- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Comerțul cu cereale
(foto: 1.Chicago după incendiul devastator din 1871, 2. Un semn memorabil al unui inteprinzător, a doua zi după foc spunea: S-a dus totul, au rămas doar soția, copii și energia! 3. Primul business redeschis a doua zi dupa incendiu)
Cererea la producția de cereale, de pe piața europeană dar și americană era extrem de mare și în continuă creștere la începutul anilor 1800. Una din problemele majore cu care fermierii se confruntau erau metodele de recoltare neproductive și transportul extrem de dificil spre piețele de desfacere. Aceste două probleme au fost însă rezolvate o dată cu apariția căilor ferate și invenția primei mașini mecanice de treierat.
Invenția îi aparține lui Cyrus McCornick, un mecanic, care și-a deschis in 1847 prima fabrică de produs cositoare mecanice. Acesta producea 450 de mașini de treierat pe an, reușind să aibe un succes foarte mare.
McCornik însa nu s-a lăsat mulțumit cu una cu două ți a dorit să iși crească producția și totodată să îi convingă pe agricultori că merită să facă investiția de bani în mașinăria lui, care costa 120 de dolari. Pentru că mulți fermieri nu știau sau nu credeau că au nevoie de o astfel de mașinărie, plus că ea costa destul de mult, acesta a venit cu o idee inovatoare, fiind pionierul a ceea ce azi numim: reclamă și credit. Pentru că mulți dintre cei care aveau nevoie de mașina lui nu aveau banii necesari să o cupere, decat dupa ce recolltau și își vindeau marfa, McCornik și-a trimis agenții cu pliante publicitare, cu declarațiile celor care deja i-au utilizat deja produsul, cât și cu utilajul propriu zis. Dând astfel posibilitatea ca oameni să-l poată cumpăra dacă faceau o plată de 30 de dolari, restul urmând să fie plătiti după ce iși vindeau cerealele. Totodată cumpărătorilor li se oferea garanția că dacă utilajul de treierat se strică sau nu funcționează așa cum le era explicat in pliantele publicitare, aceștia isi primeau banii înapoi.
Chiar dacă mașinăria sa era greu de transportat pe distanțe foarte mari datorită dimensiunilor, problema transportului a fost rezolvată și ea o dată cu apariția căilor ferate, care se raspândiseră pe tot cuprinsul Americi. Astfel in 1855 vânzările sale ajung la 2000 de bucăți pe an, in 1856 la 4000 de bucăți, în scurt timp fiind o unealtă indispensabilă pentru orice fermier american; în 1890 aproximativ 150,000 de mașini au fost exportate către fermierii din întreaga lume .
In 1856 vânzările de cereale în Chicago depășeau pe cele din orasele rusești Odessa și Arkhangelsk, care faceu cele mai mari vânzări din lume.
Acest lucru a fost determinat atât de rapiditate cu care se transportau cerealele pe calea ferată, cât și perfectarea mecanismului de golire a vagoanelor. Prin introducerea liftului propulsat cu abur, vagoanele de grâu care altă dată necesitau o zi întreagă ca să fie descărcate de muncitori, acum aceeași cantitate putea fi descărcată într-o singură oră.
Intre 1853-1854 în timpul războiului din Crimeea , America și-a dublat transportul de cereale spre Europa. Și-a trimplat încasările în bani, cererea pe piata europeană făcând ca prețurile la cereale să crească cu 50 la sută.
Datorită volumului mare de cereale care tranzita prin orașul Chicago, a dus la standardizarea vanzării și cumpărării de cereale, luând ființa primul Birou de schimb. Astfel cerealele luate de la agricultori au fost împărțite pe diferite grade calitative, aceștia primind un bon cu cantitatea și calitatea de cereale vândută. In acest fel s-a regularizat transportul și vânzarea a sute de tone de grâu care treceau zilnic prin orașul Chicago, care devenise cea mai mare piață de desfacere națională și mondială.
(foto: 1.Chicago după incendiul devastator din 1871, 2. Un semn memorabil al unui inteprinzător, a doua zi după foc spunea: S-a dus totul, au rămas doar soția, copii și energia! 3. Primul business redeschis a doua zi dupa incendiu)
Cererea la producția de cereale, de pe piața europeană dar și americană era extrem de mare și în continuă creștere la începutul anilor 1800. Una din problemele majore cu care fermierii se confruntau erau metodele de recoltare neproductive și transportul extrem de dificil spre piețele de desfacere. Aceste două probleme au fost însă rezolvate o dată cu apariția căilor ferate și invenția primei mașini mecanice de treierat.
Invenția îi aparține lui Cyrus McCornick, un mecanic, care și-a deschis in 1847 prima fabrică de produs cositoare mecanice. Acesta producea 450 de mașini de treierat pe an, reușind să aibe un succes foarte mare.
McCornik însa nu s-a lăsat mulțumit cu una cu două ți a dorit să iși crească producția și totodată să îi convingă pe agricultori că merită să facă investiția de bani în mașinăria lui, care costa 120 de dolari. Pentru că mulți fermieri nu știau sau nu credeau că au nevoie de o astfel de mașinărie, plus că ea costa destul de mult, acesta a venit cu o idee inovatoare, fiind pionierul a ceea ce azi numim: reclamă și credit. Pentru că mulți dintre cei care aveau nevoie de mașina lui nu aveau banii necesari să o cupere, decat dupa ce recolltau și își vindeau marfa, McCornik și-a trimis agenții cu pliante publicitare, cu declarațiile celor care deja i-au utilizat deja produsul, cât și cu utilajul propriu zis. Dând astfel posibilitatea ca oameni să-l poată cumpăra dacă faceau o plată de 30 de dolari, restul urmând să fie plătiti după ce iși vindeau cerealele. Totodată cumpărătorilor li se oferea garanția că dacă utilajul de treierat se strică sau nu funcționează așa cum le era explicat in pliantele publicitare, aceștia isi primeau banii înapoi.
