Camaradul J acuza

Chiar si dupa terminarea Razboiului Rece si destramarea URSS-ului in 1991, Rusia si-a continuat politica de spionaj fata de tarile Occidentale. Cruzimea si brutalitatea cu care Rusia i-a tratat pe cei care au avut curajul sa critice in mod public conducerea de la Moscova poate fi vazuta chiar si in ultimii anii in asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaya si dizidentului Aleksandr Litvinenko (fost agent KGB, azilant in Marea Britanie).
Intre 1995 si 2000 seful biroului de presa al misiunii rusesti de pe langa Organizatia Natiunile Unite era Sergei Tretyakov. In realitate insa acesta era seful spionajului rusesc din New York, care avea ca scop organizarea si coordonarea spionilor rusi care recrutau americani si membrii importanti ai ONU. Oameni care nu erau dispusi sa isi tradeze propria tara, dar care nu aveau nici o problema in a divulga informatii secrete despre Statele Unite. Tretyakov mai lucrase ani buni si la biroul din Canada, unde rolul lor era de a spiona tot tara vecina, America.

In anul 2000 agentul SVR (Sluzhba Vnezhney Razvedki - serviciu de spionaj extern rusesc) fost KGB, Sergei Tretyakov, dispare de la postul din New York, fiind spionul rus cu cea mai inalta functie, cea de colonel, care cerea azil in Statele Unite.

La inceputul acestui an a iesit pe piata cartea, Camaradul J,(numele conspirativ al lui Tretyakov) scrisa de Pete Early, fost jurnalist la Wasingon Post, in care prezinta dialogul purtat cu Tretyakov.
Cartea, care descrie cariera lui Tretyakov, devenit intre timp cetatean american, se doreste a fi , asa cum spune Tretyakov, un semnal de alarma pentru americanii naivi, care cred ca razboiul rece s-a terminat.
Acesta afirma ca in perioada dinainte de 1990 inamicii principali ai Rusiei erau America, NATO si China. Dupa caderea URSS-ului si pana in prezent lista si ordinea a ramas in continuare aceeasi.
Prin dezertarea sa, americanii au reusit sa afle peste 5,000 de transmisii secrete pe care Tretyakov le-a efectuat, numele unor americani care spionau pentru Rusia, precum si modul de functionare a biroului rusesc din New York. Pentru dezvaluirile sale acesta a fost recompensat cu peste 2 milioane de dolari, cea mai mare suma platita vreodata unui fost spion. Suma a fost data si pentru a compensa averea si bunurile pe care acesta, impreuna cu sotia si fiica, le-au abandonat in Rusia.
Ani la rand, incepand cu Mihail Gorbaciov, Boris Yeltin si Vladimir Putin, rusii au sperat in libertate, democratie si vremuri mai bune. Aceste asteptari au fost insa inselate rand pe rand, suferinta poporului rus fiind considerata un "adevarat genocid" de Tretyakov, care spune ca nu si-a dorit sa se mai intoarca intr-o tara unde doar el si alti 2-3% din populatie puteau sa traiasca pentru tot restul vietii consumand "caviar si sampanie".
Printre cele mai socante si hilare dezvaluiri facute in carte de Tretyakov, se numara incercarea unor oameni de afaceri rusi, Vladimir Dmitriev si Aleksandr Chernyshev, de la compania Chetek, de a vinde canadienilor la inceputul anilor '90 o metoda inovatoare si secreta de fabricare a semiconductorilor. Dupa ce acestia isi prezinta oferta, partea canadiana îi informeaza ca metoda respectiva fusese deja incercata in urma cu 25 de ani, intre timp japonezi perfectionand o metoda noua si mult mai performanta.
O alta incercare a celor de la Cetek a fost de a oferi tarilor vestice o metoda de a scapa de rezidurile chimice, prin pulverizarea lor, folosind in acest scop bombe nucleare. Aceasta operatiune ar fi trebuit sa aibe loc in insula artica Novaya Zemlya, locul unde in trecut Rusia a efectuat teste nucleare. Planul rusilor era sa foreze cinci mii de gauri in pamant cu un diametru de 2,4 metri si o adancime de 300 de metri fiecare, in care sa introduca deseurile. O bomba de 50 de kilotoni urma apoi sa fie introdusa si detonata in mijloc, tot la o adancime de 300 de metri. Rusii planificau sa incaseze intre 300 si 1200 de dolari pe kilogramul de deseu chimic pulverizat.
Idea a socat insa pe canadieni, care au refuzat categoric propunerea rusilor. Acestia s-au intors insa inapoi in tara si au creeat o brosura in care sustineau ca deplasarea in Canada a fost incununata de succes. Viktor Mikhailov, ministrul Industriei si Energiei Atomice a trimis apoi brosura la ONU cu aceeasi propunere, mentionand ca partea canadiana a fost de acord cu aceasta operatiune. Stirea a fost rapid preluata de ziarele canadiene si americane, care au investigat si dezmintit apoi afirmatiile rusilor.
Un alt lucru socant a fost afirmatia lui Vladimir Dmitriev cum ca ar avea acasa o bomba atomica, pe care ar incerca sa o valorifice, pentru ca o primise drept metoda de plata din partea unor oameni de stiinta, care nu avusesera banii sa-l plateasca pentru serviciile sale. La intrebarea daca glumeste cu bomba, Dmitrev ii raspunde lui Tretyakov "Nu fi naiv, in zilele astea cu conditiile economice in care se afla Rusia, oricine cu destui bani poate cumpara o bomba nucleara. Nu e asa mare lucru..."
Un alt caz controversat este scandalul "petrol contra hrana" de la sfarsitul anilor '90.
In 1995 rusii au reusit sa isi infiltreze un ofiter de spionaj in interiorul ONU, care sa faca parte din grupul celor care coordonau programul umanitar "petrol contra hrana".

