miercuri, 17 octombrie 2007

In memoriam Florian Pittis


De cele mai multe ori oameni la care tinem si ne sunt dragi uitam sa le spunem cat de mult ii apreciem, sau ii iubim, pana in momentul in care nu-i mai avem sau dispar dintre noi.Doar in ultimii cativa ani au disparut o multime de oameni valorosi din viata culturala sau artistica a Romaniei. In decembrie 2004 disparea, intr-un accident de masina, clujeanul Teo Peter, unul din membrii fondatori ai formatiei Compact. Anul trecut a disparut intr-un accident de masina la fel de stupid si tragic cantareata Laura Stoica. Anul acesta in luna mai, marele prozator, eseist si jurnalist Octavian Paler disparea si el, lasand in urma o multime de cugetari extraordinare. In iunie il urma marele actor Adrian Pintea, eroul copilariei mele, care jucase in numeroase filme cu haiduci. La inceputul lunii august disparea actorul, cantaretul si omul de radio Florian Pittis. Motu Pittis, cum ii spuneau cei apropiati a plecat, luand pe nepregatite pe multi. Nu l-am cunoscut niciodata personal, nici macar n-am avut ocazia sa il vad pe viu la ceva spectacole. In schimb imi era foarte familiar si indragit la fel ca multor milioane de romani. Nu imi amintesc cand l-am vazut prima data, cum arata la fizic, insa ii recunosteam vocea inconfundabila, pe care am ascultat-o saptamana de saptamana, ani la rand, in fiecare sambata seara, la emisiunea Teleenciclopedia. Rebelul, cu pletele in vant, a disparut dupa o lupta de mai bine de un an de zile cu un cancer la prostata, boala pe care a tinut-o ascunsa, departe de ochii presei si chiar a colegilor apropiati. A avut o viata extrem de activa pana aproape de ultima clipa, chiar acum cateva luni a fost in ceea ce a devenit ultimul tur prin America. La fel tot anul acesta avea sansa sa participe la concertul din Romania a celor de la Rolling Stones, pe care-i adora inca din tinerete, din vremea comunismului, cand isi lasase plete. Avea dreptate in ceea ce priveste pletele sale, lucru evocat in unul din cantecele formatiei Pasarea Colibri, din care facea parte “ nu conteaza cat de lung ai parul, ci conteaza cat si cum gandesti”. La doar 63 de ani, Pittis, a disparut subit lasand in urma amintiri extrem de frumoase pentru generatii de tineri. De cate ori nu am fredonat faimoasa melodie : “Hei, tramvai, cu etaj si tras de cai, Hei, joben, ce umblai la “Mon jardin”, Hei, bunic, cu monoclu erai sic, Hei, can-can, cu picioarele-n tavan. Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat, Anii au trecut in zbor si lumea le-a uitat. Da, da....... “ Dispar oameni fara sa ne dam seama. Avem de multe ori impresia ca suntem nemuritori. Alergam de multe ori fara sa avem timp sa ne mai oprim, sa ne uitam in jur, sa ne bucuram de viata si de cei din jur. Putem insa invata ceva din disparitia lor: ca si noi suntem la fel de trecatori prin lume, si ca suntem aici doar pentru o vreme... Pentru cat ...?! Nu decidem noi... “Nu-mi fac planuri niciodata, pentru ca relatia intre timp si gand este grava.Pana sa ajung sa materializez niste lucruri, pe care le-am gandit, mi-au venit altele in minte, la fel de frumoase. De intors in timp as vrea dar nu e nici o graba, pentru ca ne vom intalni dincolo, cand terminam cu viata asta”, a spus Florian Pittis.

Niciun comentariu: