- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
În cadrul forumului NARPA de anul acesta de la
Chicago unul dintre invitaţi a fost şi scriitoarea americană Sharon
Rushton autoarea cărţii "No Paved Road to Freedom".
Ani la rând românii au visat să
vină americanii să-i elibereze de sub dominaţia comunistă. Unii s-au ascuns şi
au luptat din munti, alţii au zăcut în închisorile
securităţii visând că americanii vor veni să-i elibereze, dar au murit fără ca
visul lor să devina realitate. La mai bine de două decenii de la Revoluţia
Română o parte din istoria şi memoria celor care au reuşit să fugă din lagărul communist
este conservată pentru posteritate în această excelentă carte scrisă în limba
engleză de Sharon Rushton. Prin intermediul
ei o filă din istoria României este accesibilă publicului larg American, a
tuturor celor care doresc să o citească cât şi a generaţiilor care vor urma.
Acţiunea cărţii are loc în România,
în localitatea Rusăneşti de Jos din judeţul Olt. Evenimentele se desfăşoară în perioada premergătoare
şi apoi imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial, prezentând abdicarea regelui Mihai, instaurarea
comunismului în România, eliminarea religiei şi pionierizarea copiilor în şcoli,
colectivizarea forţată făcută în satele de pe malurile Oltului, tragedia
tăranului român rămas fară pământ şi formarea primelor grupuri de rezistenţă
anticomunistă.
Personajele centrale ale cărţii sunt familia lui
Marin şi Opriţa Dolana, o familie de ţărani din Rusăneşti de Jos care trudesc din
greu la munca câmpului pentru a-şi creşte cei cinci copii. Personajul principal
în jurul căreia cartea se focalizează este însă tânărul Cornel Dolana, care de
mic copil văzând minciuna şi nedreptăţile săvârşite de comunişti îşi pune în
minte să fugă în Occident.
Comentarii