De vorba cu personajul "Peggy"

 (Tudor Petrut  alias "Peggy" in timpul filmarilor pentru reclama de la Discover Card)

Ai plecat din Romania. Ce oportunitate ti-a oferit America? 
Am plecat peste mari si tari pentru ca m-am casatorit cu o americanca, avem doi baieti, asa mi-am intemeiat o familie. Chiar daca am divortat, pentru baieti, Alexandru si Stefan, am ramas ulterior in America. Pentru o lunga perioada de timp cariera mea artistica a trecut pe planul doi. M-am recasatorit si a trebuit sa-mi construiesc o viata normala; asta cere timp, pentru un strain intr-o tara straina. Aproape am uitat de filmele noastre, de vremurile de acasa cand eram tineri actori, sau lucram ca regizor, spectacolele mele de teatru fiind de success, sper, la vremea respectiva, la Ploiesti, Arad sau Constanta. America a devenit casa mea cea noua, vatra satului etern in care trebuie sa supravietuiesc.

Ascultatorii probabil ca o sa isi aminteasca de personajul Serban, tanarul carliontat din “Liceeni”.
Intre timp ai trecut din banca la catedra, predai la liceu. Care este experienta ta de profesor, educand copii americani. Ei stiu ca ai jucat in filme, ca esti in reclame la televizor, le povestesti?

Era normal ca in cadrul procesului de americanizare, de normalizare a vietii mele, sa gasesc o slujba, buna si bine platita, in afara haosului de Hollywood. Pentru ca am avut o baza matematica solida, am absolvit liceul de matematica-fizica “Mihai Viteazul” din Bucuresti, am putut sa-mi iau a doua specializare universitara. De la California State University at Long Beach, de unde am primit licenta pedagogica pentru matematica, clasele unu-doisprezece. Pentru un absolvent de regie, actor de meserie, suna exotic, nu-i asa? Asa ca preadau algebra la liceu, in orasul Santa Ana resedinta de judet, Orange County, care de fapt, in paranteza fie spus, este a unsprezecea economie din lume. Elevii mei ma google, cum spun ei, si stiu ca am o cariera in afara scolii. Aud replicile mele din reclamele Discover Card in fiecare zi la scoala. Pe scurt, invatamantul american e total diferit de cel european, mai ales in zonele californiene cu populatie majoritara de origine mexicana. Poveste lunga si extrem de politica.

Pentru ca vorbeai de familie, banuiesc ca rolul cel mai important rol din viata este cel de tata, pentru ca ai doi baieti.

Baietii mei au nume romanesti si vorbesc romaneste, desi sunt nascuti si educati aici. Alexandru este in ultimul an la Washington State University, langa Seattle. Studiaza relatii publice si management sportiv. In vara a fost asistent la o agentie de impresariat de film din Beverly Hills, si sunt convins ca o sa revina in California ca agent, impresar pentru jucatori de fotbal american, asa cum isi doreste. Stefan este in ultimul an de liceu, este pasionat de automobile, si probabil va merge tot la Washington State unde va studia jurnalistica. Vrea sa scrie la revistele de masini. Este deja o mica enciclopedie tehnica, si merita sa fie alaturi de oricine isi cumpara masina.
Cat de greu este sa patrunzi in lumea filmului la Hollywood? Banuiesc ca nu foarte usor, tinand cont ca abia dupa ani de tatonari ai reusit sa fi implicat intr-un proiect de publicitate. Ce sperante de viitor sunt, tinand cont ca ai o expunere asa mare pe micul ecran american? Greu de patruns? Pentru miile de visatori nimic nu e greu, aici e problema. Aproape imposibil de patruns, si miile de visatori clacheaza. Cum am mai spus si cu alte ocazii, Hollywood este un monstru foarte ciudat. Am scris scenarii de film dintotdeuna. Multa vreme nici nu m-am gandit la actorie. Dupa ce m-am asezat un pic, si copiii au crescut, am inceput sa ma interesez serios de sansele mele hollywoodiene. Acum patru ani exact, parintii mei Sanda si George Petrut, erau in vizita in timpul campionatului mondial de fotbal 2006, am semnat un contract cu o agentie din Beverly Hills. Daca nu ai agent, nu ai sanse in lumea filmului. Scenariile mele, prin agent, au circulat, si circula la diverse case de productie de film. Vara aceasta, parintii mei din nou in vizita in timpul campionatului mondial de fotbal 2010, m-am hotarat brusc sa ma prezint la o proba de film, ca actor. Ca sa nu imbatranesc degeaba si sa nu incerc. Asa am ajus in atentia companiei Martin Agency si am fost selectat pentru seria de reclame Discover Card. Am avut noroc, noroc cu carul, pentru ca nimic altceva nu functioneaza, cand esti la inceput, in Hollywood. Abia dupa aceea s-a descoperit ca am fost ce am fost, ca am experienta, ca sunt de meserie. In cetatea filmului nu te ia nimeni pe vorbe, pe amintiri. Acum ca am ajuns la destinatie, cum ar veni, sper sa am norocul - din nou – sa ma imbarc in alte aventuri creative.

