miercuri, 25 martie 2009

De vorba cu scriitorul Andrei Codrescu

Asa cum v-am promis va invit sa ascultati interviul cu scriitorul si eseistul Andrei Codrescu despre noua sa carte:
The Postum Dada Guide-Tzara & Lenin play chess.

Ce se vrea de fapt a fi cartea? Mai au oamenii nevoie de carti pe timp de criza, mai ales cand vorbim despre Dadaism? Ce il face pe scriitor sa mai fie asa de atasat de Romania dupa mai bine de 40 de ani de trait in America? Cateva intrebari la care gasiti raspunsul ascultand acest interviu in exclusivitate cu Andrei Codrescu .

De ce o carte sau un ghid despre dadaism?
În Dadaism eu găsesc tot ce mă interesează. Găsesc avangarda română, de la inceputul secolului XX, care este neglijată atât în România cât și în Statele Unite, și găsesc în ea și o bună ocazie să vorbesc despre ideile secolului XX, de care încă nu ne-am despărțit. Tristan Țara, un evreu-român, născut la Moinești era unul dintre cele mai importante figuri artistice ale secolului XX, când s-a refugiat la Zurich in anii primului Război Mondial. În 1915 l-a întâlnit pe Lenin care era era deja un om de vârstă mijlocie, și cum Zurich-ul era plin de refugiați pe atunci, mi-am imaginat că într-o cafenea ei au jucat șah, ceea ce faceau toți acei refugiați exilați, fumători, visători, artiști și poeți. În jocul acesta de șah dintre Țara și Lenin am gasit un simbol pentru toate ideile care s-au bătut între ele in secolul XX, și care continuă să se bată și azi: idei despre artă, ideologie... Pentru mine ca român, evreu, poet și admirator alavangardiștilor de la începutul secolului a fost subiectul perfect.
Cartea din câte înțeleg este un ghid, o interpretare personală, o zugrăvire a ceea ce a înseamnat dadaismul nu numai în trecut ci și în prezent.
Exact. Este un ghid la dadaismul istoric , dar este și un manual într-un fel pentru cum să trăim sau supraviețuim în secolul nostru.
Americanii sunt în criză economică, financiară, de locuri de muncă, la fel și românii. Credeți că mai au oamenii chef de citit pe timp de criză mai ales când vorbim despre dadaism?
Avem nevoie de dadaism mai mult decât în restul timpului. În crize se manifestă calitatea salvatoare a artei, din cauză că arta procedează altfel decât economia. Arta procedează printr-o economie spirituală, printr-o filozofie a jocului, a comunități. Toate valorice acestea de care nu ne aducem aminte când lucrurile stau bine și alergăm după bani. Dada s-a născut în mijlocul unei crize mondiale, în mijlocul primului Război Mondial, și ei au negat cu înverșunare logicile economiilor din prejur, pentru că eivedeau cum merg la război aceste economii. Au văzut cum ideologiile econimice duc la război, cum cea a lui Marx și Lenin au dus la un război aproape permenent în secolul XX. Arta nu doar că trebuie să avem timp pentru ea în mijlocul crizei, avem nevoie de ea.
Cartea este in limba engleza o să apară o ediție și în română?
Da. Apare o ediție și în limba română tradusă de Ioana Avadanei la editura Curtea Veche, probabil la toamnă. Cred că o să fie destul de controversată în România pentru că una dintre preocupările mele în carte este sărăcia de comentarii despre avangardismul românesc. Noi avem critici extraordinari în România care reflectă și se gândesc mult la literatura tradițională, dar sunt foarte puțini care se ocupă de avangardă. Asta cred că este un păcat fiindcă în lume România este binecunoscută mai mult prin avangardă.
Ați emigrat de foarte mulți ani din România, și la o vârstă la care mulți se integrează foarte bine și chiar sunt asimilați complet în țara de adopție, în multe din cărțile dumneavoastră evocați însă sau faceți referire frecventă la România, ceea ce nu este puțin lucru. Ce vă face să mai fiți încă așa de atașat de țară?
Am crescut în Sibiu, care este orașul meu iubit. M-am considerat întotdeauna sibian, ardelean, român, evreu și american. La vârsta de 20 de ani când am ajuns în America am vrut să învăț cât pot despre țara mea nouă, dar n-am uitat nimic de locul unde am crescut. Când am avut ocazia să ma întorc în 1989, ca să fac reportaje despre așa zisa Revoluție Română, am reprins legătura cu limba și cu scriitorii români și nu mi s-a parut niciodată o ruptură sau o contradicție între toate identitățile acestea, pe care le-am enumerat. Nu mi se pare că trebuie să abandonez una pentru alta. Nu cred în asimilare, cred însă în adăugare.
Trebuie să spunem că ați avut totuși o dezamăgire cand v-ați întors în țară pentru că România pe care o aveați în minte și în suflet cînd ați emigrat nu mai era aceeași cu care v-ați întâlnit la întoarcere. Ați putea să vă asemanați într-un fel cu prințul din basmul lui Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe..., care se întoarce și găsește o lume complet schimbată , necunoscută, nu-i așa?
Nu chiar așa de radical, pe mine nu mă aștepta moartea acolo. A fost o dezamăgire naturală fiindcă așa cum fiecare copil se întoarce în sat sau la școala în care a crescut, o vede mai mică și mai modestă decât era în memoria lui de copil. Dezamagirea a fost pe de-o parte naturală, pe de altă parte a fost o altă lume fiindcă 25 de ani eset mult timp, și între timp s-au schimbat multe lucruri în România. Oamenii au trăit sub o tiranie care le-a schimbat în multe feluri modul de comportament în viață, le-a schimbat fizic orașele și spațiile unde locuiau, și chiar limba s-a schimbat în 25 de ani. Am întâlnit o lume nouă, dar n-a fost dezamagire, cât un pic de trezire din nostalgiile mele copilărești.
În ce măsură pastrați legătura cu România?
Țin legătura permanent, fiindcă mi se traduc cărțile. Am început să scriu din nou în limba română. Am scris un interviu cu teologul Robert Lazu din Timișoara, care a apărut sub titlu Miracol si catastrofă . Am scris de curând și poezie cu poeta clujeană Ruxandra Cesăreanu, care se cheamă Submarinul iertat, care a fost publicată la editura Brumar. Eu am tradus-o aici și-a aparut chiar acum o lună la editura Black Widow Press. Am tradus eu și partea mea, și a Ruxandrei, a fost mai dificil dar este o carte foarte frumoasă.
Trebuie să amintim cititorilor că o să faceți un tur al Americii cu această carte si că pot găsi mai multe detalii pe situl dumneavoastră.
Da, www.codrescu.com sau revista www.corpse.org pe care o editez de peste 20 de ani. Pot să ma asculte și la radio pe postul national american, așa că dacă oamenii sunt interesați pot să-i copleșesc cu lucrările sau vorbele mele, și sper că unele ajung la inimă în loc să cadă ca ploaia.

Niciun comentariu: