Admiratorii lui Trump critica rasismul acestuia

Comentariile rasiste făcute de curând de președintele Trump i-a atras critici chiar și din partea unor vechi și vehementi susținători de-ai săi.
Geraldo Rivera, una din vedetele canalului Fox News și un vechi amic al lui Donald Trump, a declarat recent pentru The New York Times:
"Oricât am refuzat și mi-am ferit ochii de acest lucru, acest ultim incident a făcut să-mi fie imposibil sa mai ignor ."
Acesta se referea la apelul lui Trump adresat criticilor săi din Congres, cetățeni americani cu origini latine sau orientale, de a fi "trimiși înapoi" în țările lor de origine.
"Prietenia mea cu președintele mi-a costat prietenii, mi-a provocat dezbinări în familie, soția mea și cu mine suntem constant în contradicție legat de președinte", a adăugat el.
"Eu insist că a fost tratat nedrept (Trump). Dar cuvintele pe care le-a spus acum, sunt o dovadă că criticii săi au avut mai multă dreptate decât mine."
Anthony Scaramucci, care a servit pentru scurt timp ca purtator de cuvânt al Casei Albe, a scris și el pe Twitter în acest weekend că președintele Trump nu ar fi cerut niciodată unui imigrant alb să se întoarcă în țara sa.
"De aceea, comentariile au fost rasiste și inacceptabile", a spus el.
Datorita remarcilor sale negative adresate presidentelui acestuia i-a fost retrasă invitația de a participa la un eveniment al susținătorilor președintelui Trump.
Vă puteți imagina cum ar fi fost dacă președinte Obama ar fi spus celor cărora îl critică și nu le place de el să plece înapoi in țările de origine?!


Un grup republican din Illinois a șters un poster afișat pe pagina lor de Facebook, care reprezenta patru membri democrați din congresul federal, pe care i-a etichetat drept "Echipa de Jihad".
Imaginea, care a fost făcută ca un poster de film, o arăta pe Rep. Alexandria Ocasio-Cortez (DN.Y.), Rep. Ayanna Pressley (D-Mass.), Rep. Rashida Tlaib (D-Mich. Rep. Ilhan Omar (D-Minn.) si avea sigla grupului republican din Illinois în colțul din dreapta jos al acestuia.
Postul a fost postat pe pagina de Facebook a grupului în dimineața zilei de sâmbătă.
Meme-ul pare să fie creat dupa posterul filmului "Gangster Squad" din 2013.
"Jihadul politic este jocul lor", spunea un slogan. "Dacă nu sunteți de acord cu ideologia lor socialistă, sunteți rasist", spunea un altul.
Jihadul este un termen religios care se referă la o luptă personală cu păcatul, dar a primit o conotația negativă fiind folosit de extremiștii islamiști ca expresie de luptă împotriva dușmanilor islamului.
Mark Shaw, președintele grupului republican din Illinois, a emis un comunicat de presă duminică seară după ce postul a fost șters.
"Am condamnat această postare neautorizată care a fost ștearsă", a scris Shaw într-un post de pe pagina de Facebook a grupului. "Îmi pare rău dacă cineva, care a văzut imaginea, a fost ofensat de conținut".
Președintele GOP al Illinois, Tim Schneider, a emis, de asemenea, o declarație duminică seara.
"Am condamnat cu tărie mentionarea rasei sau a religiei ca bază pentru dezacordul politic", a spus el. "Recentul post de pe social media nu reflectă valorile mele sau valorile Partidului Republican din Illinois. Retorica dusă la extrema distrage foarte mult de la dezbateri politice legitime și importante și ne divizează în continuare ca națiune".
Postul perpetuează atacurile recente ale președintelui Trump, promovând minciunile și rasismul pentru a înstrăina imigranții, femeile și oamenii de culoare. Acest limbaj de ură și bigotism nu are loc în societatea noastră și are consecințe periculoase", a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Cook County.
Omar și Tlaib au devenit anul trecut primele două femei musulmane alese la Congres. Atât Ocasio-Cortez, cât și Pressley nu sunt de religie musulmană.
Posterul șters vine după ce președintele Trump a atacat cele patru politiciene pe Twitter, spunându-le să se "întoarcă" în țările din care provin.
Toți cei patru parlamentari sunt cetățeni americani, trei născuți in SUA, numai Omar fiind născută în afara țării. Aceasta a venit în America la vârsta de 12 ani ca refugiat cu familia ei după ce a fugit din Somalia.
Atacurile lui Trump au fost condamnate oficial drept "comentarii rasiste" într-o rezoluție adoptată săptămâna trecută de către congres.
Trump a continuat de atunci atacurile, scriind duminică pe twitter: "Nu cred că cele patru politiciene din Congrese sunt capabile să-și iubească tara".

Comentarii