Programul, destinat ajutorarii Irakului, a fost aprobat prin rezolutia ONU numarul 986 pe data de 14 April 1995.

In prima faza cantitatea de petrol aprobata era in valoare de 2 miliarde de dolari, la fiecare sase luni.

In 1998 cota a fost ridicata la 5,26 miliarde de dolari , din care o treime era destinata ca suport umanitar pentru cetatenii irakieni.

In Decembrie 1999 plafonul a fost eliminat complet de catre Consiliul de Securitate .
Daca Franta , Statele Unite si Norvegia si-au mandatat experti in domeniul petrolier pentru a supraveghea si coordona aceasta activitate, Rusia l-a desemnat pe Alexander Kramar. Un agent SVR sub acoperire, de profesie economist, care nu calatorise niciodata in strainatate.
Cu toate ca misiunea lui initiala era de a recruta spioni, Kramar ajunge intr-un final prin deciziile pe care le-a luat, sa introduca aproape o jumatate de miliard de dolari in buzunarele unor lideri din anturajul presedintelui rus. Printre ei se numarau si consilierii prezidentiali Alexander Voloshin si Sergei Issakov.
Fiind bun la statistica si numere, dar esuand mizerabil in incercarea de a recruta spioni, Kramar este raportat de Tretyakov, la superiori sai ca fiind ineficient si cere sa fie retras. Sefii sai ii recomanda insa sa-l pastreze pentru ca "prieteni importanti" din Moscova sunt multumiti de activitatea lui. Curios sa afle motivele pentru care acesta trebuia cu orice pret tinut in functie, Tretyakov urmareste cu atentie rapoartele pe care Kramar le trimite la Moscova. Acesta descopera in scurt timp metoda prin care oligarhii rusi, ajutati de Kramar, faceau sute de milioane de dolari din comertul cu petrol din Irak.
Dupa ce supraveghetorul norvegian si american isi dau demisia din functii, la post ramane doar francezul Bernard Cullet si rusul Alexander Kramarn. Ei aveau autoritatea de a aproba vanzarile de petrol ale Irakului. Sub conducerea lor petrolul crud, vandut de Irak, a fost aprobat spre vanzare sub pretul pietei mondiale. Cu toate ca ONU fusese avertizata de catre Tretyakov de ilegalitatile savarsite de cei doi, nimeni nu a luat nici o masura.

