Pupincurisme pentru Adrian Paunescu

 foto: Adrian Paunescu cand "muncea" de zor in Senatul Romaniei

Dupa oceane  de osanale aduse in ultimele zile lui Adrian Paunescu in presa din Romania dar nu numai, n-am putut sa ma mai abtin sa nu scriu si sa ma intreb pe ce planeta traiesc cei care il ridica in slavi pe Paunescu?!  Chiar au uitat complet cine a fost acest personaj? Ma uimesc inclusiv o parte din  romanii care au imigrat inainte de ’89 din Romania. Oare n-au plecat tocmai din cauza lui Ceausescu si a celor care ii dedicau osanale?

Uimire  si  dezgust sunt cuvintele care imi vin in minte dupa ce am vazut avalansa de articole  din presa romaneasca.  N-au invadat  destul articole in presa romaneasca din tara, mai erau nevoie de ele  si in America?!

Cred ca nici in visele lui cele mai frumoase n-a visat Paunescu ca va primi atatea osanale in asa scurt timp in presa si la televiziunile romanesti.  Deja pare mai degraba vorba despre un cult al personalitatii, i se ridica piedestale, i se face statuie, in curand probabil cineva se va trezi si va dori sa-l faca si sfant….

A devenit peste noapte un “fiu preaiubit” al natiunii.
Sunt scarbait de acest spectacol ieftin si dezgustator ce-l  vad in presa.
De curand doua tinere interprete romance, despre care am scris intr-un articol anterior, care  fac reclama gratuita Romaniei in Italia pe banii lor,  au trecut aproape neobservate in presa romaneasca. Nu ne intereseaza sa promovam tineretul, nu ne intereseaza sa promovan talentele romanesti, nu avem loc pentru ei in presa si la televiziune, nu ne intereseaza sa scriem despre ei sau sa-i tinem in tara, nu ne pasa ca acesti tineri pleaca, ne pasa insa de Paunescu.
Acum o saptamana  2 tineri studenti veniti din Romania la munca in America pe perioada verii au decis ca nu mai vor sa plece si i-am ajutat sa iti obtina niste acte.  N-au mai vrut sa se intoarca pentru ca mi-au spus ca in Romania nu au nici o sansa. Aveau mai putin de 21 de ani, sunt generatia nascuta dupa ’89. M-am uitat in ochi lor si am avut un regret si-o durere adanca, m-am vazut pe mine insumi acum 10-12 ani cand am plecat si eu pentru prima data din tara. Se pare ca valul de tineri care nu isi vad o soarta in Romania continua si dupa 20 de ani. Parintii acestor doi tineri sunt profesori universitari, dar cu toate astea nu isi permit sa-i tina in scoala. Este o adevarata tragedie…. dar cui ii pasa?
Astazi discutand cu o amica romanca din Irlanda imi spune ca unul din cei mai buni programatori din cati cunostea din fosti ei colegi de facultate a plecat definitiv de 2 saptamani in Germania . Alt coleg de-al ei, sef de promotie la medicina a plecat de curand in Irlanda, facea 7 milioane de lei in Romania, altul  a plecat la Praga, iar ea acum termina doctoratul in Irlanda si nu vrea sa se mai intoarca.
Monicai Lovinescu nu i-a organziat nimeni parada militara, abia daca a fost amintita in presa ca a murit in taina la Paris. Da, ea nu primise decoratii de la tatucul Iliescu.
Sa-i dam inainte cu osanale lui Adrian Paunescu….ca vorba aia “despre morti numai de bine”.

Va invit sa urmariti o emisiune de pe Realitatea TV in care Adrian Paunescu recita  nu de mult o  poezie inchinata cuplului  decedat Nicolae si Elena Ceausescu intitulata:

Bocet pentru Ăl Bătrân (Nicolae Ceauşescu) dedicat şi compus de Adrian Paunescu 

Nimeni nu s-a simtit jignit sau ofensat, presa a tacut. Pentru ce o fi murit oamenii in decembrie '89?! Cred ca s-ar rasuci in mormant revolutionarii sa vada ce fel de respect au primit pentru sacrificiul lor.

Mai jos este o alta poezie compusa de Adrian Paunescu si dedicata fiului “iubit”.
Vă mulţumesc (versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986)
Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, “nu de justificări”,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: “Acum ori niciodată!”
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
Să vină Adevărul, să vină Primăvara.