Chiar dacă mașinăria sa era greu de transportat pe distanțe foarte mari datorită dimensiunilor, problema transportului a fost rezolvată și ea o dată cu apariția căilor ferate, care se raspândiseră pe tot cuprinsul Americi. Astfel in 1855 vânzările sale ajung la 2000 de bucăți pe an, in 1856 la 4000 de bucăți, în scurt timp fiind o unealtă indispensabilă pentru orice fermier american; în 1890 aproximativ 150,000 de mașini au fost exportate către fermierii din întreaga lume .
In 1856 vânzările de cereale în Chicago depășeau pe cele din orasele rusești Odessa și Arkhangelsk, care faceu cele mai mari vânzări din lume.
Acest lucru a fost determinat atât de rapiditate cu care se transportau cerealele pe calea ferată, cât și perfectarea mecanismului de golire a vagoanelor. Prin introducerea liftului propulsat cu abur, vagoanele de grâu care altă dată necesitau o zi întreagă ca să fie descărcate de muncitori, acum aceeași cantitate putea fi descărcată într-o singură oră.
Intre 1853-1854 în timpul războiului din Crimeea , America și-a dublat transportul de cereale spre Europa. Și-a trimplat încasările în bani, cererea pe piata europeană făcând ca prețurile la cereale să crească cu 50 la sută.
Datorită volumului mare de cereale care tranzita prin orașul Chicago, a dus la standardizarea vanzării și cumpărării de cereale, luând ființa primul Birou de schimb. Astfel cerealele luate de la agricultori au fost împărțite pe diferite grade calitative, aceștia primind un bon cu cantitatea și calitatea de cereale vândută. In acest fel s-a regularizat transportul și vânzarea a sute de tone de grâu care treceau zilnic prin orașul Chicago, care devenise cea mai mare piață de desfacere națională și mondială.
Comerțul cu cherestea
Inceputul dezvoltării afacerilor cu cherestea este asociat o dată cu terminarea construcției canalului Michigan - Illinois, in 1848. La un an de la terminare, cantitatea de lemn transportată pe canal s-a dublat în volum, la sfarașitul anilor 1850, ajutat și de transporturile feroviare, orașul devenea cea mai mare piață de desfacere din lume. In 1867 peste 200 de vase descărcau zilnic în portul orașului cherestea , iar in 1872 din 13,000 de vase care tranzitau râul Chicago 9,000 transportau cherestea. Zonele din care se aducea un lemn de foarte buna calitate, erau statele învecinate Wisconsin, Michigan si Minnesota, unde fermierii din zonele de șes mergeau la muncă pe perioada de iarnă, când copacii erau usor de transportat înspre râurile din zonă, care duceau spre lacul Michigan, de unde erau taiați și încărcați în vase.
In 1870 Chicago deținea monopolul pe această piață reușind să transporte materialul lemos până în state mai îndepărtate precum Wayoming, Colorado sau Nebraska .
Se spune că pe la 1884 aproximativ 250,000 de copaci erau stocați in zona orașului și portului Chicago.
Afacerea cu lemn a rămas până la începutul anilor 1900 una foarte profitabilă, însă încet, încet orașul își pierde din importanța, de a fi piața numărul unu, unde cheresteaua era adusă spre a fi vândută. Diminuarea rezervelor forestiere din împrejurimi cât și faptul că producătorii preferau să își vândă direct cheresteaua cumpărătorilor, a făcut ca această afacere să intre într-un oarecare regres, rămânând însă în continuare o ramură de bază a comerțului din acea vreme.
Inceputul dezvoltării afacerilor cu cherestea este asociat o dată cu terminarea construcției canalului Michigan - Illinois, in 1848. La un an de la terminare, cantitatea de lemn transportată pe canal s-a dublat în volum, la sfarașitul anilor 1850, ajutat și de transporturile feroviare, orașul devenea cea mai mare piață de desfacere din lume. In 1867 peste 200 de vase descărcau zilnic în portul orașului cherestea , iar in 1872 din 13,000 de vase care tranzitau râul Chicago 9,000 transportau cherestea. Zonele din care se aducea un lemn de foarte buna calitate, erau statele învecinate Wisconsin, Michigan si Minnesota, unde fermierii din zonele de șes mergeau la muncă pe perioada de iarnă, când copacii erau usor de transportat înspre râurile din zonă, care duceau spre lacul Michigan, de unde erau taiați și încărcați în vase.
In 1870 Chicago deținea monopolul pe această piață reușind să transporte materialul lemos până în state mai îndepărtate precum Wayoming, Colorado sau Nebraska .
Se spune că pe la 1884 aproximativ 250,000 de copaci erau stocați in zona orașului și portului Chicago.
Afacerea cu lemn a rămas până la începutul anilor 1900 una foarte profitabilă, însă încet, încet orașul își pierde din importanța, de a fi piața numărul unu, unde cheresteaua era adusă spre a fi vândută. Diminuarea rezervelor forestiere din împrejurimi cât și faptul că producătorii preferau să își vândă direct cheresteaua cumpărătorilor, a făcut ca această afacere să intre într-un oarecare regres, rămânând însă în continuare o ramură de bază a comerțului din acea vreme.
~Va urma
Comentarii