Radu Bulgaru clujeanul care a terminat maratonul de la Chicago

Peste 10 romani care traiesc in zona orasului Chicago au luat parte anul acesta la celebrul maraton de la Chicago.

Printre ei si clujeanul Radu Bulgaru. Pentru el totul a inceput undeva prin iarna, cu o discutie intre noi doi in timp ce alergam. De prin primavara lui 2009 a inceput asa usor sa faca mai multa miscare si impreuna sa ne ambitionam care reuseste sa slabeasca mai mult in greutate. Amandoi aveam undeva la 100 de kilograme.  La inceput  dupa o mila (1,6 km) de alergat abia mai suflam de obositi ce eram si ne intrebam cum pot oare sa alerge unii maratonul (aproape 42 de km). Timpul a trecut si am inceput incet, incet sa ne imbunatatim conditia fizica, sa pierdem din kilograme si sa alergam distante din ce in ce mai lungi: 5, 10, 15 kilometri. In februarie anul acesta el s-a  deci sa se inscrie la Chicago Marathon urmand sa alerge din partea fundatiei caritabile pentru copii Children's Memorial Hospital din Chicago. Una din regulile de inscriere era angajamentul de a aduna aproximativ 600 de dolari donatie pentru spital.

L-am rugat pe Radu sa raspunda catorva intrebari pentru cititori despre cum a fost primul sau maraton.

~Exclusivitate~
Care a fost motivul inscrieri tale la maraton? 
Am inceput sa alerg pentru a-mi imbunatati conditia fizica, care nu a fost deloc una buna. La maraton m-am inscris pentru a-mi demonstra ca pot indeplini orice imi propun. In plus la toate astea am decis sa transform tot acest efort in ceva mai mare si mai important decat doar persoana mea. Ce poate fi mai important decat sa investesti in viitorul societatii, copii care au nevoie de ingrijire medicala si nu are cine sa le-o ofere. Am decis sa contribui la fundatia caritabila Children's Memorial Hospital prin strangere de fonduri.

 Radu inainte de pregatirile de maraton

Panoul de onoare cu toti maratonisti inscrisi in concurs

Care au fost pregatirile premergatoare maratonului?!
Pregatirile nu au fost tocmai dupa carte, programul de lucru nu imi permitea sa respect toate cerintele. In mare, mancarea trebuia sa fie bogata in proteine si carbohidrati compusi si sa nu contina prea multe grasimi. Distantele alergate saptamanal in timpul antrenamentelor cresteau constant. Cea mai lunga alergare a fost de 20 mile (32 km).
Cu ti s-a parut atmosfera din ziua maratonului: vremea, oameni, organizarea?

Cu exceptia vremii, totul a fost peste asteptarile mele. Vremea , din pacate, nu a prea tinut cu alergatorii, a fost mai mult o zi de vara decat de inceput de octombrie. Efortul depus de organizatori si sustinerea publicului pe toata lungimea maratonului a fost unul dintre cele mai importante motive care m-au determinat sa nu cedez in nenumaratele momente in care simteam ca nu am cum sa ajung la final.  
 
Cum a fost traseul, cand ai inceput sa obosesti?

 Fiind accidentat la piciorul stang eram pregatit moral, din timp, pentru o continua lupta cu durerea. Aproximativa pe la mila 5 (kilometrul 8) a revenit si mult asteptata durere de picior care nu m-a lasat pana la sfarsit. Legat de oboseala, prima jumatate de maraton a trecut foarte usor, adrenalina si entuziasmul au facut ca milele sa treaca cu minimum de efort. Dupa jumatatea maratonului traseul a luat-o catre vest si nu am mai putut profita de umbra oferita de cladirile din centrul Chicagoului. Am inceput sa imi aduc aminte de oboseala. Ultimele 4 mile au fost un chin, durerea din piciore ma facea sa ma gandesc sa renunt aproape la fiecare minut.

Cum s-a vazut traseul din perspectiva ta?  Ziceai ca vroiai sa renunti descrie putin...cand si  ce te-a motivat sa mergi inainte?
La inceput mi s-a parut interesant pentru ca nu mai fugisem intr-un maraton si nu am vazut niciodata un eveniment organizat care sa includa un asa numar mare de participanti. Tinand cont insa de faptul ca nu am mai fugit asa o distanta nici in timpul antrenamentului si ca temperaturile au fost cu mult mai ridicate decat ma asteptam, ultimele 2 ore au fost cat o vesnicie pentru mine. Gandul ca nu mai pot continua si ca trebuie sa renunt a fost cel mai persistent gand in ultima ora a maratonului.

Cum a fost finalul?
Finalul a fost ceva de nedescris. Pe de o parte a fost finalul a toate miile de dureri pe care le-am rabdat in ultimile ore, deci a fost o usurare, pe de alta parte a fost un moment de realizare, am reusit sa realizez ceva ce undeva in adancul meu credeam ca este imposibil.
Mai participi la anul?
Sigur! Numai sa ma refac complet si ma apuc din nou de antrenament pentru urmatorul maraton. Pragul psihologic a fost depasit, acum pot sa imi fac si planuri pentru un record personal de timp.

 

Cititi si

Maratonul de la Chicago 10-10-2010