miercuri, 12 august 2015

Forumul presei romanesti nord-americane la Detroit









În perioada 24-26 iulie, 2015,  în oraşul Detroit din statul Michigan, a avut loc întâlnirea anuala a jurnaliştilor români din Statele Unite ale Americii. La eveniment au fost invitaţi de către Asociaţia Jurnaliştilor Români din America de Nord (North American Romanian Press Association / NARPA) atât jurnalişti din Canada cât şi din România. În prima zi a întâlnirii jurnaliştii românii au fost întâmpinaţi şi gâzduiţi de Ştefan şi Luminiţa Străjeri, proprietarii ziarului Curentul Internaţional, care au organizat o petrecere de bun venit dedicată invitaţilor. Sâmbăta, a doua zi, jurnaliştii au participat la o emisiune radiofonică unde au discutat aspecte legate de problemele cu care se confruntă presa românească din America de Nord. Totodată s-a dezbătut importanţa relaţiei de comunicare cu mass-media din România. La discuţiile acestui forum au participat via teleconferinţă şi câţiva colegi de presă din ţară, respectiv Mădălina Corina Diaconu de la Radio România Cultural şi Laurenţiu Ciocăzanu de la Vocea Diasporei/ Naşul TV. În cursul după-amiezii jurnaliştii au participat la tradiţionalul festival românesc Sâmbra Oilor organizat de către Asociaţia Culturală Avram Iancu din zona metropolei Detroit. În cursul serii participanţii s-au reunit din nou pentru a continua dezbaterile pe marginea ideii unor colaborări mai dinamice şi mai prolifice între jurnalişti români nord-americani şi necesitatea unificării vocii acestora, dar şi apartenenţa lor ca membri activi în cadrul NARPA. Discuţiile s-au conturat după sugestiile colegului Gabriel Basarabescu de la radio România Actualităţi, prezent printr-o intervenţie telefonică din România. Duminică, în ultima zi a forumului de presă, s-a facut o vizită la muzeul Ford din Detroit unde jurnaliştii au putut admira istoria fabuloasă a industriei automobilistice americane, născute bineînţeles la… Detroit.
Din grupul jurnaliştilor prezeţi la acest forum al presei române din America au făcut parte: Ştefan Străjeri (Curentul Internaţional), Dorin Nădrău (Curentul Internaţional), Andreea Bordeianu (Curentul Internaţional), Sorin Olariu (Curentul Internaţional/Radio Ro), Mircea Vişan (Radio Ro), Mihai Mateiaşi (Radio Ro), Eugen Şumundan (Radio Ro), Marian Petruţa (Romanian Times), Raul Dudnic (Noi Românii TV Canada), Radu Micu (Radio Romania, studioul teritorial Timişoara) şi Rodica Micu (Agenţia de Relaţii Publice Ideal Promotion). Din Bucureşti au participat telefonic: Mădălina Corina Diaconu (Radio România Cultural), Laurenţiu Ciocăzanu (Vocea Diasporei/Naşul TV) şi Gabriel Basarabescu (Radio România Actualităţi).
Cu această ocazia, Mircea Vişan directorul postului de radio online Radio RO-USA, din localitatea Troy, Michigan declara: “Noi cei de la Radio RO-USA am fost deosebit de onoraţi de participarea la forumul NARPA ce a avut loc la Detroit. Mulţumim domnului Ştefan Străjeri pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment, care a strâns sub cupola NARPA căţiva dintre cei mai reprezentativi jurnalişti ce fac presa românească în America de Nord, oferindu-ne astfel posibilitatea de a ne cunoaşte mai îndeaproape, de a discuta realizările şi neajunsurile muncii noastre puse în sprijinul comunităţilor româneşti din care fiecare facem parte. Asemenea întruniri au un rol benefic în activitatea noastră iar concluzia clară este ca o colaborare mai apropiată între jurnaliştii români din America de Nord este absolut necesară, urmând ca să găsim cât mai curând mijloacele practice şi infrastructura de a pune în practica o colaborare concretă şi eficientă. Cu toate că participarea la forumul de anul acesta fost restransă, cred că în discuţiile nostre am beneficiat cu toţii din plin de experienţa reciprocă împărtăşită. Personal, sunt bucuros că am cunoscut o parte din colegii de breaslă din America de Nord, reuşind cu ocazia acestui forum să dezvolt relaţii interpersonale de o excelenta calitate.”
Raul Dudnic reprezentând organizaţia de presa Noi Românii TV Canada, menţionă: “Jurnalişti de pe toate canalele de presă – scrisă, audio şi vizuală s-au reunit pentru a discuta ce se poate face întru promovarea spiritului românesc atât în cadrul comunităţilor românilor din Statele Unite şi Canada, cât şi în afara lor. Faptul că suntem geografic împrăştiaţi pe o suprafaţă mare şi chiar în două ţări face ca această întreprindere, putem spune îndrăzneaţă, să fie pe cât de provocatoare, pe atât de folositoare în final pentru cei dintre noi care i se alătură. Dacă în Statele Unite NARPA a lăsat urma vizibile de la înfiinţare încoace, în Canada există încă mult loc de acţiune pentru stimularea jurnaliştilor de limba română.”
Dorin Nădrău fost avocat, colaborator al ziarului Curentul Internaţional declară: “Modelul classic de ‘business din presă’ a devenit nefuncţional şi este unanim recunoscut în presa zilei că niciun portal online nu poate fi menţinut din publicitate luând fiinţă o adevarată ‘cultură a gratuităţii online’. În aceste condiţii care rezultă incontestabil din orice analiză obiectivă privind stadiul actual al presei în lume, rolul NARPA pentru presa românească din America de Nord devine cu evidenţă şi mai important. În opinia mea, pentru o substanţială reconsiderare a aprecierii asociaţiei, se impune cu stringenţă necesitate reconştientizării de către membrii actulali ale cerinţelor fundamentării şi înfiinţării asociaţiei: să cunoască şi să înţeleagă implicaţiile înfiinţării unei asociaţii non-profit, faptul că trebuie să aloce o anumită cantitate de timp şi de resurse materiale (muncă, bani sau bunuri), faptul că a fi membru al unei asociaţii implica şi costuri dar şi o anumită răspundere morală şi juridică, că implică drepturi şi obligatii ce pot însemnă diverse avantaje sau dezavantaje. Reclarificarea acestor aspecte în contextul actual al presei româneşti din America va conduce neîndoielnic la concluzii concrete care să asigure profitarea cât mai avantajoasă de calitatea de membru. Împrejurarea că asociaţia are personalitate juridică şi este înregistrată conform dispoziţiilor imperative ale legii îi conferă cel mai important atu în ceea ce priveşte reprezentarea. Calitatea de membru al unei asociaţii elimină definitiv cerinţă populariţăţii şi notorietăţii atât de necesară oricărei personae fizice“.



Radu Micu de la Radio Timişoara, menţiona de asemenea: “Este foarte important ca voi jurnaliştii din America de Nord să vă vedeţi cât se poate de constant, să faceţi planuri, proiecte şi să ființați împreună. Cât mai mulți, eu aş face chiar un Forum unde să vă regăsiți toți jurnalistii români. Relația cu cei din țară e minată. Sunt mulți care promit fără să facă nimic. României şi românilor de acasă nu prea le pasă de voi.”



Niciun comentariu: