vineri, 26 octombrie 2007

16 Milioane de dolari pentru moartea Presedintelui (II)

continuare


În mai puţin de 24 de ore, de la asasinat, revista LifeTime Magazin, trimite pe Richard Stolley, ş eful biroului din California, în Dallas, pentru a relata evenimentul. Când acesta află de existenţa filmului ia legătura cu Zapruder ş i reuşeşte să cumpere drepturile de a reproduce în revistă imagini din filmul asasinatului, pentru suma de 50,000 de dolari. După câteva zile, conştienţi de valoarea filmului, Life TimeMagazin reuşeşte să negocieze cumpărarea tuturor drepturilor de reproducere a filmului pentru suma de 150,000 de dolari, care urmau să fie plătiţi în rate a câte 25,000 de dolari anual. Prima rată Zapruder o donează văduvei poliţistului care a fost ucis, încercând să-l aresteze pe Lee Harvey Oswald. De reţinut faptul că sumele respective, la valoarea dolarului a anilor ‘60, erau extrem de consistente.
Filmul a fost ţinut departe de ochii publicului mai bine de 10 ani, mai precis până în seara zilei de 6 Martie 1975, când pentru prima dată americanii au reuşit să vizioneze cu proprii lor ochi asasinarea preşedintelui.
De ce oare statul şi guvernul american nu a fost interesat să achiziţioneze filmul imediat după ce au luat cunoştinţă de existenţa lui, şi au lăsat ca un trust de presă să-l achiziţioneze făcând mult mai greu accesul la film atât pentru cei care anchetau cazul cât şi pentru public?!
Acest lucru confirmă faptul că autorităţile au încercat şi chiar reuşit să împiedice ca probele existente să poată fi puse cap la cap pentru a dovedi cospiraţia. O declaraţie extrem de interesantă la sfârşitul anilor ‘90 este cea a lui James W. Sibert fost agent FBI, însărcinat cu paza corpului neînsufleţit al preşedintelui. Prezent la autopsia preşedintelui JFK la spitalul naval din Bethesda, Maryland, împreună cu un alt agent, Francis O’Neill; acesta a văzut cu proprii lui ochi locul pe unde a intrat glonţul, declarând într-un interviu televizat că unul din membri comisiei de analizare a crimei, Gerald Ford, mai târziu ales preşedintele Americii, a modificat în documente locul pe unde a intrat glonţul în corpul preşedintelui. Agentul federal afirmând că acest lucru este în sinea lui un act criminal care trebuia pedepsit, şi care de fapt a dus la tragerea unor concluzii greşite de către comisia din care Gerald Ford făcea parte.
Gerald Ford avea să declare mai târziu că a făcut doar o simplă modificare nesemnificativă: “My changes had nothing to do with a conspiracy theory,” he said. “My changes were only an attempt to be more precise.” Arlen Spector, în prezent senator de Pennsylvania, un alt membru al comisiei ştia de modificările lui Geral Ford, din declaraţiile luate de la agenţii Sibert şi O’Neill însă a continuat să folosească acele informatii eronate, neinvitându-i pe aceştia să depună mărturie în faţa comisiei. Cazuri asemănătoare de încercare de acoperire a evidenţelor, discreditarea, intimidarea şi chiar ameninţarea martorilor, sunt sunt extrem de numeroase.
Probabil că mulţi se vor întreba de ce aceşti martori n-au făcut nimic în a încerca să iasă în faţă, să protesteze şi să încerce să nu lase ca o astfel de crimă să se transforme într-un mister. Răspunsul este uşor de găsit, majoritatea martorilor care au fost interogaţi au fost obligaţi sub jurământ să nu mai vorbească despre ce au auzit sau văzut , pe motiv că pot aduce atingere securităţii naţionale. În acea perioadă mulţi din cei care au cunoscut pe Lee Oswald sau Jack Rubby au murit în accidente extrem de misterioase, şi să nu uităm de asemenea faptul că America se afla într-o perioadă extrem de tensionată a Războiului Rece.
O altă înregistrare video, care tinde să confirme actul de conspiraţie de data aceasta implicând Secret Service- ul, este sosirea preşedintelui pe aeroportul Love Field, din Dallas. După ce preşedintele Kennedy urcă în limuzină şi coloana prezidenţială porneşte, Emory Roberts unul din ş efii Secret Service- ului care se afla în spatele maşinii preşedintelui, ordonă celor doi agenţi care urmau să se urce în limuzina preşedintelui, pentru a forma un zid uman de protecţie, să se urce în cea de-a doua limuzină. În film se vede clar cum Henry J. Rybka unul din agenţi este vădit surprins de comanda primită, dând neputincios de trei ori din urmeri, arătând clar faptul că nu ş tiuse de această schimbare bruscă. ţinând cont de faptul că Secret Service- ul este de obicei prezent cu o