VIDEO: Romanian Rroma aka gypsies who scam Americans all over the country

Maratonul de la Chicago 2010

foto courtesy of gailmike2001: maratonistul  Boyer Michael  from Maple Heights, Ohio
Update: Lumea pregatita de  maraton  la 6 dimineata in fata hotelului Hilton din  downtown Chicago
Maratonisti ajunsi la mila 2

Duminică 10 octombrie 2010 pe malurile lacului Michigan s-a dat startul celui de-al 33-lea Chicago Marathon, unul din cele mai mari și faimoase maratoane din lume după cele de la New York, Boston, Londra și Berlin. Competiția anuală, care anul acesta a stat sub semnul magic 10-10-10,  atrage un număr maxim de 45,000 de participanti, incluzînd și alergători de elită în scaune cu rotile. Pe lângă alergători, evenimentul adună aproximativ 1,7 milioane de spectatori. Datorită mediatizării naționale și internaționale concursul contribuie la strângerea a aproximativ 10 milioane de dolari pentru diferite cauze caritabile. În plus generează economiei orașului Chicago cam 150 de milioane de dolari.
Pe o vreme superbă, este adevarat cam călduroasă pentru alergători dar excelentă pentru spectatori, 38,132 de alergători s-au aliniat la start pentru a-și testa aptitudinile și condiția fizică. În ciuda temperaturi destul de ridicate de peste 80 grade Fahrenheit (26 de grade Celsius) peste 36,159 de alergători au reușit să parcurgă de la cap la coadă acest maraton de 26,2 mile (42km), fiind de altfel un număr record de persoane care termina anul acesta Chicago Marathon. Căldura și umiditatea au fost totuși mult mai suportabile față de acum trei ani când s-au înregistrat  31 de grade Celsius, organizatorii fiind obligați să oprească complet cursa după 3 ore și jumătate. În 2008 peste 300 de alergători au fost spitalizați datorită căldurii. Anul acesta însă doar câteva zeci de persoane au primit îngrijiri medicale.
Locul intai a primit marele premiu de 500,000 de dolari.     

Cei care au luat startul primii au fost sportivii de performanță împreună cu cei 12,000 de alergători care au putut dovedi prin performanțele lor anterioare că pot parcurge maratonul în mai puțin de 4 ore. Restul mulțimii a participat fie pur și simplu din plăcere, fie pentru diferite cauze nobile. Dacă cei profesioniști au visat să ia premiul cel mare de jumătate de milion de dolari pus în joc, marea majoritate au fost fericiți să-l poată termina în timpul de maxim de șase ore si jumătate prevăzut de regulament. Pentru unii chiar dacă nu au reușit să-l termine a fost totuși un succes să parcurgă câțiva zeci de kilometri de maraton ținând cont că nu cu foarte multe luni în urmă cu greu reușeau să parcurgă un kilometru sau doi. Între timp au reușit să piardă kilograme bune în greutate și să își îmbunătățească distanța parcursă.
 Primele locuri au fost însă câștigate de alergătorii etiopieni și kenieni care au facut o cursă extraordinară cap-coadă. Mai mult decît atât finalul a fost unul formidabil, kenianul Kebede și etiopeanul Wanjiru alergând  nebunește cot la cot, în ultima milă Wanjiru reușind totuși să-l depășească pe kenian și să câstige un avans de 25 de secunde.  Alergând cu o viteză incredibilă Wanjiru a reușit să își adjudece pentru a doua oară consecutiv titlul de învingator și cei 500,000 de dolari.
1. Wanjiru Sammy-Etiopia     Timp scos: 2:06:24
 2. Kebede Tsegaye- Kenya                     2:06:43
                                        3. Lilesa Feyisa    -Etiopia                       2:08:10  
De remarcat faptul că primele 7 locuri au fost adjudecate de alergători kenieni si etiopieni. În top 10 au fost și  2 americani și un marocan.
La femei primele trei locuri au fost ocupate de:
1. Shobukova Liliya - Rusia   Timp scos:  2:20:25
 2. Baysa Astede   -  Etiopia                    2:23:40
  3. Konovalova Maria - Rusia                    2:23:50
Shobukova a primit și ea un cec în valoare de 500,000 la care s-au mai adăugat 75,000 de doalri pentru că a câștigat maratonul de la Chicago și alti 45,000 pentru că a scos un timp sub 2 ore și 21 de minute.
 La femei în top 10 a existat ceva mai mare diversitate printre primele 10 s-au numărat și 3 americance, o nemțoaică, o chinezoaică și-o japoneză.
La categoria maratoniștilor în scaune cu rotile, sau paralympici, locul întâi a fost adjudecat de elvețianul de 52 de ani Heinz Frei cu un timp de 1 oră 26 de minute și 56 de secunde, stabilind de altfel și un nou record mondial.



