vineri, 21 noiembrie 2008

Bela Karolyi candidatul UDMR la parlamentul Romaniei

Un scurt interviu cu fostul antrenor de gimnastica a Romaniei, domnul Bela Karolyi despre candidatura dansului la alegerile din 30 Noiembrie, 2008, in incercarea de a reprezenta romanii din diaspora in Parlamentul Romaniei. De curand dansul a primit din partea Clubului Kiwanis din Houston, in cooperare cu oraşul Houston, portul Houston, Harris County si Departamentul de Comerţ titlul de Omul de afaceri al anului 2008.


Stimaţi compatrioţi!

Sunt Béla Károlyi şi mă pregătesc să ajung în Parlamentul României. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 sunt candidat în colegiul uninominal nr. 2 pentru Senat în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, colegiu care cuprinde cele două Americi , Australia , Noua Zeelandă, Africa, şi o parte din Asia . Alegerile din acest an se organizează pe baza unui sistem nou, cel al aşa-numitului vot uninominal. Astfel, votul nu se va da pe liste de partide ci pe candidaţi propuşi de către partide politice.

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au acum ocazia să voteze în premieră proprii lor candidaţi.

Consider candidatura mea pentru funcţia de senator ca fiind un fel de misiune: să adresez un mesaj familiilor române din afara graniţelor să nu-şi uite apartenenţa naţională.

Nici o clipă nu am uitat de unde am pornit. Nu am uitat echipa feminină de gimnastică a României, succesele uriaşe pe care le-am obţinut împreună. Acestui fapt îi datorez prezentul meu, aceste amint iri , experienţe îmi dau puterea să merg mai departe zi de zi. Acesta este motivul pentru care am acceptat şi această nouă provocare, pe care o consider totodată o sarcină şi o misiune.

Cei din diasporă avem nevoie într-adevăr de o voce care să ne aducă realităţile şi veştile de acasă, dar totodată să transmită mesajele şi problemele noastre celor de acasă, din România. Este o nevoie acută de această comunicare, deoarece gradul de asimilare, de pierdere a identităţii naţionale este din ce în ce mai ridicat în rândul românilor.

Nu cariera politică mă atrage ci mai degrabă această oportunitate de a uni energiile în beneficiul unei politici româneşti echilibrate. Nu am acceptat această candidatură cu scopul de a crea o trambulină politică nici pentru mine şi nici pentru altcineva.

Alegerile din 30 noiembrie au o miză dublă. Pe de o parte, trebuie să profităm de oportunitatea de a trimite propriul nostru senator şi deputat în Parlamentul României. Astfel, se vor instituţionaliza legăturile noastre cu cei de acasă. Pe de altă parte, cu fiecare din voturile noastre ajutăm rudele, prietenii, cunoştinţele noastre de acasă, ajutăm România. În consecinţă, îi rog pe toţi, ca în interesul nostru şi a celor de acasă, pe 30 noiembrie să meargă la vot, şi să mă voteze.

Adresez pe această cale o chemare tuturor celor care vor să mă sprijine, comunităţi religioase, organizaţii din diasporă, să vină alături de mine, să lucrăm împreună, pentru noi şi pentru cei de acasă. Doresc să fiu vocea celor din diasporă în Parlamentul României.

Vă mulţumesc că aţi acordat timp pentru a citi scrisoarea mea. În măsura în care consideraţi că acest mesaj ar interesa şi prietenii şi cunoştinţele Dumneavostră, nu ezitaţi să le transmiteţi.


Cu prietenie

Béla Károlyi, candidat pentru Senat


3 comentarii:

John I. spunea...

Oricat l-am simpatiza si aprecia pe Bela Karoly pentru cea a facut pentru sportul romanesc si pt. imaginea Romaniei in lume, totusi nu putem avea o incredere deplina si nu putem incredinta prietenilor nostri maghiari SOARTA si DESTINUL ROMANIEI si al Romanilor.
Ajunge si este destul ca Romania este reprezentata in Comisia (Guvernul) U.E. de un Maghiar, Victor Orban, si ca cel de-al 3-lea OM in STATUL ROMAN este tot un maghiar, Bogdan Olteanu-VASS - nepotul activistei PCR Gizela Vass, iar Romania este guvernata acum, in comun, de Uniunea Maghiarilor si de PNL, partid condus de un premier grecotei si un ministru tot maghiar, Ludovic Orban, fratele lui Victor Orban, fii unui general de securitate comunist.
Altfel, Romanii nu vor fi niciodata stapani pe DESTINUL si TARA lor.
Rev. Ioan S. Pop

Marian Petruța spunea...

este pacat ca oferta de a candida nu a venit din partea altui partid, asa cum declara si dansul, fiind dispus sa accepte si alt partid, este de apreciat patriotismul dansului pe care il consider unul sincer, nu de alta dat rar mi-a fost dat sa aud unguri care sa spuna ca-s mandrii ca sunt romani si nu doar magiari din Transilvania, oricum dansul dovedeste ca a trait in ultimii 27 de ani in America si nu in Romania.

Radio Diaspora spunea...

eu ii sugerez domnului Karolyi sa-si pastreze postul de analist ultra-partinitor de la NBC. Eu era sa-mi arunc tv-ul pe fereastra de fiecare data cand l-am auzit pe "patriotul" Bela Karolyi laudandu-le pe supertalentatele gimnaste americane. Hai noroc si cam atat!
Radu T.