Urşii polari şi narvalii folosesc de până la patru ori mai multă
energie pentru a supravieţui din cauza pierderilor importante ale masei
de gheaţă din Arctica, potrivit unui studiu citat miercuri de The
Guardian si preluat de Agerpres.
Odată perfect adaptaţi pentru viaţa în mediul polar, aceşti prădători de
vârf se confruntă cu dificultăţi pe măsură ce habitatele lor se
micşorează, iar adaptările lor unice devin mai puţin potrivite pentru o
regiune arctică cu din ce în ce mai puţină gheaţă, conform
cercetătorilor.
Mamiferele sunt adaptate fiziologic să utilizeze cât mai puţină energie.
Urşii polari sunt în primul rând vânători care "stau şi aşteaptă",
adaptaţi la prinderea focilor prin copci pentru respiraţie, iar narvalii
au evoluat astfel încât să se poată scufunda la adâncimi mari pentru a
captura prada fără a face mişcări rapide. În prezent, însă, aceste
vieţuitoare trebuie să depună mai mult efort pentru a supravieţui,
potrivit unui articol de publicat în Journal of Experimental Biology.
Urşii polari se hrănesc în principal cu grăsime bogată în energie de la
foci, însă această sursă de hrană este mai greu de găsit. Gheaţa marină
pe care vânează s-a micşorat cu 13% în fiecare deceniu după 1979.
Studiile arată că urşii polari înoată acum în medie trei zile
pentru a găsi foci sau pentru a căuta surse de hrană terestre cu
densitate mai mică de energie, fiind nevoiţi să se deplaseze pe distanţe
mai mari. Este puţin probabil ca resursele terestre să compenseze
declinul oportunităţilor de hrănire cu foci, ceea ce înseamnă că urşii
polari sunt semnificativ mai vulnerabili la foamete.
"Un urs polar ar trebui să consume aproximativ un ren şi jumătate, 37 de
păstrăvi arctici, 74 de gâşte de zăpadă, 216 ouă de gâscă de zăpadă
(adică 54 de cuiburi cu patru ouă fiecare) sau trei metri de fructe
arctice pentru a egala energia digerabilă disponibilă în grăsimea unei
foci adulte", au notat cercetătorii.
Narvalii sunt înotători de anduranţă care pot atinge adâncimi de 1.500
de metri în căutarea halibutului de Groenlanda, prada lor preferată. Ei
au nevoie de copci pentru respiraţie accesibile, însă gheaţa suferă
modificări rapide şi se mişca în moduri noi, ceea ce înseamnă că aceste
găuri disponibile s-au schimbat şi, în unele cazuri, au dispărut.
"Lumea arctică este mult mai imprevizibilă acum pentru aceste animale", a
declarat Terrie Williams, coautoare a studiului, de la departamentul de
ecologie şi biologie evolutivă al Universităţii din California, Santa
Cruz. "Cu o cantitate finită de oxigen în muşchii şi sângele lor,
constatăm ca narvalii îşi calculează viteza, adâncimea şi durata
scufundărilor pentru a se potrivi cu capacitatea rezervoarelor lor
interne de oxigen. Un calcul greşit ar putea conduce la înec", a
explicat ea.
Criza climatică determină, de asemenea, schimbarea migraţiei lor şi
deschiderea regiunilor arctice către activităţile industriale, care
încalcă teritoriile narvalilor. Balenele ucigaşe, un alt prădător de
vârf, s-au alăturat ecosistemului marin arctic şi se ştie că acestea
atacă şi ucid narvali.
Studiul coroborează o serie de lucrări de cercetare pentru a înţelege
mai bine modul în care populaţiile prădătorilor de vârf tradiţionali din
Arctica se vor reduce. "Am vrut să rezumăm ceea ce ştim despre
fiziologia acestor animale... am observat într-adevăr o mulţime de
similarităţi între ele", a spus Anthony Pagano, coautor al studiului, de
la institutul de cercetare în domeniul conservării de la San Diego Zoo
Global.
Declinul urşilor polari şi al narvalilor va avea probabil un efect de
recul asupra altor mamifere dependente de gheaţă şi asupra prăzii lor,
ducând la "schimbări rapide în întregul ecosistem marin arctic", au
subliniat cercetătorii.
Mamifere precum beluga, vulpile arctice şi boii moscaţi sunt susceptibili la a fi vulnerabili la schimbări similare.
Cercetarea confirmă modelele existente care prezic o reducere globală a
populaţiei de de urşi polari cu între o treime şi două treimi până la
sfârşitul secolului.
Comentarii