miercuri, 9 septembrie 2015

Politicienii romanii din Parlamentul European vorbind despre criza refugiatilor

Am adresat ieri la cativa zeci din politicienii romani din Parlamentul European o serie de intrebari legate de criza  refugiatilor/imigrantilor ajunsi in U.E. si iata un prim raspuns de la domnul europarlamentar Iuliu Winkler.

 "Stimate Domnule Petruta
 Criza refugiaților este astăzi un eșec al UE în primul rând din cauza inexistenței unor mecanisme comunitare care să reacționeze într-o astfel de situație nemaiîntâlnită. Răspunsul  trebuie construit prin aplicarea metodei comunitare bazându-ne pe solidaritatea europeană şi asumarea comună a responsabilităţii, nu  separat de către fiecare dintre cele 28 de state membre aşa cum se întâmplă acum.

Răspunsul presupune numeroase măsuri concrete care trebuie să fie finanţate corespunzător. Avem nevoie de finanţare de urgenţă pentru acţiune imediată.  Trebuie să dezbatem, în procesul de adoptare a bugetului UE pe 2016, suplimentarea finaţării programelor şi agenţiilor europene cu atribuţii.

Este clar că trebuie luate măsuri eficiente în zonele de conflict, generatoare ale valurilor de refugiaţi. UE nu este singura responsabilă pentru aceste măsuri, comunitatea internaţională, în primul rând ONU, trebuie să își asume propriul rol.

Criza refugiaţilor ne duce cu gândul mai ales la Africa şi Orientul Mijlociu de unde provine majoritatea refugiaţilor, dar nu avem voie să neglijăm conflictul din Ucraina. Pentru România, Ungaria, Polonia,  este important să fie pregătite pentru o turnură nefastă a acestui conflict care să genereze noi refugiaţi. Este important să ne îngrijim şi de comunităţile de români şi maghiari minoritari în Ucraina, victime ale conflictului.

Apelul la solidaritate făcut de Germania și alte state membre din vestul Europei în gestionarea acestei crize ar fi fost astăzi mult mai credibil în România dacă și țara noastră ar fi beneficiat de aceeași solidaritate în problema aderării la spațiul Schengen.

Mai jos găsiți câteva dintre măsurile prevăzute de instituțiile europene:

- Comisia Europeană propune relocarea de urgență a unui număr de 120.000 de refugiați, care au o nevoie clară de a fi puși sub protecție internațională, din Grecia (50.400), Ungaria (54.000) și Italia (15.600). Acești  se adaugă la alți 40.000 de refugiați din Italia și Grecia propuși de CE spre relocare în luna mai.

- Potrivit CE, relocarea ar urma să se facă în baza unor criterii obiective și cuantificabile (40% din mărimea populației, 40% din PIB, 10% din numărul mediu de cereri anterioare de azil, 10% din rata șomajului).

- CE propune un Mecanism Permanent de Relocare, care să poată fi declanșat în orice moment de către Comisie pentru a ajuta orice stat membru care se confruntă cu o situație de criză și cu o presiune extremă asupra propriului sistem de azil ca urmare a unui aflux mare și disproporționat de  resortisanți din țări terțe.

- În acest sens, situațiile de urgență vor fi definite de către Comisie pe baza numărului de cereri de azil în ultimele 6 luni, pe cap de locuitor, precum și numărul trecerilor ilegale ale frontierei în ultimele 6 luni.

- CE dorește îmbunătățirea politicii de returnare a statelor membre, iar în acest scop a realizat un manual de returnare comună și un plan de acțiune al UE privind returnarea.

- Atâta vreme cât instabilitatea politică și conflictele din țările de origine vor continua, UE se va confrunta cu creșterea numărului de persoane care caută refugiu. De aceea, CE subliniază faptul că pentru UE este esențial contribuie la găsirea de soluții politice în aceste țări, atât prin sprijin financiar pentru țările vecine, precum și prin intermediul unor acorduri de readmisie.
-  Până în prezent, 3,8 miliarde € au fost mobilizate pentru a ajuta Siria și țările vecine Irakului.

- CE a alocat 1,8 miliarde € din bugetul UE pentru crearea "Fondului de urgență pentru stabilitate și abordarea cauzelor profunde ale migrației ilegale în Africa".

- Paşii următori Consiliul de Afaceri Interne va avea o reuniune extraordinară în 14 septembrie, ocazie cu care statele membre vor discuta propunerile CE și vor putea să le adopte.

Cu stimă,
Iuliu Winkler"

Un comentariu:

vesevese65 spunea...

Interesul SUA in rest potopul.Sa-i futa ciinii!