joi, 6 decembrie 2007

Visul de Craciun....


A început din nou să fulguiască şi cărarea prin zăpadă, înspre poartă, aproape că nu se mai vede. Înserarea s-a lăsat uşor peste sat şi casele oamenilor stau şi ele pitite cu acoperişurile încărcate de nămeţi. Doar fumul de la coşuri care urcă dansând spre cer, printre fulgii de zăpadă, şi luminile din ferestre se mai zăresc. În departare se aud lătrături răzleţe de câini, şi dinspre grajd se aude din când în când talanga vacii. Prin uşa crăpată de la grajd se vede cum ies aburi de căldură, şi tata care mulge de zor laptele proaspăt, care şiroieşte în sistar făcând o spumă albă la suprafaţă. Vaca întoarse capul agale spre uşă în timp ce rumegă din pănuşile de porumb din iesle. “ Mai stai un pic că eşti aproape gata” zise tata către ea, în timp ce se opri din muls să-i mai strângă sfoara cu care îi legase coada. “Du-te du şi tu nişte lemne în casă “ îmi zise când mă văzu.

Am intrat în şopron, luai securea şi începui să crăp lemne, destule cât să le pot lua în braţe să le duc în casă. Am scuturat bocancii din picioare de zăpadă şi am intrat pe furiş în cameră fără să mă descalţ sperând că nu o să mă vadă mama. Am pus lemnele în ladă şi am deschis uşa de la sobă . Soba de teracotă era fierbinte şi înăuntrul sobei se vedea jarul şi câteva bucăţi din lemnele care din când în când trosneau de căldura infernală din interior. Mai aruncai unul înăuntru, închisei uşa şi ieşii repede afară. În bucătărie mama terminase de umplut o oală mare de sarmale pe care le acoperi cu apă, puse nişte mărar deasupra şi un ciolan de porc afumat, apoi o puse la fiert pe sobă. Din cuptor ieşea un miros ademenitor de pâine coaptă şi de cozonac. “Mamă, când e gata să mananc şi eu cu lapte?” o întrebai rugător. “Mai ai şi tu răbdare un pic, mă copile, te chem eu când e gata. Adu mătura de afară să măturam pe jos, că imediat ne trezim că vin copiii cu colinda şi ne găsesc cu mizeria asta prin casă” zise întorcându-se către sora mea mai mare. “Iar tu mergi şi pune instalaţia aia pe brad şi vezi dacă mai e ceva de făcut pe afară”. Am intrat în a doua cameră şi de cum am deschis uşa am simţit mirosul pătrunzător de cetină de brad amestecat cu puţin fum de lemne provenit de la soba de teracotă, care mai scotea uneori fum. Bradul era înalt până în tavan, fusese şi mai mare dar tata a tăiat din el ca să-l poată băga în casă. Arăta nemaipomenit, încărcat de bomboane de ciocolată de diferite culori, globuri viu colorate, Moşi Crăciuni care atârnau de jur împrejurul lui şi vata albă care încerca să imite zăpada. Nu m-am putut stăpâni şi pe furiş am desprins câteva din bomboane, şi le-am îndesat repede în gură ca să nu mă vadă careva.

În anii trecuţi obişnuiam să-l facem la intrarea în hol dar o dată copiii veniţi la colindat, ispitiţi de bomboanele de pe el, în timp ce colindau au tras de ele şi au reuşit să-l răstoarne. De atunci i-am mutat locaţia, în cameră lângă geam, de unde felinarele multicolore care clipeau intermitent, puteau fi văzute de departe.
Am atârnat repede instalaţia pe brad şi am introdus-o în priză. După câteva secunde, parcă nehotărâte, beculeţele care au stat de la Crăciunul trecut, în dulap la răcoare, au revenit la viaţă şi au început din nou să clipească. Am ieşit afară şi în curte zăpada era din ce în ce mai mare, scârţâia sub bocanci, iar urmele pe care le făceam prin nămeţi erau repede acoperite la loc. Deodată mă uitai în departare spre poartă, auzii sunete de clopoţei, iar trei umbre de copii înaintau greoi prin zăpadă. “ăştia sunt copiii cu steaua” îmi zisei în mintea mea şi alergai repede să-i dau mamei de ştire.
Am deschis ochii şi era încă întuneric în casă, m-am întors pe o parte am întins mâna şi am oprit ceasul deşteptător de pe noptieră. M-am dat jos din pat, m-am dus spre fereastră să văd dacă măcar afară ninge. Era dimineaţă şi era senin, nici urmă de zăpadă, am deschis geamul şi de departe se auzeau valurile Oceanului Atlantic. Era doar sfârşit de decembrie şi eu avusesem un vis, unul frumos ....de Crăciun.