In vara lui 1999 francezul demisioneaza si el, rusul fiind singurul care ramane la post. Astfel intre iulie 1999 si august 2000, Kramar, da unda verde la vanzari de petrol cu pana la .35 de centi mai mici, pe barilul de petrol.
Daca la inceputul programului vanzarile se situau in jurul a 30 de milioane de doalri pe an. In perioada 1999 si 2000 vanzarile au sarit sub conducerea rusului la aproape 400 de milioane de dolari. Cu toate ca intr-un final ilegalitatile care se intamplau au fost descoperite si s-a incercat angajarea mai multor coordonatori, Rusia , Franta si China s-a impotrivit acestei schimbari luni la rand.
Astfel se pare ca Rusia ar fi beneficiat de 1,366 de miliarde de barili de petrol, la un pret redus, setat artificial de Kramar. Consilierul prezidential Sergei Issakov se pare ca ar fi circulat frecvent intre Moscova si Bagdad ducand valize pline cu dolari din profiturile obtinute, in comisoane pentru conducerea de al Bagdad.

Saddam Hussein a fost extrem de generos in a vinde petrolul catre Moscova, pentru ca a realizat rapid ca deciziile luate de Rusia la ONU erau in favoarea sa.

Dupa invadarea Irakului de catre trupele americane, fostul prim ministru irakian Tarik Aziz, a declarat anchetatorilor ca Saddam credea ca poate manipula deciziile luate la ONU, prin mituirea rusilor si francezilor.

In perioada premergatoare invaziei SUA in Irak, Saddam a trimis sume mari in dolari drept mita, pentru ca Kremlinul sa se opuna adoptari unei rezolutii de invadare a Irakului.
Peste 40 de indivizi si organizatii rusesti, de la Ministrul de Externe, la fostul candidat la presedentie Vladimir Zhirinovsky, seful biroului prezidential, fiul fostului ambasador la Bagdad sau chiar Biserica Ortodoxa Rusa au reusit sa faca profituri din petrol care au totalizat aproape 500 de milioane de dolari.
Conform publicatiei New York Post, in 2005, Kramer s-a facut nevazut plecand inapoi in Rusia, dupa ce a luat cu el peste un milioan de dolari din contul care il avea la o banca newyorkeza.
Pentru rolul sau, Alexander Kramar a fost decorat printr-un decret prezidential, semnat de Vladimir Putin, cu ordinul de Onoare al Federatiei Ruse, pentru servicii deosebite aduse in domeniul economic, fiind promovat la gradul de colonel SVR.
Politicieni din aproape toate tarile membre ONU, printre care si diplomati, au primit mita de la regimul lui Saddam. Printre cei care au beneficiat de programul "petrol contra hrana" primind cupoane cu petrol in valoare de peste 6 milioane de dolari se numara persoane si un partid politic din Romania.
Acest program a provocat unul din cele mai mari scandaluri de coruptie desfasurate sub tutela ONU, in el fiind implicati inclusiv Kojo Annan, fiul lui Kofi Annan, secretarului general ONU de la vremea respectiva.
Intr-un final, in carte, Tretyakov incearca sa justifice motivul evadari sale in Statele Unite citand un pasaj din Declaratia de Independenta a Americii care spune: "oricand o forma de guvernare devine destructiva... cetatenilor sai le revine dreptul sa o elimine.... este dreptul si datoria oamenilor sa inlature acel guvern"