Curiozitati din istoria dolarului


Foto: $40, $50, and $65 continental notes
În 1690, Colonia din Golful Massachusetts a fost prima care a pus în circulaţie o bancnotă de hârtie, pentru a putea plăti expediţiile militare. În curând celelalte 12 colonii i-au urmat exemplul.
La 1739 imprimeria lui Benjamin Franklin din Philadelphia a fost prima care a tipărit bancnote cu simboluri din natură, precum diferite modele de frunze, care făceau bancnotele mai greu de falsificat. În 1764 britanicii au interzis coloniilor să mai tipărească proprii bani. În 1775 însă, Congresul Continental a început să tipărescă bani pentru a putea să finanţeze costurile Războiului Revoluţionar. Fără a avea însă o susţinere puternică şi fiind uşor de falsificat, bancnotele au început în scurt timp să îşi piardă valoarea, de unde şi celebra expresie "not worth a Continental".
Dolarul a fost adoptat ca şi monedă oficială a Statelor Unite în 1785.

Foto: greenbacks

Din anul 1791 pentru o perioadă de 20 de ani Congresul a patronat Banca Statelor Unite, fiind agentul fiscal al Trezoreriei. Sistemul monetar federal a fost stabilit printr-o lege intrată în vigoare la 1792, lua astfel fiinţă Monetăria Statelor Unite.
Prima circulaţie de bancnote produsă de guvernul federal a fost în 1861, când obligat să finanţeze Războiul Civil, Congresul a autorizat emiterea de note de valoare, care şi-au căştigat şi renumele de "green backs" datorită culorii lor verzi. Toate bancnotele tipărite de la 1861 încoace pot fi şi astăzi preschimbate la întreaga lor valoarea nominală.
În 1863 a fost stabilit sitemul naţional bancar care era monitorizat de Trezorerie. În 1913 lua fiinţă Rezerva Federala, aceasta fiind banca centrală a Statelor Unite care avea rolul de a regulariza fluctuaţiile de pe piaţa financiară. Un an mai târziu Rezerva Federala emitea prima sa bancnotă de 10 dolari, care-l avea pe faţa ei pe preşedintele Andrew Jackson. Pentru a scădea costurile de fabricaţie, dimensiunile bancotelor au fost reduse in 1929 cu aproximativ 30%, iar designul a început să fie standardizat pentru a fi mai uşor de recunoscut şi mai greu de falsificat.

Cât mai costă oare azi fabricarea bancnotelor sau cât valorează ele?!
Conform Trezoreriei Naţionale a Statelor Unite costul de producţie a unei bancnote, indiferent de valoarea efectivă a acesteia, este de aproximativ 6.4 centi.
În 2009 Trezoreria Statelor Unite a tipărit 2,636,800,000 de bancnote de 1 dolar. Pe locul doi se află bancnota de 20 de dolari, cu 716,800,000 de bancnote tipărite, iar pe poziţia a treia cea de 100 de dolari din care au fost tipărite 1,785,600,000 de bucăţi. Aceste bancnote au înlocuit doar pe cele uzate, distruse şi ieşite din circulatie.
În 2009 s-au tipărit 26 de milioane de bancnote pe zi, a căror valoare aproximativă era de 907 milioane de dolari. Pentru tipărirea lor s-a folosit zilnic aproape 10 tone de toner.

Pe 21, aprile, 2010 Trezoreia SUA va scoate pe piaţă un nou design al bancnotei de 100 de dolari.

În ceea ce priveşte valoarea reala a unui dolar răspunsul este mai complex. Pe 15 August 1971 preşedintele Richard Nixon anunţa renunţarea la obligativitatea guvernului de a schimba contravaloarea dolarilor cu aur sau orice altă valoare metalică. Astfel dolarul a devenit doar o hârtie legală prin care se putea plăti orice fel de datorie, creditorul fiind obligat să accepte această formă de plată, în caz contrar datoria fiind anulată. Importanţa acestei fraze o dovedeşte şi inscripţia care există pe toate bancnotele : "This note is legal tender for all debts, public and private". Cu alte cuvinte guvernul a decis că aceste bancnote au valoare, iar cetăţenii trebuie să fie de acord cu acest lucru, în caz contrar acestea devin pur şi simplu doar o hartie care valorează atât cât costă să fie fabricate, adică 6,4 cenţi.

Bancnotele sunt fabricate din fibre textile amestecate cu bumbac, motiv pentru care sunt rezistente la spălat şi uzură. În interior sunt fibre colorate de mătase pentru a fi mai greu de falsificat. Pentru a descoperi şi anihila pe cei care falsificau dolari, pe 5, iulie, 1865 a fost infiinţat U.S. Secret Service (Serviciul Secret al Statelor Unite). Acesta avea jurisdicţia de a investiga falsificarea nu doar a monedelor şi bancnotelor, dar şi a oricăror alte titluri de valore, cecuri, cupoane agricole sau timbre poştale puse în circulaţie de guvernul federal american. În 2003 US Secret Service a fost incorporat în cadrul U.S. Department of Homeland Security.

