuns prin intermediul rețelelor sociale și a unor voci care s-au aliniat în spatele acestui curent conservator de extremă dreaptă. Iar ca să vedem dimensiunea situației, Politico indică faptul că în timp ce 3% dintre seniorii americani se informează din social media, 46% dintre tinerii americani între 18 și 29 de ani fac acest lucru.

🔴 Anul acesta, Trump a câștigat 45% dintre voturile latinilor, comparativ cu 32% cât a obținut în 2020. Un studiu realizat recent de Public Religion Research Institute din SUA a indicat că persoanele hispanice sunt mai susceptibile de a utiliza social media decât persoanele albe. 

🔴 Prin urmare, dependența de social media ca sursă de știri în rândul categoriilor sociale enumerate mai sus a fost probabil un factor mai important în victoria lui Trump din 2024 decât în eșecul din 2020, în parte pentru că alegătorii crescuți pe rețelele sociale au devenit majori cu drept de vot în ultimii patru ani, iar alegătorii latino-americani sunt disproporționat de tineri. 

🔴 Natura acestor platforme sociale s-a schimbat, de asemenea, pe măsură ce tot mai mulți utilizatori au ajuns să se bazeze pe ele pentru știri, mai scrie Politico. Conform Pew Research Center, în 2020, 28% dintre utilizatorii obișnuiți ai Instagram din SUA își luau știrile de pe această platformă. În 2024, totalul a ajuns la 40%. 

🔴 În 2020, 22% dintre utilizatorii TikTok obțineau știri de pe această platformă. Spre comparație, 52% dintre aceștia fac asta în 2024. Iar o altă platformă de răspândire a discursului MAGA a devenit X (fostul Twitter), pe care Elon Musk l-a transformat într-un centru al teoriilor conspirației și pozițiilor de extremă dreapta pline de ură și misoginism.

🔴 Firește, precizează Politico, susținătorii lui Trump vor argumenta că această schimbare a consumului de media reprezintă o evoluție pozitivă, permițând oamenilor să obțină informații nefiltrate de media de elită despre care aceștia spun că este „părtinitoare”. Chiar Elon Musk a declarat că, odată cu aceste alegeri, media tradițională „este moartă” și că acum e timpul „jurnalismului cetățenesc!”. 

🔴 Dar există multe dovezi, spun experții americani consultați de Politico, că informațiile de pe rețelele sociale sunt mai susceptibile de a include dezinformări și de a furniza știri care consolidează convingerile preexistente decât mass-media tradiționale de masă. 

🇺🇸 Să ne întoarcem totuși la alegătorii americani. Peste 70 de milioane dintre aceștia l-au votat pe Trump, ceea ce indică faptul că milioane de americani, care sunt conștienți de amenințarea pe care o reprezintă pentru democrație, au ales totuși să îl voteze. 

🔴 The Conversation subliniază că printre aceștia se numără femei care au fost agresate sexual și care știu că Trump a comis asemenea acte, dar l-au votat oricum. De asemenea, proprietari de afaceri care își plătesc taxele și respectă reglementările, dar știu că Trump a evitat aceste obligații, l-au votat. Militari care cunosc declarațiile lui Trump despre eroi precum John McCain au ales, de asemenea, să îl susțină.

🔴 Milioane de americani informați, morali, etici și respectuoși față de lege, conștienți de comportamentele și ilegalitățile lui Trump, precum și de amenințarea sa la adresa democrației, au decis totuși să-l voteze. Cumva, în ciuda faptului că au citit și au asimilat adevăruri verificate și rapoarte exacte despre Donald Trump, comportamentul lor de vot nu s-a potrivit cu cunoștințele lor.

🔴  Iar acest lucru nu este vina presei? Ci mai curând adiministrația Biden poartă vina principală pentru furia alegătorilor americani, căci nu a găsit soluții clare pentru a atenua frustrările americanilor de rând care au văzut în Trump cel care le va rezolva problemele. Iar Trump a mimat empatia pentru aceștia oameni care se simt abandonați, după cum indică istoricul Vladimir Tismăneanu. 

🔴  Oricum, victoria lui Trump face parte dintr-un val populist global generat de alegătorii cărora le-au fost exploatate fricile și frustrările pentru a votat opoziția la puterea politică.