Printre cei care au parcurs cei  aproape 42 de kilometri s-au numărat peste 15 români. Aceștia au participat în majoritate ca și amatori alergând de plăcere sau pentru diferite organizatii. Majoritatea românilor care au participat la maraton au fost din zona Chicago, doar câțiva din state precum New York sau California. Printre aceștia s-au numărat: Radu Bulgaru, Săcarea Adina, Pufan Ramona, Plămadă Andreea, Petre Emil, Pașca Romulus, Nagyi Robert, Lungu Gheorghe, Iluț Kaba Diana, Boloș Dâmbra, Nicolae Cătalin, Toader Marius, Mihulet  Marius, Mihulet Marcel, Godenciuc Vasile, Vlad Toader.
Din pacate în ultimii ani nici un sportiv de performanță din România nu a mai reușit să se impună în acest maraton. Singuri sportivi români care au reușit de-a lungul timpului să aibă un cuvânt de spus la Chicago Marathon au fost Constantina Tomescu-Dita, în 2004 când a reușit să ia primul loc cu 2:23:45 și  Andriana Pîrtea în 2007 când a pierdut locul întâi pe ultimele sute de metri în fața etiopiencei Berhane Adere.

Radu Bulgaru
 Unul din românii maratonisti de anul acesta clujeanul Radu Bulgaru, ajuns acum câțiva ani cu loteria vizelor în America, s-a înscris pentru maraton în luna februarie, când s-a decis să alerge pentru fundația caritabilă Children's Memorial Hospital Chicago, față de care și-a luat angajamentul de a strange peste 600 de dolari. Chiar dacă a avut numeroase tentative de a abandona pe parcurs cursa a reușit totuși să o termine în 4 ore și 17 minute.
Românii menționați mai sus au reușit să parcurgă cei 42 de kilometri în intervale cuprinse între 3h:30min și 6h:18min. Indiferent de timpul care l-a scos fiecare cu toții merită să fie felicitați pentru efortul extraordinar pe care l-au depus.  
2:00AM
Astazi, duminica 10 octombrie, 2010 la 7:30 AM ora Chicago adica 3:30 PM ora Romaniei se va da startul celebrului Chicago Marathon. Vremea se anunta a fi excelenta. Printre  zecile de mii de alergatori care vor incerca sa parcurga cei  aproape 42 de kilometri (26.2 mile) se numara si romani. Am sa fiu in downtown Chicago pentru a surprinde in direct acest eveniment sportiv de unde sper ca o sa postez imagini inedite.
Cateve informatii despre maraton:
- numarul maxim de participanti care se pot inregistra la acest maraton este de 45,000
- maratonul se inchide dupa 6 ore si 30 de minute
- 20 de statii de prim ajutor sunt insirate pe intreg traseul maratonului
- alergatorii de la maraton, exceptand atletii care concureaza pentru un premiu in bani, pot folosi iPod-uri sau alte aparatura cu casti in timpul concursului
- aparatele de filmat, sau fotografiat, telefoanele sau alte aparaturi asemanatoare sunt interzis a fi folosite de cei care alearga
- spre sfarsitul traseului  alergatorilor le sunt oferite banane sau Accel Gel un supliment nutritiv regenerator pentru energizare si refacerea muschilor


Comentarii