5 comentarii:

cstefano@shaw.ca spunea...

Vis de copilarie fericita, desi nu stiam pe atunci asta! Si ce bine e sa simti mirosul si atmsofera din seara sfanta a venirii Craciunului. Dar ce departe sunt toate si ce m-as bucura sa stiu ca inca asa e acolo!

Ca la mine in preeria manitobana, ninge si e ger cumplit, zapada chiar si scartie, dar musai ca trebuie sa dai la lopata si sa-ti scoti masina, ca trebuie sa mergi la munca fara sa intarzii; poti sa-ti pui lemene in soba, dar operatiunea cu taiatul o sa-ti dea mari probleme lombare si junghiuri de toate felurile la minus 30 de grade; iar pe 24 decembrie, e program normal - adica pana la 5 - si nu mai e timp sa invelesti la sarmale si sa faci cozonacul sa creasca in timp util :-)! Dar anul asta e mama cu noi, draga de ea are 82 de ani si infrunta cu curaj aeroporturile, aducand in bagaj leaustean si alte uscaturi pentru borsul de potroace de dupa Anul Nou! Si cred ca toate astea fiindca avem in noi "mirosul" sarbatorilor de odinioara, asa cum vad si "miros" in minunatul montajul prezentat de tine. Ma intreb oare noi ce amintiri lasam generatiei care vine? La Multi Ani cu sanatate si Craciun fericit. Camelia

Marian Petruta spunea...

generatiilor urmatoare s-ar putea sa le lasam doar aceste povesti frumoase despre craciun......

Camelia spunea...

Ce bine ar fi daca le-ar fi de-ajuns doar asta! Parerea mea este insa ca ei vor propriile lor experiente, pentru ca banuiesc ca numai asa vor putea si ei sa ajunga sa scrie asa minunat ca tine, din seva lor interioara. Iti multumesc in orice caz pentru momentul de revelatie. Tot Camelia

Marian Petruta spunea...

spuneam "s-ar putea sa le lasam doar povestile" pentru ca din pacate se pastreaza din ce in ce mai putin traditiile de Craciun,s-au pierdut in Romania, ce sa mai zicem de cei plecati in tari straine....oricum ce putem salva sunt cel putin sarmalele, cozonacul si colindele, care cel putin mie nu mi-au lipsit nici aici in America.
multumesc oricum de vorbele frumoase

camelia spunea...

Da, asa e din pacate. Dar ce adanc resimt(im) dorul de seara acea Sfanta din povestea ta, care mie imi aduce aminte de bunicii dinspre mama.

Duminica ma intorc in Winnipeg (zis si Winter-peg), capitala provinciei Manitoba, dupa 2 luni de Bethesda. Tinem legatura; daca e OK o sa-ti trimit revista comunitatii noastre, format elecronic. O gasesti si la www.rommb.org. M-am ocupat vreun an cu asta, dar am predat la altii si ma bucur ca au preluat cu brio activitatea. Daca vrei sa publici ceva, lasa-ma sa stiu. Tu esti si "Gandacul de Colorado"? sau cu alte cuvinte, unde te pot localiza pe harta? Imi place foarte mult blog-ul romanidinoc. Toate cele bune. Camelia