luni, 22 decembrie 2008

Amintiri despre Revolutie

Ne amintim de ei doar o datã pe an, in luna Decembrie, și
in ultimii ani din ce in ce mai rar.
Putem uita oare chiar așa de ușor, pe acei români care au cazut in acele zilele de decembrie 1989, pentru libertatea noastrã a tuturora?!
Da, știu ca timpul iși spune cuvantul iar tãcerea și liniștea se așterne și ea o data cu trecerea lui. Asta, doar dacã vrem noi ca sã o lãsam sã se aștearnã.
Cred ca fiecare român care traiește aici in America iși amintește unde a fost si ce a făcut in 11 septembrie 2001. La fel cred și cei din România, dar nu numai, isi amintesc ce au facut in decembrie 1989.
Imi amintesc ca incã din vara și toamna lui 1989 auzisem cã Ceaușescu nu o sã mai apuce Crãciunul. Nu-mi mai amintesc exact dacã auzisem asta pe la radio Europa Liberã, care cam toata lumea o asculta pe ascuns, sau doar așa de la oameni. Oricum important este ca mi-o amintesc foarte clar, chiar daca eram doar elev in clasele primare.
Cine știa oare de caderea dictatorilor?

Era oare doar vantul de libertate care batea dinspre vest, o atmosfera de schimbare care plana asupra Europei de est?!
Eram la țarã, undeva nu foarte departe de Cluj, și imi amintesc de știrile care circulau cum ca "Timișoara a ieșit in stradã", apoi dupã cateva zile, la Cluj, muncitorii de la CUG (Combinatul de Utilaj Greu), Tehnofrig si alte inteprinderi de pe platforma industrialã clujeanã ieșeau si ei in stradã. Apoi Sibiu, Brasov,Targu Mures...etc...
Imi amintesc ultimele discursuri al lui Ceaușescu, in care condamna huliganii de la Timișoara, promițand cã o sã mai indulceascã putin viața romanilor si apoi discursul din fata Comitetului Central, de pe 22 decembrie, care s-a intrerupt brusc si a intrat muzica coralã.
Imi amintesc ca dupa ce a fugit, salutam mașinile si oameni pe stradã, folosind cele 2 degetele, aratator si mijlociu, in forma de litera V, strigând : victorie, victorie ...
Imi amintesc apoi ca am fost foarte mândru sã imi pun și eu o banderola tricolorã pe braț, si apoi sã merg cu alti copii la școala din sat și sã ardem in curtea scolii carțile cu Ceaușescu.
Seara am adus din nou in bucatarie, televizorul alb negru, pe care il scosesem din funcțiune de câțiva ani, datoritã celor doar douã ore de program zilnic, de la 7-9 seara, in care majoritatea erau doar laude aduse conducãtorului iubit. Era pentru prima datã când vedeam Revoluția Românã in Direct. Nu pot sã uit primele apariții ale lui Ion Caramitru sau Sergiu Nicolaescu. Imi amintesc și de faptul cã parcã se nãscuserã in vocabularul românesc cuvinte noi, sau cel puțin aveau o cu totul altã insemnãtate atunci: revoluție, revoluționar, victorie, libertate, dictator, teroriști, etc..
Apoi am auzit și vãzut cum se trãgea in direct, cum mureau oameni.
A fost o bucurie extraordionarã când s-a aflat vestea cã dictatorii au fost prinși la Targoviște si urmeazã sã fie judecați. Imi mai amintesc când de Crãciun, crainicul Televiziuni Române Libere anunța la nesfarșit ca o sã urmeze caseta cu procesul și impușcarea dictatorilor.
Loviturã de stat sau revolutie, fiecare a numit-o mai târziu cum a dorit. Un lucru este insã sigur lumea a ieșit in stradã, a protestat, demonstrat și dictatura a cãzut. Cum aveam sã constat mai târziu, nu insã și comunismul. Acela a rãmas, ramașitele lui disparând incet, doar cu trecerea timpului.
Chiar dacã libertatea a fost prost ințeleasa, si n-am prea știut ce sã facem cu ea, cu timpul am invațat totuși ce inseamna sã fim liberi.
N-am sã pot sã uit cum cumpãram pâinea, uleiul și zahãrul la rație și pe cartele, stând la cozi interminabile. Peștele stricat care trebuia sa-l cumparam pentru cã altfel nu puteam lua celelalte alimente. Nici lumina care se intrerupea in mod frecvent lasând orașele și satele pe intuneric. Nici programul de douã ore pe zi la televizor, nici politistul care stãtea pe Calea Turzi, sã o pazeascã pe Doina Cornea. Nici multe alte lucruri care incet, incet le uitãm cu trecerea anilor.
Ar fi bine ca macar o datã pe an daca nu mai des, in fiecare luna Decembrie sã ne amintim și sã le multumim celor care au avut curajul sã iasa atunci in stradã si sa se jerfeasca pentru libertatea noastrã, a tuturora.
PS: am repostat acest material scris anul trecut pentru ca este la fel de actual subiectul, mai ales cand ma gandesc la clasa politica romaneasca, la cei 19 ani scursi de la revolutie, la dezinteresul oamenilor de a merge la vot, respectul fata de libertate, etc, etc.....
Cat de mult mai stim oare sa apreciem jertfa acestor eroi disparuti in 1989?


Cititi si:

2 comentarii:

ina bixade spunea...

Buna Ziua!!!Eu eram in clasa a 9-a cind a inceput Revolutia!!! Am fost la Tribecca Film Festival(in NY) si am vazut filmul romanesc 4 luni, 3 saptamini, 2 zile care mi-a amintit de perioada comunista, cu strazile cenusii-gri, cozile penibile la alimentara:) si degradarea umana in care se traia.
Good Bye!!! Ina B

ina bixade spunea...

Ciudat sa ascult aceste filmulete cu tovarasul Nicolae Ceausescu (ce ririit era:)oare cum le-ai gasit? in vreo arhiva prafuita?:)