Bancnota de 1 dolar are pe ea imprimată imaginea primului preşedinte american, George Washington şi are gravate pe ea cele mai interesante imagini. În partea stangă a fotografiei se află un sigiliu cu o literă în interior, reprezentând banca care a comandat bancnota. Litera respectiva reprezintă numele uneia din cele 12 districte de banci, care împreună alcătuiesc Rezerva Federala a Statelor Unite.

(1) A = Boston, (2) B = New York City, (3) C = Philadelphia, (4) D = Cleveland, (5) E = Richmond, Va., (6) F = Atlanta, (7) G = Chicago, (8) H = St. Louis, (9) I = Minneapolis, (10) J = Kansas City, (11) K = Dallas, (12) L= San Francisco.

Tot pe faţă este inscripţionată în patru colţuri o cifra între 1 şi 12 care corespunde de asemenea uneia din cele 12 bănci federale.

Dacă de exemplu avem o bancnotă din Chicago, aceasta va avea inscripţionată litera G şi cifra 7.
În partea dreapta este un alt sigiliu cu Departamentul Trezoreriei pe el şi anul înfiinţării ei, 1789.
În stânga sus se află o literă urmată de o cifră care reprezintă poziţia de pe macheta pe care a fost tipărită bancnota. În partea dreaptă jos a bancnotei se găseşte numărul de serie a machetei în care se va regăsi şi litera amintită mai sus.
Pe spatele bancnotei de 1 dolar se află sigiliului Statelor Unite. Acesta este singurul din lume care are o faţă-verso. Acesta a fost conceput şi aprobat de către părinţii fondatori ai Statelor Unite, precum: Thomas Jefferson, John Adams sau Benjamin Franklin. Sigiliul conţine detalii despre valorile promovate de naţiunea proaspăt intemeiată la acea vreme.

Foto: great seal
În dreapta este sigiliul cu vulturul american care simbolizează suveranitatea. Într-o ghiară vulturul ţine strâns o ramură de măsline cu 13 frunze, simbolizând pacea. În cealalta ghiară ţine 13 săgeţi care simbolizează cele 13 colonii şi lupta lor pentru independenţă. Deasupra capului de vultur se află o panglică pe care este inscriptionat în latină "E Pluribus Unum". În traducere înseând "unul din cei mulţi", făcând referire la unitatea noului guvern format de cele 13 colonii.
Pe spatele sigiliului, postat în partea stângă a bancnotei, poate fi văzuta o piramidă, simbol al rezistenţei peste timp. Aceasta are 13 trepte, care din nou simbolizează coloniile, iar faptul că nu este terminată simbolizeaza faptul că naţiunea nu este finalizată, urmând ca generaţiile care vin să o continue. Deasupra se află un ochi al Providenţei deasupra căruia stă inscripţionată fraza în limba latină "Annuit Coeptis" care tradus înseamnă "favorizarea în această acţiune". Cu alte cuvinte Divinitatea, adică Dumnezeu, a favorizat crearea Americii. Este binecunoscut faptul că părinţii fondatori aveau o profundă credinţă în divinitate şi-n ajutorul primit în punerea temeliei la formarea noii naţiuni. Ca dovadă şi inscripţia "In God We Trust". Un Act Normativ a fost aprobat de Congresul American pentru ca această frază să fie gravată pe monedele de aur şi argint. Pe data de 30 Iulie, 1956, preşedintele american a aprobat rezoluţia Congresului, votată cu un an înainte, de a declara expresia "IN GOD WE TRUST" ca şi motto national al SUA. Începând cu anul 1957 acest motto a fost inclus şi pe bancnotele tipărite pe hârtie.
La baza piramidei de pe bancnota de 1 dolar se află inscripţia MDCCLXXVI care semnifică anul 1776 în latină, an în care SUA a semnat Declaraţia de Independenţă. Sub piramidă stă scrisă o altă frază în latină "Novus Ordo Seclorum" care simboliza faptul că America începea o Noua Era.

Dacă doriţi să ştiţi pe unde a mai călătorit bancnota de 1 dolar din portofelul dumneavoastră, accesaţi situl http://www.wheresgeorge.com/

Foto: $50 note issued by Republic of Texas, pre-1845
Foto: $20 private bank note, 1850's
Foto: $1 legal tender note, issued in 1862
Foto: $10 Confederate note
Foto: $5 silver certificate, series 1896
Foto: $5 silver certificate, 1899

$1 & $10 Greenbacks

Comentarii

Anonim a spus…
Ce valoare poate avea o bancnota de 1000 USD din timpul confederatelor Montgomery 28 mai 1811. Multumesc
Marian Petruta a spus…
ce valoare ca si suma comparativ cu zilele noastre sau ca si valoare istorica? ce vrei sa afli mai exact?