Miliardarii americani isi doneaza averile

Un numar de 40 din cei mai bogati oameni ai Americii si-au anuntat intentia de a-si  dona cel putin jumatate din averile lor in scopuri caritabile, in semn de suport fata de apelul lansat de catre miliardarii  Warren Buffet si Bill Gates.
"Am sunat cam 70-80 de oameni din lista Forbes si 40 dintre ei au raspuns afirmativ. Inceputul este nemaipomenit." a declarat Warren Buffett.
In revista Forbes sunt listati 400 de miliardari americani a caror avere totalizata depaseste un trilion de dolari.
Printre cei care si-au anuntat suportul se numare fondatorul CNN, Ted Turner; primarul orasului New York, 
Michael Bloomberg; sau directorul de film George Lucas.
Iata cateva fragmente din scrisorile de angajament pe care acesti miliardari le-au trimis in semn de suport:
"Eu si sotia am fost incantati sa primim scrisoarea ta.
Familia noastra este  foarte multumitoare pentru binecuvantarile pe care le-am primit in viata, iar asta este pentru ca traim intr-o tara speciala, unde oportunitatile sunt nelimitate, lucru care ne-a ajutat sa ajungem asa departe" Ken Langone fost director la  bursa din New York.
"O sa donam in continuare toata averea noastra, pe care am fost asa de norocosi sa o realizam, cu exceptia  unei mici parti pe care o vom aloca copiilor si nepotilor nostri de acum si pana vom muri"  fostul presedinte al Citigroup, Sanford Weill impreuna cu sotia lui Joan .
" Imi dedic marea parte a averii mele pentru a imbunatati sistemul educational. Acesta este cheia supravietuiri noastre  ca si specie umana. Va trebui sa ne planificam viitorul nostru comun,  si primul pas incepe cu partea sociala, emotionala, si intelectuala pe care o oferim copiilor nostrii. " George Lucas director si producator de film.

"Am avut tot timpul convingerea ca  lasand copiilor o avere enorma nu-i va ajuta si stimula cu nimic in abilitatea lor de a-si aduna propria lor avere.  Consider ca toata averea pe care am  reusit sa o adunam ne va da o mai mare satisfactie si bucurie daca o vom dona inca din timpul vietii noastre" Bernie Marcus co-fondatorul  lantului de magazine de materiale de constructii Home Depot.
" Am venit in lumea asta fara nici un ban, iar ca si crestin, stiu ca  nu am sa iau nimic  cu mine, asa ca una din vechile mele dorinte este de a folosi resursele materiale de care dispun si cu care am fost binecuvantat, pentru a-i ajuta pe altii" Tomas Monaghan fondatorul lantului de restaurante Dominos Pizza.
" Nu masor succesul neaparat in numere, insa consider ca cele peste 1,3 miliarde de dolari pe care le-am donat deja de-a lungul anilor pentru diferite scopuri caritabile sunt cele mai bune realizari si investitii facute de mine vreodata. Daca  ar fi sa ma uit inapoi in viata, si as putea sa mai traiesc o data, sigur ca ar fi  lucruri pe care as vrea sa le fac diferit, dar un singur lucru n-as schimba, acela de a face donatii caritabile" Ted Turner fondator al canalului de televiziune CNN.
"De-a lungul vietii mele am vazut cum grupuri mici de oameni pot avea un mare impact in comunitate prin curatarea unui parc, infiintarea unei scoli, ajutorul dat celor in nevoie, fie in comunitatea unde traiesc fie in alta parte a lumii. 
Sunt incantat  ca Bill Gates si Warren Buffett au pus impreuna acest grup de oameni care pot sa produca un impact fara precedent in lumea filantropica. Cu cat acest grup va deveni mai mare cu atat mai multi oameni vor impartasi dorinta de a dona, iar impactul si beneficiile vor fi mai semnificative in lume" Michael Bloomberg primarul orasului New York.


Comentarii

Anonim a spus…
Foarte frumos !Bravo lor !
Anonim a spus…
SPER DOAR CA BANII DONATI SA FIE ADMINISTRTI CU RESPONSABILITATE DE BENEFICIARI.O INITIATIVA FOARTE FRUMOASA.