Se pot compara scolile de actorie romanesti cu cele americane? Este o intrebare foarte complexa. Actorii europeni, inclusiv romanii, sunt foarte bine pregatiti. In industria cinematografica americana scoala de actorie nu conteaza prea mult. Daca esti ceea ce producatorii si regizorii au nevoie, te fac ei sa dai bine pe film, la televizor, in reclame. Este o industrie. Paradoxal, fiind un actor cu scoala poate fi un dezavantaj cand ei au nevoie de prospetime, de un anume gen. Dar cand e vorba de roluri serioase, in filme complexe, atunci apar meseriasii, cu scoala. De aici si succesul constant al actorilor britanici sau australieni, care deja manuiesc limba engleza. Cum ar zice americanul: ‘go figure”! Ce parere ai despre noua generatia de actori romani si despre premiile obtinute la diverse concursuri internationale ale unor filme romanesti. Te mai gandesti sa te intorci in tara si sa practici meseria? Sunt foarte fericit ca prin succesele romanesti internationale am ajuns sa fim cunoscuti si apreciati in Hollywood. Pe timpuri, daca spuneam ca sunt originar din Romania capatam poate un zambet condescendent. Acuma toata lumea din Hollywood ne stie. Ca suntem talentati. Am avut contacte de-a lungul timpului cu producatorii de film de acasa, am vrut sa colaboram. Am inteles, si le dau dreptate, ca vor sa promoveze valorile locale, nu pe noi, cei plecati. Oricand ma vor contacta, si oricand au nevoie de serviciile mele, sunt disponibil, pentru ca sunt roman, orice s-ar intampla. Si un produs al scolii de teatru si film romanesti, fapt cu care ma mandresc. Desi uneori ma simt, alaturi de alti artisti romani trasnsmutati in strainatati, ca cei de acasa nu ne prea iau in serios. Poate ca au motivele lor. Am plecat de prea multa vreme ca sa comentez.  
Mai ai legaturi cu fostii tai colegi din filmele in care ai jucat?
Tinem legatura constant prin email. Ne trimitem fotografii, cu copiii nostri mai ales, pentru ca imbatranim, si ne bucuram fiecare de succesele celorlalti. Am fost o gasca minunata pe vremea noastra si avem amintiri de neuitat. Poate ca ar fi cazul, intr-un viitor apropiat, sa facem o reuniune pe cinste. Spre deliciul diverselor generatii de spectatori fara de care nu am fi avut niciodata success. Ce preferi: in fata camerelor de filmat sau in spatele lor? Intrebare cu dichis, mai ales ca in Hollywood, cat de celebru ai fi, numai ca regizor castigi respectabilitatea eterna. Dovada fiind toti marii actori care au trecut in spatele aparatului de filmat. Daca o sa am marele noroc vreodata, pana ajung la pensie cum ar veni, imi doresc sa regizez un film in Hollywood. E cineva care nu are acest vis ascuns?  
Cum se diferentiaza pe cele doua continente gustul pentru filme (sau de ce europenii prefera un anumit gen de film si americanii prefera alt gen)? Care este target-ul filmelor americane? De ce se produc atit de multe?
Revin la idea ca Hollywood este o industrie. Pe bani. Multi bani. Cu totii, oriunde in lume, vizioneaza filme americane. Blockbusters, tri-dimensionale, vedete, femei frumoase, actiune. Se vand bilete peste tot. Europenii conceptualizeaza substanta, umanitatea, deliciile, detaliile. Pentru americani filmul este “entertainment”, distractie, pentru europeni este a saptea arta. Ambele directii coexista firesc, ca o necessitate, si se completeaza. Cum aleg producatorii un anumit tip de scenariu care sa corespunda unui anumit tip de populatie? Este un process innebunitor pentru un scenarist care propune, ca baza, o poveste. Mi-a trebuit multa vreme sa inteleg, pentru ca este un business, ca un potential film se bazeaza intai pe numere – cat investesc, cat castig – si apoi pe subiect. Asa am invatat sa scriu comercial, adica scenarii care trebuie sa imbine utilul cu placutul. E adevarat ca sunt multe filme independente americane care trec peste faza comerciala, si care au success. Ceea ce populatia cinefila vrea sa vada insa este “the big bang”, in conditii tehnice impecabile, la cinematograf, sau acasa in high definition si mai nou in tri-dimensional.
Ai intalnit ceva celebritati prin Hollywood? 
Am intalnit multa lume in douazeci de ani de America. Nu m-am folosit niciodata de oportunitatile mele ca sa stie lumea ce bine m-am descurcat, cum m-am scos, cum ar zice romanul. Am spus intotdeauna ca am avut sansa unica sa cunosc cativa dintre “colegii mei de breasla” americani, actori, regizori, scenaristi, unii cunoscuti, altii mai putin. Cine sunt ei e mai putin important, chiar daca e picant. Si trebuie sa spun ca inca de pe vremea cand eram mai nimica in Hollywood, am fost tratat cu respect. Pentru mine, ca roman-american, este mai important ca am cunoscut personalitatile romanesti din America, ca am relatii prietenesti cu mica dar evervescenta comunitate de putini romani care graviteaza in jurul cetatii filmului.

Povesteste putin despre implicarea ta in proiectele comunitare, participarea la evenimente romanesti, colaborarea cu presa scrisa si audio romano-americana si romaneasca.
Sunt roman si imi place! De aproape doua decenii scriu in presa despre succesele romanesti pe taram american. Despre romanii care au realizat ceva in tara tuturor posibilitatilor. Ma bucur de amicitia lor, si cred ca am datoria de roman sa publicizez realizarile lor. Pentru unii asta suna desuet si nationalist. In doua decenii am trecut de la faza in care nu ne gasea nici un american pe harta, la discutii pline de miez despre geografie si istorie, din care suntem parte integranta. Nu mai sunt un exotic emigrant, ca pe vremuri, ci un descendent european dintr-o tara moderna despre care multi americani au cunostiinta. Chiar si in Hollywood, nu mai suntem singuratici. Existam. Suntem recunoscuti. Mergem inainte!