Urșii polari supraviețuiesc cu greu datorită schimbărilor climatice

 Urşii polari şi narvalii folosesc de până la patru ori mai multă energie pentru a supravieţui din cauza pierderilor importante ale masei de gheaţă din Arctica, potrivit unui studiu citat miercuri de The Guardian si preluat de Agerpres.

Odată perfect adaptaţi pentru viaţa în mediul polar, aceşti prădători de vârf se confruntă cu dificultăţi pe măsură ce habitatele lor se micşorează, iar adaptările lor unice devin mai puţin potrivite pentru o regiune arctică cu din ce în ce mai puţină gheaţă, conform cercetătorilor.

Mamiferele sunt adaptate fiziologic să utilizeze cât mai puţină energie. Urşii polari sunt în primul rând vânători care "stau şi aşteaptă", adaptaţi la prinderea focilor prin copci pentru respiraţie, iar narvalii au evoluat astfel încât să se poată scufunda la adâncimi mari pentru a captura prada fără a face mişcări rapide. În prezent, însă, aceste vieţuitoare trebuie să depună mai mult efort pentru a supravieţui, potrivit unui articol de publicat în Journal of Experimental Biology.

Urşii polari se hrănesc în principal cu grăsime bogată în energie de la foci, însă această sursă de hrană este mai greu de găsit. Gheaţa marină pe care vânează s-a micşorat cu 13% în fiecare deceniu după 1979.

Studiile arată că urşii polari înoată acum în medie trei zile pentru a găsi foci sau pentru a căuta surse de hrană terestre cu densitate mai mică de energie, fiind nevoiţi să se deplaseze pe distanţe mai mari. Este puţin probabil ca resursele terestre să compenseze declinul oportunităţilor de hrănire cu foci, ceea ce înseamnă că urşii polari sunt semnificativ mai vulnerabili la foamete.

"Un urs polar ar trebui să consume aproximativ un ren şi jumătate, 37 de păstrăvi arctici, 74 de gâşte de zăpadă, 216 ouă de gâscă de zăpadă (adică 54 de cuiburi cu patru ouă fiecare) sau trei metri de fructe arctice pentru a egala energia digerabilă disponibilă în grăsimea unei foci adulte", au notat cercetătorii.

Narvalii sunt înotători de anduranţă care pot atinge adâncimi de 1.500 de metri în căutarea halibutului de Groenlanda, prada lor preferată. Ei au nevoie de copci pentru respiraţie accesibile, însă gheaţa suferă modificări rapide şi se mişca în moduri noi, ceea ce înseamnă că aceste găuri disponibile s-au schimbat şi, în unele cazuri, au dispărut.

"Lumea arctică este mult mai imprevizibilă acum pentru aceste animale", a declarat Terrie Williams, coautoare a studiului, de la departamentul de ecologie şi biologie evolutivă al Universităţii din California, Santa Cruz. "Cu o cantitate finită de oxigen în muşchii şi sângele lor, constatăm ca narvalii îşi calculează viteza, adâncimea şi durata scufundărilor pentru a se potrivi cu capacitatea rezervoarelor lor interne de oxigen. Un calcul greşit ar putea conduce la înec", a explicat ea.

Criza climatică determină, de asemenea, schimbarea migraţiei lor şi deschiderea regiunilor arctice către activităţile industriale, care încalcă teritoriile narvalilor. Balenele ucigaşe, un alt prădător de vârf, s-au alăturat ecosistemului marin arctic şi se ştie că acestea atacă şi ucid narvali.

Studiul coroborează o serie de lucrări de cercetare pentru a înţelege mai bine modul în care populaţiile prădătorilor de vârf tradiţionali din Arctica se vor reduce. "Am vrut să rezumăm ceea ce ştim despre fiziologia acestor animale... am observat într-adevăr o mulţime de similarităţi între ele", a spus Anthony Pagano, coautor al studiului, de la institutul de cercetare în domeniul conservării de la San Diego Zoo Global.

Declinul urşilor polari şi al narvalilor va avea probabil un efect de recul asupra altor mamifere dependente de gheaţă şi asupra prăzii lor, ducând la "schimbări rapide în întregul ecosistem marin arctic", au subliniat cercetătorii.

Mamifere precum beluga, vulpile arctice şi boii moscaţi sunt susceptibili la a fi vulnerabili la schimbări similare.

Cercetarea confirmă modelele existente care prezic o reducere globală a populaţiei de de urşi polari cu între o treime şi două treimi până la sfârşitul secolului.