duminică, 7 octombrie 2007

Chicago- orasul minune al secolului XIX (V)


Cultura muncii în America- sau “time is money”
Cu siguranță că ați auzit cel puțin o dată expresia americană “time is money” adică “timpul înseamnă bani”. În America se poate vorbi de o cultură a muncii, care datează încă de la sfârșitul anilor 1800. Mi-a luat ceva timp să înteleg mai bine ce anume înseamnă această cultură a muncii, pe care copii o au încă de la 13-14 ani aici în America. Am reușit să o înțeleg mai bine în momentul în care am început să citesc istoria acestei națiuni și modul în care industrializarea și cele mai mari companii din lume au luat naștere aici în America. Nașterea și dezvoltarea metropolei Chicago este un exemplu recarcabil în acest sens. (foto: muncitori la un zgârie nor, în pauza de masă)
În articolele anterioare am descris modul în care Chicago s-a transformat, dintr-un orășel de provincie în 1850 în al doilea ca mărime din America, în 1900, datorită celor patru sectoare economice: producția de cereale, cherestea, de carne și comandă prin poștă. Aceștia însă n-au fost singurii factori care au contrubuit la dezvoltarea orașului. Chicago era locul cu cele mai numeroase și renumite tipografii, turnătorii, magazine de haine și de mobilier.
În 1890 era al treilea ca mărime în ceea ce privește numărul de muncitori care lucrau în fabricii, după New York și Philadelphia, și doar al doilea, după New York, ca valoare a produselor fabricate. Încă din 1871, numărul vapoarelor care ancorau în portul orașului, depășeau pe cel al orașelor, New York, Philadelphia, Baltimore, Charleston, San Francisco și Mobile adunate la un loc. Chicago devenea astfel poarta de intrare către vestul continentului american.
Exceptând faptul că avea acces la transportul fluvial, nimic din dezvoltarea uimitoare a orașului nu s-a datorat naturii înconjurătoare sau întâmplării, ci mai degrabă muncii și actului de voință al oamenilor, triumful lor asupra problemelor, catastrofelor și dornința de a nu renunța și a se da bătuți, în momentele dificile, precum încendiul devastator de la 1871.
Succesul lor în afaceri și reputația de a fi numărul unu, s-a datorat și acestui principiu american intitulat "timpul înseamnă bani”.
Dacă stăm să ne uităm la societatea din acea vreme, chicagooanii vorbeau în mod continuu despre business, alergau din stânga în dreapta și făceau afaceri cu repeziciune. Aceștia au preferat profitul și eficiența în schimbul timpului liber. Un exemplu elocvent este modul în care europeni făceau afaceri comparativ cu americanii. Europeni erau obișnuiți să ia mesele de prânz foarte lungi și să se relaxeze, americani în schimb vedeau masa de pranz ca un impediment, deoarece îi oprea din muncă. Stilul americanilor, de a atârna în ușă semnul “Pauză de masă- revenim in 10 minute” și apoi să mănânce rapid și să se reîntoarcă la muncă, era văzut de către europeni ca unul barbaric.
Europenii erau uimiți inclusiv de comportamentul pietonilor de pe stradă. Un vizitator german povestește o întâmplare petrecută în timp ce se plimba prin oraș. Acesta se plimba la un moment dat pe stradă în apropierea unui pod peste râul Chicago, când dintr-o dată oamenii de lângă el au început să o ia la fugă. De teamă sa nu fie călcat în picioare a început și el să fugă, apoi a auzit șuieratul unei sirene de vapor care se apropia și a realizat ce se întâmplă. Datorită faptului că vapoarele treceau foarte frecvent pe râu, unele poduri se ridicau sau se roteau pentru a face loc ca acestea să treacă, oprind astfel traficul pentru minute bune. Neamțul nostru fusese astfel prins într-un cros al pietonilor care încercau să treaca podul, înaintea vasului. Ajuns aproape de celălalt capăt al podului, acesta a început să se roteasca desprinzându-se de uscat. Mulți pietoni din spatele lui au sărit să treacă pe cealaltă parte, în timp ce nemțul împreună cu alții au rămas blocați câteva minute pe podul rotitor, până ce nava a trecut.
