Simina Contras actrita de la Ro Stage Theatre Chicago, joaca intr-o piesa de sezon "The Gravedigger"

foto credit: First Folio Theatre

"...the graceful Contras delivers a sinuous performance with just the right touch of elbows-out spikiness." Chicago Tribune
"A delightful Simina Contras, playing a Gypsy girl, offers lightness, color and drama in her scenes." ChicagoCritic.com

Prezent la unul din spectacole, la First Folio Theatre in Oak Brook, am rugat-o pe Simina să ne actualizeze cu ultimele noutăţi din viaţa ei actoricească.

Spune-mi cum e sa fi actor de teatru în Chicago, acum, dupa 3 ani de America?
Aş putea spune că abia după 3 ani devii actor! Sau cel puţin ce înseamnă în accepţiunea unora un profesionist care îşi poate asigura un trai decent şi modest din meseria pe care o stăpâneşte. Până atunci munceşti mult, joci neplătit, speri şi nu te dai bătut. Trebuie cam între 3 şi 5 ani de perseverenţă, audiţii, muncă voluntară şi neplătită pe tărâmul artei (teatru, film de scurtmetraj de regulă pentru facultăţile de profil etc.) pentru a ajunge mai târziu să culegi roadele, oricare ar fi ele. E greu, cum sa fie!? Mult stres. Pe lângă teatru mulţi ani trebuie să te ocupi şi cu altele ca să câştigi o pâine. Un servici de chelner, secretară, dădacă, orice ar fi. Important e să nu te dai bătut şi să nu pui teatru şi pasiunea pentru actorie în buzunarul :"Pasiuni trecătoare" pentru că acolo va rămâne. Aici talentul nu e de ajuns. Mai rămâne varianta de a fi actorul potrivit la locul potrivit cu relaţiile potrivite dar...e cam acelaşi procentaj ca şi al loteriei, prin urmare, din nou, muncă! Cine se apucă de făcut actorie sperand la Hollywood, mai bine ar face o munca de birou respectabilă. Nu de alta, dar sunt slabe şanse şi motivaţia e greşita. Arta o faci pentru că nu poţi altfel,nu poţi fără şi este ceva ce te hrăneşte spiritual, pentru care ai chemare şi poate şi un pic de har, numiţi-l talent sau nu. Dacă ţi se vor răsplăti eforturile cu atât mai bine şi norocos să te numeşti, dar din start pasiunea pentru meserie trebuie să fie motorul şi nicidecum dorinţa de faimă şi reflector, ori fanteziile de a ajunge pe ecran să îţi cumperi casa cu piscina şi portar ca în "Bad Boys" . Înca odată, citatul lui Stanislavski îmi apare în minte: "iubeşte arta din tine, nu pe tine în artă!"

Cum ai ajuns să joci în această ultimă piesă, "Groparul" şi cu ce teatre mai lucrezi în prezent?

În "Groparul" am ajuns să joc multumită directorilor care m-au văzut întâmplător, aceştia,  fiind în comisia Jeff, să spunem echivalentul Uniterului de la noi- în "Medea" pe care am făcut-o cu Theatre Y, în primăvară şi m-au chemat la audiţie. După colaborarea aceasta minunată cu ei o să mă întorc la Oracle Productions sau la Trap Door, teatrele mele de suflet, casele mele artistice, unde voi începe alte colaborări. Deocamdată ultimul proiect nu îl pot face public şi oficial încă.

 Cum a fost primită piesa? Cum e publicul american care vine la spectacole?
Piesa a fost primită incredibil de bine. Tema gotică şi peripeţiile creaturii lui Frankenstein în preajma Halloween-ului, vinde biletele ca pâine caldă. Cu toate acestea piesa nu se înscrie în rândul textelor comerciale de sezon. Are o valoare dramaturgică incotestabilă în teatrul contemporan fiind premieră internaţională a acestei adaptări/continuări a celebrei piesei semnată Mary Shelley. Avem casa plină până la refuz în fiecare seară. De obicei publicul american nu va aplauda în picioare şi nu va chema actorul la rampă a doua oară dar am avut surprize de acest gen.

Cum se descurcă  financiar un actor român?  Cum te simţi văzând critica şi articolele din presa din Chicago?!
Da. Ca întodeauna şi dintotdeauna, greu! (vobim de actori nu de actori-staruri iar situatia e la fel în Europa şi aici). Prin urmare critica asta pozitivă, felul în care ziarele te laudă aici este o recompensă mai mare decât orice fel de sumă de bani. Este certitudinea că faci treabă bună şi cp faci oamenii fericiţi, ori le aduci un zâmbet pe faţă sau un gând. E cea mai bună răsplată pe care o primeşte un actor. Arta nu va hrăni niciodata prea mulţi.Prea multă competiţie, prea multă ofertă şi prea puţină cerere. Cererea pentru "hrana spirituală" a fost mereu o reacţie a prosperităţii financiare, o consecinţă a nivelului de trai ridicat. America nu este atât de interesata de artă acum, fapt ce denota multe, dar ...să nu fim pesimişti!

Născută la Cluj Napoca, emigrată în 2011 în Statele Unite şi stabilită la Chicago actriţa Simina Contraş este absolventă a secţiei de teatru a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, şi fostă angajată a teatrului Radu Stanca din Sibiu. În America a debutat în noiembrie 2011 la Saint Sebastian Players Theatre în Chicago având rolul principal în piesa "Omul Elefant" (The Elephant Man ).