În Hawaii se află unele dintre cele mai importante baze militare americane din Pacific, inclusiv Joint Base Pearl Harbor–Hickam — un nume încărcat de istorie, sacrificiu și memorie colectivă încă de la Atacul de la Pearl Harbor.
În timpul unei călătorii pe insulă, într-o după-amiază liniștită, am intrat într-un mic bar-restaurant cu tematică militară, nu departe de bază. Era genul de loc în care soldații vin să mănânce rapid un burger, să bea o bere și să se relaxeze după antrenamente.
Pereții erau acoperiți de fotografii vechi: Al Doilea Război Mondial, Vietnam, Irak, Afganistan. Chipuri tinere, uniforme impecabile, priviri sigure. Un muzeu improvizat al generațiilor de soldați americani.
La masa la care m-am așezat era o fotografie de grup cu câțiva pușcași marini detașați în Irak. Țineau o pancartă pe care scria, cu mândrie, că sunt din Hawaii. Zâmbeau larg, ca și cum viitorul le aparținea.
Privindu-i, nu am putut să nu mă gândesc la prăpastia dintre entuziasmul tinereții și realitatea războiului.
Pentru că războiul nu este niciodată ceea ce pare în fotografii. Nu este eroismul din afișe și nici discursurile solemne. Este zgomot, teamă, pierdere. Este haos.
Mulți dintre cei fotografiați poate nu s-au mai întors. Iar dintre cei care au revenit, unii s-au întors cu răni invizibile — PTSD, depresie, dependență de medicamente sau alte lupte interioare care nu se văd nici în parade, nici în fotografii.
În acele zile, atmosfera era încărcată de o incertitudine pe care o simțeai peste tot în apropierea bazei. Din informațiile pe care le aveam și din discuțiile din jur, se vorbea tot mai des despre posibilitatea unui conflict deschis între Statele Unite și Iran.
Se vorbea despre pregătiri, despre mobilizări, despre tensiuni crescânde în Orientul Mijlociu.
Știind ce au însemnat războaiele din Irak și Afganistan, imaginația mea mergea inevitabil mai departe. Mă gândeam la ce ar putea urma dacă lucrurile scapă de sub control.
Pentru că istoria recentă ne-a arătat deja ce înseamnă războiul modern: ani întregi de conflicte, generații de soldați trimiși în rotații, mii de vieți schimbate pentru totdeauna.
În timp ce mă gândeam la toate acestea, ușa barului s-a deschis și au intrat câțiva tineri.
Cinci sau șase soldați. Zvelți, tunși scurt, unul cu mustață, ceilalți proaspăt bărbieriți. Se vedea disciplina în mersul lor. Probabil înrolați în United States Army sau în United States Navy.
Au comandat burgeri și bere și au început să râdă între ei. Exact cum fac toți tinerii de douăzeci și ceva de ani.
Privindu-i, am simțit din nou acea combinație tulburătoare: curaj și naivitate, mândrie și vulnerabilitate.
Mulți dintre ei se înrolează dintr-un profund simț al datoriei. Alții pentru stabilitate, pentru studii plătite, pentru șansa de a vedea lumea. Pentru numeroși tineri din zonele mai sărace ale Americii, armata este una dintre puținele căi reale de a-și depăși condiția.
Uniforma devine o promisiune.
Dar promisiunea aceasta vine cu un preț.
În spatele fiecărui zâmbet din fotografii există posibilitatea unei despărțiri definitive. În spatele fiecărei pancarte mândre se află riscul unei întoarceri schimbate pentru totdeauna — sau al unei întoarceri într-un sicriu acoperit cu steagul american.
Atunci, stând în acel bar din Hawaii, mă uitam la acei tineri și mă întrebam câți dintre ei vor ajunge, peste ani, într-o fotografie pe perete.
Astăzi, acea întrebare nu mai este doar o reflecție.
De două săptămâni, războiul a început.
În conflictul care a izbucnit în jurul tensiunilor dintre Iran și Israel, Statele Unite au fost deja implicate militar.
Până acum, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar peste 100 au fost răniți.
Și atunci mi-am amintit din nou pereții acelui restaurant din Hawaii.
Fotografiile de acolo arătau tineri care zâmbeau. Tineri care credeau în onoare, în datorie, în promisiunea uniformei.
Astăzi, unii dintre cei căzuți în aceste două săptămâni există deja doar în fotografii.
Fotografii păstrate cu grijă în casele părinților. În portofelele soțiilor. În telefoanele prietenilor.
Sau poate, într-o zi, într-o ramă pe peretele unui alt bar militar din Hawaii — lângă alte chipuri tinere care au servit țara.
Războiul are un mod crud de a transforma viețile în amintiri.
Iar uneori, tot ce rămâne dintr-un tânăr care râdea într-un bar cu prietenii lui este o fotografie pe un perete și memoria celor care l-au iubit.
Comentarii