lună de zile înainte în locul unde urmează să vină preşedintele, punând foarte bine la punct orice detaliu, este mai mult decât suspicioasă comanda pe care agentul o dă celor doi. Dacă cei doi agenţi s-ar fi aflat în locul special amenajat pentru ei în spatele limuzinei preşedintelui şi ar fi fost lăsaţi să-şi facă datoria cu siguranţă era mult mai greu, dacă nu imposibil, pentru cei care au tras să ţintească direct pe preşedinte. Stând de vorbă cu domnul Larry Hancock, un scriitor care în ultimii 15 ani a investigat şi analizat asasinarea preşedintelui, acesta vine cu o altă explicaţie ş i invocă neglijenţa, graba cu care se făceau vizitele ş i chiar consumul de alcool al agenţilor secreţi, prin barurile oraşelor, pe unde aceştia călătoreau însoţind-ul pe preşedinte, ş i unde aveau obiceiul să stea până la ore târzii din noapte.
La sfârşitul anilor ‘70 un Comitet format din membri ai Casei Reprezentanţilor ai Statelor Unite însărcinat să reanalizeze moartea preşedintelui şi a celor găsite de Comisia Warren, a concluzionat că Lee Oswald a ucis pe preşedinte, dar că evidenţe ştiinţifice acustice din filmările făcute în direct, dovedesc cu o probabilitate foarte mare că încă o armă ar fi tras asupra preşedintelui. Comitetul a concluzionat în urma probelor deţinute că uciderea preşedintelui a survenit ca urmare a unei conspiraţii. Uniunea Sovietică, guvernul Cubanez, membri ai crimei organizate de pe teritoriul USA, grupul-anti Castro, CIA sau FBI nu au fost implicaţi în uciderea preşedintelui, a mai concluzionat comitetul, nemenţionând însă alţi posibili suspecţi. O altă concluzie a fost aceea că FBI- ul a avut mari deficienţe în strângerea şi oferirea de informaţii altor agenţii care analizau crima, eşuând în încercarea de a dovedi existenţa unei conspiraţii.
De asemenea au decis că inclusiv Comisia Warren a eşuat în încercarea de a dovedi ce s-a întâmplat cu adevarat, datorită lipsei de cooperare a agenţiilor şi departamentelor guvernamentale, care n-au oferit informaţiile importante pe care le deţineau. Chiar dacă comisia guvernamentală a descoperit că au existat foarte multe neconcordanţe în probe, şi că sunt dovezi că a existat mai mult decât un singur ucigaş şi a fost vorba chiar de o conspiraţie, departamentul de justiţie care ar fi trebuit să continue investigaţiile, pur şi simplu a evitat să o facă.
Mai mult ca sigur că intenţia celor responsabili de a continua investigaţiile, a fost aceea de a se păstra în continuare misterul asurpra morţii preşedintelui, ş i de a nu găsi adevăraţii vinovaţi, lăsând ca oamenii de presă să investigheze ş i să încerce mult mai greu să scoată la suprafaţă adevărul. Chiar dacă nu o să putem afla cu certitudine cine exact a ucis pe preşedintele Kennedy, din evidenţele ieşite la suprafaţă în decursul anilor putem să concluzionăm astăzi că cei care au ucis pe JFK au făcut-o cu convingerea că acesta este un preşedinte prea indulgent şi îngăduitor cu liderii comunişti, fiind extrem de periculos pentru America şi ca atare trebuia eliminat.
Preşedintele Kennedy a fost un adevărat erou care a încercat să rezolve problemele ş i conflictele atât interne de ordin rasial, cât ş i cele externe ale Statelor Unite, prin tactica negocierilor ş i tratativelor şi mai puţin prin cea a războiului, motiv pentru care a trebuit să plătească un preţ extrem de mare. Am întrebat pe domnul Dean Kotlowsky, profesor de istorie de la Universitatea Salisbury din Maryland, dacă putem numi asasinarea lui Kenedy crima secolului, răspunsul a fost afirmativ ş i a mai adăugat faptul că dacă până în 1963 America se putea încă numi o naţiune inocentă, după asasinat acest lucru s-a schimbat, încrederea populaţiei în guvern scăzând drastic, dacă ar fi să amintim doar scandalul Watergate din perioada lui Richard Nixon, sau scandalul Monica Lewinsky în preşedenţia lui Bill Clinton..
În ciuda tuturor concluziilor oficiale ulterioare asasinatului, fapul că procurorul general, directorul FBI, inclusiv noul preşedinte ales L.B Johnson imediat după arestarea lui Lee Oswald au declarat că acesta este singurul ş i cu certitudine cel care a tras ş i ucis pe Kennedy, fără să fi analizat în detaliu probele ş i martorii, ridică semne mari de întrebare asupra acestei faimoase crime, despre care inclusiv în zilele noastre majoritatea americanilor cred că a fost o conspiraţie bine pusă la punct şi orchestrată chiar din interiorul administraţiei guvernamentale.

Niciun comentariu: