Apreciati peste hotare dar neinteresanti pentru Romania


Cand avem prea multe "genii" care conduc in Romania, nu mai avem nevoie de geniile plecate la studii in strainatate.

De romanii plecati la studii peste hotare si apoi ramasi prin diferite colturi ale lumii, le pasa prea putin celor din Romania. Institutiile de invatamant, care ar putea benefici cel mai mult din experienta acumulata de aceste minti luminate, prefera sa nu le pese sau sa ii bage in seama, pur si simplu ignorand acesti oameni de valoare.
Un exemplu elocvent in acest sens este Valentin Dragoi, care de curand a primit peste un milion de dolari pentru un proiect extrem de interesant de cercetare in domeniul medical, in cadrul unei universitati din Houston, Texas. Cei interesati pot citi integral interviul acordat de acesta in Evenimentului Zillei.
Ce mi-a ramas in minte din cele spuse de el este raspunsul dat la urmatoarea intrebare:

Ai venit vreodată în ţară, pentru a lua cuvântul în faţa studenţilor sau la un eveniment al lumii medicale?
Am fost uimit că nu am fost invitat niciodată să ţin o conferinţă de neuroscience în România. Paradoxal, am ţinut seminarii la universităţi ca Stanford, Harvard, Princeton, Yale, Oxford sau Cambridge, dar niciodată în România. Eu sunt doar un exemplu, dar ca mine sunt mulţi cercetători români, de care cei care ar trebui să facă aceste invitaţii nici măcar nu au auzit. În primul rând, pentru că în România puţină lume citeşte revistele de specialitate de top, iar cei care citesc probabil nu au curajul să iniţieze contacte. Dar aceasta este o mare greşeală. România ar putea beneficia enorm dacă universităţile s-ar deschide pentru colaborări reale şi oneste cu universităţi americane, spre exemplu. "

Comentarii