⚠️ În tot acest context complicat, indică The Conversation, poate că piramida nevoilor a lui Maslow explică cel mai bine de ce atât de mulți consumatori de știri care au fost informați despre abaterile lui Trump de la lege, bun-simț și democrație au votat pentru el.

⚠️ Cu mult înainte de a ne satisface dorința de a trăi moral, etic și cu un sens spiritual, Maslow a argumentat că nevoile fiziologice - de exemplu, hrana și adăpostul, siguranța și securitatea, ocuparea unui loc de muncă și sănătatea - trebuie satisfăcute.

⚠️ Deci, la fel cum pandemia COVID-19 a amenințat sănătatea și siguranța locului de muncă, creșterea prețului alimentelor, medicamentelor și locuințelor a destabilizat sentimentul de siguranță al oamenilor în America. 

⚠️ A lua în considerare în mod serios comportamentul sau moralitatea lui Trump, sau modul în care acesta a amenințat aparent guvernarea democratică și ordinea constituțională în urmă cu aproape patru ani, ar părea un lux pentru familiile care nu își pot permite să cumpere o casă dărăpănată supraevaluată sau o mașină veche folosită ori să-și cumpere coșul zilnic de alimente pentru a supraviețui, mai notează profesorul Michael  Socolow. 

⚠️ El mai spune că pentru majoritatea americanilor, Washington, D.C., este departe de magazinul lor alimentar local și, deși inflația a scăzut, mulți americani par să fi votat cu gândul la amintirea lumii mai puțin scumpe care a existat în timpul președinției lui Trump. Însă acea lume a dispărut, iar previziunile lui Trump pentru al doilea mandat nu vor întoarce Statele Unite în anii 2017-2021. Numai că Trump a știut să le vând mai bine povestea oamenilor, în timp ce democrații și Kamala Harris nu au fost în stare să combată modul populist în care republicanii și-au livrat promisiunile către electoratul american. 

🔴 Iar legat de eșecul stângii americane în aceste alegeri, jurnalistul britanic John Harris a analizat foarte bine situația într-un text din The Guardian, precizând că Trump și-a construit o imagine care îl prezintă drept un lider al oamenilor obișnuiți, în contrast cu „elita” progresistă pe care a indicat-o ca fiind cea reprezentată de democrați.

🔴 John Harris atrage atenția că mesaje distribuite pe rețele sociale cu sloganul „Kamala este pentru ei/ele. Președintele Trump este pentru tine” au avut succes la alegătorii americani, scoțând în evidență percepția că progresiștii o grupare de activiști și politicieni care par deconectați de realitățile oamenilor obișnuiți. 

🔴 Pe scurt, jurnalistul John Harris mai spune în The Guardian că mulți oameni nu suportă stânga politică, pentru că este percepută ca o masă „woke” și judecătoare, ceea ce îi face pe mulți alegători să respingă agenda progresistă. Iar fenomenul ăsta nu a luat amploare doar în SUA.

🔴 O altă problemă pentru stânga occidentală și mai ales americană, precizează John Harris, este asocierea cu mediul academic și ideile de „wokeness”, care pot părea complicate și arogante pentru cei care nu au studii superioare. Aceasta a dus la o polarizare politică bazată pe nivelul de educație, ceea ce explică de ce Trump a avut un sprijin mai mare în rândul alegătorilor fără studii superioare, se mai arată în analiza din The Guardian. 

🔴 În plus, Trump a reușit să atragă sprijinul unor minorități etnice și să-și prezinte mișcarea drept una unificatoare, contrastând cu percepția falsă pe care a vrut să o planteze în mințile oamenilor, cum că stânga împarte oamenii în „insule demografice”. 

🔴 La mod concret, deși mulți alegători susțin progresismul, tonul și abordarea stângii par să îi înstrăineze pe cei din vechiul lor bazin electoral, mai spune John Harris, care ține să sublinieze că problema democraților din SUA nu constă în cauzele progresiste în sine, ci în strategia, tonul și empatia cu care sunt comunicate. 

🔴 Așa că după această înfrângere, indică analiza The Guardian, stânga americană trebuie să-și reevalueze modul de comunicare pentru a putea atrage din nou acele segmente de populație pe care le-a pierdut în fața valului roșu MAGA în alegerile din 5 noiembrie.”

- Marco Badea

Comentarii