Un astfel de ritm de viață pe străzile din Chicago era foarte obișnuit și trecea neobservat, comparativ cu Europa unde așa ceva era de neimaginat. Mâncatul pe fugă sau alergatul în masă al oamenilor să treacă podul, sunt doar două exemple de diferențe de cultură a muncii între europenii și chicagooanii, din acea vreme. Un alt exemplu remarcat de europeni era stilul în care se încheiau înțelegerile de afaceri. În Europa o înțelegere se finaliza abia după zile de discuții, numeroase mese de afaceri , conversații îndelungate și câștigarea încrederii partenerului, ritual care culmina cu semnarea unui contract scris. În Chicago discuțiile și înțelegerile luau cateva minute și se finalizau cu o strângere de mână.
La fel de uimit se privea la modul și rapiditatea cu care se construiau zgârie norii, care se finalizau în luni de zile și nu ani, cum credeau europenii. În construcții se lucra în flux continuu, utilizându-se lumina artificială pentru a se finaliza mai rapid construcțiile. Tehnicile utilizate erau atât de uimitoare încât consulul englez din acea vreme, începuse să includă în rapoartele sale trimise spre Londra și modul de construcție al clădirilor.
Aceste metode folosite arătau un concept diferit de utilizare a timpului și a stilului de a munci. Liderii orașului din acea vreme au făcut tot ce le stătea în putință să se asigure ca noii imigranți veniți în oraș înțelegeau și își însușeau aceste concepte și principii de viață.
Observatorii europeni însă, obișnuiți cu un ritm relaxant de muncă, considerau concepția americanilor cu privire la pierderea timpului, ca una de necivilizație. Chicagooanii în schimb, care începeau să se bucure de confortul oferit de moderna societate industrială, considerau ritmul ca fiind esența unei societăți civilizate.
Un alt lucru impresionant era faptul că încă de pe la 1880, George Pullman, un renumit om de afaceri, cumpăra 4000 de acri de pământ și construia în partea de sud a orașului Chicago, un întreg orășel pentru muncitorii săi. Acesta era dotat cu tot ceea ce avea nevoie o comunitate modernă, începând de la magazine, biserică, teatru, bancă, poștă, bibliotecă, parc și facilități pentru recreație. Inclusiv poliție care să asigure protecție, până la faptul că aceste case erau toate dotate cu utilități extrem de moderne pentru acea vreme, precum conducte de apă curentă, de canalizare și gaz.
Nu întâmplător acest oraș, primea în 1896 diploma de “Cel mai perfect oraș din lume”.
Acum câțiva ani am avut ocazia să întanlesc și să discut, aici în America, cu o delegație parlamentară românească destul de numeroasă, în frunte cu un secretar de stat din Ministerul Apelor și Mediului, venită la un așa numit schimb de experiență. Aceștia vizitau cateva centre de purificare a apei menajere. Chiar dacă era plătită din bani publici și ar fi trebuit să fie o vizită de serviciu, călătoria avea un pronunțat caracter turistic din discuția avută cu aceștia. Lucrul care m-a surprins însă cel mai tare a fost declarația unuia dintre ei care spunea ceva de genul ” nu prea avem ce să învățăm de la americani, ei au tehnologie și toate celelalte pentru că au dolari”. Cu atâta rămăsese domnul inginer, și de fapt majoritatea membrilor delegației, care erau foarte cu nasul pe sus și care aveau impresia că aici in America există copaci miraculoși sau plante, care în loc de frunze sau fructe le cresc dolari, iar americanii doar îi culeg și apoi merg frumos cu ei în magazine și cumpără produse, mașini, haine, utilaje , tehnologie etc..etc….

Niciun comentariu: