Un interviu pentru colegii de la Clubul Presei Transatlantice

 

  ..undeva prin China Town pe la km 30 si ceva

Presa romaneasca reprezentata la maratonul din Chicago

Ioan Iacob: Cum s-a nascut ideea promovarii presei prin sport (in cazul dumneavoastra este vorba de N.A.R.P.A., al carei presedinte sunteti) ? De obicei se intampla invers…
Marian Petruta: Aici , in Statele Unite , exista o traditie in a alerga maratonul pentru o anumita cauza, de obicei caritabila, pentru a atrage atentia asupra anumitor probleme. Pe langa dorinta de a incuraja o viata sanatoasa si activa, alte doua obiective au fost atragerea atentiei asupra dificultatilor cu care se confrunta presa de limba romana din SUA si Canada, si un proiect caritabil, pe care il derulez din 2004, pentru copii din Romania. In ceea ce priveste mass media romaneasca de aici, am dorit sa atrag atentia asupra greutatilor cu care ea se confrunta din punct de vedere financiar. Unele  ziare in forma tiparita si-au scazut drastic numarul de aparitii sau chiar au disparut complet de pe piata. Cat priveste proiectul caritabil pentru copii, la fel ca si-n ceilalti ani, adunam bani pentru a cumpara rechizite scolare sau haine pentru copii proveniti din familii defavorizate. Am considerat ca cea mai buna investitie pe care o putem face pentru viitor este in educatia copiilor.
I.I.: Care este, de fapt, povestea “maratonului” dumneavoastra? Stiu ca sunteti legat de Ardeal…Iar pe blogul dumneavoastra am vazut chiar  mentionata distanta dintre Cluj si Chicago…
M.P.:Imi place sa reamintesc faptul ca dupa o anumita varsta cand nu mai cresti pe verticala incepi sa cresti pe orizontala. Acumularea de kilogramele in plus atrage dupa sine si diverse problemele medicale. Cu toate ca am 185 de centrimetri inaltime, cand am inceput sa ma apropiu de 100kg am zis ca este cazul sa fac o schimbare. Poate faptul ca inca nu sunt casatorit contribuie si el  ….:) Nu aveam probleme medicale insa nici nu am dorit sa ajung sa le am. Inainte sa trebuiasca sa tratez probleme de sanatate am zis ca este mai bine sa le previn, ducand o viata mai activa si mai sanatoasa din punct de vedere nutritional. Luati de val alergam mult prea mult uneori sa acumulam lucruri materiale, neglijand sanatatea si platind apoi scump pentru asta. Este ca in povestea cu stapanul si magarul, care s-a tot chinuit sa-l obisnuiasca pe magar sa nu mai manance, si tocmai cand a reusit sa-l invete fara mancare, culmea s-a trezit ca i-a murit magarul. Daca aceasta criza economica a fost buna la ceva, a fost in cazul meu ca m-a facut sa realizez, care anume ar trebui sa imi fie prioritatile in viata. Unele lucruri le-am experimentat personal altele  le-am observat la cei din jur.  Am vazut oameni care dupa multi ani de munca, alergat, efort, stres, nopti nedormite, peri albi pe cap, etc… au pierdut, datorita crizei, ce au acumulat material si ce era si mai important: sanatatea. Avand o amica ce se ocupa de nutritie a fost ceva mai usor sa ma apuc de slabit, iar cum nutritia fara sport nu prea da randament, inevitabil am inceput sa ma puc de miscare. Un prieten apropiat, care dupa ani de zile de fumat s-a lasat si s-a apucat de sport slabind vreo 15 kilograme, s-a inscris anul trecut la maraton. Eu am fost doar sa il sustin iar dupa ce l-a terminat mi-am propus sa particip si eu pe viitor. Lucru pe care l-am si facut in acest an. Da, sunt clujean de origine, iar cat priveste distanta Cluj-Chicago am postat-o pe blog doar asa pentru a face o legatura imaginara si sentimentala intre cele doua orase.
I.I.: Exista proiecte N.A.R.P.A. despre care ne puteti vorbi ? De obicei se  spune ca este mai bine intai sa infaptuiesti si abia apoi sa vorbesti.  Sunteti – in acest context – un “superstitios”?

M.P.:Nu, nu sunt genul de persoana care sa creada in superstiti, cred putin in vorbe si mai mult in fapte, pentru ca cele din urma vorbesc de la sine. Legat de proiectele NARPA pot reaminti desfasurarea editiei a doua a forumului presei romanesti din SUA si Canada care a avut loc in aceasta vara la Chicago. Cu prilejul ei, pentru prima data, au fost desemnate si premiate, cele mai bune articole din presa romaneasca de pe continentul nord american. Am tinut foarte mult in a recunoaste munca, de cele mai multe ori, voluntara a celor care scriu la aceste publicatii. Am mai avut apoi proiecte in care am fost parteneri media. As aminti aici expozitia de pictura romaneasca din Chicago in care trei pictori bucuresteni si-au expus lucrarile de arta. Promovarea unor scriitori romani sau americani care au scris carti despre romani sau Romania. As aminti aici pe fostul ambasador american in Romania James Rosapepe, scriitoarea Sharon Rushton sau colegul de presa Nicholas Buda. Chiar zilele acestea promovam un eveniment artistic, o piesa de teatru care se joaca la teatrul Saint Sebastian din Chicago, in care rolul principal il are Simina Contraş, o tanara actrita clujeana. De asemenea participarea membrilor asociatiei la diferite intalniri si dezbateri publice pe tema votului prin corespondenta, lege de care noi romanii din diaspora avem mare nevoie. In plus ne dorim sa gasim tinere talente pe care sa-i ajutam sa scrie pentru presa romaneasca de aici, incurajandu-i cu timpul sa devina jurnalisti. Suntem tot timpul deschisi la propuneri si la evenimente prin care sa promovam limba, cultura si traditiile romanesti. Din pacate nimic nu se face fara efort fizic si dar mai ales financiar,iar in vremurile astea de criza nicaieri nu este usor, insa ne straduim sa mergem inainte, iar daca exista interes si bunavointa se gasesc si resurse.

I.I.: Recunosc ca am descoperit blogul dumneavoastra tarziu. Si am fost  incantat de deschiderea care o manifestati acolo fata de muzica. Nu va  lipseste, macar uneori, muzica din Ardeal?

 M.P.:Am promovat si promovez in continuare ori de cate ori am ocazia talentele muzicale romanesti, atat din muzica usoara cat si cea populara. Tehnologia  din ziua de azi ne ajuta in acest sens. Internetul si televiziunile din tara ne permit ca sa ascultam mult mai usor muzica romaneasca. Bineinteles ca ne face placere sa vedem artistii nostri dragi din Romania prezenti la diferite concerte sau evenimente cultural-artistice pe care comunitatile romanesti de pe intreg cuprinsul Americii le organizeaza in mod regulat. Avem insa si artisti locali, romani din diferite zone ale tarii, inclusiv Ardeal, care s-au stabilit pe aici si care pot fi intalniti si ascultati cu diferite ocazii. Avem apoi aici, la Chicago, si un liceu romanesc care scoate o multime de muzicieni, in special de muzica clasica. Nu de putine ori am avut placerea sa-i ascult concertand pe la diferite evenimente comunitare.

I.I.: Indraznesc sa va pun o intrebare si in calitate de membru asociat  N.A.R.P.A. : daca voi ramane – in contextul adoptarii noii legislatii din educatie, ce prevede obligativitatea inscrierii la doctorat – somer in Romania, in ce masura s-ar putea implica N.A.R.P.A. sa ma ajute pentru obtinerea unui loc de munca in presa? Cunosc, dintr-o emisiune de televiziune, cazul unui roman care a fost primit foarte frumos in Statele Unite de catre seful unei comunitati romanesti, care l-a primit in casa,  l-a primit la masa, dar i-a spus deschis: “Nu te voi ajuta fiindca nici pe  mine nu m-a ajutat nimeni cand am venit aici.”

M.P.:Noi putem face recomandari daca este vorba de angajari in presa din Romania. Nu putem insa sa obligam pe cineva sa angajeze sau sa garantam cuiva o angajare undeva. Cat priveste presa romaneasca din America eu personal cred ca in contextul in care presa aici se face mai mult in mod voluntar este greu ca proprietarul unui ziar sa promita angajarea cuiva din Romania. Cu unele exceptii toti proprietarii de ziare lucreaza altceva decat in media pentru a-si sustine financiar propriul ziar. In plus in conditiile actuale de criza cred ca si cei de la imigrari o sa obiecteze aducerea de personal din afara Statelor Unite. Cat priveste povestea cu ajutatul, exemplul de care aminteati, imi aminteste de istoria acestei natiuni, de cei care au fondat-o si de spiritul lor de a reusi si invinge greutatile pe cont propriu. Poti primi recomandari sau sfaturi dar depinde de fiecare sa se descurce. Aici esti cam pe cont propriu, nu ai ce sa astepti ca sa vina cineva sa iti dea sau sa iti faca. Daca totusi cineva o face trebuie sa o iei ca pe un bonus, ceva ce nimeni nu e obiligat sa o faca. Este o poveste mai complexa si nu are de-a face cu rea vointa sau egoism, este o cultura diferita. Asta nu inseamna ca nu sunt si exceptii pe care oamenii le fac.

I.I.:Cum se vede de la Chicago presa…”de pe ambele maluri ale  Atlanticului”? Exista “perspective sumbre” in ceea ce priveste disparitia  presei tiparite?

M.P.:Daca ma intrebati de calitatea ei, pot sa va spun ca sunt inca multe ziare asa zis centrale in Romania care la jurnalismul practicat ar trebui sa dispara complet, nu doar din forma tiparita ci si din cea electronica.
Acelasi lucru este valabil si pentru televiziuni. Treptat tendinta este de a trece in format digital, nu cred insa ca presa scrisa va disparea complet, cel putin nu in urmatorii ani. Se va reduce tirajul dar va exista inca mult timp de acum inainte interesul de a citi un ziar de calitate tiparit pe hartie.

I.I.:Mi-am propus sa va trimit doar sapte intrebari. Sunteti nu doar un  “alergator”, ci un “maratonist”. Ati facut sport si v-ati asumat  “Maratonul de la Chicago” bazandu-va pe o experienta sportiva anterioara?

M.P.:Am cochetat doar cu sportul prin liceu si facultate cand eram la Cluj, dar n-am practicat nimic de performanta. O viata sanatoasa  poate fi mentinuta practicand cat mai mult sport. Conceptul meu este ca decat sa dau banii la doctori sau pe medicamente incercand doar sa repar, prefer sa-i dau pe un abonament la sala, o inscriere intr-o competitie sportiva, sau o alimentatie mai sanatoasa. Daca foarte multe lucruri costa si ne plangem ca nu avem bani, va spun eu un secret: miscare este gratuita, accesibila tuturor si totodata sanatoasa, indiferent de varsta.

I.I.:Si daca ar fi fost posibil ca, la trecerea liniei de sosire, sa adresati un gand, un mesaj, sa spuneti ceva prin intermediul “Clubului presei  transatlantice” (la care sunt afiliate canale MEDIA de pe ambele maluri ale Atlanticului ), ce ati fi dorit sa transmiteti? Aveti cumva si o urare  pentru “Clubul presei transatlantice” care, la sfarsitul lunii noiembrie,  2011, va implini un an?

M.P.:Ma bucur sa vad publicarea unui numar mare de articole pe teme de arta sau cultura, si mai putin pe cele negative sau de scandal.  As dori sa felicit si sa incurajez si pe viitor, efortul si munca celor care administreaza situl sau scriu pentru acest “Club al Presei Transatlantice”, indiferent pe ce mal al Atlanticului s-ar afla.